2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa și rezultatul ei. – V. încătușa.

încătușare sf [At: DA ms / Pl: ări, (reg) eri / E: încătușa] 1-2 Legare a cuiva (cu cătușe sau) cu lanțuri. 3 (Fig) Acaparare. 4-5 (Șfg) Frustrare de libertate (spirituală).

ÎNCĂTUȘÁRE, încătușări, s. f. Acțiunea de a încătușa. (Fig.) Sub regele Carol s-au ferecat lanțurile încătușării a șase milioane de robi. COCEA, P. 26.

ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune cuiva cătușe; p. ext. a lega pe cineva cu lanțuri; a înlănțui. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală. – În + cătușă.

cătușa vt [At: DA / Pzi: ~șéz / E: cătușă] A pune în cătușe.

încătușa vt [At: ISPIRESCU, I. 88 / Pzi: ez / E: în- + cătușă] 1-2 A lega pe cineva (cu cătușe sau) cu lanțuri. 3 (Fig; d. preocupări, sentimente etc.) A acapara. 4-5 (D. persoane; șfg) A lipsi de libertate (spirituală).

ÎNCĂTUȘÁ, încătușez, vb. I. Tranz. A pune (cuiva) cătușe; p. ext. a lega (pe cineva) cu lanțuri. Trimise pe Mercur, alergătorul zeilor, ca să puie mîna pe tîlharul de Prometeu, să-l lege cot la cot cu lanțuri și să-l încătușeze pe muntele Caucaz. ISPIRESCU, U. 88. ◊ Fig. Formalismul este exprimat în atitudinea superficială și șablon față de muncă, atitudine care încătușează inițiativa. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880. ♦ Fig. (Despre sentimente, preocupări etc.) A pune stăpînire (pe cineva). Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107. – Variante; cătușá vb. I, cătușí (SBIERA, P. 236) vb. IV.

A ÎNCĂTUȘÁ ~éz tranz. 1) (persoane arestate) A pune în cătușe. 2) fig. (sentimente, stări sufletești etc.) A face să nu se simtă liber; a pune stăpânire. ~ inițiative. /în + cătușă

încătușà v. 1. a pune în câtuși; 2. fig. a ținea strâns.

încătușéz v. tr. Pun cătușĭ, leg în cătușĭ, înlănțuĭesc, incatenez. Fig. A încătușa libertatea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușắrii; pl. încătușắri

încătușáre s. f., g.-d. art. încătușării; pl. încătușări

încătușá (a ~) vb., ind. prez. 3 încătușeáză, 1 pl. încătușắm; conj. prez. 3 încătușéze; ger. încătușấnd

încătușá vb., ind. prez. 1 sg. încătușéz, 1 pl. încătușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încătușéze; ger. încătușând

încătușa (ind. prez. 3 sg. și pl. încătușează, 1 pl. încătușăm, ger. încătușînd)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCĂTUȘÁRE s. ferecare, înlănțuire, legare. (~ unui deținut.)

ÎNCĂTUȘARE s. ferecare, înlănțuire. (~ unui deținut.)

arată toate definițiile

Intrare: încătușare
încătușare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încătușare
  • ‑ncătușare
  • încătușarea
  • ‑ncătușarea
plural
  • încătușări
  • ‑ncătușări
  • încătușările
  • ‑ncătușările
genitiv-dativ singular
  • încătușări
  • ‑ncătușări
  • încătușării
  • ‑ncătușării
plural
  • încătușări
  • ‑ncătușări
  • încătușărilor
  • ‑ncătușărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încătușa
verb (VT202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încătușa
  • ‑ncătușa
  • încătușare
  • ‑ncătușare
  • încătușat
  • ‑ncătușat
  • încătușatu‑
  • ‑ncătușatu‑
  • încătușând
  • ‑ncătușând
  • încătușându‑
  • ‑ncătușându‑
singular plural
  • încătușea
  • ‑ncătușea
  • încătușați
  • ‑ncătușați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încătușez
  • ‑ncătușez
(să)
  • încătușez
  • ‑ncătușez
  • încătușam
  • ‑ncătușam
  • încătușai
  • ‑ncătușai
  • încătușasem
  • ‑ncătușasem
a II-a (tu)
  • încătușezi
  • ‑ncătușezi
(să)
  • încătușezi
  • ‑ncătușezi
  • încătușai
  • ‑ncătușai
  • încătușași
  • ‑ncătușași
  • încătușaseși
  • ‑ncătușaseși
a III-a (el, ea)
  • încătușea
  • ‑ncătușea
(să)
  • încătușeze
  • ‑ncătușeze
  • încătușa
  • ‑ncătușa
  • încătușă
  • ‑ncătușă
  • încătușase
  • ‑ncătușase
plural I (noi)
  • încătușăm
  • ‑ncătușăm
(să)
  • încătușăm
  • ‑ncătușăm
  • încătușam
  • ‑ncătușam
  • încătușarăm
  • ‑ncătușarăm
  • încătușaserăm
  • ‑ncătușaserăm
  • încătușasem
  • ‑ncătușasem
a II-a (voi)
  • încătușați
  • ‑ncătușați
(să)
  • încătușați
  • ‑ncătușați
  • încătușați
  • ‑ncătușați
  • încătușarăți
  • ‑ncătușarăți
  • încătușaserăți
  • ‑ncătușaserăți
  • încătușaseți
  • ‑ncătușaseți
a III-a (ei, ele)
  • încătușea
  • ‑ncătușea
(să)
  • încătușeze
  • ‑ncătușeze
  • încătușau
  • ‑ncătușau
  • încătușa
  • ‑ncătușa
  • încătușaseră
  • ‑ncătușaseră
verb (VT202)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cătușa
  • cătușare
  • cătușat
  • cătușatu‑
  • cătușând
  • cătușându‑
singular plural
  • cătușea
  • cătușați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cătușez
(să)
  • cătușez
  • cătușam
  • cătușai
  • cătușasem
a II-a (tu)
  • cătușezi
(să)
  • cătușezi
  • cătușai
  • cătușași
  • cătușaseși
a III-a (el, ea)
  • cătușea
(să)
  • cătușeze
  • cătușa
  • cătușă
  • cătușase
plural I (noi)
  • cătușăm
(să)
  • cătușăm
  • cătușam
  • cătușarăm
  • cătușaserăm
  • cătușasem
a II-a (voi)
  • cătușați
(să)
  • cătușați
  • cătușați
  • cătușarăți
  • cătușaserăți
  • cătușaseți
a III-a (ei, ele)
  • cătușea
(să)
  • cătușeze
  • cătușau
  • cătușa
  • cătușaseră
verb (VT402)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cătuși
  • cătușire
  • cătușit
  • cătușitu‑
  • cătușind
  • cătușindu‑
singular plural
  • cătușește
  • cătușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cătușesc
(să)
  • cătușesc
  • cătușeam
  • cătușii
  • cătușisem
a II-a (tu)
  • cătușești
(să)
  • cătușești
  • cătușeai
  • cătușiși
  • cătușiseși
a III-a (el, ea)
  • cătușește
(să)
  • cătușească
  • cătușea
  • cătuși
  • cătușise
plural I (noi)
  • cătușim
(să)
  • cătușim
  • cătușeam
  • cătușirăm
  • cătușiserăm
  • cătușisem
a II-a (voi)
  • cătușiți
(să)
  • cătușiți
  • cătușeați
  • cătușirăți
  • cătușiserăți
  • cătușiseți
a III-a (ei, ele)
  • cătușesc
(să)
  • cătușească
  • cătușeau
  • cătuși
  • cătușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încătușare

etimologie:

  • vezi încătușa
    surse: DEX '98 DEX '09

încătușa încătușare încătușat cătușa cătuși

  • 1. A pune cuiva cătușe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: descătușa
    • 1.1. prin extensiune A lega pe cineva cu lanțuri.
      exemple
      • Trimise pe Mercur, alergătorul zeilor, ca să puie mîna pe tîlharul de Prometeu, să-l lege cot la cot cu lanțuri și să-l încătușeze pe muntele Caucaz. ISPIRESCU, U. 88.
        surse: DLRLC
      • figurat Formalismul este exprimat în atitudinea superficială și șablon față de muncă, atitudine care încătușează inițiativa. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2880.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat (Despre sentimente, preocupări) A pune stăpânire pe cineva, a-l lipsi de libertatea spirituală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Reculegîndu-se din tulburarea ce-i încătușa pe toți, plutonierul Boiangiu murmură cu un glas răgușit de spaimă. REBREANU, R. II 107.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + cătușă
    surse: DEX '98 DEX '09