2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

înduioșire sf vz înduioșare

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-.Var.: (rar) înduioșí vb. IV] – În + duios.

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-.Var.: (rar) înduioșí vb. IV] – În + duios.

ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-.Var.: înduioșíre s. f.] – V. înduioșa.

ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-.Var.: înduioșíre s. f.] – V. înduioșa.

ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

înduioșa vtr [At: ISPIRESCU, L. 283 / P: ~du-io~ / V: (înv) ~i / Pzi: ez / E: în- + duios] 1-2 (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de duioșie, de milă, de emoție.

înduioșare sf [At: GHEREA, CR. II, 147 / V: (înv) ire / Pl: ări / E: înduioșa] Provocare cuiva a unor sentimente de duioșie. 2 (Ccr) Duioșie.

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de duioșie, de milă, a se întrista; a fi mișcat, a fi impresionat. Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Poetic) Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ Tranz. Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528. Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302. Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109. – Variantă: înduioșí (ISPIRESCU, U. 309) vb. IV.

ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a se înduioșa; duioșie. Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141. Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91. Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174. ◊ (Poetic) Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. – Variantă: înduioșíre (ALECSANDRI, T. II 103) s. f.

A ÎNDUIOȘÁ ~éz tranz. A face să se înduioșeze; a aduce în stare de duioșie. [Sil. -du-io-] /în + duios

A SE ÎNDUIOȘÁ mă ~éz intranz. A deveni duios; a fi cuprins de duioșie. ~ până la lacrimi. /în + duios

înduioșà v. a atinge inima, a mișca de compătimire. [V. duios].

înduĭoșéz v. tr. (d. duĭos). Fac să simtă milă, emoționez. V. refl. Mă emoționez, simt milă: toțĭ s’aŭ înduĭoșat văzînd nepăsarea cu care mergea la moarte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 înduioșéze; ger. înduioșấnd

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

înduioșá vb., ind. prez. 1 sg. înduioșéz, 3 sg. și pl. înduioșeáză, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înduioșéze; ger. înduioșând

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșării

înduioșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înduioșează, 1 pl. înduioșăm, ger. înduioșînd)

arată toate definițiile

Intrare: înduioșa
verb (VT202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înduioșa
  • ‑nduioșa
  • înduioșare
  • ‑nduioșare
  • înduioșat
  • ‑nduioșat
  • înduioșatu‑
  • ‑nduioșatu‑
  • înduioșând
  • ‑nduioșând
  • înduioșându‑
  • ‑nduioșându‑
singular plural
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înduioșez
  • ‑nduioșez
(să)
  • înduioșez
  • ‑nduioșez
  • înduioșam
  • ‑nduioșam
  • înduioșai
  • ‑nduioșai
  • înduioșasem
  • ‑nduioșasem
a II-a (tu)
  • înduioșezi
  • ‑nduioșezi
(să)
  • înduioșezi
  • ‑nduioșezi
  • înduioșai
  • ‑nduioșai
  • înduioșași
  • ‑nduioșași
  • înduioșaseși
  • ‑nduioșaseși
a III-a (el, ea)
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
(să)
  • înduioșeze
  • ‑nduioșeze
  • înduioșa
  • ‑nduioșa
  • înduioșă
  • ‑nduioșă
  • înduioșase
  • ‑nduioșase
plural I (noi)
  • înduioșăm
  • ‑nduioșăm
(să)
  • înduioșăm
  • ‑nduioșăm
  • înduioșam
  • ‑nduioșam
  • înduioșarăm
  • ‑nduioșarăm
  • înduioșaserăm
  • ‑nduioșaserăm
  • înduioșasem
  • ‑nduioșasem
a II-a (voi)
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
(să)
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
  • înduioșarăți
  • ‑nduioșarăți
  • înduioșaserăți
  • ‑nduioșaserăți
  • înduioșaseți
  • ‑nduioșaseți
a III-a (ei, ele)
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
(să)
  • înduioșeze
  • ‑nduioșeze
  • înduioșau
  • ‑nduioșau
  • înduioșa
  • ‑nduioșa
  • înduioșaseră
  • ‑nduioșaseră
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înduioși
  • ‑nduioși
  • înduioșire
  • ‑nduioșire
  • înduioșit
  • ‑nduioșit
  • înduioșitu‑
  • ‑nduioșitu‑
  • înduioșind
  • ‑nduioșind
  • înduioșindu‑
  • ‑nduioșindu‑
singular plural
  • înduioșește
  • ‑nduioșește
  • înduioșiți
  • ‑nduioșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înduioșesc
  • ‑nduioșesc
(să)
  • înduioșesc
  • ‑nduioșesc
  • înduioșeam
  • ‑nduioșeam
  • înduioșii
  • ‑nduioșii
  • înduioșisem
  • ‑nduioșisem
a II-a (tu)
  • înduioșești
  • ‑nduioșești
(să)
  • înduioșești
  • ‑nduioșești
  • înduioșeai
  • ‑nduioșeai
  • înduioșiși
  • ‑nduioșiși
  • înduioșiseși
  • ‑nduioșiseși
a III-a (el, ea)
  • înduioșește
  • ‑nduioșește
(să)
  • înduioșească
  • ‑nduioșească
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
  • înduioși
  • ‑nduioși
  • înduioșise
  • ‑nduioșise
plural I (noi)
  • înduioșim
  • ‑nduioșim
(să)
  • înduioșim
  • ‑nduioșim
  • înduioșeam
  • ‑nduioșeam
  • înduioșirăm
  • ‑nduioșirăm
  • înduioșiserăm
  • ‑nduioșiserăm
  • înduioșisem
  • ‑nduioșisem
a II-a (voi)
  • înduioșiți
  • ‑nduioșiți
(să)
  • înduioșiți
  • ‑nduioșiți
  • înduioșeați
  • ‑nduioșeați
  • înduioșirăți
  • ‑nduioșirăți
  • înduioșiserăți
  • ‑nduioșiserăți
  • înduioșiseți
  • ‑nduioșiseți
a III-a (ei, ele)
  • înduioșesc
  • ‑nduioșesc
(să)
  • înduioșească
  • ‑nduioșească
  • înduioșeau
  • ‑nduioșeau
  • înduioși
  • ‑nduioși
  • înduioșiseră
  • ‑nduioșiseră
Intrare: înduioșare
înduioșare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înduioșare
  • ‑nduioșare
  • înduioșarea
  • ‑nduioșarea
plural
  • înduioșări
  • ‑nduioșări
  • înduioșările
  • ‑nduioșările
genitiv-dativ singular
  • înduioșări
  • ‑nduioșări
  • înduioșării
  • ‑nduioșării
plural
  • înduioșări
  • ‑nduioșări
  • înduioșărilor
  • ‑nduioșărilor
vocativ singular
plural
înduioșire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înduioșire
  • ‑nduioșire
  • înduioșirea
  • ‑nduioșirea
plural
  • înduioșiri
  • ‑nduioșiri
  • înduioșirile
  • ‑nduioșirile
genitiv-dativ singular
  • înduioșiri
  • ‑nduioșiri
  • înduioșirii
  • ‑nduioșirii
plural
  • înduioșiri
  • ‑nduioșiri
  • înduioșirilor
  • ‑nduioșirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înduioșa înduioșare înduioșat înduioși înduioșire

  • 1. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: emoționa attach_file 6 exemple
    exemple
    • Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61.
      surse: DLRLC
    • S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283.
      surse: DLRLC
    • poetic Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310.
      surse: DLRLC
    • Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528.
      surse: DLRLC
    • Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302.
      surse: DLRLC
    • Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + duios
    surse: DEX '98 DEX '09

înduioșare înduioșire

  • 1. Faptul de a (se) înduioșa.
    exemple
    • Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141.
      surse: DLRLC
    • Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91.
      surse: DLRLC
    • Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174.
      surse: DLRLC
    • poetic Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înduioșa
    surse: DEX '98 DEX '09