2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfurci [At: COSTINESCU / V: (cscj) ~rca / Pzi: înfurc, (rar) ~cesc / E: în + furcă] (Îrg) 1 vt (Îf înfurca) A lua fân sau altceva în furcă. 2-3 vtr A (se) desface astfel încât să aibă două sau trei brațe. 4 vr (D. drumuri) A se bifurca. 5-6 vrr (Fig) A avea de furcă cu cineva, (certându-se sau) încăierându-se.

ÎNFURCÍ, înfurc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCÍ, înfúrc, vb. IV. (Rar) 1. Refl. A se bifurca. 2. Refl. recipr. A se certa, a se încăiera. [Var.: înfurcá vb. I] – În + furcă.

ÎNFURCÍ, (2) înfúrc, vb. IV. Refl. (Popular) 1. (Mai ales despre drumuri) A se bifurca, a se desface în două. Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226. 2. A avea de furcă (cu cineva), a se certa, a se încăiera. Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105. Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249. – Variantă: înfurcá vb. I.

A SE ÎNFURCÍ pers. 3 se ~éște intranz. pop. 1) (despre drumuri, ape curgătoare) A se despărți în două (ca o furcă); a se bifurca. 2) rar A se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. /în + furca

înfurcì v. a se bifurca: li se înfurci calea.

ÎNFURCÁ1, înfurcesc,[1] vb. I. Tranz. (Înv. și pop.) A lua fân în furcă. [Prez. ind. și: înfúrc] – În + furcă.

  1. Formă gramaticală incompatibilă cu forma de infinitiv. Poate înfurchez? — gall

ÎNFURCÁ2 vb. I v. înfurci.

ÎNFURCÁ vb. I v. înfurci.

înfurcésc (mă) v. refl. (d. furcă). Mă despart, mă divid, vorbind de ramurĭ saŭ de drumurĭ: drumu se înfurcește. V. bifurc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înfurcí (a se ~) (a se bifurca) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se înfurcéște; imperf. 3 sg. se înfurceá; conj. prez. 3 se înfurceáscă

înfurcí vb., ind. prez. (a avea de furcă, a se certa) 1 sg. înfúrc; (a se bifurca) 3 sg. înfurcéște

*înfurcá (a ~) (a lua cu furca) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 înfúrcă; imperf. 3 sg. înfurcá; conj. prez. 3 înfúrce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFURCÍ vb. v. bifurca.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înfurcí, vb. refl. – (reg.) A se bifurca. – Din în- + furcă (< lat. furca) (DEX, MDA).

înfurcí, vb. refl. – A se bifurca. – În- + furcă (< lat. furca).

înfurcá, înfurchéz, vb. I (reg.) 1. a lua fân în furcă. 2. a (se) desface (ceva) în două părți, în doi craci (cu furca); a (se) bifurca, a se încrăci. 3. (fig.) a avea de furcă cu cineva, a se încăiera.

Intrare: înfurci
înfurci2 (1 -cesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcire
  • ‑nfurcire
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurcind
  • ‑nfurcind
  • înfurcindu‑
  • ‑nfurcindu‑
singular plural
  • înfurcește
  • ‑nfurcește
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
(să)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcii
  • ‑nfurcii
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (tu)
  • înfurcești
  • ‑nfurcești
(să)
  • înfurcești
  • ‑nfurcești
  • înfurceai
  • ‑nfurceai
  • înfurciși
  • ‑nfurciși
  • înfurciseși
  • ‑nfurciseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcește
  • ‑nfurcește
(să)
  • înfurcească
  • ‑nfurcească
  • înfurcea
  • ‑nfurcea
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcise
  • ‑nfurcise
plural I (noi)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
(să)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcirăm
  • ‑nfurcirăm
  • înfurciserăm
  • ‑nfurciserăm
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (voi)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
(să)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurceați
  • ‑nfurceați
  • înfurcirăți
  • ‑nfurcirăți
  • înfurciserăți
  • ‑nfurciserăți
  • înfurciseți
  • ‑nfurciseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcesc
  • ‑nfurcesc
(să)
  • înfurcească
  • ‑nfurcească
  • înfurceau
  • ‑nfurceau
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurciseră
  • ‑nfurciseră
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcare
  • ‑nfurcare
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatu‑
  • ‑nfurcatu‑
  • înfurcând
  • ‑nfurcând
  • înfurcându‑
  • ‑nfurcându‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcași
  • ‑nfurcași
  • înfurcaseși
  • ‑nfurcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcase
  • ‑nfurcase
plural I (noi)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
(să)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcarăm
  • ‑nfurcarăm
  • înfurcaserăm
  • ‑nfurcaserăm
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (voi)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
(să)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcarăți
  • ‑nfurcarăți
  • înfurcaserăți
  • ‑nfurcaserăți
  • înfurcaseți
  • ‑nfurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcau
  • ‑nfurcau
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcaseră
  • ‑nfurcaseră
verb (V332)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcire
  • ‑nfurcire
  • înfurcit
  • ‑nfurcit
  • înfurcitu‑
  • ‑nfurcitu‑
  • înfurcind
  • ‑nfurcind
  • înfurcindu‑
  • ‑nfurcindu‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcii
  • ‑nfurcii
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurceai
  • ‑nfurceai
  • înfurciși
  • ‑nfurciși
  • înfurciseși
  • ‑nfurciseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcea
  • ‑nfurcea
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcise
  • ‑nfurcise
plural I (noi)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
(să)
  • înfurcim
  • ‑nfurcim
  • înfurceam
  • ‑nfurceam
  • înfurcirăm
  • ‑nfurcirăm
  • înfurciserăm
  • ‑nfurciserăm
  • înfurcisem
  • ‑nfurcisem
a II-a (voi)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
(să)
  • înfurciți
  • ‑nfurciți
  • înfurceați
  • ‑nfurceați
  • înfurcirăți
  • ‑nfurcirăți
  • înfurciserăți
  • ‑nfurciserăți
  • înfurciseți
  • ‑nfurciseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurceau
  • ‑nfurceau
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurciseră
  • ‑nfurciseră
Intrare: înfurca
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcare
  • ‑nfurcare
  • înfurcat
  • ‑nfurcat
  • înfurcatu‑
  • ‑nfurcatu‑
  • înfurcând
  • ‑nfurcând
  • înfurcându‑
  • ‑nfurcându‑
singular plural
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurc
  • ‑nfurc
(să)
  • înfurc
  • ‑nfurc
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (tu)
  • înfurci
  • ‑nfurci
(să)
  • înfurci
  • ‑nfurci
  • înfurcai
  • ‑nfurcai
  • înfurcași
  • ‑nfurcași
  • înfurcaseși
  • ‑nfurcaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
  • înfurcase
  • ‑nfurcase
plural I (noi)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
(să)
  • înfurcăm
  • ‑nfurcăm
  • înfurcam
  • ‑nfurcam
  • înfurcarăm
  • ‑nfurcarăm
  • înfurcaserăm
  • ‑nfurcaserăm
  • înfurcasem
  • ‑nfurcasem
a II-a (voi)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
(să)
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcați
  • ‑nfurcați
  • înfurcarăți
  • ‑nfurcarăți
  • înfurcaserăți
  • ‑nfurcaserăți
  • înfurcaseți
  • ‑nfurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurcă
  • ‑nfurcă
(să)
  • înfurce
  • ‑nfurce
  • înfurcau
  • ‑nfurcau
  • înfurca
  • ‑nfurca
  • înfurcaseră
  • ‑nfurcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfurci înfurcit înfurca înfurcat învechit popular

  • 1. reflexiv A se bifurca.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: bifurca un exemplu
    exemple
    • Merse, merse pînă ce i se înfurci calea. ISPIRESCU, L. 226.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv reciproc A se certa, a se încăiera.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: certa încăiera 2 exemple
    exemple
    • Fii mai lăsător și nu te înfurci cu oamenii, că-i știi cît sînt de oțărîți acuma. REBREANU, R. II 105.
      surse: DLRLC
    • Dumitru la ei sărea, Pușca de țavă lua, Cu feciorii să-nfurcea. PĂSCULESCU, L. P. 249.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + furcă
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

înfurca

etimologie:

  • În + furcă
    surse: DEX '09