9 definiții pentru închinător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii; p. ext. credincios. ◊ (Înv.) Adorator, admirator. – Închina + suf. -ător.

închinător, ~oare [At: ȘEZ. V, 145 / Pl: ~i, ~oare / E: închina + -(ă)tor] 1 a (D. zile) În care credincioșii se roagă. 2-3 sf (Loc de) rugăciune. 4-5 smf, a (Persoană) care își face rugăciunea. 6-7 smf, a (Persoană) care își face semnul crucii. 8 smf (Pex) Credincios. 9-10 smf, a (Înv) (Persoană) care admiră pe cineva. 11 sm (Om) Șoim (Falco tinnunculus).

ÎNCHINĂTÓR, -OÁRE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care își face semnul crucii, care se roagă, se închină; p. ext. credincios. Părinții monahi deschiseseră sicriul cu moaștele, așezîndu-se... de strajă, ca să pri- vegheze trecerea... închinătorilor și să primească daniile. SADOVEANU, Z. C. 206. Sfînta Sofia, prefăcută în geamie... în fața noilor ei închinători. GALACTION, O. I 222. Pe fiece an vin închinători, de la două mii pînă la trei mii oameni. BOLINTINEANU, O. 297. ♦ (Învechit) Adorator, admiraror. Umilit închinător al marelui nostru istoric. ODOBESCU, S. III 526.

ÎNCHINĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival rar (despre persoane) Care se închină (unei divinități). /a închina + suf. ~ător

închinător m. 1. cel ce se închină: închinător de idoli; 2. fig. admirator: eu, umilit închinător al marelui nostru istoric OP.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

închinătór s. m., pl. închinătóri

închinătór s. m., pl. închinătóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Intrare: închinător
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • închinător
  • ‑nchinător
  • închinătorul
  • închinătoru‑
  • ‑nchinătorul
  • ‑nchinătoru‑
plural
  • închinători
  • ‑nchinători
  • închinătorii
  • ‑nchinătorii
genitiv-dativ singular
  • închinător
  • ‑nchinător
  • închinătorului
  • ‑nchinătorului
plural
  • închinători
  • ‑nchinători
  • închinătorilor
  • ‑nchinătorilor
vocativ singular
  • închinătorule
  • ‑nchinătorule
plural
  • închinătorilor
  • ‑nchinătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

închinător, -oare închinătoare

  • 1. Persoană care se roagă, se închină, își face semnul crucii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Părinții monahi deschiseseră sicriul cu moaștele, așezîndu-se... de strajă, ca să privegheze trecerea... închinătorilor și să primească daniile. SADOVEANU, Z. C. 206.
        surse: DLRLC
      • Sfînta Sofia, prefăcută în geamie... în fața noilor ei închinători. GALACTION, O. I 222.
        surse: DLRLC
      • Pe fiece an vin închinători, de la două mii pînă la trei mii oameni. BOLINTINEANU, O. 297.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Umilit închinător al marelui nostru istoric. ODOBESCU, S. III 526.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • Închina + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09