2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; ciudos. – V. înciuda.

înciudat, ~ă a [At: CREANGĂ, A. 53 / V: ~dit / Pl: ~ați, ~e / E: înciuda] Cuprins de ciudă Si: ciudos.

ÎNCIUDÁT, -Ă, înciudați, -te, adj. Plin de ciudă; supărat, necăjit. Ilie Zăganu își mușca încet buza de sus, frămîntînd-o înciudat. MIHALE, O. 161. Bercu s-a întors înciudat. GALAN, Z. R. 266. Măi, anapăda lucru ș-aista! zic eu, înciudat. CREANGĂ, A. 53.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

înciuda vtr [At: NEGRUZZI, II, 182 / V: (cscj) ~di / Pzi: ~dez / E: în- + ciudă] 1-2 (A fi sau) a face să fie cuprins de ciudă.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. A fi plin de ciudă; a se supăra, a se necăji. V. mînia, înfuria. Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194. Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182. ◊ Tranz. Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.

A ÎNCIUDÁ ~éz tranz. rar A face să se înciudeze. /în + ciudă

A SE ÎNCIUDÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de ciudă. /în + ciudă

înciudà v. a se supăra, a se necăji: boierul înciudat CR. [V. ciudă].

încĭudéz v. tr. Mold. Umplu de cĭudă, supăr, necăjesc, înfuriĭ. V. refl. Mă umplu de cĭudă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

înciudá vb., ind. prez. 1 sg. înciudéz, 3 sg. și pl. înciudeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCIUDÁT adj. necăjit, supărat. (Om ~.)

ÎNCIUDAT adj. necăjit, supărat. (Om ~.)

ÎNCIUDÁ vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

ÎNCIUDA vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

Intrare: înciudat
înciudat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înciudat
  • ‑nciudat
  • înciudatul
  • înciudatu‑
  • ‑nciudatul
  • ‑nciudatu‑
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudata
  • ‑nciudata
plural
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudații
  • ‑nciudații
  • înciudate
  • ‑nciudate
  • înciudatele
  • ‑nciudatele
genitiv-dativ singular
  • înciudat
  • ‑nciudat
  • înciudatului
  • ‑nciudatului
  • înciudate
  • ‑nciudate
  • înciudatei
  • ‑nciudatei
plural
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudaților
  • ‑nciudaților
  • înciudate
  • ‑nciudate
  • înciudatelor
  • ‑nciudatelor
vocativ singular
plural
Intrare: înciuda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudare
  • ‑nciudare
  • înciudat
  • ‑nciudat
  • înciudatu‑
  • ‑nciudatu‑
  • înciudând
  • ‑nciudând
  • înciudându‑
  • ‑nciudându‑
singular plural
  • înciudea
  • ‑nciudea
  • înciudați
  • ‑nciudați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înciudez
  • ‑nciudez
(să)
  • înciudez
  • ‑nciudez
  • înciudam
  • ‑nciudam
  • înciudai
  • ‑nciudai
  • înciudasem
  • ‑nciudasem
a II-a (tu)
  • înciudezi
  • ‑nciudezi
(să)
  • înciudezi
  • ‑nciudezi
  • înciudai
  • ‑nciudai
  • înciudași
  • ‑nciudași
  • înciudaseși
  • ‑nciudaseși
a III-a (el, ea)
  • înciudea
  • ‑nciudea
(să)
  • înciudeze
  • ‑nciudeze
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudă
  • ‑nciudă
  • înciudase
  • ‑nciudase
plural I (noi)
  • înciudăm
  • ‑nciudăm
(să)
  • înciudăm
  • ‑nciudăm
  • înciudam
  • ‑nciudam
  • înciudarăm
  • ‑nciudarăm
  • înciudaserăm
  • ‑nciudaserăm
  • înciudasem
  • ‑nciudasem
a II-a (voi)
  • înciudați
  • ‑nciudați
(să)
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudarăți
  • ‑nciudarăți
  • înciudaserăți
  • ‑nciudaserăți
  • înciudaseți
  • ‑nciudaseți
a III-a (ei, ele)
  • înciudea
  • ‑nciudea
(să)
  • înciudeze
  • ‑nciudeze
  • înciudau
  • ‑nciudau
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudaseră
  • ‑nciudaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înciudat

  • 1. Plin de ciudă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciudos necăjit supărat attach_file 3 exemple
    exemple
    • Ilie Zăganu își mușca încet buza de sus, frămîntînd-o înciudat. MIHALE, O. 161.
      surse: DLRLC
    • Bercu s-a întors înciudat. GALAN, Z. R. 266.
      surse: DLRLC
    • Măi, anapăda lucru ș-aista! zic eu, înciudat. CREANGĂ, A. 53.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înciuda
    surse: DEX '98 DEX '09

înciuda înciudare înciudat

  • 1. și (rar) tranzitiv A fi sau a face să fie cuprins de ciudă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciudi necăji supăra attach_file 3 exemple
    exemple
    • Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194.
      surse: DLRLC
    • Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182.
      surse: DLRLC
    • Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ciudă
    surse: DEX '98 DEX '09