7 definiții pentru împrăștietor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împrăștietor, ~oare a [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 262 / Pl: ~i, ~oare / E: împrăștia + -tor] 1 (Rar) Care împrăștie. 2 Care difuzează. 3 (Înv) Risipitor.

ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor.

ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. 1. (Rar) Care împrăștie; care difuzează. 2. (Înv.) Risipitor. [Pr.: -ti-e-] – Împrăștia + suf. -tor.

ÎMPRĂȘTIETÓR, -OÁRE, împrăștietori, -oare, adj. (Rar) Care împrăștie, care difuzează. Această artă [tiparul] cea mai mare împrăștietoare și păstrătoare a întîmplărilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 53.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împrăștietór (înv.) (-ti-e-) adj. m., pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre

împrăștietór adj. m. (sil. -ti-e-), pl. împrăștietóri; f. sg. și pl. împrăștietoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPRĂȘTIETÓR adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

împrăștietor adj., s. v. CHELTUITOR. RISIPITOR.

Intrare: împrăștietor
împrăștietor adjectiv
  • silabație: -ti-e-tor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrăștietor
  • ‑mprăștietor
  • împrăștietorul
  • împrăștietoru‑
  • ‑mprăștietorul
  • ‑mprăștietoru‑
  • împrăștietoare
  • ‑mprăștietoare
  • împrăștietoarea
  • ‑mprăștietoarea
plural
  • împrăștietori
  • ‑mprăștietori
  • împrăștietorii
  • ‑mprăștietorii
  • împrăștietoare
  • ‑mprăștietoare
  • împrăștietoarele
  • ‑mprăștietoarele
genitiv-dativ singular
  • împrăștietor
  • ‑mprăștietor
  • împrăștietorului
  • ‑mprăștietorului
  • împrăștietoare
  • ‑mprăștietoare
  • împrăștietoarei
  • ‑mprăștietoarei
plural
  • împrăștietori
  • ‑mprăștietori
  • împrăștietorilor
  • ‑mprăștietorilor
  • împrăștietoare
  • ‑mprăștietoare
  • împrăștietoarelor
  • ‑mprăștietoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împrăștietor

  • 1. rar Care împrăștie; care difuzează.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Această artă [tiparul] cea mai mare împrăștietoare și păstrătoare a întîmplărilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 53.
      surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Împrăștia + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09