împotrivire sf [At: NECULCE, ap. LET. II 315 / V: (îvp) ~protiv~ / Pl: ~ri / E: împotrivi] 1 Opoziție. 2 Piedică. 3 Contrazicere. 4 (Îlv) A face (a sta în, a fi cu) ~ A se opune. 5 (Rar) Întrecere cu cineva. 6 (Rar) Obținere a unei potriviri.

ÎMPOTRIVÍRE, împotriviri, s. f. Acțiunea de a se împotrivi și rezultatul ei; opoziție, rezistență. De ce s-a lăsat adusă aici fără împotrivire? DUMITRIU, N. 134. La început lelea Ileana întîmpinase... oarecare împotrivire. SADOVEANU, N. F. 139. Ai voit să mă cerci de-oi putea învinge toate împotrivirile, ca să ajung pînă la tine? ALECSANDRI, T. 205. ◊ Fig. Vedeau plugurile săltînd ușor, smuncindu-se la împotrivirea gliei uscate. CAMILAR, TEM. 330.

împotrivire f. opozițiune, rezistență.

împotrivíre f. Opozițiune, rezistență.

împotrivi [At: CANTEMIR, HR. 344 / V: ~protivi / Pzi: ~vesc / E: împotrivă] 1 vr A se opune. 2 vr (Fig) A se contrazice. 3 vt (Rar) A pune față în față. 4 vr (Rar) A se lua la întrecere cu cineva. 5 vt (Rar) A face să se potrivească.

ÎMPOTRIVÍ, împotrivesc, vb. IV. Refl. (Construit de obicei cu dativul) A se pune împotrivă, a se opune, a fi contra. Nu i se putea împotrivi nici o putere pe lume. DUMITRIU, N. 31. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. Tată-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase. CREANGĂ, P. 191. Știi tu că nu mă împotrivesc ție niciodată. EMINESCU, N. 18.

A SE ÎMPOTRIVÍ mă ~ésc intranz. 1) A opune rezistență. ~ dușmanului. 2) A fi împotrivă; a nu cădea de acord, ripostând; a se opune. Se ~ește oricărui abuz. /Din împotrivă

împotrivì v. a se pune împotrivă.

împotrivésc v. tr. (d. potrivă). Opun. V. refl. Mă opun, rezist. – Vechĭ mă protivesc: Dumnezeŭ trufașilor protivește-se (Ps. S. 173, 5).

împotrivíre (-po-tri-) s. f., g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri

împotrivíre s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. împotrivírii; pl. împotrivíri

!împotriví (a se ~) (-po-tri-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se împotrivéște, imperf. 3 sg. se împotriveá; conj. prez. 3 să se împotriveáscă

împotriví vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împotrivésc, imperf. 3 sg. împotriveá; conj. prez. 3 sg. și pl. împotriveáscă

împotrivesc, -veam 1 imp.

ÎMPOTRIVÍRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, pricinuire. (A întâmpinat o dârză ~.)

ÎMPOTRIVIRE s. opoziție, opunere, rezistență, (înv.) împoncișare, împotriveală, potrivire, potrivnicie, priclnuire. (A întîmpinat o dîrză ~.)

Împotrivire ≠ neîmpotrivire

ÎMPOTRIVÍ vb. 1. a se opune, (pop.) a se încontra, (înv. și reg.) a se potrivi, (înv.) a se împoncișa, a se încurmezișa, a se semeți. (S-a ~ acestor măsuri abuzive.) 2. v. rezista.