2 intrări

school Articole pe această temă:

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți.V. încărunți.

ÎNCĂRUNȚÍRE s. f. Faptul de a încărunți.V. încărunți.

încărunțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: încărunți] 1 Albire a părului Si: încărunțit1 (1). 2 (Pex) Îmbătrânire a unei persoane Si: încărunțit1 (2).

ÎNCĂRUNȚÍRE, încărunțiri, s. f. Faptul de a încărunți.

ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr; a cărunți; p. ext. a îmbătrâni. – În + cărunt.

încărunți vi [At: GORJAN, H. IV, 121 / Pzi: esc / E: în- + cărunt] 1 (D. păr) A deveni cărunt. 2 (D. persoane) A începe să albească la păr. 3 (Pex; d. persoane) A îmbătrâni.

CĂRUNȚÍ vb. IV v. încărunți.

ÎNCĂRUNȚÍ, încărunțesc, vb. IV. Intranz. (Despre păr) A deveni cărunt, a începe sa albească; (despre persoane) a începe să albească la păr, p. ext. a îmbătrîni. Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143. ◊ (Poetic) Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10. ◊ Tranz. Grijile l-au încărunțit înainte de vreme. – Variante: (învechit) căruntá, căruntez (NEGRUZZI, S. III 271), vb. I, cărunțí (SAHIA, N. 59, ALECSANDRI, T. 1484, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323) vb. IV.

CĂRUNȚÍ vb. IV. v. încărunți.

A ÎNCĂRUNȚÍ ~ésc 1. intranz. A deveni cărunt; a însuri. ~it înainte de vreme. 2. tranz. (ființe) A face să devină cărunt; a însuri. /în + cărunt

cărunțésc și încărunțésc v. intr. Devin cărunt. V. tr. Fac cărunt: m’aŭ încărunțit suferințele.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

încărunțíre s. f., g.-d. art. încărunțírii

încărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 încărunțeáscă

încărunțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încărunțésc, imperf. 3 sg. încărunțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încărunțeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCĂRUNȚÍ vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

Intrare: încărunțire
încărunțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încărunțire
  • ‑ncărunțire
  • încărunțirea
  • ‑ncărunțirea
plural
  • încărunțiri
  • ‑ncărunțiri
  • încărunțirile
  • ‑ncărunțirile
genitiv-dativ singular
  • încărunțiri
  • ‑ncărunțiri
  • încărunțirii
  • ‑ncărunțirii
plural
  • încărunțiri
  • ‑ncărunțiri
  • încărunțirilor
  • ‑ncărunțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: încărunți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încărunți
  • ‑ncărunți
  • încărunțire
  • ‑ncărunțire
  • încărunțit
  • ‑ncărunțit
  • încărunțitu‑
  • ‑ncărunțitu‑
  • încărunțind
  • ‑ncărunțind
  • încărunțindu‑
  • ‑ncărunțindu‑
singular plural
  • încărunțește
  • ‑ncărunțește
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încărunțesc
  • ‑ncărunțesc
(să)
  • încărunțesc
  • ‑ncărunțesc
  • încărunțeam
  • ‑ncărunțeam
  • încărunții
  • ‑ncărunții
  • încărunțisem
  • ‑ncărunțisem
a II-a (tu)
  • încărunțești
  • ‑ncărunțești
(să)
  • încărunțești
  • ‑ncărunțești
  • încărunțeai
  • ‑ncărunțeai
  • încărunțiși
  • ‑ncărunțiși
  • încărunțiseși
  • ‑ncărunțiseși
a III-a (el, ea)
  • încărunțește
  • ‑ncărunțește
(să)
  • încărunțească
  • ‑ncărunțească
  • încărunțea
  • ‑ncărunțea
  • încărunți
  • ‑ncărunți
  • încărunțise
  • ‑ncărunțise
plural I (noi)
  • încărunțim
  • ‑ncărunțim
(să)
  • încărunțim
  • ‑ncărunțim
  • încărunțeam
  • ‑ncărunțeam
  • încărunțirăm
  • ‑ncărunțirăm
  • încărunțiserăm
  • ‑ncărunțiserăm
  • încărunțisem
  • ‑ncărunțisem
a II-a (voi)
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
(să)
  • încărunțiți
  • ‑ncărunțiți
  • încărunțeați
  • ‑ncărunțeați
  • încărunțirăți
  • ‑ncărunțirăți
  • încărunțiserăți
  • ‑ncărunțiserăți
  • încărunțiseți
  • ‑ncărunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • încărunțesc
  • ‑ncărunțesc
(să)
  • încărunțească
  • ‑ncărunțească
  • încărunțeau
  • ‑ncărunțeau
  • încărunți
  • ‑ncărunți
  • încărunțiseră
  • ‑ncărunțiseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunți
  • cărunțire
  • cărunțit
  • cărunțitu‑
  • cărunțind
  • cărunțindu‑
singular plural
  • cărunțește
  • cărunțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cărunțesc
(să)
  • cărunțesc
  • cărunțeam
  • cărunții
  • cărunțisem
a II-a (tu)
  • cărunțești
(să)
  • cărunțești
  • cărunțeai
  • cărunțiși
  • cărunțiseși
a III-a (el, ea)
  • cărunțește
(să)
  • cărunțească
  • cărunțea
  • cărunți
  • cărunțise
plural I (noi)
  • cărunțim
(să)
  • cărunțim
  • cărunțeam
  • cărunțirăm
  • cărunțiserăm
  • cărunțisem
a II-a (voi)
  • cărunțiți
(să)
  • cărunțiți
  • cărunțeați
  • cărunțirăți
  • cărunțiserăți
  • cărunțiseți
a III-a (ei, ele)
  • cărunțesc
(să)
  • cărunțească
  • cărunțeau
  • cărunți
  • cărunțiseră
verb (V201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cărunta
  • căruntare
  • căruntat
  • căruntatu‑
  • căruntând
  • căruntându‑
singular plural
  • căruntea
  • căruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căruntez
(să)
  • căruntez
  • căruntam
  • căruntai
  • căruntasem
a II-a (tu)
  • căruntezi
(să)
  • căruntezi
  • căruntai
  • căruntași
  • căruntaseși
a III-a (el, ea)
  • căruntea
(să)
  • cărunteze
  • cărunta
  • căruntă
  • căruntase
plural I (noi)
  • căruntăm
(să)
  • căruntăm
  • căruntam
  • căruntarăm
  • căruntaserăm
  • căruntasem
a II-a (voi)
  • căruntați
(să)
  • căruntați
  • căruntați
  • căruntarăți
  • căruntaserăți
  • căruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • căruntea
(să)
  • cărunteze
  • căruntau
  • cărunta
  • căruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încărunțire

  • 1. Faptul de a încărunți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • vezi încărunți
    surse: DEX '98 DEX '09

încărunți încărunțire cărunți cărunta

  • 1. (Despre păr) A începe să albească; a deveni cărunt; (despre persoane) a începe să albească la păr.
    exemple
    • Începe a se săpa o cută pe față, prinde a încărunți părul, tremură o mînă. SADOVEANU, E. 143.
      surse: DLRLC
    • poetic Ceriul încărunți de nouri, vîntul începu a geme. EMINESCU, N. 10.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Grijile l-au încărunțit înainte de vreme.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + cărunt
    surse: DEX '98 DEX '09