2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-.Var.: înduioșíre s. f.] – V. înduioșa.

ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) înduioșa; duioșie. [Pr.: -du-io-.Var.: înduioșíre s. f.] – V. înduioșa.

înduioșare sf [At: GHEREA, CR. II, 147 / V: (înv) ire / Pl: ări / E: înduioșa] Provocare cuiva a unor sentimente de duioșie. 2 (Ccr) Duioșie.

ÎNDUIOȘÁRE s. f. Faptul de a se înduioșa; duioșie. Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141. Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91. Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174. ◊ (Poetic) Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103. – Variantă: înduioșíre (ALECSANDRI, T. II 103) s. f.

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-.Var.: (rar) înduioșí vb. IV] – În + duios.

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă. [Pr.: -du-io-.Var.: (rar) înduioșí vb. IV] – În + duios.

ÎNDUIOȘÍ vb. IV v. înduioșa.

ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

ÎNDUIOȘÍRE s. f. v. înduioșare.

înduioșa vtr [At: ISPIRESCU, L. 283 / P: ~du-io~ / V: (înv) ~i / Pzi: ez / E: în- + duios] 1-2 (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de duioșie, de milă, de emoție.

înduioșire sf vz înduioșare

ÎNDUIOȘÁ, înduioșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de duioșie, de milă, a se întrista; a fi mișcat, a fi impresionat. Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61. S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Poetic) Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ Tranz. Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528. Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302. Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109. – Variantă: înduioșí (ISPIRESCU, U. 309) vb. IV.

A SE ÎNDUIOȘÁ mă ~éz intranz. A deveni duios; a fi cuprins de duioșie. ~ până la lacrimi. /în + duios

A ÎNDUIOȘÁ ~éz tranz. A face să se înduioșeze; a aduce în stare de duioșie. [Sil. -du-io-] /în + duios

înduioșà v. a atinge inima, a mișca de compătimire. [V. duios].

înduĭoșéz v. tr. (d. duĭos). Fac să simtă milă, emoționez. V. refl. Mă emoționez, simt milă: toțĭ s’aŭ înduĭoșat văzînd nepăsarea cu care mergea la moarte.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșắrii

înduioșáre s. f., g.-d. art. înduioșării

înduioșá (a ~) vb., ind. prez. 3 înduioșeáză, 1 pl. înduioșắm; conj. prez. 3 înduioșéze; ger. înduioșấnd

înduioșá vb., ind. prez. 1 sg. înduioșéz, 3 sg. și pl. înduioșeáză, 1 pl. înduioșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înduioșéze; ger. înduioșând

înduioșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înduioșează, 1 pl. înduioșăm, ger. înduioșînd)

arată toate definițiile

Intrare: înduioșare
înduioșare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înduioșare
  • ‑nduioșare
  • înduioșarea
  • ‑nduioșarea
plural
  • înduioșări
  • ‑nduioșări
  • înduioșările
  • ‑nduioșările
genitiv-dativ singular
  • înduioșări
  • ‑nduioșări
  • înduioșării
  • ‑nduioșării
plural
  • înduioșări
  • ‑nduioșări
  • înduioșărilor
  • ‑nduioșărilor
vocativ singular
plural
înduioșire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înduioșire
  • ‑nduioșire
  • înduioșirea
  • ‑nduioșirea
plural
  • înduioșiri
  • ‑nduioșiri
  • înduioșirile
  • ‑nduioșirile
genitiv-dativ singular
  • înduioșiri
  • ‑nduioșiri
  • înduioșirii
  • ‑nduioșirii
plural
  • înduioșiri
  • ‑nduioșiri
  • înduioșirilor
  • ‑nduioșirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înduioșa
verb (VT202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înduioșa
  • ‑nduioșa
  • înduioșare
  • ‑nduioșare
  • înduioșat
  • ‑nduioșat
  • înduioșatu‑
  • ‑nduioșatu‑
  • înduioșând
  • ‑nduioșând
  • înduioșându‑
  • ‑nduioșându‑
singular plural
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înduioșez
  • ‑nduioșez
(să)
  • înduioșez
  • ‑nduioșez
  • înduioșam
  • ‑nduioșam
  • înduioșai
  • ‑nduioșai
  • înduioșasem
  • ‑nduioșasem
a II-a (tu)
  • înduioșezi
  • ‑nduioșezi
(să)
  • înduioșezi
  • ‑nduioșezi
  • înduioșai
  • ‑nduioșai
  • înduioșași
  • ‑nduioșași
  • înduioșaseși
  • ‑nduioșaseși
a III-a (el, ea)
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
(să)
  • înduioșeze
  • ‑nduioșeze
  • înduioșa
  • ‑nduioșa
  • înduioșă
  • ‑nduioșă
  • înduioșase
  • ‑nduioșase
plural I (noi)
  • înduioșăm
  • ‑nduioșăm
(să)
  • înduioșăm
  • ‑nduioșăm
  • înduioșam
  • ‑nduioșam
  • înduioșarăm
  • ‑nduioșarăm
  • înduioșaserăm
  • ‑nduioșaserăm
  • înduioșasem
  • ‑nduioșasem
a II-a (voi)
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
(să)
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
  • înduioșați
  • ‑nduioșați
  • înduioșarăți
  • ‑nduioșarăți
  • înduioșaserăți
  • ‑nduioșaserăți
  • înduioșaseți
  • ‑nduioșaseți
a III-a (ei, ele)
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
(să)
  • înduioșeze
  • ‑nduioșeze
  • înduioșau
  • ‑nduioșau
  • înduioșa
  • ‑nduioșa
  • înduioșaseră
  • ‑nduioșaseră
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înduioși
  • ‑nduioși
  • înduioșire
  • ‑nduioșire
  • înduioșit
  • ‑nduioșit
  • înduioșitu‑
  • ‑nduioșitu‑
  • înduioșind
  • ‑nduioșind
  • înduioșindu‑
  • ‑nduioșindu‑
singular plural
  • înduioșește
  • ‑nduioșește
  • înduioșiți
  • ‑nduioșiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înduioșesc
  • ‑nduioșesc
(să)
  • înduioșesc
  • ‑nduioșesc
  • înduioșeam
  • ‑nduioșeam
  • înduioșii
  • ‑nduioșii
  • înduioșisem
  • ‑nduioșisem
a II-a (tu)
  • înduioșești
  • ‑nduioșești
(să)
  • înduioșești
  • ‑nduioșești
  • înduioșeai
  • ‑nduioșeai
  • înduioșiși
  • ‑nduioșiși
  • înduioșiseși
  • ‑nduioșiseși
a III-a (el, ea)
  • înduioșește
  • ‑nduioșește
(să)
  • înduioșească
  • ‑nduioșească
  • înduioșea
  • ‑nduioșea
  • înduioși
  • ‑nduioși
  • înduioșise
  • ‑nduioșise
plural I (noi)
  • înduioșim
  • ‑nduioșim
(să)
  • înduioșim
  • ‑nduioșim
  • înduioșeam
  • ‑nduioșeam
  • înduioșirăm
  • ‑nduioșirăm
  • înduioșiserăm
  • ‑nduioșiserăm
  • înduioșisem
  • ‑nduioșisem
a II-a (voi)
  • înduioșiți
  • ‑nduioșiți
(să)
  • înduioșiți
  • ‑nduioșiți
  • înduioșeați
  • ‑nduioșeați
  • înduioșirăți
  • ‑nduioșirăți
  • înduioșiserăți
  • ‑nduioșiserăți
  • înduioșiseți
  • ‑nduioșiseți
a III-a (ei, ele)
  • înduioșesc
  • ‑nduioșesc
(să)
  • înduioșească
  • ‑nduioșească
  • înduioșeau
  • ‑nduioșeau
  • înduioși
  • ‑nduioși
  • înduioșiseră
  • ‑nduioșiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înduioșare înduioșire

  • 1. Faptul de a (se) înduioșa.
    exemple
    • Intră și s-așază c-o înduioșare de mamă între aceste două suflete nenorocite. VLAHUȚĂ, O. A. 141.
      surse: DLRLC
    • Cu glasul plin de lacrimi, de înduioșare cald. EMINESCU, O. I 91.
      surse: DLRLC
    • Ofițerii priveau cu înduioșare această scenă. NEGRUZZI, S. I 174.
      surse: DLRLC
    • poetic Îngînat de glas de ape, Cînt-un corn cu-nduioșare. EMINESCU, O. I 103.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înduioșa
    surse: DEX '98 DEX '09

înduioșa înduioșare înduioșat înduioși înduioșire

  • 1. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de duioșie, de milă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: emoționa attach_file 6 exemple
    exemple
    • Moș Gheorghe se înduioșează de un băiețel, care aleargă cu coșurile încă neîncepute și strigă cît poate cărb-cărb-cărbuni! SP. POPESCU, M. G. 61.
      surse: DLRLC
    • S-a fost înduioșat de starea cea proastă și ticăloasă în care ajunsesem. ISPIRESCU, L. 283.
      surse: DLRLC
    • poetic Frunza-n codru tremura Și foarte se-nduioșa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310.
      surse: DLRLC
    • Într-o sară de toamnă tîrzie, o frîntură de cîntec m-a înduioșat și m-a oprit mult în loc. SADOVEANU, O. VI 528.
      surse: DLRLC
    • Amici pe care vă înduioșează cîinii fără stăpîn, zgribuliți și flămînzi, ascultați istoria unuia dintre ei. GALACTION, O. I 302.
      surse: DLRLC
    • Nu știu nici eu de ce anume Mă-nduioșează orice ram. LESNEA, I. 109.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + duios
    surse: DEX '98 DEX '09