2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă. – V. înciuda.

înciudare sf [At: PAS, I, 177 / V: ~dire / Pl: ~dări / E: înciuda] Lăsare pradă ciudei.

ÎNCIUDÁRE, înciudări, s. f. Acțiunea de a (se) înciuda și rezultatul ei; ciudă, supărare, necaz. Înciudarea tatei a crescut cînd a nimerit și într-o băltoacă. PAS, Z. I 177.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.

înciuda vtr [At: NEGRUZZI, II, 182 / V: (cscj) ~di / Pzi: ~dez / E: în- + ciudă] 1-2 (A fi sau) a face să fie cuprins de ciudă.

ÎNCIUDÁ, înciudez, vb. I. Refl. A fi plin de ciudă; a se supăra, a se necăji. V. mînia, înfuria. Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194. Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182. ◊ Tranz. Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.

A SE ÎNCIUDÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de ciudă. /în + ciudă

A ÎNCIUDÁ ~éz tranz. rar A face să se înciudeze. /în + ciudă

înciudà v. a se supăra, a se necăji: boierul înciudat CR. [V. ciudă].

încĭudéz v. tr. Mold. Umplu de cĭudă, supăr, necăjesc, înfuriĭ. V. refl. Mă umplu de cĭudă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înciudáre (rar) s. f., g.-d. art. înciudắrii; pl. înciudắri

înciudáre s. f., g.-d. art. înciudării; pl. înciudări

înciudá (a ~) vb., ind. prez. 3 înciudeáză

înciudá vb., ind. prez. 1 sg. înciudéz, 3 sg. și pl. înciudeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCIUDÁRE s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

înciudare s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ.

ÎNCIUDÁ vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

ÎNCIUDA vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.

Intrare: înciudare
înciudare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înciudare
  • ‑nciudare
  • înciudarea
  • ‑nciudarea
plural
  • înciudări
  • ‑nciudări
  • înciudările
  • ‑nciudările
genitiv-dativ singular
  • înciudări
  • ‑nciudări
  • înciudării
  • ‑nciudării
plural
  • înciudări
  • ‑nciudări
  • înciudărilor
  • ‑nciudărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înciuda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudare
  • ‑nciudare
  • înciudat
  • ‑nciudat
  • înciudatu‑
  • ‑nciudatu‑
  • înciudând
  • ‑nciudând
  • înciudându‑
  • ‑nciudându‑
singular plural
  • înciudea
  • ‑nciudea
  • înciudați
  • ‑nciudați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înciudez
  • ‑nciudez
(să)
  • înciudez
  • ‑nciudez
  • înciudam
  • ‑nciudam
  • înciudai
  • ‑nciudai
  • înciudasem
  • ‑nciudasem
a II-a (tu)
  • înciudezi
  • ‑nciudezi
(să)
  • înciudezi
  • ‑nciudezi
  • înciudai
  • ‑nciudai
  • înciudași
  • ‑nciudași
  • înciudaseși
  • ‑nciudaseși
a III-a (el, ea)
  • înciudea
  • ‑nciudea
(să)
  • înciudeze
  • ‑nciudeze
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudă
  • ‑nciudă
  • înciudase
  • ‑nciudase
plural I (noi)
  • înciudăm
  • ‑nciudăm
(să)
  • înciudăm
  • ‑nciudăm
  • înciudam
  • ‑nciudam
  • înciudarăm
  • ‑nciudarăm
  • înciudaserăm
  • ‑nciudaserăm
  • înciudasem
  • ‑nciudasem
a II-a (voi)
  • înciudați
  • ‑nciudați
(să)
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudați
  • ‑nciudați
  • înciudarăți
  • ‑nciudarăți
  • înciudaserăți
  • ‑nciudaserăți
  • înciudaseți
  • ‑nciudaseți
a III-a (ei, ele)
  • înciudea
  • ‑nciudea
(să)
  • înciudeze
  • ‑nciudeze
  • înciudau
  • ‑nciudau
  • înciuda
  • ‑nciuda
  • înciudaseră
  • ‑nciudaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înciudare

etimologie:

  • vezi înciuda
    surse: DEX '98 DEX '09

înciuda înciudare înciudat

  • 1. și (rar) tranzitiv A fi sau a face să fie cuprins de ciudă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciudi necăji supăra attach_file 3 exemple
    exemple
    • Unul rămîne stingher, se înciudează, zvîrle pe altul de la locul lui, se așază el. SADOVEANU, O. VI 194.
      surse: DLRLC
    • Boierul se-nciudează că nu-i în slujbă pus. NEGRUZZI, S. II 182.
      surse: DLRLC
    • Oftau amîndoi după întîmplarea prin care trecuseși, însă mîhnirea lor te înciuda. PAS, Z. I 277.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + ciudă
    surse: DEX '98 DEX '09