scrâșnit², ~ă a [At: COȘBUC, P. II, 79 / Pl: ~iți, ~e / E: scrâșni] 1 (D. stări afective) Care este exprimat prin scrâșnete (1) Si: (îvr) scrâșnitor (2). 2 (D. manifestări ale oamenilor) Care este însoțit de scrâșnete (1) Si: (îvr) scrâșnitor (3). 3 (Pex) Care este reținut (ca să nu izbucnească) Si: (îvr) scrâșnitor. 4 (D. cuvinte, propoziții etc.) Rostit printre dinți (trădând supărare, furie, ură etc. abia stăpânită). 5 (D. zgomote) Care este de scurtă durată, aspru și neplăcut.