2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împletecire sf vz împleticire

ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.

ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.

ÎMPLETECÍ vb. IV v. împletici.

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec.

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se. ♦ P. anal. (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele. 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci. ♦ Tranz. și refl. A (se) încolăci. [Var.: (reg.) împletecí vb. IV] – Et. nec.

ÎMPLETICÍRE s. f. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei. – V. împletici.

împleteci v vz împletici

împletici [At: CANTEMIR, IST, 126 / V: (înv) ~teci, ~tuci, ~pre~ / Pzi: ~icesc / E: împleti + -ici] 1 vr (D. plante agățătoare) A se cățăra pe alte plante. 2 vr (D. șarpe) A se încolăci. 3 vr (Înv; d. oameni) A-și frânge mâinile de disperare. 4 vr (D. picioarele omului) A se împiedica. 5 vr (Pex; d. oameni) A merge clătinându-se. 6 vr (Fig; d. vorbe, gânduri) A se zăpăci. 7-8 vtr (D. obiecte) A (se) încurca. 9-10 vtr (D. obiecte) A (se) amesteca. 11-12 vtrr A (se) înlănțui unul de altul. 13 vr (Pan; d. limbă) A se încurca în timpul vorbitului. 14 vr (D. oameni) A articula cuvintele cu greutate.

împleticire sf [At: (a. 1701) IORGA, S. D. XXII, 226 / V: (înv) ~tec~ / Pl: ~ri / E: împletici] 1 Cățărare a plantelor agățătoare Si: împleticeală (1), împleticitură. 2 Încolăcire a șarpelui Si: împleticeală (2), împleticitură (2). 3 (Înv) Frângere a mâinilor din cauza disperării Si: împleticeală (3), împleticitură (3). 4 împiedicare a picioarelor sau a limbii Si: împleticeală (4), împleticitură (4). 5 Clătinare în timpul mersului Si: împleticeală (5), împleticitură (5). 6 (Fig) Zăpăcire a vorbelor sau a gândurilor Si: împleticeală (6), împleticitură (6). 7 Încurcare. 8 Amestecare. 9 Înlănțuire. 10 Dificultate în articularea cuvintelor Si: împleticeală (10), împleticitură (10).

ÎMPLETICÍ, împleticesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre picioarele omului) A se lovi unul de altul; a se încrucișa, a se împiedica în mers. Li se împleticeau picioarele de parcă ar fi băut rachiu. PAS, Z. III 56. Ochii i s-au mărit de groază și picioarele i s-au împleticit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 213. Simți că i se împleticesc picioarele, și brațul ce-l ridicase îi căzu în jos. VLAHUȚĂ, O. A. 110. ♦ (Despre oameni) A umbla clătinîndu-se, împiedicîndu-se, gata să cadă. Tresări deodată grozav, săltă într-o parte și ieși, împleticindu-se, în întuneric. DUMITRIU, N. 242. Mergea împleticindu-se, cu capul înclinat sub povara unei neliniști adinci. BART, E. 216. El a plecat, gemînd p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. (Despre limbă) A se încurca, a articula încurcat, îngăimat, bîlbîit. Moș Radul înmărmurea, Barba Că i se zbîrlea Limba I se-mpleticea Și cu binele-i zicea... TEODORESCU, P. P. 599. 2. (Și în forma împleteci) A se amesteca, a se încurca, a se încîlci. Printr-acel hățiș felurit de arbori ce se-ndeasă și se-mpletecesc, mierlele și pițigoii șuieră și ciripesc. ODOBESCU, S. I 147. ◊ Tranz. Șuvoaiele cutremurau codrii... împletecindu-i. CAMILAR, T. 60. (Neobișnuit, în expr.) A(-și) împletici mîinile = a-și frînge mîinile (de desperare). Iar Chiruța, vai de ea, Roabă la păgîni cădea... Mînele impletecea Și turcilor le grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ Tranz. A se încolăci, a se face cerc. Șarpele se necăjea Și coada și-o-mpleticea. ȘEZ. III 65. ◊ Refl. Șerpele se-ncovăia Și pe loc se-mpleticea. TEODORESCU, P. P. 443. – Variantă: împletecí vb. IV.

A SE ÎMPLETICÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge împiedicându-se. 2) (despre picioare) A se împiedica unul de altul în mers. ◊ A i se ~ cuiva limba a se încurca la vorbire; a rosti cuvintele cu greu. 3) (despre obiecte) A se amesteca în neordine. 4) rar A se strânge în formă de colac; a se încolăci; a se încovriga. /<lat. implecticare

A ÎMPLETICÍ ~ésc tranz. A face să se împleticească. /<lat. implecticare

împletecì v. 1. a încurca rău; 2. a se împiedeca de ceva, a șovăi. [Frecventativ din împletì].

împleticésc (est), -ecésc (vest) și -ucésc (Bucov.) v. tr. (d. împletesc cu term. din încolăcesc). Rar. Împreun (de ex., mînile). Încurc, încîlcesc (de ex., vorbele). Ob. V. refl. Mă’ncurc, mă’mpedic: m’am împleticit în mărăcinĭ și am căzut. Fig. S’a împleticit în vorbă, i s’aŭ împleticit picĭoarele și vorbele de beție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împleticí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. împleticéște, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 împleticeáscă

*împleticíre s. f., g.-d. art. împleticírii

împleticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împleticésc, imperf. 3 sg. împleticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. împleticeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPLETICÍ vb. a se clătina, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)

ÎMPLETICI vb. a se clătina, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.)

Intrare: împletici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împletici
  • ‑mpletici
  • împleticire
  • ‑mpleticire
  • împleticit
  • ‑mpleticit
  • împleticitu‑
  • ‑mpleticitu‑
  • împleticind
  • ‑mpleticind
  • împleticindu‑
  • ‑mpleticindu‑
singular plural
  • împleticește
  • ‑mpleticește
  • împleticiți
  • ‑mpleticiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împleticesc
  • ‑mpleticesc
(să)
  • împleticesc
  • ‑mpleticesc
  • împleticeam
  • ‑mpleticeam
  • împleticii
  • ‑mpleticii
  • împleticisem
  • ‑mpleticisem
a II-a (tu)
  • împleticești
  • ‑mpleticești
(să)
  • împleticești
  • ‑mpleticești
  • împleticeai
  • ‑mpleticeai
  • împleticiși
  • ‑mpleticiși
  • împleticiseși
  • ‑mpleticiseși
a III-a (el, ea)
  • împleticește
  • ‑mpleticește
(să)
  • împleticească
  • ‑mpleticească
  • împleticea
  • ‑mpleticea
  • împletici
  • ‑mpletici
  • împleticise
  • ‑mpleticise
plural I (noi)
  • împleticim
  • ‑mpleticim
(să)
  • împleticim
  • ‑mpleticim
  • împleticeam
  • ‑mpleticeam
  • împleticirăm
  • ‑mpleticirăm
  • împleticiserăm
  • ‑mpleticiserăm
  • împleticisem
  • ‑mpleticisem
a II-a (voi)
  • împleticiți
  • ‑mpleticiți
(să)
  • împleticiți
  • ‑mpleticiți
  • împleticeați
  • ‑mpleticeați
  • împleticirăți
  • ‑mpleticirăți
  • împleticiserăți
  • ‑mpleticiserăți
  • împleticiseți
  • ‑mpleticiseți
a III-a (ei, ele)
  • împleticesc
  • ‑mpleticesc
(să)
  • împleticească
  • ‑mpleticească
  • împleticeau
  • ‑mpleticeau
  • împletici
  • ‑mpletici
  • împleticiseră
  • ‑mpleticiseră
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împleteci
  • ‑mpleteci
  • împletecire
  • ‑mpletecire
  • împletecit
  • ‑mpletecit
  • împletecitu‑
  • ‑mpletecitu‑
  • împletecind
  • ‑mpletecind
  • împletecindu‑
  • ‑mpletecindu‑
singular plural
  • împletecește
  • ‑mpletecește
  • împleteciți
  • ‑mpleteciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împletecesc
  • ‑mpletecesc
(să)
  • împletecesc
  • ‑mpletecesc
  • împleteceam
  • ‑mpleteceam
  • împletecii
  • ‑mpletecii
  • împletecisem
  • ‑mpletecisem
a II-a (tu)
  • împletecești
  • ‑mpletecești
(să)
  • împletecești
  • ‑mpletecești
  • împleteceai
  • ‑mpleteceai
  • împleteciși
  • ‑mpleteciși
  • împleteciseși
  • ‑mpleteciseși
a III-a (el, ea)
  • împletecește
  • ‑mpletecește
(să)
  • împletecească
  • ‑mpletecească
  • împletecea
  • ‑mpletecea
  • împleteci
  • ‑mpleteci
  • împletecise
  • ‑mpletecise
plural I (noi)
  • împletecim
  • ‑mpletecim
(să)
  • împletecim
  • ‑mpletecim
  • împleteceam
  • ‑mpleteceam
  • împletecirăm
  • ‑mpletecirăm
  • împleteciserăm
  • ‑mpleteciserăm
  • împletecisem
  • ‑mpletecisem
a II-a (voi)
  • împleteciți
  • ‑mpleteciți
(să)
  • împleteciți
  • ‑mpleteciți
  • împleteceați
  • ‑mpleteceați
  • împletecirăți
  • ‑mpletecirăți
  • împleteciserăți
  • ‑mpleteciserăți
  • împleteciseți
  • ‑mpleteciseți
a III-a (ei, ele)
  • împletecesc
  • ‑mpletecesc
(să)
  • împletecească
  • ‑mpletecească
  • împleteceau
  • ‑mpleteceau
  • împleteci
  • ‑mpleteci
  • împleteciseră
  • ‑mpleteciseră
Intrare: împleticire
împleticire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împleticire
  • ‑mpleticire
  • împleticirea
  • ‑mpleticirea
plural
  • împleticiri
  • ‑mpleticiri
  • împleticirile
  • ‑mpleticirile
genitiv-dativ singular
  • împleticiri
  • ‑mpleticiri
  • împleticirii
  • ‑mpleticirii
plural
  • împleticiri
  • ‑mpleticiri
  • împleticirilor
  • ‑mpleticirilor
vocativ singular
plural
împletecire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împletecire
  • ‑mpletecire
  • împletecirea
  • ‑mpletecirea
plural
  • împleteciri
  • ‑mpleteciri
  • împletecirile
  • ‑mpletecirile
genitiv-dativ singular
  • împleteciri
  • ‑mpleteciri
  • împletecirii
  • ‑mpletecirii
plural
  • împleteciri
  • ‑mpleteciri
  • împletecirilor
  • ‑mpletecirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împletici împleticire împleticit împleteci împletecire împletecit

  • 1. (Despre picioare) A se lovi, a se împiedica unul de altul în mers; (despre oameni) a merge clătinându-se, împiedicându-se.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împiedica 6 exemple
    exemple
    • Li se împleticeau picioarele de parcă ar fi băut rachiu. PAS, Z. III 56.
      surse: DLRLC
    • Ochii i s-au mărit de groază și picioarele i s-au împleticit. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 213.
      surse: DLRLC
    • Simți că i se împleticesc picioarele, și brațul ce-l ridicase îi căzu în jos. VLAHUȚĂ, O. A. 110.
      surse: DLRLC
    • Tresări deodată grozav, săltă într-o parte și ieși, împleticindu-se, în întuneric. DUMITRIU, N. 242.
      surse: DLRLC
    • Mergea împleticindu-se, cu capul înclinat sub povara unei neliniști adînci. BART, E. 216.
      surse: DLRLC
    • El a plecat, gemînd p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mîna de păreți. COȘBUC, P. I 101.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin analogie (Despre limbă) A se încurca în timpul vorbitului; (despre oameni) a articula greu cuvintele.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Moș Radul înmărmurea, Barba Că i se zbîrlea Limba I se-mpleticea Și cu binele-i zicea... TEODORESCU, P. P. 599.
        surse: DLRLC
  • 2. A se amesteca, a se încurca, a se încâlci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: amesteca încurca încâlci 2 exemple
    exemple
    • Printr-acel hățiș felurit de arbori ce se-ndeasă și se-mpletecesc, mierlele și pițigoii șuieră și ciripesc. ODOBESCU, S. I 147.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Șuvoaiele cutremurau codrii... împletecindu-i. CAMILAR, T. 60.
      surse: DLRLC
    • 2.1. neobișnuit expresie A(-și) împletici mâinile = a-și frânge mâinile (de desperare).
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Iar Chiruța, vai de ea, Roabă la păgîni cădea... Mînele împletecea Și turcilor le grăia... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494.
        surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv reflexiv A (se) încolăci.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încolăci încovriga 2 exemple
      exemple
      • Șarpele se necăjea Și coada și-o-mpleticea. ȘEZ. III 65.
        surse: DLRLC
      • Șerpele se-ncovăia Și pe loc se-mpleticea. TEODORESCU, P. P. 443.
        surse: DLRLC

etimologie:

împleticire împletecire

  • 1. Acțiunea de a (se) împletici și rezultatul ei.
    surse: DEX '09

etimologie:

  • vezi împletici
    surse: DEX '09