încăierare sf [At: ODOBESCU, S. III, 124 / Pl: ~rări / E: încăiera] 1 Începere a unei bătăi Si: încăierat¹ (1), (var) încăierătură (1). 2 Începere a unei lupte Si: încăierat¹ (2), (var) încăierătură (2). 3 Batere a cuiva Si: încăierat¹ (3), (var) încăierătură (3). 4 (Ccr) Bătaie. 5 Luptă. 6 (Rar) Hărțuială.

ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a se încăiera; bătaie, ciocnire. În fiecare zi aveam încăierări de avantposturi. CAMIL PETRESCU, U. N. 314. Soarele ieșise dintre nouri, se înălțase sus și privea aprins la încăierarea oamenilor. REBREANU, N. 61. Vede jos încăierarea luptătorilor voinici, Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici. COȘBUC, P. II 45.

ÎNCĂIERÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCĂIERA și A SE ÎNCĂIERA. 2) Bătaie îndârjită între două sau mai multe persoane. ~ între tabere dușmane. /v. a (se) încăiera

încăiera [At: PANN, P. V. 12/14 / Pzi: încaier / E: în- + caier] 1 vrr A se lua la bătaie. 2 vr A începe o luptă. 3 vt (Rar) A hărțui. 4 vt A face să se încaiere. 5 vt (Nob) A lua la bătaie. 6 vt A face caier din in sau din cânepă.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a începe o luptă. M-am certat cu frate-meu și ne-am încăierat. STANCU, D. 259. S-au încăierat acolo sus, în vîrful catargului, deasupra abisului, în suflarea vîntului. BART, E. 273. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Era cît pe ce să se încaiere la bătaie. CREANGĂ, A. 107. Se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntîlnește. NEGRUZZI, S. II 230. ◊ Fig. Dar culmile din dreapta și din stînga se-ncăierară deodată, schimbînd înfățișarea locului și frîngînd linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. I 37. 2. Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. Nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi... venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44.

A SE ÎNCĂIERÁ mă încáier intranz. A se lua la bătaie (unul cu altul); a începe să se bată (unul cu altul). /în + caier

A ÎNCĂIERÁ încáier tranz. A ataca înconjurând din toate părțile. /în + caier

încăierà v. 1. a se lua la bătaie, apucându-se de păr: era cât pe ce să se încaiere la bătaie CR.; 2. a începe lupta: oștile se încăierară. [Lit. a pune în caier (și cu sensul de «smoc de păr»): metaforă luată din tehnica țesutului].

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierắrii; pl. încăierắri

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierării, pl. încăierări

încăierá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 încáieră

încăierá vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 sg. și pl. încáieră; conj. prez. 3 sg. și pl. încáiere

încaier (v. încăiera)

încăiera (ind. prez. 1 sg. încaier)

încaier.

ÎNCĂIERÁRE s. 1. v. bătaie. 2. harță, hărțuială, hărțuire. (O ~ în joacă.) 3. încleștare. (~ lor la luptă.) 4. înfruntare, (înv. și reg.) război, (fig.) ciocnire. (~ între unități armate dușmane.)

ÎNCĂIERARE s. 1. bătaie, luptă, (rar) încaier, încăierătură, (reg.) încăierat, (fam.) tăvăleală, trînteală. (~ dintre ei n-a durat mult.) 2. harță, hărțuială, hărțuire. (O ~ în joacă.) 3. încleștare. (~ lor la luptă.) 4. înfruntare, (înv. și reg.) război, (fig.) ciocnire. (~ între unități armate dușmane.)

ÎNCĂIERÁ vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două tabere care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)