2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență, opunere, împotriveală. – V. împotrivi.

împotrivire sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315 / V: (îvp) ~protiv~ / Pl: ~ri / E: împotrivi] 1 Opoziție. 2 Piedică. 3 Contrazicere. 4 (Îlv) A face (a sta în, a fi cu) ~ A se opune. 5 (Rar) Întrecere cu cineva. 6 (Rar) Obținere a unei potriviri.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență. De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134. La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139. Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205. ◊ Fig. Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330.

împotrivire f. opozițiune, rezistență.

împotrivíre f. Opozițiune, rezistență.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. – Din împotrivă.

împotrivi [At: CANTEMIR, HR. 344 / V: ~protivi / Pzi: ~vesc / E: împotrivă] 1 vr A se opune. 2 vr (Fig) A se contrazice. 3 vt (Rar) A pune față în față. 4 vr (Rar) A se lua la întrecere cu cineva. 5 vt (Rar) A face să se potrivească.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. (Construit de obicei cu dativul) A se pune împotrivă, a se opune, a fi contra. Nu i se putea împotrivi nici o putere pe lume. DUMITRIU, N. 31. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. Tată-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase. CREANGĂ, P. 191. Știi tu că nu mă împotrivesc ție niciodată. EMINESCU, N. 18.

A SE ÎMPOTRIVÍ mă ~ésc intranz. 1) A opune rezistență. ~ dușmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~ește oricărui abuz. /Din împotrivă

împotrivésc v. tr. (d. potrivă). Opun. V. refl. Mă opun, rezist. – Vechĭ mă protivesc: Dumnezeŭ trufașilor protivește-se (Ps. S. 173, 5).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împotrivire (desp. -po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivirii; pl. împotriviri

împotrivire (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivirii; pl. împotriviri

împotrivíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri

împotrivi (a se ~) (desp. -po-tri-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă împotrivesc, 3 sg. se împotrivește, imperf. 1 sg. mă împotriveam; conj. prez. 1 sg. să mă împotrivesc, 3 să se împotrivească; imper. 2 sg. afirm. împotrivește-te; ger. împotrivindu-mă

!împotrivi (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivește, imperf. 3 sg. se împotrivea; conj. prez. 3 se împotrivească

împotriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împotrivésc, imperf. 3 sg. împotriveá; conj. prez. 3 sg. și pl. împotriveáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPOTRIVÍRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întâmpinat o dârză ~.)

ÎMPOTRIVIRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, priclnuire. (A întîmpinat o dîrză ~.)

ÎMPOTRIVÍ vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. v. rezista.

ÎMPOTRIVI vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. a rezista, (înv.) a (se) nevoi. (S-a ~ pînă la ultimul om.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎMPOTRIVIRE. Subst. Împotrivire, împotriveală (rar), împoncișare (înv.), opunere, potrivnicie, opoziție, rezistență, frondă (fig.), încontrare (pop.); împiedicare (fig.), stăvilire (fig.), zădărnicire. Neascultare, nesupunere, recalcitranță, refractarism (rar); neconformism, nonconformism. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), oprobriu (livr.). Obiecție; replică, ripostă, reacție. Protest, protestație (înv.). Contraatac, contraofensivă. Împotrivitor (înv.), oponent, opozant. Neascultător; neconformist, nonconformist. Protestatar. Adversar, rival, potrivnic. Adj. Împotrivit (rar), împotrivitor (înv.), opus, opozit (înv.), opoziționist, contrar, potrivnic. Neascultător, nesupus, refractar (fig.), recalcitrant; neconformist, nonconformist. Dezaprobator, reprobator. Protestatar. Vb. A se împotrivi, a sta (a fi, a se pune) împotrivă, a se pune (pop.), a se pune de price, a se pune înaintea cuiva, a se pune cruce, a se pune în cruciș (și-n curmeziș), a se pune în lungiș și în cruciș, a se pune cu capul, a sta de-a poncișul, a se împoncișa (înv.), a se opune, a rezista, a opune rezistență, a ține piept, a se ține tare, a nu se lăsa, a nu ceda, a se încontra (pop.); a împiedica (fig.), a se pune în calea cuiva sau a ceva, a stăvili (fig.), a pune stavilă, a zădărnici. A nu asculta, a nu da ascultare, a nu se supune. A dezaproba, a reproba, a respinge. A obiecta, a face (a ridica) obiecții, a replica, a riposta, a reacționa. A protesta, a pune cuvînt de împotrivire. Adv. Contra, contrar, împotrivă. V. dezacord, indisciplină, negare, obstacol, opoziție, răzvrătire.

Intrare: împotrivire
împotrivire substantiv feminin
  • silabație: îm-po-tri-vi-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împotrivire
  • ‑mpotrivire
  • împotrivirea
  • ‑mpotrivirea
plural
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirile
  • ‑mpotrivirile
genitiv-dativ singular
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirii
  • ‑mpotrivirii
plural
  • împotriviri
  • ‑mpotriviri
  • împotrivirilor
  • ‑mpotrivirilor
vocativ singular
plural
Intrare: împotrivi
  • silabație: îm-po-tri-vi info
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împotrivi
  • ‑mpotrivi
  • împotrivire
  • ‑mpotrivire
  • împotrivit
  • ‑mpotrivit
  • împotrivitu‑
  • ‑mpotrivitu‑
  • împotrivind
  • ‑mpotrivind
  • împotrivindu‑
  • ‑mpotrivindu‑
singular plural
  • împotrivește
  • ‑mpotrivește
  • împotriviți
  • ‑mpotriviți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împotrivesc
  • ‑mpotrivesc
(să)
  • împotrivesc
  • ‑mpotrivesc
  • împotriveam
  • ‑mpotriveam
  • împotrivii
  • ‑mpotrivii
  • împotrivisem
  • ‑mpotrivisem
a II-a (tu)
  • împotrivești
  • ‑mpotrivești
(să)
  • împotrivești
  • ‑mpotrivești
  • împotriveai
  • ‑mpotriveai
  • împotriviși
  • ‑mpotriviși
  • împotriviseși
  • ‑mpotriviseși
a III-a (el, ea)
  • împotrivește
  • ‑mpotrivește
(să)
  • împotrivească
  • ‑mpotrivească
  • împotrivea
  • ‑mpotrivea
  • împotrivi
  • ‑mpotrivi
  • împotrivise
  • ‑mpotrivise
plural I (noi)
  • împotrivim
  • ‑mpotrivim
(să)
  • împotrivim
  • ‑mpotrivim
  • împotriveam
  • ‑mpotriveam
  • împotrivirăm
  • ‑mpotrivirăm
  • împotriviserăm
  • ‑mpotriviserăm
  • împotrivisem
  • ‑mpotrivisem
a II-a (voi)
  • împotriviți
  • ‑mpotriviți
(să)
  • împotriviți
  • ‑mpotriviți
  • împotriveați
  • ‑mpotriveați
  • împotrivirăți
  • ‑mpotrivirăți
  • împotriviserăți
  • ‑mpotriviserăți
  • împotriviseți
  • ‑mpotriviseți
a III-a (ei, ele)
  • împotrivesc
  • ‑mpotrivesc
(să)
  • împotrivească
  • ‑mpotrivească
  • împotriveau
  • ‑mpotriveau
  • împotrivi
  • ‑mpotrivi
  • împotriviseră
  • ‑mpotriviseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împotrivire, împotrivirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134. DLRLC
    • format_quote La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139. DLRLC
    • format_quote Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205. DLRLC
    • format_quote figurat Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330. DLRLC
etimologie:
  • vezi împotrivi DEX '98 DEX '09

împotrivi, împotrivescverb

  • 1. A nu fi de acord, a sta, a fi, a se pune împotrivă; a se opune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: opune
    • format_quote Nu i se putea împotrivi nici o putere pe lume. DUMITRIU, N. 31. DLRLC
    • format_quote Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. DLRLC
    • format_quote Tată-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase. CREANGĂ, P. 191. DLRLC
    • format_quote Știi tu că nu mă împotrivesc ție niciodată. EMINESCU, N. 18. DLRLC
etimologie:
  • împotrivă DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.