2 intrări

34 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

încarnare sf vz incarnare

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

ÎNCARNÁRE s.f. v. incarnare.

incarna [At: GR. BĂN. / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incarner, lat incarnare] 1-2 vtr A (se) întrupa. 3-4 vtr A (se) transforma în om. 5 vr A lua o formă concretă, reală. 6 vt (Fig) A juca un rol într-o piesă. 7 vr (D. unghii) A crește în carne.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Tranz. A da (unui lucru) consistență materială, a întrupa; fig. a reda (ceva) într-o formă concretă. – Variantă: încarná vb. I.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o formă precisă, materială. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a crește în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].

INCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

ÎNCARNÁ vb. I. v. incarna.

INCARNÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ◊ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o formă precisă, materială. 2. (despre unghii) a intra, a crește în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)

A SE INCARNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. 2) fig. A-și găsi expresie materială; a căpăta forma concretă; a se întrupa; a se întruchipa; a se materializa. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

A INCARNÁ ~éz tranz. 1) A face să se incarneze. 2) (personaje) A reprezenta într-un spectacol. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

*incarnațiúne f. (lat. incarnátio, -ónis). Întrupare. Acțiunea pin care Isus Hristos s’a făcut om, unind natura divină cu forma umană (la catolicĭ). – Și -áție.

*incarnéz v. tr. (lat. incarnare, d. caro, carnis, carne). Întrupez. V. refl. Mă întrupez (vorbind de Isus Hristos, la catolicĭ). – Și înc-.

arată toate definițiile

Intrare: incarna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incarna
  • incarnare
  • incarnat
  • incarnatu‑
  • incarnând
  • incarnându‑
singular plural
  • incarnea
  • incarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incarnez
(să)
  • incarnez
  • incarnam
  • incarnai
  • incarnasem
a II-a (tu)
  • incarnezi
(să)
  • incarnezi
  • incarnai
  • incarnași
  • incarnaseși
a III-a (el, ea)
  • incarnea
(să)
  • incarneze
  • incarna
  • incarnă
  • incarnase
plural I (noi)
  • incarnăm
(să)
  • incarnăm
  • incarnam
  • incarnarăm
  • incarnaserăm
  • incarnasem
a II-a (voi)
  • incarnați
(să)
  • incarnați
  • incarnați
  • incarnarăți
  • incarnaserăți
  • incarnaseți
a III-a (ei, ele)
  • incarnea
(să)
  • incarneze
  • incarnau
  • incarna
  • incarnaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnat
  • ‑ncarnat
  • încarnatu‑
  • ‑ncarnatu‑
  • încarnând
  • ‑ncarnând
  • încarnându‑
  • ‑ncarnându‑
singular plural
  • încarnea
  • ‑ncarnea
  • încarnați
  • ‑ncarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încarnez
  • ‑ncarnez
(să)
  • încarnez
  • ‑ncarnez
  • încarnam
  • ‑ncarnam
  • încarnai
  • ‑ncarnai
  • încarnasem
  • ‑ncarnasem
a II-a (tu)
  • încarnezi
  • ‑ncarnezi
(să)
  • încarnezi
  • ‑ncarnezi
  • încarnai
  • ‑ncarnai
  • încarnași
  • ‑ncarnași
  • încarnaseși
  • ‑ncarnaseși
a III-a (el, ea)
  • încarnea
  • ‑ncarnea
(să)
  • încarneze
  • ‑ncarneze
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnă
  • ‑ncarnă
  • încarnase
  • ‑ncarnase
plural I (noi)
  • încarnăm
  • ‑ncarnăm
(să)
  • încarnăm
  • ‑ncarnăm
  • încarnam
  • ‑ncarnam
  • încarnarăm
  • ‑ncarnarăm
  • încarnaserăm
  • ‑ncarnaserăm
  • încarnasem
  • ‑ncarnasem
a II-a (voi)
  • încarnați
  • ‑ncarnați
(să)
  • încarnați
  • ‑ncarnați
  • încarnați
  • ‑ncarnați
  • încarnarăți
  • ‑ncarnarăți
  • încarnaserăți
  • ‑ncarnaserăți
  • încarnaseți
  • ‑ncarnaseți
a III-a (ei, ele)
  • încarnea
  • ‑ncarnea
(să)
  • încarneze
  • ‑ncarneze
  • încarnau
  • ‑ncarnau
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnaseră
  • ‑ncarnaseră
Intrare: incarnare
incarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incarnare
  • incarnarea
plural
  • incarnări
  • incarnările
genitiv-dativ singular
  • incarnări
  • incarnării
plural
  • incarnări
  • incarnărilor
vocativ singular
plural
încarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnarea
  • ‑ncarnarea
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnările
  • ‑ncarnările
genitiv-dativ singular
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnării
  • ‑ncarnării
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnărilor
  • ‑ncarnărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incarna incarnare incarnat încarna încarnare încarnat

  • 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întrupa
  • 2. (Despre unghii) A crește în carne.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

incarnare încarnare

etimologie:

  • vezi incarna
    surse: DEX '09 DEX '98 DN