8 definiții pentru împinsătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împinsătu sf At: CĂTANĂ, P. B. II, 41 / Pl: ~ri / E: împins + -ătură] 1 Ghiont. 2 Îmbrâncitură (2).

ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură.

ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -ătură.

ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsături, s. f. (Rar) Ghiont, brînci. Strîmbă-Lemne, văzîndu-se rușinat de nimuricul acela, dă să pună mîna pe el, numai o-mpinsătură să-i deie. RETEGANUL, P. III 63.

împinsătúră f., pl. ĭ. Rezultatu împingeriĭ: dintr’o singură împinsătură zidu se dărămă. – Vechĭ și împingătură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împinsătúră (rar) s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri

împinsătúră s. f., g.-d. art. împinsătúrii; pl. împinsătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPINSĂTÚRĂ s. v. îmbrâncitură.

ÎMPINSĂTU s. brînci, ghiont, izbitură, îmbrînceală, îmbrîncitură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog.

Intrare: împinsătură
împinsătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împinsătu
  • ‑mpinsătu
  • împinsătura
  • ‑mpinsătura
plural
  • împinsături
  • ‑mpinsături
  • împinsăturile
  • ‑mpinsăturile
genitiv-dativ singular
  • împinsături
  • ‑mpinsături
  • împinsăturii
  • ‑mpinsăturii
plural
  • împinsături
  • ‑mpinsături
  • împinsăturilor
  • ‑mpinsăturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împinsătură

etimologie:

  • Împins (participiul lui împinge) + sufix -ătură.
    surse: DEX '09 DEX '98