ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

ÎNȘELÁ, înșél, vb. I. I. Tranz. (Înv.) A pune șaua pe cal, a înșeua. II. 1. Tranz. A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. ◊ Expr. A înșela așteptările = a dezamăgi. ♦ (Despre simțuri, facultăți psihice) A nu (mai) funcționa bine, a da o imagine eronată, neconformă realității. Mă înșală memoria. 2. Refl. A-și forma o părere eronată despre cineva sau ceva; a greși. 3. Tranz. A încălca fidelitatea conjugală; p. gener. a fi necredincios în dragoste. ♦ A ademeni, a seduce o fată, o femeie. – Lat. in-sellare.

ÎNȘELÁ², înșél, vb. I. Tranz. (Învechit, cu privire la animale de călărie) A înșeua. Făt-Frumos înșelă și înfrînă calul. ISPIRESCU, L. 4. Înșală-și badea murgul Și se duce ca vîntul, Nu-l înșală cu curele, Să meargă, să-i fie jele, Ci-l înșală cu mătasă Și se duce și mă lasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 250.

ÎNȘELÁ¹, înșél, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la persoane) A induce în eroare, a abuza de buna-credință a cuiva; a amăgi. Toți vor să te înșele... Pentru că ești prea bun. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Cugeta că... mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să înșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. ◊ Expr. A înșela așteptările (cuiva) = a dezamăgi (pe cineva). ◊ Absol. Înșală la cîntar. ♦ (Subiectul e un abstract) A face să creadă altceva decît e în realitate. Iar mamei, – doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78. Cred că nu mă-nșală memoria. CARAGIALE, O. III 147. Ori părerea mă înșală, ori s-a strica vremea. CREANGĂ, P. 265. Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort. EMINESCU, O. I 97. ♦ A falsifica. Apa acestor fierturi e înșelată și prefăcută printr-o fermentație de tărîțe de grîu și mei. SADOVEANU, Z. C. 65. 2. Refl. A cădea în eroare; a greși. De înșelat la numărătoare, nu m-am înșelat. Nu mă înșel niciodată. DUMITRIU, N. 260. Nu m-am înșelat în credința mea. ISPIRESCU, L. 304. Iaca așa se poate înșela omul de multe ori, cînd nici n-a gîndit. CREANGĂ, A. 61. 3. Tranz. A trăda în dragoste, a fi infidel. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat. CREANGĂ, P. 4. Foaie verde lemn uscat, Mîndră rău m-a înșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159.

înșelá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 înșálă; conj. prez. 3 să înșéle

înșelá vb., ind. prez. 1 sg. înșél, 3 sg. și pl. înșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. înșéle

ÎNȘELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încânta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe frumoase.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. v. escroca. 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)

ÎNȘELÁ vb. v. înșeua.

A ÎNȘELÁ¹ înșél tranz. 1) (persoane) A face să se înșele (recurgând la diverse mijloace necinstite); a păcăli; a amăgi; a minți. 2) (despre auz, văz, memorie etc.) A înceta de a mai sluji normal. Auzul îl înșală (pe cineva). 3) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a seduce. 4) (soțul sau soția) A jigni prin încălcarea fidelității conjugale. /<lat. insellare

A SE ÎNȘELÁ mă înșél intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se păcăli; a se amăgi. ◊ ~ în așteptările sale a se dezamăgi; a se deziluziona. /<lat. insellare

înșelà v. a pune șeaua, a încăleca: Făt-frumos înșelă și înfrâna calul ISP.

înșelà v. 1. a induce în eroare (întrebuințând viclenia sau minciuna), a minți cu acest scop: înșală pe toată lumea; 2. a comite infidelități; 3. a cădea în eroare: se înșală ușor. [Aplicațiune metaforică a verbului precedent: a pune șeaua, adică a acoperi calul, de unde noțiunea de a acoperi, a ascunde].

înșél, a -á v. tr. d. șea, șa, pl. șele, pin aluz. la șireteniile întrebuințate cu calu pînă-l deprinzĭ să sufere șaŭa. [Cp cu pingelesc, potcovesc, încalț, căptușesc, boĭesc; it. sellare, pv. ensellar, fr. seller, sp. ensillar, pg. sellar. – Se conjugă ca deșel]. Pun șaŭa caluluĭ: a înșela calu. (Se zice și înșeŭez, ca îngreuĭez pe lîngă ingrelez). Fig. Amăgesc, induc în eroare pin faptă saŭ pin vorbă: l-a înșelat c’un franc la socoteală. Comit infidelitățĭ. Seduc. A înșela la cantar, a da lipsă cîntărind. V. refl. Greșesc: m’am înșelat la socoteală, în privința drumuluĭ. V. păcălesc, escrochez, mistific.

înșelá vb. v. ÎNȘEUA.

ÎNȘELÁ vb. 1. a ademeni, a amăgi, a încînta, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprínde, (fam.) a dúce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a árde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 2. a trăda, (înv.) a vicleni, (fam. fig.) a încornora. (Și-a ~ nevasta.) 3. a escroca, a pungăși, (Mold.) a șufări, (fam.) a coțcări, a potlogări, a șmecheri. (Pentru ce m-ai ~ la bani?) 4. a greși. (S-a ~ în privința lui.)

DECIPIMUR SPECIE RECTI (lat.) aparența frumoasă înșală – Horațiu, „Ars poetica”, 25.

MANN WIRD NIE BETROGEN, MAB BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.

A FI ÎNȘELAT a se fraieri, a înghiți corcodușa, a se lăsa dus cu preșul / cu zăhărelul, a se lăsa dus de nas, a lua plasă / țeapă, a se pârli, a pica de fazan, a se prăji, a pune botul, (d. bărbați) a purta coarne, a rămâne de fazan.

A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.

a înșela așteptările cuiva expr. a dezamăgi pe cineva, a decepționa pe cineva.