7 definiții pentru îmbi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îmbi, ~be ncv [At: PSALT. 284/21 / E: ml *ambi, ambae] (Înv) Amândoi.

ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.

ÎMBI, -E num. col. (Înv.) Amândoi, ambii. – Lat. *ambi, ambae.

Î́MBI, -E num. card. (Învechit) Ambii, amîndoi. Cu îmbe mîni împrăștii un bine-agonisit. NEGRUZZI, S. II 191.

î́mbĭ, î́mbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îmbi (înv.) adj. m., f. î́mbe

î́mbi num. m., f. î́mbe


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îmbi (-be), num. – Amîndoi. – Mr. îmbi. Lat. ambi, f. ambae (DAR; Candrea-Dens., 822; REW 411). Înlocuit în mare parte de dubletul neol. ambii. Cf. îmbina.

Intrare: îmbi
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P64)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
plural
  • îmbi
  • ‑mbi
  • îmbe
  • ‑mbe
genitiv-dativ singular
plural
  • îmbi
  • ‑mbi
  • îmbe
  • ‑mbe
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îmbi

etimologie: