ÎNCHINĂTOR, -OARE, închinători, -oare, s. m. și f. Persoană care își face semnul crucii, care se roagă, se închină; p. ext. credincios. Părinții monahi deschiseseră sicriul cu moaștele, așezîndu-se... de strajă, ca să pri- vegheze trecerea... închinătorilor și să primească daniile. SADOVEANU, Z. C. 206. Sfînta Sofia, prefăcută în geamie... în fața noilor ei închinători. GALACTION, O. I 222. Pe fiece an vin închinători, de la două mii pînă la trei mii oameni. BOLINTINEANU, O. 297. ♦ (Învechit) Adorator, admiraror. Umilit închinător al marelui nostru istoric. ODOBESCU, S. III 526.