2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împuiere sf [At: ATILA, P. 162 / V: (înv) ~iare / Pl: ~ri / E: împuia] (Pop) 1 Naștere a unor pui de către animale Si: cățelire, fătare, înmulțire, plodire. 2 (Fig) Întindere a bubelor. 3 Încolțire a dragostei. 4 Amețire cu vorba, repetând mereu același lucru. 5 Împodobire cu ornamente Si: împestrițare.

împuia [At: ANON. CAR. / P: ~pu-ia / Pzi: 3 ~iază, (reg) ~puie / E: în- + pui] (Pop) 1 vta (D. animale) A face pui Si: a cățeli, a făta, a se înmulți, a plodi. 2 vta (Fig; d. bube) A se întinde. 3 vir (D. dragoste) A încolți. 4 vt (Îe) A ~ urechile (sau capul, sufletul) cuiva A face să intre o idee în mintea cuiva, repetând-o la nesfârșit. 5 vt (Îae) A ameți cu vorba. 6 vt (Reg) A împodobi cu ornamente Si: a împestrița.

împuiare sf v împuiere

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (Fam.; în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia.Prez. ind. și: (reg.) împui] – În + pui.

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (în expr.) A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria. [Pr.: -pu-ia.Prez. ind. și: (reg.) împúi] – În + pui.

ÎMPUIÁ, împuiez, vb. I. Tranz. (În expr.) A împuia capul (sau urechile cuiva) = a repeta ceva în chip insistent și obositor sau neplăcut pentru cel care ascultă; a bate (cuiva) capul, a asurzi, a ameți. Mai ieșiți afară, că ne-ați împuiat urechile, necuraților. STANCU, D. 13. Zvonurile astea le împuiară urechile. DELAVRANCEA, H. T. 149. Haide, nu ne mai împuia capul! cară-te, cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54. – Prez. ind. și: împúi (DUMITRIU, N. 280, GHICA, S. 656).

A ÎMPUIÁ ~iéz tranz.: ~ capul (sau urechile) cuiva a repeta cuiva insistent un lucru; a ameți pe cineva cu vorbăria. /în +pui

împuià v. 1. a face pui; 2. a se înmulți; 3. a umplea, a ameți: a împuia urechile, capul.

împuĭéz v. tr. (d. puĭ. V. puĭez). Umplu cu puĭ, cu oŭă (ca regina albinelor alveolele). Fig. (d. puĭ, înfloritură pe pînză). Umplu, împănez: a împuĭa capu cuĭva cu palavre, cu bocete.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!împuiá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împúie/împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 împúie/să împuiéze; ger. împuínd

împuiá vb., ind. prez. 1 sg. împuiéz, 3 sg. și pl. împuiáză, 1 pl. împuiém; conj. prez. 3 sg. și pl. împuiéze; ger. împuínd

împuia (ind. prez. 3 sg. și pl. împuiază, 1 pl. împuiem)

împuiez, -iază 3, -ieze 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPUIÁ vb. v. înmulți, reproduce.

împuia vb. v. ÎNMULȚI. REPRODUCE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

împuiá pers. 3 sg. împuiáză, vb. I (pop.) 1. (despre animale și păsări) a face ouă, a se înmulți. 2. (despre bube) a se întinde. 3. (despre gânduri, dragoste) a încolți, a se încuiba. 4. (cu referire la urechile și capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameți, a năuci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestrița.

Intrare: împuiere
împuiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuiere
  • ‑mpuiere
  • împuierea
  • ‑mpuierea
plural
  • împuieri
  • ‑mpuieri
  • împuierile
  • ‑mpuierile
genitiv-dativ singular
  • împuieri
  • ‑mpuieri
  • împuierii
  • ‑mpuierii
plural
  • împuieri
  • ‑mpuieri
  • împuierilor
  • ‑mpuierilor
vocativ singular
plural
împuiare substantiv feminin
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împuiare
  • ‑mpuiare
  • împuiarea
  • ‑mpuiarea
plural
  • împuieri
  • ‑mpuieri
  • împuierile
  • ‑mpuierile
genitiv-dativ singular
  • împuieri
  • ‑mpuieri
  • împuierii
  • ‑mpuierii
plural
  • împuieri
  • ‑mpuieri
  • împuierilor
  • ‑mpuierilor
vocativ singular
plural
Intrare: împuia
împuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I
verb (VT104)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiere
  • ‑mpuiere
  • împuiat
  • ‑mpuiat
  • împuiatu‑
  • ‑mpuiatu‑
  • împuind
  • ‑mpuind
  • împuindu‑
  • ‑mpuindu‑
singular plural
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiați
  • ‑mpuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împui
  • ‑mpui
(să)
  • împui
  • ‑mpui
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (tu)
  • împui
  • ‑mpui
(să)
  • împui
  • ‑mpui
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiași
  • ‑mpuiași
  • împuiaseși
  • ‑mpuiaseși
a III-a (el, ea)
  • împuie
  • ‑mpuie
(să)
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiase
  • ‑mpuiase
plural I (noi)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
(să)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiarăm
  • ‑mpuiarăm
  • împuiaserăm
  • ‑mpuiaserăm
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (voi)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
(să)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiarăți
  • ‑mpuiarăți
  • împuiaserăți
  • ‑mpuiaserăți
  • împuiaseți
  • ‑mpuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • împuie
  • ‑mpuie
(să)
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiau
  • ‑mpuiau
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiaseră
  • ‑mpuiaseră
împuia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT213)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiere
  • ‑mpuiere
  • împuiat
  • ‑mpuiat
  • împuiatu‑
  • ‑mpuiatu‑
  • împuind
  • ‑mpuind
  • împuindu‑
  • ‑mpuindu‑
singular plural
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiați
  • ‑mpuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuiez
  • ‑mpuiez
(să)
  • împuiez
  • ‑mpuiez
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (tu)
  • împuiezi
  • ‑mpuiezi
(să)
  • împuiezi
  • ‑mpuiezi
  • împuiai
  • ‑mpuiai
  • împuiași
  • ‑mpuiași
  • împuiaseși
  • ‑mpuiaseși
a III-a (el, ea)
  • împuia
  • ‑mpuia
(să)
  • împuieze
  • ‑mpuieze
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuie
  • ‑mpuie
  • împuiase
  • ‑mpuiase
plural I (noi)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
(să)
  • împuiem
  • ‑mpuiem
  • împuiam
  • ‑mpuiam
  • împuiarăm
  • ‑mpuiarăm
  • împuiaserăm
  • ‑mpuiaserăm
  • împuiasem
  • ‑mpuiasem
a II-a (voi)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
(să)
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiați
  • ‑mpuiați
  • împuiarăți
  • ‑mpuiarăți
  • împuiaserăți
  • ‑mpuiaserăți
  • împuiaseți
  • ‑mpuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • împuia
  • ‑mpuia
(să)
  • împuieze
  • ‑mpuieze
  • împuiau
  • ‑mpuiau
  • împuia
  • ‑mpuia
  • împuiaseră
  • ‑mpuiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împuia împuiere împuiare

  • 1. familiar expresie A împuia capul (sau urechile) cuiva = a face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei; a ameți pe cineva cu vorbăria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ameți asurzi 3 exemple
    exemple
    • Mai ieșiți afară, că ne-ați împuiat urechile, necuraților. STANCU, D. 13.
      surse: DLRLC
    • Zvonurile astea le împuiară urechile. DELAVRANCEA, H. T. 149.
      surse: DLRLC
    • Haide, nu ne mai împuia capul! cară-te, cît e cu cinste, că-ți mai lungesc urechile o toană! CARAGIALE, S. 54.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + pui
    surse: DEX '98 DEX '09