2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încunoștințat, ~ă a [At: DA ms / V: (nrc) ~știin~ / Pl: ~ați, ~e / E: încunoștința] (Înv; d. oameni) 1 Căruia i s-a adus la cunoștință Si: informat. 2 Avertizat.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

încunoștința vt [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / Pzi: ez / E: în- + cunoștință] (Înv) A face cunoscut Si: a comunica, a vesti, (înv) a încunoaște.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a aduce la cunoștință, a înștiința, a comunica. Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amînă.

înștiințéz v. tr. (în și știință. V. încunoștiințez). Anunț, aduc orĭ trimet știre, informez: înștiințez pe cineva de ceva. – Fals încunoștiințez (un cuv. noŭ amestecat din cunoștință și înștiințez).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

încunoștințá vb., ind. prez. 1 sg. încunoștințéz, 3 sg. și pl. încunoștințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCUNOȘTINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

ÎNCUNOȘTINȚA vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a înștiința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

Intrare: încunoștințat
încunoștințat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încunoștințat
  • ‑ncunoștințat
  • încunoștințatul
  • încunoștințatu‑
  • ‑ncunoștințatul
  • ‑ncunoștințatu‑
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștințata
  • ‑ncunoștințata
plural
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințații
  • ‑ncunoștințații
  • încunoștințate
  • ‑ncunoștințate
  • încunoștințatele
  • ‑ncunoștințatele
genitiv-dativ singular
  • încunoștințat
  • ‑ncunoștințat
  • încunoștințatului
  • ‑ncunoștințatului
  • încunoștințate
  • ‑ncunoștințate
  • încunoștințatei
  • ‑ncunoștințatei
plural
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințaților
  • ‑ncunoștințaților
  • încunoștințate
  • ‑ncunoștințate
  • încunoștințatelor
  • ‑ncunoștințatelor
vocativ singular
plural
Intrare: încunoștința
încunoștința verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștințare
  • ‑ncunoștințare
  • încunoștințat
  • ‑ncunoștințat
  • încunoștințatu‑
  • ‑ncunoștințatu‑
  • încunoștințând
  • ‑ncunoștințând
  • încunoștințându‑
  • ‑ncunoștințându‑
singular plural
  • încunoștințea
  • ‑ncunoștințea
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunoștințez
  • ‑ncunoștințez
(să)
  • încunoștințez
  • ‑ncunoștințez
  • încunoștințam
  • ‑ncunoștințam
  • încunoștințai
  • ‑ncunoștințai
  • încunoștințasem
  • ‑ncunoștințasem
a II-a (tu)
  • încunoștințezi
  • ‑ncunoștințezi
(să)
  • încunoștințezi
  • ‑ncunoștințezi
  • încunoștințai
  • ‑ncunoștințai
  • încunoștințași
  • ‑ncunoștințași
  • încunoștințaseși
  • ‑ncunoștințaseși
a III-a (el, ea)
  • încunoștințea
  • ‑ncunoștințea
(să)
  • încunoștințeze
  • ‑ncunoștințeze
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștință
  • ‑ncunoștință
  • încunoștințase
  • ‑ncunoștințase
plural I (noi)
  • încunoștințăm
  • ‑ncunoștințăm
(să)
  • încunoștințăm
  • ‑ncunoștințăm
  • încunoștințam
  • ‑ncunoștințam
  • încunoștințarăm
  • ‑ncunoștințarăm
  • încunoștințaserăm
  • ‑ncunoștințaserăm
  • încunoștințasem
  • ‑ncunoștințasem
a II-a (voi)
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
(să)
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințarăți
  • ‑ncunoștințarăți
  • încunoștințaserăți
  • ‑ncunoștințaserăți
  • încunoștințaseți
  • ‑ncunoștințaseți
a III-a (ei, ele)
  • încunoștințea
  • ‑ncunoștințea
(să)
  • încunoștințeze
  • ‑ncunoștințeze
  • încunoștințau
  • ‑ncunoștințau
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștințaseră
  • ‑ncunoștințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încunoștința încunoștințare

  • 1. A face cunoscut; a comunica ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: comunica înștiința un exemplu
    exemple
    • Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amână.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + cunoștință
    surse: DEX '98 DEX '09