opțiuni
  • info

2 intrări

14 definiții

din care

Explicative DEX

ÎNDUȘMĂNIT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. (Reg.) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. – V. îndușmăni.

ÎNDUȘMĂNIT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. (Reg.) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. – V. îndușmăni.

îndușmănit, ~ă a [At: GALAN, Z. R. 212 / Pl: ~iți, ~e / E: îndușmăni] (Reg) Care nutrește dușmănie împotriva cuiva.

ÎNDUȘMĂNIT, -Ă, îndușmăniți, -te, adj. Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. Oameni obidiți din cale-afară, îndușmăniți pe viață și pe moarte cu toate rînduielile vremii și hotărîți s-apuce calea codrului. GALAN, Z. R. 230.

ÎNDUȘMĂNI, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

ÎNDUȘMĂNI, îndușmănesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A se dușmăni. – În + dușmăni.

îndușmăni [At: I. NEGRUZZI, S, ap. TDRG / Pzi: ~nesc / E: în- + dușmăni] (Reg) 1-2 vtrr A (se) dușmăni. 3 vr A se certa.

ÎNDUȘMĂNI, îndușmănesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Rar) A intra în dușmănie, a nutri sentimente dușmănoase, a se dușmăni.

îndușmănì v. a (se) face dușman.

îndușmănésc v. tr. Fac dușman, învrăjbesc.

Ortografice DOOM

îndușmăni (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndușmănesc, 3 sg. se îndușmănește, imperf. 1 sg. mă îndușmăneam; conj. prez. 1 sg. să mă îndușmănesc, 3 să se îndușmănească; imper. 2 sg. afirm. îndușmănește-te; ger. îndușmănindu-mă

!îndușmăni (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndușmănește, imperf. 3 sg. se îndușmănea; conj. prez. 3 să se îndușmănească

îndușmăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndușmănesc, imperf. 3 sg. îndușmănea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndușmănească

îndușmănesc, -neam 1 imp.

Sinonime

ÎNDUȘMĂNI vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.

îndușmăni vb. v. DUȘMĂNI. URÎ. VRĂJMĂȘI.

Intrare: îndușmănit
îndușmănit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndușmănit
  • ‑ndușmănit
  • îndușmănitul
  • îndușmănitu‑
  • ‑ndușmănitul
  • ‑ndușmănitu‑
  • îndușmănită
  • ‑ndușmănită
  • îndușmănita
  • ‑ndușmănita
plural
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
  • îndușmăniții
  • ‑ndușmăniții
  • îndușmănite
  • ‑ndușmănite
  • îndușmănitele
  • ‑ndușmănitele
genitiv-dativ singular
  • îndușmănit
  • ‑ndușmănit
  • îndușmănitului
  • ‑ndușmănitului
  • îndușmănite
  • ‑ndușmănite
  • îndușmănitei
  • ‑ndușmănitei
plural
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
  • îndușmăniților
  • ‑ndușmăniților
  • îndușmănite
  • ‑ndușmănite
  • îndușmănitelor
  • ‑ndușmănitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: îndușmăni
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndușmăni
  • ‑ndușmăni
  • îndușmănire
  • ‑ndușmănire
  • îndușmănit
  • ‑ndușmănit
  • îndușmănitu‑
  • ‑ndușmănitu‑
  • îndușmănind
  • ‑ndușmănind
  • îndușmănindu‑
  • ‑ndușmănindu‑
 singular plural
  • îndușmănește
  • ‑ndușmănește
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndușmănesc
  • ‑ndușmănesc
 (să)
  • îndușmănesc
  • ‑ndușmănesc
  • îndușmăneam
  • ‑ndușmăneam
  • îndușmănii
  • ‑ndușmănii
  • îndușmănisem
  • ‑ndușmănisem
a II-a (tu)
  • îndușmănești
  • ‑ndușmănești
 (să)
  • îndușmănești
  • ‑ndușmănești
  • îndușmăneai
  • ‑ndușmăneai
  • îndușmăniși
  • ‑ndușmăniși
  • îndușmăniseși
  • ‑ndușmăniseși
a III-a (el, ea)
  • îndușmănește
  • ‑ndușmănește
 (să)
  • îndușmănească
  • ‑ndușmănească
  • îndușmănea
  • ‑ndușmănea
  • îndușmăni
  • ‑ndușmăni
  • îndușmănise
  • ‑ndușmănise
plural I (noi)
  • îndușmănim
  • ‑ndușmănim
 (să)
  • îndușmănim
  • ‑ndușmănim
  • îndușmăneam
  • ‑ndușmăneam
  • îndușmănirăm
  • ‑ndușmănirăm
  • îndușmăniserăm
  • ‑ndușmăniserăm
  • îndușmănisem
  • ‑ndușmănisem
a II-a (voi)
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
 (să)
  • îndușmăniți
  • ‑ndușmăniți
  • îndușmăneați
  • ‑ndușmăneați
  • îndușmănirăți
  • ‑ndușmănirăți
  • îndușmăniserăți
  • ‑ndușmăniserăți
  • îndușmăniseți
  • ‑ndușmăniseți
a III-a (ei, ele)
  • îndușmănesc
  • ‑ndușmănesc
 (să)
  • îndușmănească
  • ‑ndușmănească
  • îndușmăneau
  • ‑ndușmăneau
  • îndușmăniră
  • ‑ndușmăniră
  • îndușmăniseră
  • ‑ndușmăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndușmănit, îndușmănităadjectiv

  • 1. regional Care nutrește dușmănie împotriva cuiva, învrăjbit cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oameni obidiți din cale-afară, îndușmăniți pe viață și pe moarte cu toate rînduielile vremii și hotărîți s-apuce calea codrului. GALAN, Z. R. 230. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndușmăni DEX '98 DEX '09

îndușmăni, îndușmănescverb

etimologie:
  • În + dușmăni DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.