încarnare sf vz incarnare

ÎNCARNARE s.f. v. incarnare.

incarna [At: GR. BĂN. / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incarner, lat incarnare] 1-2 vtr A (se) întrupa. 3-4 vtr A (se) transforma în om. 5 vr A lua o formă concretă, reală. 6 vt (Fig) A juca un rol într-o piesă. 7 vr (D. unghii) A crește în carne.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

încarna v vz incarna

INCARNA, incarnez, vb. I. Tranz. A da (unui lucru) consistență materială, a întrupa; fig. a reda (ceva) într-o formă concretă. – Variantă: încarna vb. I.

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNA vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o formă precisă, materială. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a crește în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].

INCARNARE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

ÎNCARNA vb. I. v. incarna.

INCARNA vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ◊ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o formă precisă, materială. 2. (despre unghii) a intra, a crește în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)

A SE INCARNA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. 2) fig. A-și găsi expresie materială; a căpăta forma concretă; a se întrupa; a se întruchipa; a se materializa. /<fr. incarner, lat. incarnare^[1]

A INCARNA ~ez tranz. 1) A face să se incarneze. 2) (personaje) A reprezenta într-un spectacol. /<fr. incarner, lat. incarnare^[1]

incarnà v. a (se) întrupa.

*incarnéz v. tr. (lat. incarnare, d. caro, carnis, carne). Întrupez. V. refl. Mă întrupez (vorbind de Isus Hristos, la catolicĭ). – Și înc-.

încarnéz, V. incarnez.

!încarnare (întrupare) s. f., g.-d. art. încarnării; pl. încarnări

încarnare v. incarnare

!incarna (a se ~) (a crește în carne) vb. refl., ind. prez. 3 se incarnează, imperf. 3 pl. se incarnau; conj. prez. 3 să se incarneze; ger. incarnându-se

!încarna (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 1 sg. încarnez, 3 încarnează; conj. prez. 1 sg. să încarnez, 3 să încarneze

!incarna/încarna (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarnează/încarnează

!incarnare/încarnare s. f., g.-d. art. incarnării/încarnării; pl. incarnări/încarnări

încarna v. incarna

incarna (a se întrupa, despre unghii, a crește în carne) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. incarnează^[1]

incarnare s. f., g.-d. art. incarnării; pl. incarnări^[1]

incarna

încarnez.

INCARNÁRE (ÎNCARNARE) (< incarna) s. f. Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinității, s-a întrupat în Iisus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală; a fost numită de tradiție uniune hipostatică.

INCARNA vb. 1. v. întrupa. 2. v. concretiza. 3. v. personifica.^[1]

INCARNARE s. 1. v. întrupare. 2. v. concretizare. 3. v. personificare.^[1]

INCARNA vb. 1. a (se) întruchipa, a (se) întrupa, (înv.) a (se) împelița, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. (S-a ~, luînd înfățișare de bărbat.) 2. a (se) concretiza, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) materializa, a (se) realiza, (rar) a (se) sensibiliza. (Iată cum a fost ~ acest element.) 3. a întruchipa, a întrupa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, (înv.) a închipa. (El ~ forța brutală.)

INCARNARE s. 1. întrupare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, întruchipare, întrupare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)