ÎMBUIBA (-buib, ‼ -buibez) vb. tr. și refl. ¹ A (se) îndopa cu mîncare: pe alții îi îmbuibă cu norocul, ca pe curcani cu nuci (DLVR.); se reped la stîrvuri și se îmbuibă cu mortăciuni (ODOB.); cel ce se îmbuibează cu mîncare multă, se face greoiu, leneș (ISP.); Ⓕ: se ’mbuibă pe nemestecate cu un repertoriu de formule și de clișeuri liberale (CAR.) ¶ 2 Ⓕ A (se) îndopa cu bunătăți, a da, a căpătă de toate în belșug, peste măsură.