scrâșnit¹ sn [At: (a. 1700) GCR I, 338/36 / V: (înv) scrăș~, crâșnit / Pl: ~uri / E: scrâșni] 1-3 (Înv) Scrâșnet (1-3). 4-5 (Rar) Scrâșnire (4-5).

scrâșnit², ~ă a [At: COȘBUC, P. II, 79 / Pl: ~iți, ~e / E: scrâșni] 1 (D. stări afective) Care este exprimat prin scrâșnete (1) Si: (îvr) scrâșnitor (2). 2 (D. manifestări ale oamenilor) Care este însoțit de scrâșnete (1) Si: (îvr) scrâșnitor (3). 3 (Pex) Care este reținut (ca să nu izbucnească) Si: (îvr) scrâșnitor. 4 (D. cuvinte, propoziții etc.) Rostit printre dinți (trădând supărare, furie, ură etc. abia stăpânită). 5 (D. zgomote) Care este de scurtă durată, aspru și neplăcut.

cârjni v vz scrâșni

cârșni v vz scrâșni

crâșni vi vz scrâșni

crâșnit sn vz scrâșnit

crijni v vz scrâșni

crișni v vz crâșni

scărșni v vz scrâșni

scârșni v vz scrâșni

scrășni v vz scrâșni

scrășnit sn vz scrâșnit¹

scrâșni vi [At: PSALT. 68 / V: (pop) scârș~, (îrg) ~răș~, scriș~, ~ărș~, crâșni, (înv) crășni, crișni, cârșni, (reg) ~âjni, ~rijni, str~, cârjni, crijni, crâjni, scărș~ / Pzi: ~nesc / E: fo] 1 (D. oameni; de obicei urmat de determinările „din dinți”, „din măsele” sau înv, „cu dinții”, „în dinți”) A produce un zgomot caracteristic prin strângerea maxilarelor și prin frecarea dinților de jos cu cei de sus, ca efect al supărării, al ciudei, al mâniei, al urii, al furiei, al durerii etc. Si: (îrg) a crâșca, a scrâșca (1). 2 (Fig; d. oameni) A pronunța cuvintele printre dinți vorbind cu supărare, cu ciudă, cu mânie, cu furie, cu ură etc. (greu stăpânite) Si: (înv) ascrâșca (2). 3 (Pan; d. obiecte sau d. părți ale unor obiecte; d. materiale, corpuri, substanțe etc.) A produce (prin întreruperea bruscă a unei frecări, a unei apăsări, a unei deplasări etc.) un zgomot specific, de scurtă durată, aspru și neplăcut Si: (rar; pex) a scârțâi (1). 4 (D. oameni) A provoca scrâșnete (3).

scrijni^[1] v vz scrâșni

scrișni v vz scrâșni

strâșni v vz scrâșni