ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit cu mâncare și băutură. – V. îmbuiba.

îmbuibat, ~ă a [At: PANN, P. V. II, 115/4 / Pl: ~ați, ~e / E: îmbuiba] 1 (D. stomac) Umplut până la refuz. 2 Care a mâncat și a băut peste măsură Si: ghiftuit, îndopat² (3). 3 Îmbibat (1). 4 (D. plante care cresc într-o regiune umedă) Înmulțit peste măsură. 5 (Fig) Extins peste măsură.

ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. Ghiftuit de mâncare și băutură. – V. îmbuiba.

ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibați, -te, adj. (Despre burtă, stomac) Încărcat cu mîncare mai multă decît este necesar; (despre oameni) peste măsură de sătul, p. ext. ghiftuit de trai bun. Ce rost și-ar fi avut o burtă îmbuibată peste măsură? SAHIA, N. 43. Sub mitră strălucită ascunde-ți capul sec, Și subt o barbă lungă stomahul îmbuibat. NEGRUZZI, S. II 180. ◊ Fig. Bucatele ce se întoarseră din îmbuibatele cetăți turcești. ODOBESCU, S. I 326. ◊ (Substantivat) Atuncea lumea se împarte în săraci și bogați, în stăpîni și robi, flămînzi și îmbuibați. RUSSO, S. 130.

îmbuibat a. 1. îndopat cu mâncări; 2. fig4. plin: îmbuibat de patimi. ║ m. om sătul care are toate în belșug.

îmbuĭbát, -ă adj. Sătul de banĭ și de fericire.

ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea sau a da să mănânce și să bea peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

îmbuiba [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 64/30 / Pzi: îmbuib, (rar) ~bez / E: nct] 1 vt (D. stomac) A umple până la refuz cu mâncare. 2 vt A oferi cuiva totul, Iară măsură. 3 vt A dormi peste măsură. 4-5 vtr (A da cuiva să mănânce și să bea sau) a mânca și a bea peste măsură Si: a (se) ghiftui, a (se) îndopa. 6-7 vtr A (se) îmbiba. 8 vr (D. plante care cresc într-o regiune umedă) A se înmulți. 9 vr (Fig) A se extinde peste măsură.

ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. și tranz. A mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.

ÎMBUIBẮ, îmbúib, vb. I. Refl. A se ghiftui cu mîncări și băuturi; a se îndopa; p. ext. a trăi în belșug excesiv, a avea din toate mai mult decît trebuie. V. huzuri. Domnul Tudose... se îmbuiba cu carne friptă dimineața. PAS, Z. I 132. Vulturii... se răped la stîrvuri și se îmbuibă cu mortăciuni. ODOBESCU, S. III 16. ◊ Tranz. Ospăț ce ne îmbuibă pîntecele și ne strică sănătatea. NEGRUZZI, S. I 253.

A SE ÎMBUIBÁ mă îmbúib intranz. 1) A se îndopa cu mâncare și băutură; a se ghiftui. 2) A trăi în belșug. /Orig. nec.

A ÎMBUIBÁ îmbúib tranz. A face să se îmbuibe; a ghiftui. / Orig. nec.

îmbuibà v. 1. a (se) îndopa; 2. fig. a se face arogant. [Origină necunoscută].

îmbúĭb, a -á v. tr. (cp. cu lat. bubia, gurguĭu țîțeĭ. V. și buĭb). Îndop, satur de banĭ și de toate. V. refl. Mă îndop, mă satur de banĭ și de fericire.

îmbuibá (a ~) (-bui-) vb., ind. prez. 3 îmbúibă

îmbuibá vb. (sil. -bui-), ind. prez. 1 sg. îmbúib, 3 sg. și pl. îmbúibă

ÎMBUIBÁT adj. ghiftuit, îndopat. (Un om ~ de mâncare.)

ÎMBUIBAT adj. ghiftuit, îndopat. (Un om ~ de mîncare.)

Îmbuibat ≠ lihnit

ÎMBUIBÁ vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.