2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi; rudire. – V. înrudi.

înrudire sf [At: NEGRUZZI, S. II, 152 / Pl: ~ri / E: înrudi] 1-2 A avea sau a stabili o relație de rudenie cu cineva Si: înnemurire (1-2). 3 (Fig) Afinitate. 4 (Muz; fig) Relație mai apropiată sau mai depărtată între tonuri și tonalități.

ÎNRUDÍRE, înrudiri, s. f. Faptul de a se înrudi. 1. Legătură de rudenie. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului, cu toate îndreptările și înrudirea lui. CREANGĂ, P. 209. O înrudire cu cel întîi ministru... nu putea fi decît protivnică liniștei pre care el atît o dorea. NEGRUZZI, S. II 152. ◊ (Cu sens colectiv) Elisabeta totdeauna găsea un sprijin în numeroasa ei înrudire leșască. SADOVEANU, O. VII 97. 2. Fig. Asemănare, afinitate. Cine nu se lasă înșelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea a lui Caragiale. CĂLINESCU, I. C. 296. Realismul teatrului lui Shakespeare are profunde înrudiri cu ceea ce vrea să realizeze teatrul sovietic. SAHIA, U. R. S. S. 148. – Variantă: (învechit) rudíre (RUSSO, O. A. 25) s. f.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. recipr. 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri2. 2. Fig. A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva. – În + rudă.

înrudi vrr [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 288/29 / Pzi: ~desc / E: în- + rudă] 1-2 (A fi sau) a deveni rudă cu cineva Si: a se înnemuri (1-2). 3 (Fig) A avea caractere esențiale comune cu cineva sau ceva.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudí (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

A SE ÎNRUDÍ mă ~ésc intranz. 1) A deveni rudă (unul cu altul); a se înnemuri. 2) A fi rudă (unul cu altul). 3) fig. A căpăta trăsături comune. /în + rudă

înrudì v. a fi rudă: un țigan ce se înrudea cu un boier. V. rudă.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

înrudíre s. f., g.-d. art. înrudírii; pl. înrudíri

!înrudí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se înrudéște, imperf. 3 sg. se înrudeá; conj. prez. 3 să se înrudeáscă

înrudí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrudésc, imperf. 3 sg. înrudeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrudeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNRUDÍRE s. 1. (înv. și reg.) rudire, (Mold. și Bucov.) înnemurire. (~ lor prin căsătorie.) 2. v. rudenie. 3. v. potrivire.

ÎNRUDIRE s. 1. (înv. și reg.) rudire, (Mold. și Bucov.) înnemurire. (~ lor prin căsătorie.) 2. rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nemușug. (Legături de ~.) 3. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Există o evidentă ~ între aceste elemente.)

ÎNRUDÍ vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

ÎNRUDI vb. (Mold. și Bucov.) a se înnemuri, (înv.) a se rudi. (Cei doi se ~ direct.)

Intrare: înrudire
înrudire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudirea
  • ‑nrudirea
plural
  • înrudiri
  • ‑nrudiri
  • înrudirile
  • ‑nrudirile
genitiv-dativ singular
  • înrudiri
  • ‑nrudiri
  • înrudirii
  • ‑nrudirii
plural
  • înrudiri
  • ‑nrudiri
  • înrudirilor
  • ‑nrudirilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rudire
  • rudirea
plural
  • rudiri
  • rudirile
genitiv-dativ singular
  • rudiri
  • rudirii
plural
  • rudiri
  • rudirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înrudi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudire
  • ‑nrudire
  • înrudit
  • ‑nrudit
  • înruditu‑
  • ‑nruditu‑
  • înrudind
  • ‑nrudind
  • înrudindu‑
  • ‑nrudindu‑
singular plural
  • înrudește
  • ‑nrudește
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudii
  • ‑nrudii
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (tu)
  • înrudești
  • ‑nrudești
(să)
  • înrudești
  • ‑nrudești
  • înrudeai
  • ‑nrudeai
  • înrudiși
  • ‑nrudiși
  • înrudiseși
  • ‑nrudiseși
a III-a (el, ea)
  • înrudește
  • ‑nrudește
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudea
  • ‑nrudea
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudise
  • ‑nrudise
plural I (noi)
  • înrudim
  • ‑nrudim
(să)
  • înrudim
  • ‑nrudim
  • înrudeam
  • ‑nrudeam
  • înrudirăm
  • ‑nrudirăm
  • înrudiserăm
  • ‑nrudiserăm
  • înrudisem
  • ‑nrudisem
a II-a (voi)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
(să)
  • înrudiți
  • ‑nrudiți
  • înrudeați
  • ‑nrudeați
  • înrudirăți
  • ‑nrudirăți
  • înrudiserăți
  • ‑nrudiserăți
  • înrudiseți
  • ‑nrudiseți
a III-a (ei, ele)
  • înrudesc
  • ‑nrudesc
(să)
  • înrudească
  • ‑nrudească
  • înrudeau
  • ‑nrudeau
  • înrudi
  • ‑nrudi
  • înrudiseră
  • ‑nrudiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rudi
  • rudire
  • rudit
  • ruditu‑
  • rudind
  • rudindu‑
singular plural
  • rudește
  • rudiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rudesc
(să)
  • rudesc
  • rudeam
  • rudii
  • rudisem
a II-a (tu)
  • rudești
(să)
  • rudești
  • rudeai
  • rudiși
  • rudiseși
a III-a (el, ea)
  • rudește
(să)
  • rudească
  • rudea
  • rudi
  • rudise
plural I (noi)
  • rudim
(să)
  • rudim
  • rudeam
  • rudirăm
  • rudiserăm
  • rudisem
a II-a (voi)
  • rudiți
(să)
  • rudiți
  • rudeați
  • rudirăți
  • rudiserăți
  • rudiseți
a III-a (ei, ele)
  • rudesc
(să)
  • rudească
  • rudeau
  • rudi
  • rudiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înrudire rudire

  • 1. Faptul de a se înrudi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rudire
    • 1.1. Legătură de rudenie.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului, cu toate îndreptările și înrudirea lui. CREANGĂ, P. 209.
        surse: DLRLC
      • O înrudire cu cel întîi ministru... nu putea fi decît protivnică liniștei pre care el atît o dorea. NEGRUZZI, S. II 152.
        surse: DLRLC
      • (cu sens) colectiv Elisabeta totdeauna găsea un sprijin în numeroasa ei înrudire leșască. SADOVEANU, O. VII 97.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Cine nu se lasă înșelat de deosebirea de medii nu poate să nu observe înrudirea artei lui Creangă cu aceea a lui Caragiale. CĂLINESCU, I. C. 296.
        surse: DLRLC
      • Realismul teatrului lui Shakespeare are profunde înrudiri cu ceea ce vrea să realizeze teatrul sovietic. SAHIA, U. R. S. S. 148.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înrudi
    surse: DEX '09 DEX '98

înrudi înrudire rudi rudire

  • 1. A fi sau a deveni rudă cu cineva; a se înnemuri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rudi înnemuri (înrudi)
  • 2. figurat A avea caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • În + rudă
    surse: DEX '09 DEX '98