2 intrări
- împrietenit
- împrieteni împrietini
16 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎMPRIETINÍ vb. IV v. împrieteni.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
împrieteni [At: (a. 1841) PANN, ap. GCR 362 / V: (înv) ~prieat~, ~priit~, ~ret~, ~tini / Pzi: ~nesc / E: în- + prieten] 1 vt A face pe cineva prieten cu altcineva Si: (înv) a împrietenoși (1), a împrietnici (1). 2 vr A deveni prieten cu cineva Si: (înv) a se împrietenoși (2), a se împrietnici (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. [Pr.: -pri-e-. – Var.: (reg.) împrietiní vb. IV] – În + prieten.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ÎMPRIETENÍ, împrietenesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Mai ales construit cu prep. «cu») A intra în legături de prietenie, a deveni prieten (cu cineva). Zile lungi mi le-am pierdut Să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51. ◊ Fig. În prima zi m-am împrietenit cu copacii și cu cîinii. VLAHUȚĂ, O. A. 145. Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. ISPIRESCU, L. 371. – Variantă: împrietini (SADOVEANU, E. 7) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A SE ÎMPRIETENÍ mă ~ésc intranz. A stabili relații de prietenie; a deveni prieten cu cineva. ~ cu o fată. /în + prieten
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A ÎMPRIETENÍ ~ésc tranz. A face să se împrietenească. [Sil. îm-pri-e-] /în + prieten
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
împrietenì v. a (se) face prieten.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
împrietenésc (vest) și -inésc (est) v. tr. Fac prieten: nevoĭa îĭ împrietenise. V. refl. Mă fac prieten: cînele une-orĭ se împrietenește cu pisica. – În Trans. împret-. Vechĭ și -tnicesc.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
împrietení (a ~) (-pri-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 să împrieteneáscă
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
împrietení vb. (sil. -pri-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împrietenésc, imperf. 3 sg. împrieteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. împrieteneáscă
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
împrieteni
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
împrietenesc, -neam 1 imp.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.
ÎMPRIETENÍ vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ÎMPRIETENI vb. (înv. și reg.) a se prieteni, (reg.) a se ortăci. (S-au ~ repede.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A se împrieteni ≠ a se îndușmăni, a se învrăjbi
- sursa: Antonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| participiu (PT2) | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
- silabație: îm-pri-e-te-ni
| verb (VT401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
| verb (VT401) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
| plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
| a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
| a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
| ||
împrieteni împrietenire împrietini
- 1. A deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten cu altcineva.exemple
- Zile lungi mi le-am pierdut Să mă-mprietenesc cu tine. COȘBUC, P. I 51.surse: DLRLC
- figurat În prima zi m-am împrietenit cu copacii și cu cîinii. VLAHUȚĂ, O. A. 145.surse: DLRLC
- Se împrieteniră și se duseră la palaturile împărătești. ISPIRESCU, L. 371.surse: DLRLC
-
etimologie:
- În + prietensurse: DEX '98 DEX '09