ZGÂRIA, zgârii, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) face o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. ◊ Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. invar. = clădire înaltă cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

ZGÂRCIT adj., s. 1. adj. v. contractat. 2. v. chircit. 3. s., adj. avar, calic, (livr.) harpagon, parcimonios, (rar) meschin, strângător, (pop.) ciufut, scump, (pop. și fam.) cărpănos, (reg.) cupit, hârsit, (prin nord-vestul Munt. și nord-estul Olt.) pungit, (prin Olt.) punguit, (prin nordul Transilv.) samalâș, (prin Maram.) sichiș, (înv.) cumplit, tamachiar, (fam.) zgârciob, frige-linte, zgârie-brânză. (Strânge banii, e un ~ fără pereche.)

ZGÂRIE-BRÂNZĂ s., adj. v. avar, calic, zgârcit.

zgârie-brânză s. m. și f. invar. (sil. -ri-e-)

HARPAGON ~i m. rar Persoană extrem de zgârcită; zgârie-brânză. /Din Harpagon n. pr.

A ZGÂRIA zgârii tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului) A răni ușor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit). * Mâța blândă zgârie rău v. MÂȚĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafață lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteț și necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzație auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

zgârie-brânză s.m. (pop.) 1. negustoraș pârlit. 2. om zgârcit.

zgârie-brânză (pop.) (-ri-e-) s. m. și f., g.-d. lui zgârie-brânză; pl. zgârie-brânză

ZGÂRIA, zgârii, vb. I. 1. Tranz, și refl. A(-și) face o rană ușoară pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urmă superficială cu ajutorul unui corp ascuțit și dur; a râcâi. Expr. A zgâria pământul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie literatură proastă. 2. Tranz. Fig. A produce o senzație auditivă neplăcută. ♦ A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânză s. m. și f. = epitet dat unui om zgârcit, avar, cărpănos; zgârie-nori s. m. = clădire foarte înaltă, cu un număr mare de etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

ciofleagă² sf [At: MARIAN, O. I, 232 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Persoană cu ținuta vestimentară neglijentă Si: pierde-vară, târâie-brâu, zgârie-brânză.

harpagon sm [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ar~ / Pl: ~i / E: fr harpagon] Om zgârcit Si: avar, zgârie-brânză.

!zgârie-brânză (pop.) (desp. -ri-e-) s. m. și f., g.-d. art. lui zgârie-brânză; pl. zgârie-brânză

BRÂNZĂ f. Produs alimentar, preparat din lapte coagulat separat de zer prin scurgere. ~ de vacă. ◊ A nu face nici o ~ a) a nu realiza nimic; b) a nu fi bun de nimic; a nu valora nimic. A alege ~a (sau urda) de zer a separa binele de rău. A strica ~a (cu cineva) a rupe relațiile, a se certa (cu cineva). A nu face ~ cu cineva a nu putea ajunge la vreo înțelegere cu cineva. ~ bună în burduf de câine se spune despre o persoană care posedă multe calități, dar nu le folosește în scopuri bune. Frate, frate, dar ~a-i cu (sau pe) bani în chestiuni de afaceri nu se ține cont de relațiile de rudenie sau de prietenie. Zgârie-~ om zgârcit. [G.-D. brânzei] /Orig. nec.

brânză sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 248/19 / E: nct] 1 Produs alimentar obținut din lapte fiert și închegat. 2 (Îvp; îe) A nu fi de nici o ~ A nu fi bun de nimic. 3 (Pfm; îe) A nu face nici o ~ A nu face nici o ispravă. 4 (Pop; îe) ~a bună se face la stână Fiecare lucru trebuie făcut la locul și la timpul său. 5 (Pop; îe) S-a împuțit ~ a S-a stricat prietenia. 6 (Îvp; îe) Unde-i ~ nu-i bărbânță Când ai una, îți lipsește alta. 7 (Pop; îe) S-a băgat ~ a-n putină S-a terminat. 8 (Pfm; îc) Zgârie ~ Zgârcit. 9 (Îs) Săptămâna ~ zei A opta săptămână înainte de Paști, în care se mănâncă lactate. 10 (Îs) Lăsatul de ~ Lăsata-secului de Paști, înainte de Săptămâna brânzei. 11 (Pop; îs) Duminica ~ zei Lăsata-secului. 12 (Pfm; îe) (Ducă-se) opt cu-a ~ zii nouă Se spune când scapi (sau dorești să scapi) de o persoană supărătoare. 13 (Pop; îc) ~ de iepure Lucru imposibil. 14 (Bot; îc) -za-iepurelui Plantă nedefinită mai îndeaproape. 15 (Bot; reg; îc) ~ za vacii Untișor (Ficaria verna). 16 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 17 Melodie după care se execută acest dans.

ELEMENT s. n. (< lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento): parte componentă a unui întreg. De aici și sintagmele elemente componente sau elemente constitutive ale unei limbi (pentru sistemul fonetic, sistemul lexical sau sistemul gramatical al acesteia); al unui cuvânt compus, al unei locuțiuni sau expresii, al unei construcții perifrastice, al unei propoziții etc. ◊ ~ autohton: totalitatea trăsăturilor fonetice, lexicale și gramaticale, proprii unei limbi, moștenite din substrat. E. autohton al limbii române cuprinde câteva nume de plante, de râuri, de locuri și de persoane; inscripția cu litere grecești (nedescifrată) de pe inelul găsit în 1912 la Ezerovo în Bulgaria; inscripțiile cu litere grecești și latine găsite pe pietrele de la Grădiștea Muncelului; sufixul -esc, vocalele mediale ă și î (â), postpunerea articolului, dualitatea conjunctiv-infinitiv; cuvinte comune cu albaneza (70), ca: abure, argea, balaur, barză, brad, brâu, brusture, bucur(a), buză, cătun, copac, cruța, curma, dărâma, fărâma, gard, grapă, gresie, groapă, grumaz, grunz, mal, măgură, mazăre, mătură, mânz, moș, mugure, murg, năpârcă, pârâu, rânză, scapără, scrum, sâmbure, sterp, strungă, șopârlă, vatră, viezure, zgardă, zgâria etc.; cuvinte care lipsesc atât în albaneză, cât și în latină sau în limbile cu care româna a venit în contact: amurg, aprig, arunca, băiat, beregată, bordei, brândușă, brânză, burtă, caier, carâmb, cârlan, cârlig, copil, creț, custură, droaie, gheară, gorun, grui(u), gudura, îngurzi, mușat, păstra, prunc, răbda, ridica, scurma, strugure, sugruma, șoric, țarc, țarină, țăruș, undrea, urca, urdă, vătăma, viscol, zăr, zburda, zestre, zgârma etc. Printre lingviștii care au studiat e. autohton în limba română se numără: J. Thunmann, B. Kopitar, Franz Miklosich, Hugo Schuchardt, B. P. Hasdeu, O. Densusianu, Al. Philippide, Th. Capidan, S. Pușcariu, Al. Rosetti, I. I. Russu și Gr. Brâncuș. ◊ ~ formant (formativ): cuvânt simplu care intră ca parte constitutivă într-un cuvânt compus sau într-o locuțiune, ca unt- din substantivul untdelemn, stat- din substantivul stat-major, cap din locuțiunea substantivală bătaie de cap, bine- din verbul binevoi, rămas din locuțiunea verbală a-și lua rămas bun etc. ◊ ~ corelativ: cuvânt care intră în relație reciprocă (în corelație) cu un alt cuvânt; cuvânt care indică un raport de reciprocitate (v. cuvânt corelativ). ◊ ~ regent: e. lingvistic căruia i se subordonează o parte de propoziție cu funcție de atribut, de complement sau de element predicativ suplimentar. Astfel, substantivul, numeralul și pronumele sunt e. regente ale atributelor; adjectivul, verbul, adverbul și interjecția sunt e. regente ale complementelor etc. ◊ ~ introductiv: e. lingvistic prin care se introduce, în propoziție, o parte secundară (un atribut, un complement sau un element predicativ suplimentar) sau, în frază, o subordonată. Astfel, e. introductive ale părților de propoziție secundare sunt prepozițiile și locuțiunile prepoziționale, iar ale subordonatelor din frază, conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare, pronumele, adjectivele și adverbele relative. ◊ ~ lingvistic pertinent: e. dotat cu o anumită funcție într-un sistem determinat, care îl distinge de celelalte. ◊ ~ de relație (de joncțiune, relațional, joncțional): cuvânt care realizează un anumit tip de relație, în propoziție sau în frază (de coordonare sau de subordonare). Sunt considerate e. de relație (joncționale) în limba română: conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale coordonatoare (pentru coordonare); prepozițiile, locuțiunile prepoziționale, conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare, pronumele și adjectivele relative, pronumele și adjectivele nehotărâte relative, adverbele relative (pentru subordonare) – v. și conjuncție, pronume, adjectiv și adverb. ◊ ~ predicativ suplimentar: parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb sau față de interjecția predicativă, pe de o parte, și față de numele sau pronumele subiect sau obiect, pe de altă parte). El însoțește deci aceste unități, exprimând o acțiune, o calitate, o însușire sau o caracteristică, simultană cu acțiunea exprimată de verb sau sugerată de interjecția predicativă și atribuită uneia sau mai multor persoane. E. predicativ suplimentar este o parte de propoziție cu însușiri mixte: de atribut, dar și de complement; de parte de propoziție secundară necircumstanțială, dar și de parte de propoziție secundară circumstanțială. Este exprimată prin substantive, adjective, numerale sau verbe (la moduri nepersonale) și de aici clasificarea sa în e. predicativ suplimentar cu aspect nominal și e. predicativ suplimentar cu aspect verbal. Cel exprimat prin nume stă în cazurile nominativ sau acuzativ: „Măria-sa nu vine voievod din mila necredincioșilor ismailiteni” (M. Sadoveanu); „Am decretat tricolorul ca steag național” (Camil Petrescu); „Mahalaua înțelenise îngropată în troieni”; (B. Șt. Delavrancea); „Plecat-am nouă din Vaslui” (V. Alecsandri); „Apoi mai rămâneți sănătoși, zisei încălecând și cârnind calul pe drum” (C. Hogaș). ◊ ~ predicativ suplimentar simplu: e.p.s. exprimat printr-un singur termen, ca în exemplele „Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă” (M. Eminescu); „Prin care trece albă regina nopții moartă” (idem). ◊ ~ predicativ suplimentar complex: e.p.s. alcătuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb de mod de precizare, de întărire sau de aproximație, ca în exemplele „Îl văd chiar plângând”; „A sosit cam înghețat”; „A trimis-o tot nepregătită”.◊ ~ predicativ suplimentar multiplu: e.p.s. exprimat prin doi sau mai mulți termeni în raport de coordonare, ca în exemplul „O moară stă bătrână, uitată pe pârâu, / De oamenii din sate cu holdele de grâu” (I. Pillat). ◊ ~ predicativ suplimentar dezvoltat: e.p.s. alcătuit dintr-un substantiv propriu însoțit de pronume sau de un apelativ, dintr-un substantiv comun și un adjectiv posesiv (legat prin cratimă de primul) sau dintr-un numeral cardinal și un substantiv (precedat de prepoziția de), ca în exemplele „L-am luat drept prieten (drept nenea Ion, drept văru-său)”; „L-am făcut de doi metri”. ◊ ~ predicativ suplimentar prepozițional: e.p.s. exprimat printr-o parte de vorbire cu autonomie semantică, precedată de o propoziție, ca în exemplele „Ca funcționar comercial, pravila lui trebuie să fie punctualitatea” (G. Galaction); „Prietenii lui cei vechi îl știau drept un ușurel diletant (M. Sadoveanu). ◊ ~ predicativ suplimentar subînțeles: e.p.s. a cărui prezență este dedusă în cadrul unei propoziții date prin raportarea acesteia la propoziția anterioară, ca în exemplul ”Vine ca medic sau nu vine? – Vine (ca medic).

zgâria [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 143^r/26 / P: ~ri-a / V: (îvp) ~râia, zgăr~, (îrg) zdăr~, (Pzi: 3 zdarie), zdărâia, zder~, zgărâia, (înv) zgărăia, zdârăia, (reg) ~răia, zgăiera, zgărâia, zgher~, zdărla, zdârla, zdrighia, zdrâgăla, zdrâghia, zdrâjila, jgherăia, zdărâia, zgrăia / S și: sg~ / Pzi: 1 zgârii; 3 zgârie,^[1] (înv) zgarie, zgarie) / E: ml *scaberare (<scaber)] 1-2 vtr A(-și) produce o rană superficială pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit Si: (reg) a căpăra (1), a zgăpăra, a zgrăbăla (1-2), a zgrepța (1-2), a zgrepțăna (1-2). 3 vt (Fig) A produce o senzație (auditivă) neplăcută. 4 vt A impresiona în mod neplăcut gustul, mirosul Si: a ustura. 5 vt (C. i. suprafețe) A lăsa o urmă (liniară), de mică adâncime, cu ajutorul unui corp dur și ascuțit Si: a cresta (4), a scrijeli (1), (rar) a scobi¹ (1), a zgândări (4), (reg) a sfredeli. 6 smf (Pfm; îc) ~ie-brânză Zgârcit (4). 7 smf (Reg; îac) Negustoraș. 8 smi (Îc) ~ie-nori Construcție cu foarte multe etaje. 9 vt (C. i. pământul) A ara superficial. 10-11 vti (D. păsări sau animale; c. i. pământ) A săpa (superficial) cu ciocul, cu râtul, cu ghearele, cu ajutorul unui instrument (ascuțit) etc. pentru a scoate ceva la iveală sau pentru a face o gaură (mică) Si: a scormoni (1), (pop) a săpa, (îrg) a zgârmăi (1), (reg) a scurmuzui. 12-13 vti (D. oameni; c. i. pământ, roci etc.) A face crestături, tăieturi (superficiale) cu unghiile, cu ajutorul unui instrument (ascuțit) etc. Si: a râcâi¹ (1), a scrijeli (1), a scurma. 14-15 vti (Pex) A scrie apăsat. 16-17 vti (Pex; c. i. hârtie) A scrie o literatură de proastă calitate. 18 vi A ciocăni ușor cu unghiile. corectat(ă)

DACĂ s. f. (cf. lat. Dacus): limbă vorbită de cea mai mare parte a vechilor locuitori ai Daciei – dacii și geții. A fost folosită înainte, în timpul și după formarea statului centralizat dac, până în momentul romanizării Daciei. Se presupune că era foarte apropiată de tracă (limbă indo-europeană care se vorbea în nord-estul Peninsulei Balcanice de o populație foarte numeroasă), dar independentă de aceasta (după savantul bulgar Vladimir Georgiev). Limba dacă este foarte puțin cunoscută, din câteva nume și glose păstrate în transcrierea latinească și grecească, a căror interpretare a stârnit controverse, și din inscripția de pe vasul de ritual descoperit în 1954 la Sarmizegetusa – azi Grădiștea Muncelului – datat din secolul I e. n.: Decebalus per Scorilo „Decebal pentru Scorilo” sau „Decebal fiul lui Scorilo”. Situația ei este asemănătoare cu aceea a scitei și a sarmatei care, venind în contact cu limba dacă, încă din secolul al VI-lea î.e.n., prin populațiile de limbă iraniană ce pătrunseseră în Europa Centrală, au fost asimilate de limba dacă, lăsând numai câteva urme în toponimie. Este atribuit limbii vorbite de daco-geți un număr relativ mic de cuvinte rămase în limba noastră (unele comune cu albaneza, altele cu o etimologie necunoscută până azi), după opinia autorizată a lui Gr. Brâncuș. Din lista fixată de cercetătorul I. I. Russu în lucrarea sa fundamentală Etnogeneza românilor, București, EȘE, 1981, reținem următoarele cuvinte: adia, ameți, amurg, anina, aprig, arunca, balaur, baltă, barză, băiat, bordei, brad, brânză, brâu, bucura, burtă, butuc, buză, caier, căciulă, cătun, cățăra, cârlan, cârlig, copac, copil, cotropi, creț, cruța, custură, dărâma, deretica, desmierda, dop, droaie, fărâma, gard, gata, genune, ghiară, ghimpe, ghioagă, ghionoaie, gorun, grapă, gresie, groapă, grumaz, gudura, gușă, încurca, întărâta, întâmpina, întâmpla, întrema, leagăn, lepăda, lespede, leșina, mazăre, măceș, măgură, mătură, mânz, melc, mire, mistreț, mișca, morman, moș, mugure, murg, mușat, mușca, năpârcă, necheza, nițel, păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, razem, răbda, rădica, sâmbure, scăpăra, scula, sterp, stână, stâncă, străgheață, strugure, strungă, șale, șir, șopârlă, șoric, țap, țarc, țarină, țăruș, uita, undrea, urca, urcior, urdă, vatră, vătăma, viezure, viscol, zburda, zgardă, zgâria etc.