2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDUȘMĂNÍT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. (Reg.) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. – V. îndușmăni.

ÎNDUȘMĂNÍT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. (Reg.) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. – V. îndușmăni.

îndușmănit, ~ă a [At: GALAN, Z. R. 212 / Pl: ~iți, ~e / E: îndușmăni] (Reg) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva.

ÎNDUȘMĂNÍT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. Oameni obidiți din cale-afară, îndușmăniți pe viață și pe moarte cu toate rînduielile vremii și hotărîți s-apuce calea codrului. GALAN, Z. R. 230.

ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

îndușmăni [At: I. NEGRUZZI, S, ap. TDRG / Pzi: ~nesc / E: în- + dușmăni] (Reg) 1-2 vtrr A (se) dușmăni. 3 vr A se certa.

ÎNDUȘMĂNÍ, îndușmănesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Rar) A intra în dușmănie, a nutri sentimente dușmănoase, a se dușmăni.

îndușmănésc v. tr. Fac dușman, învrăjbesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!îndușmăní (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănéște, imperf. 3 sg. se îndușmăneá; conj. prez. 3 să se îndușmăneáscă

îndușmăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndușmănésc, imperf. 3 sg. îndușmăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndușmăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNDUȘMĂNÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.

îndușmăni vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

Intrare: îndușmănit
îndușmănit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndușmănit
  • ‑ndușmănit
  • îndușmănitul
  • îndușmănitu‑
  • ‑ndușmănitul
  • ‑ndușmănitu‑
  • îndușmăni
  • ‑ndușmăni
  • îndușmănita
  • ‑ndușmănita
plural
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
  • îndușmăniții
  • ‑ndușmăniții
  • îndușmănite
  • ‑ndușmănite
  • îndușmănitele
  • ‑ndușmănitele
genitiv-dativ singular
  • îndușmănit
  • ‑ndușmănit
  • îndușmănitului
  • ‑ndușmănitului
  • îndușmănite
  • ‑ndușmănite
  • îndușmănitei
  • ‑ndușmănitei
plural
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
  • îndușmăniților
  • ‑ndușmăniților
  • îndușmănite
  • ‑ndușmănite
  • îndușmănitelor
  • ‑ndușmănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: îndușmăni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndușmăni
  • ‑ndușmăni
  • îndușmănire
  • ‑ndușmănire
  • îndușmănit
  • ‑ndușmănit
  • îndușmănitu‑
  • ‑ndușmănitu‑
  • îndușmănind
  • ‑ndușmănind
  • îndușmănindu‑
  • ‑ndușmănindu‑
singular plural
  • îndușmănește
  • ‑ndușmănește
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndușmănesc
  • ‑ndușmănesc
(să)
  • îndușmănesc
  • ‑ndușmănesc
  • îndușmăneam
  • ‑ndușmăneam
  • îndușmănii
  • ‑ndușmănii
  • îndușmănisem
  • ‑ndușmănisem
a II-a (tu)
  • îndușmănești
  • ‑ndușmănești
(să)
  • îndușmănești
  • ‑ndușmănești
  • îndușmăneai
  • ‑ndușmăneai
  • îndușmăniși
  • ‑ndușmăniși
  • îndușmăniseși
  • ‑ndușmăniseși
a III-a (el, ea)
  • îndușmănește
  • ‑ndușmănește
(să)
  • îndușmănească
  • ‑ndușmănească
  • îndușmănea
  • ‑ndușmănea
  • îndușmăni
  • ‑ndușmăni
  • îndușmănise
  • ‑ndușmănise
plural I (noi)
  • îndușmănim
  • ‑ndușmănim
(să)
  • îndușmănim
  • ‑ndușmănim
  • îndușmăneam
  • ‑ndușmăneam
  • îndușmănirăm
  • ‑ndușmănirăm
  • îndușmăniserăm
  • ‑ndușmăniserăm
  • îndușmănisem
  • ‑ndușmănisem
a II-a (voi)
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
(să)
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
  • îndușmăneați
  • ‑ndușmăneați
  • îndușmănirăți
  • ‑ndușmănirăți
  • îndușmăniserăți
  • ‑ndușmăniserăți
  • îndușmăniseți
  • ‑ndușmăniseți
a III-a (ei, ele)
  • îndușmănesc
  • ‑ndușmănesc
(să)
  • îndușmănească
  • ‑ndușmănească
  • îndușmăneau
  • ‑ndușmăneau
  • îndușmăni
  • ‑ndușmăni
  • îndușmăniseră
  • ‑ndușmăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndușmănit

  • 1. regional Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Oameni obidiți din cale-afară, îndușmăniți pe viață și pe moarte cu toate rînduielile vremii și hotărîți s-apuce calea codrului. GALAN, Z. R. 230.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi îndușmăni
    surse: DEX '98 DEX '09

îndușmăni

etimologie:

  • În + dușmăni
    surse: DEX '98 DEX '09