2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f., adj. 1. S. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. 2. Adj. (Fam.; despre probleme,întrebări) Care este greu de rezolvat, la care este greu de răspuns.- Încuia + suf. -toare.

ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f. Dispozitiv care încuie ceva. ♦ Fig. Dificultate, situație grea în care se află cineva. – Încuia + suf. -toare.

ÎNCUIETOÁRE, încuietori, s. f. Dispozitiv cu care se încuie o ușă, o fereastră, o ladă etc. Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. Nu era încuiat cu vro încuietoare meșteșugită. ISPIRESCU, U. 98. Pune p-un lăcătuș singur într-o pivniță și zi-i să-ți facă o încuietoare. NEGRUZZI, S. III 406.

ÎNCUIETOÁRE ~óri f. Dispozitiv cu care se încuie. /a încuia + suf. ~toare

încuietoare f. 1. unealtă de încuiat; 2. încuierea pântecelui, constipațiune.

încuĭetoáre f., pl. orĭ. Mecanizm de încuĭat (ca broasca, clanța, clampa).

încuietor, ~oare [At: VARLAAM, C. II, 22 / Pl: ~i, ~oare / E: încuia + -(ă)tor] 1-2 sf, a (Dispozitiv) care încuie ceva. 3 sf (D. oameni; îe) A avea două chei pentru o ~oare A fi șiret. 4 sf (Fig) Situație grea în care se află cineva. 5-6 sf, a (Fig) (Problemă) care nu are răspuns. 7 sf (Pop) Ghicitoare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

încuietoáre s. f., g.-d. art. încuietórii; pl. încuietóri

încuietór adj. m., pl. încuietóri; f. sg. și pl. încuietoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCUIETOÁRE s. 1. v. clanță. 2. v. zăvor.

ÎNCUIETOARE s. 1. clanță, ivăr, (reg.) zimpirig, (Mold.) clampă, (Transilv.) clenci, (Ban.) clențaică, (prin Transilv.) rătez, (Ban.) șnală, (Transilv. și Olt.) verver. (~ la broasca ușii.) 2. ivăr, zăvor, (pop.) rătez, (reg.) riglă, (prin Ban.) reză. (~ la ușă.)

Intrare: încuietoare
încuietoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încuietoare
  • ‑ncuietoare
  • încuietoarea
  • ‑ncuietoarea
plural
  • încuietori
  • ‑ncuietori
  • încuietorile
  • ‑ncuietorile
genitiv-dativ singular
  • încuietori
  • ‑ncuietori
  • încuietorii
  • ‑ncuietorii
plural
  • încuietori
  • ‑ncuietori
  • încuietorilor
  • ‑ncuietorilor
vocativ singular
plural
Intrare: încuietor
încuietor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încuietor
  • ‑ncuietor
  • încuietorul
  • încuietoru‑
  • ‑ncuietorul
  • ‑ncuietoru‑
  • încuietoare
  • ‑ncuietoare
  • încuietoarea
  • ‑ncuietoarea
plural
  • încuietori
  • ‑ncuietori
  • încuietorii
  • ‑ncuietorii
  • încuietoare
  • ‑ncuietoare
  • încuietoarele
  • ‑ncuietoarele
genitiv-dativ singular
  • încuietor
  • ‑ncuietor
  • încuietorului
  • ‑ncuietorului
  • încuietoare
  • ‑ncuietoare
  • încuietoarei
  • ‑ncuietoarei
plural
  • încuietori
  • ‑ncuietori
  • încuietorilor
  • ‑ncuietorilor
  • încuietoare
  • ‑ncuietoare
  • încuietoarelor
  • ‑ncuietoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încuietoare

etimologie:

  • Încuia + sufix -toare.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX