îmbĭ, îmbe num. (lat. ambo, ambae). Vechĭ. Ambiĭ, ambele: de îmbe părțile (Nec. Let. 2, 58). – Ca și amîndoĭ, rămîne nearticulat, dar se articulează substantivu: frațiĭ îmbĭ, tepsiile îmbe. Une-orĭ și fără art.: îmbe sulițe, îmbe neamurĭ, trăim îmbĭ, dimbe (din de îmbe) părțĭ.