2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încartiruit, ~ă a [At: DA ms / V: ~cartierat, ~cvartirat / Pl: ~iți, ~e / E: încartirui] (D. unități militare sau d. membrii lor) Căruia i s-a stabilit locuința într-o localitate.

încartirui vt [At: DA ms / V: (cscj) ~cartiera, ~cvartira / Pzi: ~esc / E: în + cartirui] A stabili locuințele trupelor și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate.

ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate; a cartirui. – În + cartirui.

ÎNCARTIRUÍ, încartiruiesc, vb. IV. Tranz. A cartirui.

CARTIRUÍ vb. IV. v. încartirui.

ÎNCARTIRUÍ vb. IV. tr. A pregăti instalarea și a instala o unitate militară într-o localitate; a cartirui. [Pron. -ru-i., p.i. -iesc. / < în- + cartirui, cf. rus. kvartirovati].

ÎNCARTIRUÍ vb. tr. a pregăti instalarea unei unități militare într-un cantonament; a cartirui. (< în- + cartirui)

A ÎNCARTIRUÍ ~iésc tranz. (unități militare sau militari) A instala temporar într-un cantonament; a caza; a cantona. /în + rar a cartirui

*în- și incartieréz și *cartieréz v. tr. (d. cartier). Pun la cartier, daŭ la cartier: cînd o trupă n’are unde dormi, poliția o încartierează pin casele particularilor. – Forme maĭ vechĭ: încvartirez, încartiruĭesc, încvartiruĭesc, cvartiruĭesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încartiruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 încartiruiáscă

încartiruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiésc, imperf. 3 sg. încartiruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. încartiruiáscă

încartirui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încartiruiesc, conj. încartiruiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCARTIRUÍ vb. (MIL.) a cartirui. (A ~ trupele.)

ÎNCARTIRUI vb. (MIL.) a cartirui. (A ~ trupele.)

Intrare: încartiruit
încartiruit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încartiruit
  • ‑ncartiruit
  • încartiruitul
  • încartiruitu‑
  • ‑ncartiruitul
  • ‑ncartiruitu‑
  • încartirui
  • ‑ncartirui
  • încartiruita
  • ‑ncartiruita
plural
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
  • încartiruiții
  • ‑ncartiruiții
  • încartiruite
  • ‑ncartiruite
  • încartiruitele
  • ‑ncartiruitele
genitiv-dativ singular
  • încartiruit
  • ‑ncartiruit
  • încartiruitului
  • ‑ncartiruitului
  • încartiruite
  • ‑ncartiruite
  • încartiruitei
  • ‑ncartiruitei
plural
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
  • încartiruiților
  • ‑ncartiruiților
  • încartiruite
  • ‑ncartiruite
  • încartiruitelor
  • ‑ncartiruitelor
vocativ singular
plural
Intrare: încartirui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încartirui
  • ‑ncartirui
  • încartiruire
  • ‑ncartiruire
  • încartiruit
  • ‑ncartiruit
  • încartiruitu‑
  • ‑ncartiruitu‑
  • încartiruind
  • ‑ncartiruind
  • încartiruindu‑
  • ‑ncartiruindu‑
singular plural
  • încartiruiește
  • ‑ncartiruiește
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încartiruiesc
  • ‑ncartiruiesc
(să)
  • încartiruiesc
  • ‑ncartiruiesc
  • încartiruiam
  • ‑ncartiruiam
  • încartiruii
  • ‑ncartiruii
  • încartiruisem
  • ‑ncartiruisem
a II-a (tu)
  • încartiruiești
  • ‑ncartiruiești
(să)
  • încartiruiești
  • ‑ncartiruiești
  • încartiruiai
  • ‑ncartiruiai
  • încartiruiși
  • ‑ncartiruiși
  • încartiruiseși
  • ‑ncartiruiseși
a III-a (el, ea)
  • încartiruiește
  • ‑ncartiruiește
(să)
  • încartiruiască
  • ‑ncartiruiască
  • încartiruia
  • ‑ncartiruia
  • încartirui
  • ‑ncartirui
  • încartiruise
  • ‑ncartiruise
plural I (noi)
  • încartiruim
  • ‑ncartiruim
(să)
  • încartiruim
  • ‑ncartiruim
  • încartiruiam
  • ‑ncartiruiam
  • încartiruirăm
  • ‑ncartiruirăm
  • încartiruiserăm
  • ‑ncartiruiserăm
  • încartiruisem
  • ‑ncartiruisem
a II-a (voi)
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
(să)
  • încartiruiți
  • ‑ncartiruiți
  • încartiruiați
  • ‑ncartiruiați
  • încartiruirăți
  • ‑ncartiruirăți
  • încartiruiserăți
  • ‑ncartiruiserăți
  • încartiruiseți
  • ‑ncartiruiseți
a III-a (ei, ele)
  • încartiruiesc
  • ‑ncartiruiesc
(să)
  • încartiruiască
  • ‑ncartiruiască
  • încartiruiau
  • ‑ncartiruiau
  • încartirui
  • ‑ncartirui
  • încartiruiseră
  • ‑ncartiruiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cartirui
  • cartiruire
  • cartiruit
  • cartiruitu‑
  • cartiruind
  • cartiruindu‑
singular plural
  • cartiruiește
  • cartiruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cartiruiesc
(să)
  • cartiruiesc
  • cartiruiam
  • cartiruii
  • cartiruisem
a II-a (tu)
  • cartiruiești
(să)
  • cartiruiești
  • cartiruiai
  • cartiruiși
  • cartiruiseși
a III-a (el, ea)
  • cartiruiește
(să)
  • cartiruiască
  • cartiruia
  • cartirui
  • cartiruise
plural I (noi)
  • cartiruim
(să)
  • cartiruim
  • cartiruiam
  • cartiruirăm
  • cartiruiserăm
  • cartiruisem
a II-a (voi)
  • cartiruiți
(să)
  • cartiruiți
  • cartiruiați
  • cartiruirăți
  • cartiruiserăți
  • cartiruiseți
a III-a (ei, ele)
  • cartiruiesc
(să)
  • cartiruiască
  • cartiruiau
  • cartirui
  • cartiruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încartirui cartirui

  • 1. A stabili locuințele trupei și ofițerilor dintr-o unitate militară într-o localitate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cantona cartirui caza

etimologie:

  • În + cartirui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN