2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbucat1 sn [At: CĂTANĂ, P. 3. III, 93 / Pl: ~uri / E: îmbuca] 1-4 Îmbucare (1-4). 5 Gustare. 6-11 Îmbucare (6-11).

îmbucat2, ~ă a [At: I. IONESCU, C. 81/25 / Pl: ~ați, ~e / E: îmbuca] 1 (D. mâncare) Băgat în gură. 2 Înghițit. 3 Mâncat bucată cu bucată. 4 Înghițit dintr-o dată Si: înfulecat. 5 Mâncat cu repeziciune. 6 Gustat. 7 (Pgn) Mâncat. 8 (Nob; d. un instrument de suflat) Pus la gură. 9 (Reg; d. alimente destinate copiilor mici) Mestecat în gură, înainte de a fi dat copilului, pentru a putea fi digerat mai ușor. 10 (D. două lucruri) îmbinate la extremitățile lor. 11 (D. o rană) închisă.

îmbuca [At: CANTEMIR, IST. 115 / Pzi: îmbuc / E: ml *imbuccare] 1 vt A băga în gură ceva de mâncare. 2 vt A mânca ceva bucată cu bucată. 3 vt A înghiți dintr-o dată Si: a înfuleca. 4 vt A mânca repede. 5 vt A gusta. 6 vt (Pgn) A mânca. 7 vt (Îe) A ~ precum lupul (sau lupește) A mânca cu lăcomie. 8 vt (Nob) A pune la gură un instrument pentru a sufla în el. 9 vt (Reg; d. alimente destinate copiilor mici) A mesteca în gură, înainte de a fi dat copilului, pentru a putea fi digerat mai ușor. 10-11 vtr A (se) îmbina două lucruri la extremitățile lor Si: a (se) angrena, a (se) împreuna. 12 vt (Îe) A ~ două țevi A le introduce una într-alta. 13-14 vtr (D. o rană) A (se) închide.

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucea „gură”).

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gură ceva de mâncare; a mânca (în pripă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capăt în altă piesă; a se împreuna, a se uni. – Lat. *imbuccare (< bucca „gură”).

ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A mînca (de obicei în pripă ce se nimerește, fără alegere). Dă-i ceva să-mbuce dumnealui, că vine de departe. DUMITRIU, B. F. 18. Se așeză să îmbuce din merindea ce și-o adusese. REBREANU, I 93. Se întoarse pe la prînz și după ce îmbucă ceva și văzu ce-i pe-acasă, luă săculețul și porni la hambare. DUNĂREANU, CH. 72. Să-mbucați ceva la noi și apoi vă-ți tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43. După ce îmbucă ce bruma se găsi, își luă ziua bună și plecă. POPESCU, B. IV 108. ◊ Absol. Șed minerii la popas Pe sub cetina de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46. Unii se mai repezeau pe-acasă, să-și mai vază de vite ori să mai îmbuce, dar se întorceau curînd, parcă le-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în lipsa lor. REBREANU, R. II 17. Nu află alt adăpost spre a îmbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17. ♦ Absol. A băga mîncare în gură. Bătut de gînduri, îmbuca rar. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 34. 2. Tranz. A apuca cu gura, a înghiți. Unde deschise o gură, de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14. O zmeoaică-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 441. 3. Tranz. (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gură, a vîrî capătul în gură. Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26. Unchiașul, obosit, nu se sfii a îmbuca bărbătește trîmbița vînătorească. ODOBESCU, S. III 95. 4. Refl. (Despre o piesă tehnică) A intra cu un capăt în altă piesă, tăiată pe măsură, pentru a forma împreună un ansamblu. Aici nu se bătuse un nit cum trebuia, aici nu se îmbucase bine o bucșă. PAS, L. I 72. ♦ A se împreuna, a se îmbina. Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. ODOBESCU, S. I 442. ◊ Fig. Cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete și începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta. PREDA, Î. 144.

A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúcă intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capăt în altă piesă. /<lat. imbuccare

A ÎMBUCÁ îmbúc tranz. 1) A mânca puțin și în grabă (înghițind bucăți mari de hrană). ~ de amiază. 2) (muștiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare

îmbucà v. 1. a pune ceva în gură; 2. a mânca puțin și repede; 3. a face să intre un lucru într’altul, a prinde laolaltă; 4. fam. a se săruta. [V. bucă].

îmbúc, a v. tr. (d. lat. bŭcca, obraz, gură; it. imboccare, fr. emboucher, sp. bg. embocar. V. bucă). Mănînc (pun în gură) cîte o îmbucătură: n’am îmbucat nimic azĭ. Înghit pe fugă: lupu îmbucă oaĭa. Pun între buze ca să aflu orĭ ca să sug (un fluĭer, o țeavă). Fixez orĭ lipesc gură’n gură (doŭă țevĭ). Vechĭ. Fig. Atac cu gura (cu vorba), defaĭm: cu multe vorbe rele l-aŭ îmbucat în urechile Domnu-săŭ. (Ur. Let. 1, 187). V. refl. Intru c’un capăt în scobitura altuĭ lucru, ca roatele cu dințĭ una’ntralta. Mă unesc, vorbind, de rîurĭ: unde se’mbucă Siretu cu Dunărea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbucá (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbúcă

îmbucá vb., ind. prez. 1 sg. îmbúc, 3 sg. și pl. îmbúcă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMBUCÁ vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. și Transilv.) a păsăli. (A ~ marginile a două scânduri.)

ÎMBUCÁ vb. v. gusta, înfuleca, mânca.

îmbuca vb. v. GUSTA. ÎNFULECA. MÎNCA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îmbucá (îmbúc, îmbucát), vb.1. A înghiți. – 2. A gusta ceva de mîncare. – 3. A înfuleca. – 4. A împreuna, a uni, a cupla. – 5. (Înv.) A disprețui. – 6. (Înv.) A săruta, a îmbrățișa. – Mr. mbuc. Lat. *imbuccāre, de la bucca, cf. bucă (Pușcariu 781; Candrea-Dens., 192; DAR), cf. it. imboccare, fr. emboucher, sp., port. embocar. Der. de la bucă, în interiorul limbii rom., pare mai puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui îmbuca duc la semantismul lat. „gură”, pe cînd în rom. bucă înseamnă numai „obraz”. – Der. îmbucătură, s. f. (înghițitură, duminicat; muștiuc; îmbinare; colț de stradă); îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în gură).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

îmbucá, îmbuc, vb. tranz. – 1. A gusta din mâncare. 2. A înfuleca. – Lat. *imbuccare (< bucca „gură, obraz”) (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

îmbucá, îmbuc, vb. tranz. – 1. A gusta din mâncare. 2. A înfuleca. – Lat. *imbuccare (DER).

Intrare: îmbucat
îmbucat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbucat
  • ‑mbucat
  • îmbucatul
  • îmbucatu‑
  • ‑mbucatul
  • ‑mbucatu‑
  • îmbuca
  • ‑mbuca
  • îmbucata
  • ‑mbucata
plural
  • îmbucați
  • ‑mbucați
  • îmbucații
  • ‑mbucații
  • îmbucate
  • ‑mbucate
  • îmbucatele
  • ‑mbucatele
genitiv-dativ singular
  • îmbucat
  • ‑mbucat
  • îmbucatului
  • ‑mbucatului
  • îmbucate
  • ‑mbucate
  • îmbucatei
  • ‑mbucatei
plural
  • îmbucați
  • ‑mbucați
  • îmbucaților
  • ‑mbucaților
  • îmbucate
  • ‑mbucate
  • îmbucatelor
  • ‑mbucatelor
vocativ singular
plural
Intrare: îmbuca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îmbuca
  • ‑mbuca
  • îmbucare
  • ‑mbucare
  • îmbucat
  • ‑mbucat
  • îmbucatu‑
  • ‑mbucatu‑
  • îmbucând
  • ‑mbucând
  • îmbucându‑
  • ‑mbucându‑
singular plural
  • îmbu
  • ‑mbu
  • îmbucați
  • ‑mbucați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îmbuc
  • ‑mbuc
(să)
  • îmbuc
  • ‑mbuc
  • îmbucam
  • ‑mbucam
  • îmbucai
  • ‑mbucai
  • îmbucasem
  • ‑mbucasem
a II-a (tu)
  • îmbuci
  • ‑mbuci
(să)
  • îmbuci
  • ‑mbuci
  • îmbucai
  • ‑mbucai
  • îmbucași
  • ‑mbucași
  • îmbucaseși
  • ‑mbucaseși
a III-a (el, ea)
  • îmbu
  • ‑mbu
(să)
  • îmbuce
  • ‑mbuce
  • îmbuca
  • ‑mbuca
  • îmbucă
  • ‑mbucă
  • îmbucase
  • ‑mbucase
plural I (noi)
  • îmbucăm
  • ‑mbucăm
(să)
  • îmbucăm
  • ‑mbucăm
  • îmbucam
  • ‑mbucam
  • îmbucarăm
  • ‑mbucarăm
  • îmbucaserăm
  • ‑mbucaserăm
  • îmbucasem
  • ‑mbucasem
a II-a (voi)
  • îmbucați
  • ‑mbucați
(să)
  • îmbucați
  • ‑mbucați
  • îmbucați
  • ‑mbucați
  • îmbucarăți
  • ‑mbucarăți
  • îmbucaserăți
  • ‑mbucaserăți
  • îmbucaseți
  • ‑mbucaseți
a III-a (ei, ele)
  • îmbu
  • ‑mbu
(să)
  • îmbuce
  • ‑mbuce
  • îmbucau
  • ‑mbucau
  • îmbuca
  • ‑mbuca
  • îmbucaseră
  • ‑mbucaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbuca îmbucare

  • 1. tranzitiv A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată.
    exemple
    • Dă-i ceva să-mbuce dumnealui, că vine de departe. DUMITRIU, B. F. 18.
      surse: DLRLC
    • Se așeză să îmbuce din merindea ce și-o adusese. REBREANU, I 93.
      surse: DLRLC
    • Se întoarse pe la prînz și după ce îmbucă ceva și văzu ce-i pe-acasă, luă săculețul și porni la hambare. DUNĂREANU, CH. 72.
      surse: DLRLC
    • Să-mbucați ceva la noi și apoi vă-ți tot duce. SANDU-ALDEA, U. P. 43.
      surse: DLRLC
    • După ce îmbucă ce bruma se găsi, își luă ziua bună și plecă. POPESCU, B. IV 108.
      surse: DLRLC
    • absolut Șed minerii la popas Pe sub cetina de brazi Și îmbucă de amiaz. DEȘLIU, M. 46.
      surse: DLRLC
    • absolut Unii se mai repezeau pe-acasă, să-și mai vază de vite ori să mai îmbuce, dar se întorceau curînd, parcă le-ar fi fost frică să nu se întîmple ceva în lipsa lor. REBREANU, R. II 17.
      surse: DLRLC
    • absolut Nu află alt adăpost spre a îmbuca sau a dormi ziua. ODOBESCU, S. III 17.
      surse: DLRLC
    • Unde deschise o gură, de să mă îmbuce. ISPIRESCU, L. 14.
      surse: DLRLC
    • O zmeoaică-l îmbuca. TEODORESCU, P. P. 441.
      surse: DLRLC
    • 1.1. absolut A băga mâncare în gură.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Bătut de gînduri, îmbuca rar. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 34.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv (Cu privire la instrumente de suflat) A duce la gură, a vârî capătul în gură.
    surse: DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Corniștii din fruntea companiilor își îmbucau instrumentele cu încrețiri de bărbii albăstrite de perdaful bricelor. MACEDONSKI, O. III 26.
      surse: DLRLC
    • Unchiașul, obosit, nu se sfii a îmbuca bărbătește trîmbița vînătorească. ODOBESCU, S. III 95.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni.
    exemple
    • Aici nu se bătuse un nit cum trebuia, aici nu se îmbucase bine o bucșă. PAS, L. I 72.
      surse: DLRLC
    • Niște bolte ogivale ce se îmbucau între ele. ODOBESCU, S. I 442.
      surse: DLRLC
    • figurat Cîrdurile se amestecară, se îmbucară într-un stol de capete și începură să fugă, înghesuindu-se una într-alta. PREDA, Î. 144.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *imbuccare (din bucea „gură”).
    surse: DEX '09