14 definiții pentru împila impila


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împila [At: ECONOMIA 41/7 / V: im~ (cscj) ~li, ~pcili, încili / Pzi: ~lez / E: ml *impillare] 1 vt A călca în picioare. 2 vr A nu se mai dezvolta. 3 vt A presa fânul. 4 vt (Reg) A împiedica un cal legându-i capul de un picior, spre a nu putea fugi. 5 vt A apăsa. 6 vt (Fig) A îndupleca. 7 vt A face să se aplece spre pământ. 8 vt A împovăra peste măsură. 9 vt A asupri. 10 vt A biciui. 11 vt (Nob) A disprețui.

ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec.

ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima. – Et. nec.

ÎMPILÁ, împilez, vb. I. Tranz. A asupri, a oprima, a apăsa. Vornicul Straie Leurdeanu, ce-și azvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țeara. ODOBESCU, S. I 447. De la ai săi nu așteaptă vreun bine, pentru că ai săi totdeauna l-au împilat. NEGRUZZI, S. I 279.

A ÎMPILÁ ~éz tranz. (colectivități sau persoane) A lipsi de drepturi prin abuz de putere; a asupri; a oprima. / Orig. nec.

împilá v. a împovăra prea mult, a apăsa cu violență. [Lit. a bate sau călca în piuă: termen tehnic generalizat].

împiléz v. tr. (d. pilă, forma pmt. a luĭ piŭă, adică „a pisa, a pisăgi”, ca lat. dare in pistrinum, a pisăgi. V. piŭă). Asupresc, oprim: a împila poporu. Vest. A împila un cal, a-l lega cu un picĭor de căpăstru, așa în cît să nu poată fugi cînd e lăsat să pască.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împilá (a ~) vb., ind. prez. 3 împileáză

împilá vb., ind. prez. 1 sg. împiléz, 3 sg. și pl. împileáză; conj. prez. 3 sg. și pl. împiléze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPILA vb. a asupri, a exploata, a împovăra, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

împilá (împiléz, împilát), vb.1. A comprima, a presa, a zdrobi. – 2. A oprima, a asupri. – Var. împili, încila, închila. Probabil din lat. *impillāre < pilāre, cf. pil, piuă (Cihac, I, 119; Tiktin; Pușcariu, RF, II, 66-71). După o părere mai puțin convingătoare, a lui Drăganu, Dacor., VI, 286-91, de la chilăînchila, cu modificare datorată hiperurbanismului. Pentru semantism, cf. fr. fouler, ngr. πιλέω. – Der. împilător, adj. (care oprimă).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

împilá, împiléz, vb. I (reg., înv.) 1. (despre iarbă) a călca în picioare. 2. (refl.) a nu se dezvolta, a se pipernici, a se chirci. 3. (despre fân) a îndesa, a presa. 4. (despre cal) a-l împiedica (prin legarea gâtului de un picior dinainte). 5. (fig.) a apăsa, a face să se aplece; a îndupleca. 6. a împovăra cu dări, a asupri, a oprima. 7. a combate, a disprețui. 8. (fig.) a biciui.

Intrare: împila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împila
  • ‑mpila
  • împilare
  • ‑mpilare
  • împilat
  • ‑mpilat
  • împilatu‑
  • ‑mpilatu‑
  • împilând
  • ‑mpilând
  • împilându‑
  • ‑mpilându‑
singular plural
  • împilea
  • ‑mpilea
  • împilați
  • ‑mpilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împilez
  • ‑mpilez
(să)
  • împilez
  • ‑mpilez
  • împilam
  • ‑mpilam
  • împilai
  • ‑mpilai
  • împilasem
  • ‑mpilasem
a II-a (tu)
  • împilezi
  • ‑mpilezi
(să)
  • împilezi
  • ‑mpilezi
  • împilai
  • ‑mpilai
  • împilași
  • ‑mpilași
  • împilaseși
  • ‑mpilaseși
a III-a (el, ea)
  • împilea
  • ‑mpilea
(să)
  • împileze
  • ‑mpileze
  • împila
  • ‑mpila
  • împilă
  • ‑mpilă
  • împilase
  • ‑mpilase
plural I (noi)
  • împilăm
  • ‑mpilăm
(să)
  • împilăm
  • ‑mpilăm
  • împilam
  • ‑mpilam
  • împilarăm
  • ‑mpilarăm
  • împilaserăm
  • ‑mpilaserăm
  • împilasem
  • ‑mpilasem
a II-a (voi)
  • împilați
  • ‑mpilați
(să)
  • împilați
  • ‑mpilați
  • împilați
  • ‑mpilați
  • împilarăți
  • ‑mpilarăți
  • împilaserăți
  • ‑mpilaserăți
  • împilaseți
  • ‑mpilaseți
a III-a (ei, ele)
  • împilea
  • ‑mpilea
(să)
  • împileze
  • ‑mpileze
  • împilau
  • ‑mpilau
  • împila
  • ‑mpila
  • împilaseră
  • ‑mpilaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • impila
  • impilare
  • impilat
  • impilatu‑
  • impilând
  • impilându‑
singular plural
  • impilea
  • impilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • impilez
(să)
  • impilez
  • impilam
  • impilai
  • impilasem
a II-a (tu)
  • impilezi
(să)
  • impilezi
  • impilai
  • impilași
  • impilaseși
a III-a (el, ea)
  • impilea
(să)
  • impileze
  • impila
  • impilă
  • impilase
plural I (noi)
  • impilăm
(să)
  • impilăm
  • impilam
  • impilarăm
  • impilaserăm
  • impilasem
a II-a (voi)
  • impilați
(să)
  • impilați
  • impilați
  • impilarăți
  • impilaserăți
  • impilaseți
a III-a (ei, ele)
  • impilea
(să)
  • impileze
  • impilau
  • impila
  • impilaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împila împilare împilat impila impilare impilat

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Vornicul Stroie Leurdeanu, ce-și azvîrlise comanacul și-și lepădase rasa, urmă iarăși a împila țeara. ODOBESCU, S. I 447.
      surse: DLRLC
    • De la ai săi nu așteaptă vreun bine, pentru că ai săi totdeauna l-au împilat. NEGRUZZI, S. I 279.
      surse: DLRLC

etimologie: