2 intrări

7 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îndreptuit, ~ă a [At: TDRG / Pl: ~iți, ~e / E: îndreptui] (Rar) Îndreptățit2 (2).

ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).

îndreptui vt [At: ALECSANDRI, T. 1358 / Pzi: ~esc / E: în- + drept + -ui] (Înv) A îndreptăți (1).

ÎNDREPTUÍ, îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A repune pe cineva în drepturile sale, a da cuiva un anumit drept; a îndritui. Cinovnicul... așterne o otnoșănie... prin care îndreptuiește pe Costandin Arbure. ALECSANDRI, T. 1358.

A ÎNDREPTUÍ ~iésc tranz. pop. (persoane) A repune în drepturi. /în + drept + suf. ~ui


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndreptuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 să îndreptuiáscă

îndreptuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptuiáscă

Intrare: îndreptuit
îndreptuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndreptuit
  • ‑ndreptuit
  • îndreptuitul
  • îndreptuitu‑
  • ‑ndreptuitul
  • ‑ndreptuitu‑
  • îndreptui
  • ‑ndreptui
  • îndreptuita
  • ‑ndreptuita
plural
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
  • îndreptuiții
  • ‑ndreptuiții
  • îndreptuite
  • ‑ndreptuite
  • îndreptuitele
  • ‑ndreptuitele
genitiv-dativ singular
  • îndreptuit
  • ‑ndreptuit
  • îndreptuitului
  • ‑ndreptuitului
  • îndreptuite
  • ‑ndreptuite
  • îndreptuitei
  • ‑ndreptuitei
plural
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
  • îndreptuiților
  • ‑ndreptuiților
  • îndreptuite
  • ‑ndreptuite
  • îndreptuitelor
  • ‑ndreptuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: îndreptui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndreptui
  • ‑ndreptui
  • îndreptuire
  • ‑ndreptuire
  • îndreptuit
  • ‑ndreptuit
  • îndreptuitu‑
  • ‑ndreptuitu‑
  • îndreptuind
  • ‑ndreptuind
  • îndreptuindu‑
  • ‑ndreptuindu‑
singular plural
  • îndreptuiește
  • ‑ndreptuiește
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndreptuiesc
  • ‑ndreptuiesc
(să)
  • îndreptuiesc
  • ‑ndreptuiesc
  • îndreptuiam
  • ‑ndreptuiam
  • îndreptuii
  • ‑ndreptuii
  • îndreptuisem
  • ‑ndreptuisem
a II-a (tu)
  • îndreptuiești
  • ‑ndreptuiești
(să)
  • îndreptuiești
  • ‑ndreptuiești
  • îndreptuiai
  • ‑ndreptuiai
  • îndreptuiși
  • ‑ndreptuiși
  • îndreptuiseși
  • ‑ndreptuiseși
a III-a (el, ea)
  • îndreptuiește
  • ‑ndreptuiește
(să)
  • îndreptuiască
  • ‑ndreptuiască
  • îndreptuia
  • ‑ndreptuia
  • îndreptui
  • ‑ndreptui
  • îndreptuise
  • ‑ndreptuise
plural I (noi)
  • îndreptuim
  • ‑ndreptuim
(să)
  • îndreptuim
  • ‑ndreptuim
  • îndreptuiam
  • ‑ndreptuiam
  • îndreptuirăm
  • ‑ndreptuirăm
  • îndreptuiserăm
  • ‑ndreptuiserăm
  • îndreptuisem
  • ‑ndreptuisem
a II-a (voi)
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
(să)
  • îndreptuiți
  • ‑ndreptuiți
  • îndreptuiați
  • ‑ndreptuiați
  • îndreptuirăți
  • ‑ndreptuirăți
  • îndreptuiserăți
  • ‑ndreptuiserăți
  • îndreptuiseți
  • ‑ndreptuiseți
a III-a (ei, ele)
  • îndreptuiesc
  • ‑ndreptuiesc
(să)
  • îndreptuiască
  • ‑ndreptuiască
  • îndreptuiau
  • ‑ndreptuiau
  • îndreptui
  • ‑ndreptui
  • îndreptuiseră
  • ‑ndreptuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndreptui

etimologie:

  • În + drept + sufix -ui (după îndritui).
    surse: DEX '09 DEX '98