2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înțelepțire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: înțelepți] 1 (Fig) Deșteptare. 2 Însănătoșire a minții Si: înțelepțit1 (3).

înțelepțesc, ~ească a [At: CANTEMIR, ap. TDRG / Pl: (nob) ~ești / E: înțelept + -esc] (Înv) 1-5 De înțelept (1, 3, 5,13-14).

înțelepți [At: PSALT. 263/3 / V: (înv) încel~, ~țil, (cscj) încelepța, ~ța / Pzi: esc / E: înțelept] (Îvp) 1-2 vtr A (se) face înțelept. 3 vr (D. persoanele cu probleme psihice) A se însănătoși.

ÎNȚELEPȚÍ, înțelepțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv., rar) A (se) face înțelept; a (se) cuminți. – Din înțelept.

înțelepțì v. a (se) face înțelept, a se cuminți.

2) înțelepțésc v. tr. Fac înțelept. V. refl. Mă fac înțelept. – Și -țez (Ps. S.).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȚELEPȚÍ vb. v. astâmpăra, cuminți, domoli, liniști, potoli.

înțelepți vb. v. ASTÎMPĂRA. CUMINȚI. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI.

Intrare: înțelepțire
înțelepțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțelepțire
  • ‑nțelepțire
  • înțelepțirea
  • ‑nțelepțirea
plural
  • înțelepțiri
  • ‑nțelepțiri
  • înțelepțirile
  • ‑nțelepțirile
genitiv-dativ singular
  • înțelepțiri
  • ‑nțelepțiri
  • înțelepțirii
  • ‑nțelepțirii
plural
  • înțelepțiri
  • ‑nțelepțiri
  • înțelepțirilor
  • ‑nțelepțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: înțelepți
verb (VT401)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepțire
  • ‑nțelepțire
  • înțelepțit
  • ‑nțelepțit
  • înțelepțitu‑
  • ‑nțelepțitu‑
  • înțelepțind
  • ‑nțelepțind
  • înțelepțindu‑
  • ‑nțelepțindu‑
singular plural
  • înțelepțește
  • ‑nțelepțește
  • înțelepțiți
  • ‑nțelepțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înțelepțesc
  • ‑nțelepțesc
(să)
  • înțelepțesc
  • ‑nțelepțesc
  • înțelepțeam
  • ‑nțelepțeam
  • înțelepții
  • ‑nțelepții
  • înțelepțisem
  • ‑nțelepțisem
a II-a (tu)
  • înțelepțești
  • ‑nțelepțești
(să)
  • înțelepțești
  • ‑nțelepțești
  • înțelepțeai
  • ‑nțelepțeai
  • înțelepțiși
  • ‑nțelepțiși
  • înțelepțiseși
  • ‑nțelepțiseși
a III-a (el, ea)
  • înțelepțește
  • ‑nțelepțește
(să)
  • înțelepțească
  • ‑nțelepțească
  • înțelepțea
  • ‑nțelepțea
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepțise
  • ‑nțelepțise
plural I (noi)
  • înțelepțim
  • ‑nțelepțim
(să)
  • înțelepțim
  • ‑nțelepțim
  • înțelepțeam
  • ‑nțelepțeam
  • înțelepțirăm
  • ‑nțelepțirăm
  • înțelepțiserăm
  • ‑nțelepțiserăm
  • înțelepțisem
  • ‑nțelepțisem
a II-a (voi)
  • înțelepțiți
  • ‑nțelepțiți
(să)
  • înțelepțiți
  • ‑nțelepțiți
  • înțelepțeați
  • ‑nțelepțeați
  • înțelepțirăți
  • ‑nțelepțirăți
  • înțelepțiserăți
  • ‑nțelepțiserăți
  • înțelepțiseți
  • ‑nțelepțiseți
a III-a (ei, ele)
  • înțelepțesc
  • ‑nțelepțesc
(să)
  • înțelepțească
  • ‑nțelepțească
  • înțelepțeau
  • ‑nțelepțeau
  • înțelepți
  • ‑nțelepți
  • înțelepțiseră
  • ‑nțelepțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înțelepți

etimologie:

  • înțelept
    surse: DLRM