2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. (Adesea substantivat) Îngâmfat, încrezut, închipuit, infatuat. – V. înfumura.

înfumurat2, ~ă smf, a [At: ALECSANDRI, T. 478 / Pl: ~ați, ~e / E: înfumura] 1-8 Îngâmfat (2-9).

înfumurat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înfumura] (Rar) 1 Înfumurare (1). 2 Îngâmfare.

ÎNFUMURÁT, -Ă, înfumurați, -te, adj. Îngîmfat, încrezut, închipuit. Auzise că unii dintr-înșii sînt... înfumurați. ISPIRESCU, L. 246. Era... și-nfumurată că nimeni nu știe juca mai bine ca ea. CARAGIALE, O. III 34. Numai fumuri vezi aice La femei și la bărbați... poți dar zice Că-s mai toți înfumurați. ALECSANDRI, T. I 175. ◊ (Substantivat) Îmi dau seama că răspunderea mea nu-i ușoară. Dacă aș crede că o să-mi fie ușor, aș fi un înfumurat. DEMETRIUS, C. 70.

înfumurat a. care se crede prea mult, coprins de o mândrie nebunească.

înfumurát, -ă adj. Încrezut, îngînfat, plin de fumurĭ, de fudulie: un tînăr înfumurat.

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se comporta cu îngâmfare, a-și da aere, a se îngâmfa, a se infatua. – În + fumuri (pl. lui fum).

înfumura [At: PANN. P. V. I, 8/10 / Pzi: ~rez / E: în- + fumuri (pll fum)] 1 vt (Rar) A determina pe cineva să se infatueze. 2 vr A se comporta cu îngâmfare.

ÎNFUMURÁ, înfumurez, vb. I. Refl. A se îngîmfa, a fi încrezut, a-și atribui o importanță exagerată (disprețuind sau minimalizînd valoarea altora), a-și da aere.

A SE ÎNFUMURÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se îngâmfa; a se împăuna. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se îngâmfa; a se împăuna. /în + fumuri

înfumurà v. 1. a băga fumuri de mândrie în capul cuiva; 2. a se crede mai mult decât ceea ce este.

înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înfumurá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumureáză

înfumurá vb., ind. prez. 1 sg. înfumuréz, 3 sg. și pl. înfumureáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFUMURÁT adj. v. îngâmfat.

ÎNFUMURAT adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit.

ÎNFUMURÁ vb. v. îngâmfa.

ÎNFUMURA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se ingîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta fără temei!)

Intrare: înfumurat
înfumurat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfumurat
  • ‑nfumurat
  • înfumuratul
  • înfumuratu‑
  • ‑nfumuratul
  • ‑nfumuratu‑
  • înfumura
  • ‑nfumura
  • înfumurata
  • ‑nfumurata
plural
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
  • înfumurații
  • ‑nfumurații
  • înfumurate
  • ‑nfumurate
  • înfumuratele
  • ‑nfumuratele
genitiv-dativ singular
  • înfumurat
  • ‑nfumurat
  • înfumuratului
  • ‑nfumuratului
  • înfumurate
  • ‑nfumurate
  • înfumuratei
  • ‑nfumuratei
plural
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
  • înfumuraților
  • ‑nfumuraților
  • înfumurate
  • ‑nfumurate
  • înfumuratelor
  • ‑nfumuratelor
vocativ singular
plural
Intrare: înfumura
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfumura
  • ‑nfumura
  • înfumurare
  • ‑nfumurare
  • înfumurat
  • ‑nfumurat
  • înfumuratu‑
  • ‑nfumuratu‑
  • înfumurând
  • ‑nfumurând
  • înfumurându‑
  • ‑nfumurându‑
singular plural
  • înfumurea
  • ‑nfumurea
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfumurez
  • ‑nfumurez
(să)
  • înfumurez
  • ‑nfumurez
  • înfumuram
  • ‑nfumuram
  • înfumurai
  • ‑nfumurai
  • înfumurasem
  • ‑nfumurasem
a II-a (tu)
  • înfumurezi
  • ‑nfumurezi
(să)
  • înfumurezi
  • ‑nfumurezi
  • înfumurai
  • ‑nfumurai
  • înfumurași
  • ‑nfumurași
  • înfumuraseși
  • ‑nfumuraseși
a III-a (el, ea)
  • înfumurea
  • ‑nfumurea
(să)
  • înfumureze
  • ‑nfumureze
  • înfumura
  • ‑nfumura
  • înfumură
  • ‑nfumură
  • înfumurase
  • ‑nfumurase
plural I (noi)
  • înfumurăm
  • ‑nfumurăm
(să)
  • înfumurăm
  • ‑nfumurăm
  • înfumuram
  • ‑nfumuram
  • înfumurarăm
  • ‑nfumurarăm
  • înfumuraserăm
  • ‑nfumuraserăm
  • înfumurasem
  • ‑nfumurasem
a II-a (voi)
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
(să)
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
  • înfumurați
  • ‑nfumurați
  • înfumurarăți
  • ‑nfumurarăți
  • înfumuraserăți
  • ‑nfumuraserăți
  • înfumuraseți
  • ‑nfumuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfumurea
  • ‑nfumurea
(să)
  • înfumureze
  • ‑nfumureze
  • înfumurau
  • ‑nfumurau
  • înfumura
  • ‑nfumura
  • înfumuraseră
  • ‑nfumuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfumurat

  • exemple
    • Auzise că unii dintr-înșii sînt... înfumurați. ISPIRESCU, L. 246.
    • Era... și-nfumurată că nimeni nu știe juca mai bine ca ea. CARAGIALE, O. III 34.
    • Numai fumuri vezi aice La femei și la bărbați... poți dar zice Că-s mai toți înfumurați. ALECSANDRI, T. I 175.
    • Îmi dau seama că răspunderea mea nu-i ușoară. Dacă aș crede că o să-mi fie ușor, aș fi un înfumurat. DEMETRIUS, C. 70.

etimologie:

  • vezi înfumura
    surse: DEX '09 DEX '98

înfumura înfumurare

etimologie:

  • În + fumuri (pluralul lui fum).
    surse: DEX '09 DEX '98