10 definiții pentru înduioșător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare; mișcător, impresionant, emoționant. [Pr.: -du-io-] – Înduioșa + suf. -ător.

înduioșător, ~oare a [At: CAMIL PETRESCU, Ț. II, 14 / Pl: ~i, ~oare / E: înduioșa] Care provoacă un sentiment de duioșie Si: emoționant, impresionant, mișcător.

ÎNDUIOȘĂTÓR, -OÁRE, înduioșători, -oare, adj. Care provoacă înduioșare, care este capabil să înduioșeze, să provoace milă; mișcător. Cîntau blajinii codri-n noapte Poveste înduioșătoare. PĂUN-PINCIO, P. 67. ♦ (Adverbial) Impresionant, emoționant. E înduioșător de sincer. CAMIL PETRESCU, T. II 14.

ÎNDUIOȘĂTÓR1 adv. Cu înduioșare; în mod care trezește înduioșare. A privi ~. /a înduioșa + suf. ~ător

ÎNDUIOȘĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care înduioșează; cu proprietatea de a înduioșa. Melodie ~oare. /a înduioșa + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre

înduioșătór adj. m., pl. înduioșătóri; f. sg. și pl. înduioșătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDUIOȘĂTÓR adj. duios, emoționant, impresionant, mișcător, patetic, răscolitor, tulburător, vibrant, (rar) răvășitor, (înv.) simțitor. (O poveste ~oare de dragoste.)

ÎNDUIOȘĂTOR adj. duios, emoționant, impresionant, mișcător, patetic, răscolitor, tulburător, vibrant, (rar) răvășitor, (înv.) simțitor. (O poveste ~ de dragoste.)

Intrare: înduioșător
înduioșător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înduioșător
  • ‑nduioșător
  • înduioșătorul
  • înduioșătoru‑
  • ‑nduioșătorul
  • ‑nduioșătoru‑
  • înduioșătoare
  • ‑nduioșătoare
  • înduioșătoarea
  • ‑nduioșătoarea
plural
  • înduioșători
  • ‑nduioșători
  • înduioșătorii
  • ‑nduioșătorii
  • înduioșătoare
  • ‑nduioșătoare
  • înduioșătoarele
  • ‑nduioșătoarele
genitiv-dativ singular
  • înduioșător
  • ‑nduioșător
  • înduioșătorului
  • ‑nduioșătorului
  • înduioșătoare
  • ‑nduioșătoare
  • înduioșătoarei
  • ‑nduioșătoarei
plural
  • înduioșători
  • ‑nduioșători
  • înduioșătorilor
  • ‑nduioșătorilor
  • înduioșătoare
  • ‑nduioșătoare
  • înduioșătoarelor
  • ‑nduioșătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înduioșător

etimologie:

  • Înduioșa + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09