GROM, gromi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). – Din engl., fr. groom.

VALET, valeți, s. m. 1. Servitor la casele boierești (aflat în serviciul personal al stăpânului); fecior, lacheu. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc, reprezentând figura unui cavaler; fante. – Din fr. valet.

ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Ieșit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel ca sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figuri silogistice = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

CAMERIER s. v. fecior, lacheu, valet.

CUPĂ s. (la cărțile de joc) 1. roșu. (Valetul de ~.) 2. inimă.

FANTE s. 1. v. filfizon. 2. v. valet.

FECIOR s. 1. v. fiu. 2. v. flăcău. 3. v. valet.

JOCHEU s. v. fecior, lacheu, valet.^[1]

LACHEU s. v. valet.

VALET s. 1. fecior, lacheu, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.) 2. fante. (~ la cărțile de joc.)

valet s. m., pl. valeți

BĂIAT băieți m. 1) Copil de sex masculin. * Bun ~, ~ de treabă se spune, cu o nuanță afectivă, despre o persoană, indiferent de vârstă. 2) mai ales la pl. Persoană de sex masculin neajunsă încă la maturitate; tânăr. 3) Persoană de sex masculin, luată în raport cu părinții săi; fecior; fiu. 4) înv. Tânăr angajat ca servitor la o casă boierească; valet. /Orig. nec.

FANTE ~ți m. 1) livr. Bărbat care se bucură de succes la femei. 2) Carte de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; valet. /<it. fante

FECIOR ~i m. 1) Persoană de sex masculin luată în raport cu părinții săi; fiu; băiat. ◊ ~ de lele copil din flori. 2) Tânăr neînsurat; flăcău; cavaler. 3) înv. Servitor la curțile boierești; valet; lacheu. /<lat. fetiolus

FIGURĂ ~i f. 1) Ansamblu de trăsături specifice ale feței; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei ființe, reprezentată printr-un desen, pictură sau sculptură. 3) fam. Om cu merite în viața publică. 4) Carte de joc care reprezintă persoane (valet, damă etc.). 5) Piesă cu semnificație deosebită în șah (rege, nebun, cal etc.). 6) Poziție (sau ansamblu de poziții) pe care o ia cineva în timpul unor mișcări special orientate (la dans, în sport, în pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvântului se modifică pentru a reda plastic conținutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

LACHEU ~i m. 1) Servitor la curțile boierești; valet; fecior. 2) fig. Persoană josnică și servilă; slugoi. /<fr. laquais

PICĂ² pici f. 1) (la cărțile de joc) Semn distinctiv (unul din patru) având forma unei inimi sau a unei frunze de culoare neagră. 2) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. /<germ. Pik, fr. pique

ROȘU¹ n. 1) A șaptea culoare a spectrului solar. ◊ A înfierbânta (un metal) până la ~ a înfierbânta până la starea de incandescență. 2) Colorant de această culoare. ~ de Congo. ◊ ~ de buze ruj. 3) (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unei inimi. 4) Carte de joc marcată cu acest semn. Valet de ~. ◊ De ~ se spune despre persoanele șatene. 5): ~ de Purcari varietate de vin produs în localitatea Purcari din Republica Moldova. /<lat. roseus

FANTE s.m. 1. (Fam.) Om ușuratic, încrezut; tînăr exagerat de elegant; filfizon. 2. Valet (la cărțile de joc). [< it. fante].

PICHER s.m. 1. Conducător al lucrărilor de întreținere a unei căi ferate, a unei șosele. 2. Valet călare care conducea cîinii la vînătoare. [Cf. fr. piqueur < pique – suliță].

VALET s.m. 1. Tînăr scutier în serviciul unui senior feudal. 2. (În trecut) Servitor care îngrijea de persoana și de garderoba stăpînului său. 3. Carte la jocul de cărți, reprezentînd un cavaler; fante. [< fr. valet, cf. v. fr.. vaslet < lat. med. vassus – scutier].

CAMERIER s.m. (Ieșit din uz) Om de serviciu care îngrijește dormitorul și îmbrăcămintea stăpînului; fecior, valet. [Pron. -ri-er. / cf. fr. camérier, it. cameriere].

FIGURĂ s.f. 1. Chip, față, obraz. 2. Formă exterioară a unui corp, a unei ființe; imaginea plastică (desenată, pictată, sculptată) a unui corp. ◊ Figură geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne și personaje (valet, damă etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de șah (cu o formă caracteristică). 3. Persoană; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolică sau alegorică. ◊ Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvînt în vers sau în proză. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de poziția termenului mediu în premise. 6. Poziție, mișcare (la dans, la scrimă etc.). [< it., lat. figura].

stafier, stafieri, s.m. (înv.) valet.

ciolac (ciolaci), s. m. – 1. Mutilat, invalid, șchiop, ciung. – 2. (Arg.) La jocul de cărți, valet, fante. Tc. çulak (Cihac, II, 566; Roesler 608; Șeineanu, II, 131; Lokotsch 437; Ronzevalle 79); cf. alb. tsoljak, bg., sb. çolak. – Der. ciolnav, adj. (bolnav, beteag) prin contaminare cu bolnav; ciolăci, vb. (a mutila).

falaitar (falaitari), s. m. – Servitor călare care mergea înaintea trăsurii. – Var. fălăitar. Germ. Vorreiter, prin intermediul rus. foreitor (DAR) sau din mag. fellajtár (Cihac, II, 497), cf. sb. feletar, din mag. (Daničič, III, 48). Pare identic cu falet, s. n. (atelaj din două perechie de cai, cu servitori (fr. piqueurs) călare pe aceștia): După Bogrea, Dacor., IV, 813, acest ultim cuvînt ar fi germ. Valet „servitor”; pare mai curînd o formație retrogradă și arficială de la falaitar, încrucișare cu Valet.

fante (fanți), s. m. – 1. Valet la jocul de cărți. – 2. Curtezan, crai. – Mr. fande. It. fante (în mr., prin intermediul ngr. φάντης). Sec. XIX.

fecior (feciori), s. m. – 1. (Înv.) Copil. – 2. Băiat, tînăr, flăcău. – 3. Servitor, valet. – Mr., megl. fițor, istr. fețor. Lat. *fĕtĭolus, dim. de la fĕtus (Pușcariu 593; Candrea-Dens., 561; REW 3273; DAR), sau mai probabil der. internă de la făt › *fetcior sau *fetșor. Folosirea sa este generală, cf. ALR, 187. – Der. fecioară, s. f. (fată virgină), istr. fețǫre (după Pușcariu 594 și DAR, din lat. *fĕtĭola); feciorandru, s. m. (flăcău); feciorariță, s. f. (rar, Trans., fată bărbătoasă); feciorelnic, adj. (virginal); fecioresc, adj. (virginal; Trans., propriu băieților); feciorește, adv. (în mod feciorelnic); feciori, vb. (înv., a trăi în mod cast; Trans., a duce viață de copil); feciorică, s. f. (plantă, Herniaria glabra); feciorie, s. f. (virginitate; Trans., tinerețe); feciorime, s. f. (Trans., mulțime de feciori); desfeciori, vb. (a deflora, a dezvirgina). – Din rom. provin alb. fičor (Jokl, RF, II, 246), bg. fičor (Capidan, Raporturile, 195), mag. ficsor (Edelspacher 14; Candrea, Elemente, 407).

CAMERIER s. m. servitor ce îngrijea de camera de dormit și de îmbrăcămintea stăpânului; lacheu, valet. (< fr. camérier)

FANTE s. m. 1. (fam.; peior.) om ușuratic, încrezut; tânăr exagerat de elegant; filfizon. 2. valet (la cărțile de joc). (< it. fante)

GROM s. m. lacheu, valet. (< engl. groom)

RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie. ◊ treaptă, situație socială. ◊ locul ocupat în ierarhia unui pachet de cărți de joc de către fiecare grupă a câte patru cărți cu aceeași cifră sau față (ași, valeți, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit mărimii sau armamentului lor. 3. (mat.) număr natural care indică poziția unui termen într-un șir. ♦ (lingv.) ~ de frecvență = loc ocupat de un cuvânt, fonem etc. în ordinea frecvenței, organizată descendent. (< fr. rang)

VALET s. m. 1. tânăr scutier în serviciul unui senior feudal. 2. persoană care se află în serviciul personal al cuiva; lacheu. 3. carte la jocul de cărți reprezentând un cavaler; fante. (< fr. valet)

lacheu (lachei), s. m. – Valet. Fr. laquis, cf. it. lacchè, rus. lakej (Sanzewitsch 205).

odaie (odăi), s. f. – 1. Locuință, sălaș. – 2. Cazarmă, tabără. – 3. Cameră, încăpere. – 4. Fermă, gospodărie. – 5. (Trans.) Casă izolată. – Var. (Munt.) hodaie. Mr. odă, udă, udae. Tc. oda (Roesler 600; Șeineanu, II, 274; Lokotsch 1584), cf. ngr. όντᾶς, alb. odë, bg., sb. odaja. – Der. odăiță, s. f. (cămăruță; casă mai mică); odagiu, s. m. (fecior, valet; argat), din tc. odaci; odăiaș, s. m. (valet; fecior); odăiașe, s. f. (servitoare, fată în casă); odăielnic, adj. (hoinar; linge-blide); odalîc, s. n. (tîrlă cu tot ce ține de ea), din tc. odalik; odaliscă, s. f. (femeie de serviciu în haremul unui sultan; cadînă), dublet al cuvîntului anterior prin intermediul fr. odalisque; odabașă (var. odobașă), s. f. (căpitan), din tc. odobaș. – Din rom. provine mag. hodály „baci” (Candrea, Elemente, 402; Edelspacher 14).

juvete, juveți s. m. 1. (cart.) valet. 2. (peior.) om naiv și credul, de pe urma căruia se poate profita cu ușurință.

valet s. m., pl. valeți

BĂIAT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. 2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vîrsta copilăriei; p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vîrstă) Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva). 4. Tînăr angajat la un stăpîn sau la un patron. ◊ Băiat de casă = valet, fecior. ♦ (Ieșit din uz) Chelner. [Var.: (reg.) băiet s. m.] – Din [îm] băia.

fante, fanți s. m. 1. (peior.) tânăr seducător 2. valet (în jocurile de cărți)

cĭocóĭ m., pl. tot așa (d. cĭoc [ca moț față de Moțoĭ, nume de familie] cu înț. de „moț” [ca și în cĭocîrlan], nume care s’a dat întîĭ păsăriĭ moțate, apoĭ pîndaruluĭ, valetuluĭ, lacheuluĭ, vătăjeluluĭ, perceptoruluĭ, funcționaruluĭ, arendașuluĭ, și, în sfîrșit, boĭeruluĭ. Tot așa, fr. hobereau, „erete” și „nobil rural”. Cp. și cu curcan și stigleț, care înseamnă și un fel de soldațĭ. V. cĭoclu). Trans. Criș. (și cĭocloĭ. Cp. cu țîrloĭ). Cĭocîrlan. Mold. Munt. Fig. Vechĭ. Fecĭor de casă, valet orĭ lacheŭ (V. camerier). Lingușitor, curtizan. Perceptor, mumbașir, arendaș, funcționar: cĭocoĭ gulerat. Azĭ. Iron saŭ fam. Moșier, boĭer, mare proprietar („cĭocoĭ” zic Turciĭ din Dobr. cĭobanilor Ardelenĭ și Bulgariĭ moșierilor din România). Fig. Om cu înfățișare boĭerească saŭ cu pretențiunĭ de boĭer: da de cînd te-aĭ făcut așa de cĭocoĭ de nu maĭ poțĭ umbla pe jos? Epitet ironic adresat de liberalĭ, socialiștĭ și alte felurĭ de democrațĭ conservatorilor. (La 1821-48, boĭeriĭ „ruginițĭ” ĭ-aŭ taxat pe liberalĭ de „cĭocoĭ”, adică „parvenițĭ”. Liberaliĭ adresaŭ și eĭ acest cuvînt boĭerilor, dar cu înțelesu de „vampirĭ”, și, la 1907, fiind încă partid de stînga (pe cînd astăzĭ îs de dreapta), aŭ răsculat țăraniĭ contra „cĭocoilor”, și apoĭ tot eĭ aŭ trebuit să-ĭ potolească cu tunu. Astăzĭ în sfîrșit, Româniĭ liberațĭ taxează de „cĭocoĭ” pe ceĭ din vechĭu regat, maĭ ales pe liberalĭ! V. boĭer, camerier, cĭofligar.

REGNARD, Jean-François (1655-1709), memorialist și autor dramatic francez. A avut o tinerețe aventuroasă: a fost luat captiv de corsari, care l-au dus în Algeria (1678-1679), de unde, după ce a fost eliberat, a plecat într-o călătorie în Laponia. Însemnările sale din această călătorie constituie partea cea mai interesantă a operei sale. A scris deopotrivă pentru teatrul francez și pentru cel italian („Cartoforul”, „Distratul”, „Nebuniile amorului”, „Legatarul universal”), fiind unul dintre cei care l-au transformat pe Arlecchino dintr-un personaj comic și bădăran într-un valet spiritual și îndemânatic. A deschis drumul comediei lui Marivaux.

SCAPIN, personaj al comediei renascentiste italiene, tipul valetului viclean. Și-a făcut apariția în Franța în spectacolele de la curtea lui Ludovic al XIII-lea. A devenit celebru datorită comediei lui Molière, „Vicleniile lui Scapin”.

fánte m. (it. fante, de unde și ngr. fántis, pron. fandis. Cp. cu spatie). Una din figurile cărților de joc (fr. valet), diferită de popă și de damă. Fig. Fam. Gătit ca un fante, spilcuit, sclivisit, elegant. V. gĭovine.

fecĭór m. (dim. d. făt orĭ d. lat. fetiolus, dim. d. fêtus, făt). Fiŭ, băĭat: fecĭor de boĭer, de domn. Flăcăŭ, adolescent (Trans.). Servitor, valet orĭ lacheŭ: fecĭor boĭeresc. Fecĭor de suflet (vechĭ), copil adoptiv. Fecĭor de banĭ gata, fiŭ de părințĭ bogațĭ. Fecĭor (saŭ puĭ) de lele, bastard, (fig.) ștrengar, berbant. – În est fi-.

LA VALETTE [la valét], Jean Parisot de (1494-1568), comandant militar francez. Mare maestru (din 1557) al Ordinului cavalerilor de Malta. S-a remarcat în apărarea Maltei asediate de turci (mai-sept. 1565). Pentru a face față altor atacuri, a construit un nou oraș (1566), care îi poartă numele, actuala capitală a Maltei.

LOMBARD [lombá:r], Carole (1908-1942), actriță americană de film. Soția lui Clark Gable. Una dintre primel dive ale Hollywood-ului, s-a impus prin frumusețe, inteligență, extravaganță, mai ales în comedii („Valetul domnișoarei”, „Nimic sacru”, „A fi sau a nu fi”). A murit într-un accident de avion.

GARRICK [gæríc], David (1717-1779), actor și comediograf englez. Conducător al teatrului Drury Lane. A revoluționat maniera de intepretare a personajelor shakespeariene. Autor de comedii și farse („Valetul mincinos”).

GOTTHELF, Jeremias (pseud. lui Albert Bitzius) (1797-1854), scriitor elvețian de expresie germană. Pastor de țară. Observator plin de umor, fantezie și realism al vieții de la țară („Oglinda țăranilor sau istoria vieții lui G.J. povestită de el însuși”, „Uli Valetul”).

POWELL [páuəl], William (1892-1984), actor american. Debut (1922) în filmul mut. Stilul de joc sobru, fotogenia, alura bărbătească elegantă vor fi valorificate abia în filmu sonor („Crepusculul gloriei”, „Cazul criminal Benson”, „Valetul domnișoarei”, „Cum să te măriți cu un milionar”). Protagonist absolut al seriei „Omul invizibil”, în care se afirmă posibilitățile sale dramatice.

*valét m. (d. valet). Fecĭor, servitor în casă. Fante (la cărțĭ). V. cĭocoĭ.

valet n. fante, în jocul de cărți: zece galbeni pe valet AL. (= fr. valet).

VALET, valeți, s. m. 1. Persoană care se află în serviciul personal al cuiva; fecior, lacheu. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc, reprezentând figura unui cavaler; fante. – Din fr. valet.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Înfățișare a feței, a obrazului cuiva; chip, față, obraz. ◊ Expr. A face figură bună (sau rea) = a face o impresie bună (sau rea) celor din jur. (Fam.) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută. A face figură de... = a avea aerul de..., a fi considerat (sau a ține să fie considerat) drept... 2. Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. ◊ Figură geometrică = reprezentare plană ori în spațiu a unor suprafețe, corpuri, drepte, segmente, unghiuri sau a altor elemente geometrice. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. ♦ Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 3. Persoană; (în special) persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. 4. (În sintagmele) Figură de stil (sau poetică) = procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel încât sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. Figură etimologică = construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. „Și-a trăit traiul” reprezintă o figură etimologică. (Log.) Figură silogistică = formă de silogism specificată de poziția termenului mediu în premise. 5. Poziție sau ansamblu de poziții și de mișcări la dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc. – Din fr. figure, lat. figura.

GROOM, groomi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). [Pr.: grum. – Var.: grom s. m.] – Din engl., fr. groom.

ONOARE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onor s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.

BĂIAT, băieți, s. m. 1. (De obicei în opoziție cu fată) Copil de sex bărbătesc. Se uită în toate părțile să vadă dacă băiatul nu și-a mai uitat ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. 96. Eu oi sta deoparte cu băieții, iar dumneata să te prinzi în joc lîngă o fată. CREANGĂ, P. 163. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! – Cum te cheamă, măi copile? – Ca pe tată-meu, Călin. EMINESCU, O. I 84. 2. (Spre deosebire de copil și în opoziție cu bărbat) Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vîrsta copilăriei; p. ext. (om) tînăr; adolescent, flăcău. Vezi, așa te vreau, băiete! Fetelor, săriți și voi! Uite-l, mă, -ntre patru fete! COȘBUC, P. II 66. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Cînd de-acasă am plecat, Eram tinerel băiat, Tinerel fără mustață, Și acum: barbă stufoasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 300. ◊ (Sport, numai la pl.) 100 m plat băieți. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vîrstă; adesea la vocativ) Bun băiat! Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape Și va țîșni din ea șuvoi de ape! Băieți, aceasta este arta! BENIUC, V. 7. Aleodor... era băiat viteaz și de treabă și îi legă [corbului rănit] aripa. ISPIRESCU, L. 43. Să știi, Purice, băiete, că nu-i mai fi moșinoi, Ci spre vrednică răsplată, movil-a te face vroi. NEGRUZZI, S. I 129. ◊ (La vocativ sg., raportîndu-se la subiectul vorbitor sau chiar fără a se adresa unei anumite persoane, mai ales după imperative ca «du-te», «tule-o» etc. sau după interjecții ca «tiva» etc.) Apoi lasă-ți, băiete, satul, cu tot farmecul frumu sețelor lui, și pasă de te du în loc străin și așa depărtat, dacă te lasă pîrdalnica de inimă! CREANGĂ, A. 118. Își ia cojocul între umere și biciul în mînă și tiva, băiete! CREANGĂ, P. 114. (Adesea determinat printr-un genitiv) Fiu, fecior (al cuiva). Băiatul domnului notar A spart un geam, BENIUC, V. 37. Merg catanele tot rînd, Merg mumînile (= mamele) gemînd... Și din grai așa grăind: Vai de mine, rău mă tem... C-am un băiat tinerel Ș-oi rămînea fără el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 304. ♦ (Rar, la pl.) Copii; (fără deosebire de sex). Lelea Sofe începu a urî copiii... Bieții băieți bine vedeau, dar nu grămușdau nici țiț (= nu suflau nici o vorbă), știind bine că numai ei făcură pe tată-său s-o aducă-n casă. RETEGANUL, P. I 43. 4. Tînăr angajat la un stăpîn sau la un patron. Un țăran viind o dată cu treabă la București Și trecînd pe dinaintea bolților bogăserești, Băieții ce stau la ușă și unii pe alți se-ntrec Ca să cheme și să-ndemne pe cîți pe uliță, trec, începură... a-l striga. PANN, P. V. II 55. Băiat (de sau în prăvălie) = tînăr angajat în prăvălia unui patron. Băiat de casă = valet, fecior. Băieți de casă le dau grăbiți ocoale. MACEDONSKI, O. I 24. ♦ (Ieșit din uz) Ospătar. Vinee! răspundeau băieții cu fote verzi, trecînd printre mese cu tăvi și cu clondire. PAS, L. I 43. – Variantă: (Mold.) băiet (SADOVEANU, N. F. 81, ALECSANDRI, T. I 49) s. m.

FANTE, fanți, s. m. 1. (Familiar) Tînăr ușuratic, încrezut, de o eleganță exagerată; filfizon. De prisos să spunem că, pentru a fi cineva fante, nu e numaidecît nevoie să fie frumos. E de ajuns ca el să se creadă frumos. VLAHUȚĂ, O. AL. I 212. Lumea se aduna mereu: fanți din provincie, cu figura năclăită în pomadă de dafin. id. ib. III 167. Dama cochetează cu privirile-i galante, Împărțind ale ei vorbe între-un crai bătrîn și-un fante. EMINESCU, O. I 162. 2. (La cărțile de joc) Valet.

FECIOR, feciori, s. m. 1. Fiu; băiat. Mama și feciorul se aflau mai împăcați. C. PETRESCU, A. 397. A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, care aveau trei feciori. CARAGIALE, P. 111. Și cine ești tu? – Feciorul tătîne-meu. ALECSANDRI, T. I 444. M-ai făcut, maică, fecior, Să fiu tatii d-ajutoriu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. ◊ Fecior de bani gata v. ban¹. 2. Flăcău. Se adunaseră toți feciorii care urmau a se duce la regimentele lor. SADOVEANU, M. C. 62. În lan erau feciori și fete, Și ei cîntau o doină-n cor. COȘBUC, P. I 176. Copiii... n-au murit, ci acum sînt feciori mari. RETEGANUL, P. II 37. ◊ (Cu aluzie la calitățile de vitejie și curaj, legate de noțiunea de «fecior») Fecioru, care-i fecior, Doarme pe pămîntul gol; Dar tu, bade Ionaș, Tot în pene ai sălaș, Ca un pui cînd îl îngrași! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. 3. (Uneori determinat prin «de (sau în) casă») Servitor la casele boierești; valet. Fanarul oamenilor de rînd este de hîrtie, cu o singură lumină; cei bogați umblă cu un fanar de sticlă cu trei lumini, pe care îl poartă un fecior ce merge înainte. BOLINTINEANU, O. 287. Fecior! dă-mi șipul cu eau-de-cologne! NEGRUZZI, S. I 63. ◊ Fecior boieresc = slujbaș pe moșia unui boier, care supraveghea munca la cîmp; vătaf, isprăvnicel, logofăt. [Boierul] a pus înadins pe feciorii boierești să-mi caute pricină. CREANGĂ, A. 158. – Variantă: (regional) ficior (RUSSO, O. 24) s. m.

FIGURĂ, figuri, s. f. 1. Chip, față, obraz. Figura lui e numai o schiță de chip omenesc. ARGHEZI, P. T. 63. Cuprins de-un fel de vagă presimțire, Pîndii pe-ascuns figura-i nemișcată. TOPÎRCEANU, S. A. 106. Catinca... avea o figură simpatică, un zîmbet blajin și niște ochi mari și duioși. VLAHUȚĂ, O. A. 111. ◊ Expr. (Franțuzism rar) A face figură (bună, rea etc.) = a face o anumită impresie (bună sau rea) celor din jur. Damele de la curte... făceau o tristă figură. NEGRUZZI, S. I 104. Socotești că poți oare... Arătîndu-te în lume vreo figură a face? ALEXANDRESCU, M. 268. A face figură de... = a avea aerul de..., a trece drept... Trebuie să facă sau figură de nătărău sau de impertinent. BOLINTINEANU, O. 318. (Familiar) A face (cuiva) figura = a face (cuiva) o farsă, a păcăli (pe cineva). Peste vreun sfert de ceas s-a arătat Baciu, furios... poate pentru că ghicise că i-am făcut figura. PAS, Z. III 36. 2. Imagine plastică a unei persoane, a unui animal sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc.; chip. Figuri de animale. Figuri de ceară. ▭ Zidurile par scrise în întregime cu cifre și cu figuri, SAHIA, U.R.S.S. 23. Face cu bățul său figuri Și scutură din frunte făcînd încrețituri. COȘBUC, P. II 191. ◊ Figură geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe. Dreptunghiul este o figură geometrică. ♦ (Fiz., Tehn.) Forma exterioară a unui corp. ♦ (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). ♦ (La șah) Fiecare dintre piesele de joc (rege, regină, nebun etc., p. ext. și pion) avînd forme caracteristice. 3. Grămadă de nisip, de pietriș etc., în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula, mai ușor volumul. 4. Persoană. Aceleași figuri așteaptă... sosirea trenurilor. SAHIA, N. 47. ♦ Persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii; tip, personalitate. O sarcină de onoare care stă în fața scriitorilor noștri este crearea figurii tipice a comunistului, în toată bogăția sa sufletească, demn de a fi exemplu și obiect de imitare pentru oameni. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 7, 97. 5. (În expr.) Figură de stil sau figură poetică = procedeu stilistic prin care se modifică accepția proprie a unui cuvînt, pentru a da mai multă forță expunerii sau imaginii prezentate. ♦ (Logică) Figurile silogismului = forme de silogism care se deosebesc între ele după locul termenului mediu în premise. 6. Poziție sau ansamblu de poziții și mișcări (la un dans, la balet, la scrimă, la patinaj etc.). Prima figură a cadrilului. ▭ Două profesoare tinere predau cursuri de balet. Fete și băieți executau, în ritmul muzicii de pian, figurile explicate de maestre. SAHIA, U.R.S.S. 129.

CAMERIER, camerieri, s. m. (Învechit) Om de serviciu care se îngrijea de camera de culcare și de îmbrăcămintea stăpînului. V. fecior, valet. După ce s-a aruncat ancora... am espeduit (= expediat) pe singurul meu tovarăș de călătorie, un servitor francez, un fost spahiu, care-mi servea de camerier. GHICA, S. 383. – Pronunțat: -ri-er.

CREDINȚĂ, credințe, s. f. 1. Faptul de a crede în adevărul unui lucru; convingere, siguranță, certitudine. Credință în victorie. 25ad Am chibzuit bine și am ajuns la credința că ne-am putea căsători acum. PAS, Z. I 95. Profesiune de credință = declarație publică pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). 2. (Învechit și arhaizant) încredere (pe care o inspiră cineva), crezămînt. Ce credință poți avea în niște flăcăi? SADOVEANU, O. VII 44. ◊ Loc. adj. De credință = de încredere, pe care te poți bizui. Doi erau valeții lui de credință. SADOVEANU, Z. C. 6. Om de bine, de credință, ce Moldova ți-ai iubit. ALECSANDRI, P. I 198. ◊ Loc. adv. (Învechit) În credință = Într-adevăr. Îmi plac acele imnuri de broaște fără număr... Atunce, în credință, a mea inimă saltă Ca la un glas prietin. ALECSANDRI, P. A. 72. Florile-acelea în mînă-mi căzură – Favor ce-n credință eu n-am meritat. ALEXANDRESCU, M. 80. ◊ Expr. A-și mînca credința = a se comporta astfel, încît să nu mai inspire încredere. (Învechit și arhaizant) A bea (sau a lua, a sorbi) credință (sau credința) = a gusta din mîncările servite domnitorului, pentru a-i încredința că nu sînt otrăvite. Cuparul... sorbea credința din cupa aurită și pe urmă o așeza înaintea ștăpînului său. SADOVEANU, Z. C. 135. Paharnicul a luat credința, după aceea a trecut împăratului cupa. SADOVEANU, D. P. 29. 3. Fidelitate, devotament, statornicie (față de o persoană, o idee, o cauză). Credința față de principiile marxist-leniniste a dat partidului nostru posibilitatea de a elabora o linie politică justă. SCÎNTEIA, 1953, nr. 254. Nu se putea încrede numai în credința morarului. RETEGANUL, P. IV 31. Îngenunchind amîndoi dinaintea împăratului-Verde, își jură credință unul altuia. CREANGĂ, P. 279. Credința lui era bănuită lui Andrei. BĂLCESCU, O. II 259. Credința nu ț-ai ținut, Că ești, mîndro, prefăcută. HODOȘ, P. P. 125. 4. Speranță, nădejde. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul... Ei mi-au fost credința-n toi de luptă. BENIUC, V. 10. 5. (În concepțiile religioase) Convingere despre existența lui dumnezeu, mărturisire a acestei convingeri prin respectarea prescripțiilor bisericești; religie, cult. A credinței biruință căta orice cavaler. EMINESCU, O. I 147. ◊ (Învechit) Departamentul credinței = ministerul cultelor. Mai tîrziu a fost numit director la departamentul credinței... post important. GHICA, S. 669.

JOBENAT, -Ă, jobenați, -te, adj. (Mai ales ironic) Care poartă joben. Un valet galonat, cu joben, alături de galonatul vizitiu, tot jobenat. EFTIMIU, N. 107.

LIVREA, livrele, s. f. Haină de uniformă, împodobită de obicei cu galoane și fireturi, purtată în trecut de lacheii, portarii, ușierii, vizitiii etc. autorităților sau ai bogătașilor și demnitarilor. Trecu un echipaj demodat... cu valet în livrea și cu o doamnă bătrînă în costum anacronic. C. PETRESCU, C. V. 76. Cîțiva birjari rătăciți strîngeau burdufurile de la trăsuri, cu colțurile livrelei lor muscălești prinse în brîu. D. ZAMFIRESCU, R. 36. Iașul cu cinci zile mai înainte strălucitor de trăsuri, livrele, toalete, uniforme aurite... acum se zbuciuma. RUSSO, S. 29.

RIGĂ, rigi, s. m. 1. (Învechit și arhaizant) Rege. Este un semn de război între riga leșilor și spurcatul de Mehmed-sultan. Mare zdruncin va fi deci pentru creștinătate. SADOVEANU, F. J. 96. O alianță să cat ele m-obligă, Pentru-ale mele planuri... cu spița unui rigă. ALECSANDRI, T. II 161. 2. Carte de joc cu figura regelui; popă, crai. Riga de verde și valetul de verde mă prigonesc. SADOVEANU, N. F. 8. Cărți de joc unse la suprafață: rigi pe jumătate șterși, valeți pătați de muște, asul de cupă refăcut de mînă cu cerneală violetă. BASSARABESCU, V. 32. De ce ai tras acu pe riga dedesubtul cărților? ALECSANDRI, T. I 162.

POT, poturi, s. n. Sumă rezultată din mize, într-o tură a unui joc de noroc (în special la cărți). Poftim! plus potul, și mie treizeci, rigi cu valeți, servit! C. PETRESCU, S. 107.

VALET, valeți, s. m. 1. (Ieșit din uz) Servitor la casele boierești, ale cărui sarcini erau legate de persoana stăpînului sau a altui membru al familiei; fecior (3). Era un domn cărunt... cu toate grijile mărunte ale persoanei sale încredințate unui valet de neam francez. C. PETRESCU, R. DR. 98. Valeții în livrele galonate... păreau niște statui. BART, E. 39. 2. Fiecare dintre cele patru cărți de joc pe care este înfățișată figura unui cavaler; fante. Cărți de joc unse la suprafață; rigi pe jumătate șterși, valeți pătați de muște, asul de cupă refăcut de mînă cu cerneală violetă. BASSARABESCU, V. 32. Domnilor, puneți cărțile gata Valet cîștigă... zece pierde. NEGRUZZI, S. III 107.

inaș, inași, s.m. – (reg.) 1. Flăcău (Trans.). 2. Ucenic (Seini). – Din magh. inas „ucenic; valet” (DA, cf. DER; MDA).

SPECTRAL, -Ă, spectrali, -e, adj. 1. Care se referă la spectru (1); al spectrului, de culoarea spectrului; ca de spectru. ◊ Analiză spectrală = metodă (utilizată mai ales la studierea constituției aștrilor) cu care se stabilește precis compoziția unui corp, analizîndu-se spectrul emis de acel corp. Instrument spectral = instrument optic folosit pentru a obține dispersarea unei radiații electromagnetice compuse în radiațiile monocromatice componente. 2. Cu aspect de fantomă, fantomatic. Boldur Iloveanu a coborît sprijinit de valetul tot atît de slab și spectral ca el. C. PETRESCU, A. 159. Arareori prin stepe, la zarea unui foc, Își zugrăveau în treacăt conturul lor spectral. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 34.

camerier s. v. FECIOR. LACHEU. VALET.

FANTE s. 1. filfizon, (fam.) țafandache, (fig.) muțunache. (Un ~ spilcuit.) 2. valet. (~ la cărțile de joc.)

FECIOR s. 1. băiat, copil, fiu, (înv. și pop.) făt, (Ban.) cocon. (Are tata trei ~.) 2. flăcău, tînăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 3. lacheu, valet, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.)

jocheu s. v. FECIOR. LACHEU. VALET.

LACHEU s. fecior, valet, (rar) camerier, (înv., în Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.)

aluaș sm [At: VAIDA / Pl: ~i / E: ns cf mg alattas] (Reg) Valet.

băiat sm [At: PSALT. SCH. 277/8 / V: (reg) ~iet, băet / Pl: ~ieți, (reg) ~iați / E: nct] 1 Copil de sex masculin Si: (pop) fecior 2 (Reg; lpl) Copil. 3 (Reg; îe) De-a ~ieții (sau de-a păpușile) Joc de copii cu marionete (un băiat și o fată) făcute din draniță și îmbrăcate ca păpuși. 4 (Îs) ~ din flori Copil nelegitim Si: bastard. 5 (Îs) ~ de familie Descendent al unei familii deosebite (ca poziție socială, intelectuală sau prin ereditate). 6 (Reg; îe) ~ cu colinda (sau cu bună dimineața) Colindător. 7-8 (Pop; îe) (A fi) odată ~ (sau un ~ și jumătate) (A fi) voinic, isteț, iscusit etc. 9 (Îrpt) Fiu (al cuiva). 10 Persoană de sex masculin abia trecută de vârsta copilăriei Si: băietan, fecior, flăcăiandru, flăcău. 11 (Pex) Adolescent. 12 (Cu nuanță afectivă, mai ales însoțit de un atribut) Bărbat tânăr. 13 (Fam; dov) Om (mai tânăr sau) inferior celui ce i se adresează. 14 (Fam; pex) Apelativ pentru un animal de sex masculin (iubit). 15 (Rar) Tânăr lucrător angajat la un patron Si: servitor, slugă. 16 (Îs) ~ de prăvălie Ucenic într-un magazin (particular). 17 (Pex; îae) Vânzător comercial. 18 (Iuz; îe) ~ de (sau în) casă Valet. 19 (Îrg) Copil înțărcat.

ROȘU adj., s. 1. adj. sîngeriu, (înv.) sîngeratic, sîngeros. (Marmură ~; reflexe ~.) 2. adj. incandescent, înroșit. (Metal ~.) 3. adj. îmbujorat, împurpurat, înroșit, rumen, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 4. adj. (MED.) pletoric, rubicond, sanguin. (Față ~.) 5. adj. congestionat, înroșit, (pop. fig.) aprins. (~ la față.) 6. adj. (MED.) congestionat, injectat, înroșit, însîngerat, sîngerat, (rar) sîngeros. (Ochi ~.) 7. s. (CHIM.) roșu de anilină = fucsină. 8. s. roșu de buze = ruj. 9. s. cupă. (~ la cărțile de joc; valetul de ~.)

camerier sm [At: GHICA, S. 383 / P: ~ri-er / Pl: ~i / E: fr camérier] (Iuz) 1 Valet. 2 Camerist. 3-4 Cămăraș (1-2).

VALET s. 1. fecior, lacheu, (rar) camerier, (înv., prin Mold.) jocheu. (Un ~ la o casă boierească.) 2. fante. (~ la cărțile de joc.)

chintă² sf [At: DA / Pl: ~te / E: fr quinte] Figură la jocul de pocher formată din 5 cărți în ordine crescătoare (de la 7-12 chinta de valet, 8-13 chinta de damă etc.).

ciocoi² sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 310/6 / Pl: ~ / E: cioacă² + -oi] 1 (Înv; om) Mascul al cioacii. 2 (Orn; reg) Corb. 3 (Orn; reg) Ciocârlie. 4 (Orn; reg) Ciocârlie moțată. 5 (Orn; reg) Ciocârlan (2). 6 (Înv; Mol; Buc) Servitor domnesc care ținea la curte papucii și meșii boierilor. 7 (Înv) Fecior care-l însoțea pe domnitor la plimbare pe jos sau în trăsură, stând în spatele trăsurii Cf lacheu, valet. 8 Om slugarnic. 9 (Iuz) Boier parvenit. 10 (Iuz) Arendaș. 11 (Iuz) Boier îmbrăcat nemțește. 12 (Iuz) Funcționar particular al boierilor. 13 (Iuz) Perceptor. 14 (Prt) Asupritor. 15 (Prt) Hoț. 16 (Pop; îe) A sta ~ A sta dus pe gânduri. 17 (Pop; îe) A se băga Ia ~ A se angaja pe moșia boierească (pentru arături). 18 (îc) ~-gulerat Ciocoi de la oraș. 19 (Dep; iuz) Membru al partidului conservator. 20 (Pex; iuz) Boier.

ciolac, ~ă [At: POLIZU / Pl: ~aci, ~ace / E: tc çulak] (Reg) 1-2 smf, a (Om) ciung (1). 3-4 smf, a (Om) schilod. 5-6 smf, a (Om) paralizat. 7 sm (Arg; la jocul de cărți) Valet.

juvéte, juveți, s. m. variantă a lui jivete, a șaptea literă din alfabetul chirilic român: Ж ж (echivalentă a literei j). ♦ p. ext. (pop.) nume dat valetului la jocul de cărți. Din sl. живете

doisprezece, douăsprezece [At: PRAV. LUCACI, 217^v/3 / V: (rar) ~sprăz~, ~prece, (pfm) doișpe, (înv) douăs~ (S și: doăsprezece), douăsprezecea, nc, sm / S și: (înv) doas~ / E: doi + spre + zece] 1-2 s, a (Număr) care în numărătoare are locul între unsprezece și treisprezece. 3 no Al doisprezecelea (1-2). 4 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător De douăsprezece ori. 5 nc (Precedat de „câte”, adesea cu valoare adjectivală) Intră în componența numeralului distributiv corespunzător Câte doisprezece oameni. 6-7 no (Cu elipsa substantivului determinat) Ziua sau ora sau data. 8 sm Semn grafic reprezentând numărul doisprezece (1). 9 sm (Pex) Desen sau figură în forma semnului doisprezece (8). 10 Carte de joc marcată doisprezece (1) Si: valet, juvete.

fante sm [At: ALECSANDRI, T. 403 / Pl: fanți / E: it fante] 1 (Fam; prt) Bărbat (tânăr) afemeiat. 2 (Fam; prt) Filfizon. 3 (La cărțile de joc) Valet.

fecior sm [At: COD. VOR 25/10 / V: (reg) fie~ / Pl: ~i / E: ml *fetiolus] 1 (Înv; lpl) Copii¹ (1). 2 Băiat (1). 3 (Îvp; îs) ~ din flori, ~ de izbeliște sau de după gard Copil nelegitim. 4 (Prt; îs) ~ de lele Copil de femeie nemăritată. 5 (Îvr; îs) ~ de babă Copil crescut de mame sau de bunici. 6 (Îvr; îae) Copil lipsit de energie și prostănac. 7 (Înv) Ștrengar. 8 (Îvp) Tânăr frumos și voinic. 9 (Îvp) Tânăr care dansează bine. 10 (Înv; îs) ~ de domn Prinț. 11 (Îs) ~ de bani gata Fiu de oameni bogați, risipitor. 12 Tânăr neînsurat. 13 (Pop; îs) ~ holtei (sau rămas, stătut, bătrân, tomnatic ori bătut de brumă) Bărbat trecut de vârsta căsătoriei și rămas neînsurat. 14 (Pop; cu funcție de nume predicativ) Viteaz. 15 (Pop; șîs ~ de împărat) Vornicel la nuntă. 16 Servitor la casele boierești Si: camerier; lacheu, valet. 17 (Mol; îs) ~ boieresc Vătaf. 18 (Înv; îs) ~ de boltă Băiat de prăvălie. 19 (Trs; înv) Sugar (după ce a fost botezat). 20 (Bot; îc) Iarba ~rilor Feciorică (Herniaria glabra).

figură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 215 / A și: (înv) fig~ / Pl: ~ri / E: fr figure, lat figura] 1 Înfățișare a feței, a obrazului cuiva Si: chip (27), față (26), obraz. 2-3 (Îe) A face ~ bună (sau rea) A face o impresie bună (sau rea) celor din jur. 4 (Îvr; îe) A face ~ A însemna ceva (în societate). 5 (Fam; îe) A face (cuiva) ~ra A face (cuiva) o farsă sau o surpriză neplăcută Si: a trage clapa (cuiva), a amăgi, a păcăli. 6 (Fam; îe) A face ~ri A se da în spectacol. 7 (Fam; îae) A face fițe. 8 (Fam; d. aparate, dispozitive etc; îae) A nu funcționa (bine). 9 (Fam; îe) A se rupe în ~ri A încerca cu orice preț să impresioneze. 10 (Îe) A face ~ de... A avea aerul de... 11 (Îae) A fi considerat drept... 12 (Îae) A ține să fie considerat drept... 13 Imagine plastică a unei ființe sau a unui obiect, redată prin desen, pictură, sculptură etc. 14 (Îs) ~ geometrică Ansamblu format din puncte, linii și suprafețe. 15 (La jocul de cărți) Carte care reprezintă diverse personaje (valet, damă etc.). 16 (La șah) Fiecare dintre piesele de joc, având forme caracteristice. 17 Grămadă de nisip, de pietriș etc., care a fost clădită în formă de corp geometric regulat, pentru a i se putea calcula mai ușor volumul. 18 Față (1). 19 Persoană. 20 (Spc) Persoană purtătoare a unor caractere individuale sau sociale proprii Si: personalitate, tip. 21 Personalitate marcantă. 22 (Îs) ~ de stil (sau poetică) Procedeu stilistic prin care se modifică înțelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază cuvintele în așa fel încât sensurile vechi să se îmbogățească, pentru a da mai multă forță imaginii sau expunerii prezentate. 23 (Îs) ~ etimologică Construcție sintactică în care se alătură două cuvinte înrudite etimologic (de obicei un verb și un substantiv) sau apropiate din punct de vedere semantic. 24 (Log; îs) ~ri silogistice Forme de silogism care se deosebesc între ele după locul ocupat de termenul mediu în premise. 25 (Psh; îoc fond) Modalitate prin care un element individual și structurat se detașează de ceea ce îl înconjoară. 26 (Cor) Succesiune de pași efectuată simultan de mai mulți dansatori. 27 (Spt) Exercițiu în programul unor discipline (patinaj, scrimă, schi etc.). 28 (Muz) Motiv, grup de note care formează o unitate ritmică sau tematică.

grom sm [At: RESMERIȚĂ, D. / V: grum / S și: groom / Pl: ~i / E: eg groom] (Liv) Valet. corectat(ă)

lacheu sm [At: BELDIMAN, ap. GCR II, 244^v/2 / Pl: ~ei / E: fr laquais] 1 Valet îmbrăcat în livrea, în casele aristocratice Si: (înv) lacai. 2 (Fig) Persoană servilă, slugarnică. 3 (Fig) Persoană care se manifestă ca o unealtă a intereselor cuiva.

odăiaș, ~ă [At: POLIZU / V: (reg) hodăieș^[1] sm, (cscj) ~asă sf / Pl: ~i, ~e / E: odaie + -aș] 1 sm (Iuz) Om de serviciu la o instituție publică Si: camerist, (reg) odagiu. 2 sm (Înv) Valet. 3 smf (Îrg) Om care locuiește afară din sat, într-o odaie¹ (10). 4 smf (Îrg) Angajat la o stână.

onoare [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 169 / V: onor sn (Pl: ~uri) / Pl: (nob) ~ori, ~uri / E: lat honor, -oris, fr honneur, it onore] 1 sf Integritate morală Si: corectitudine, probitate. 2 sf Demnitate. 3 sf (Îs) Câmp de ~ (sau de onor) Câmp de luptă pe care și-au dat viața cei ce au luptat pentru apărarea patriei. 4 sf (Îla) De ~ Demn de încredere Si: cinstit, onest. 5 sf (Îal) Care angajează cinstea, demnitatea cuiva. 6 sf (Îal) De cinste. 7-8 sf (Îe) Pe cuvântul meu (tău etc.) de ~ sau pe ~ (sau pe ~ea mea, a ta etc., pe ~orul meu, al tău etc.) Formulă folosită (pentru a întări adevărul unei afirmații sau) pentru a garanta respectarea unei promisiuni, a unui angajament. 9 sf Reputație bună Si: faimă, prestigiu, renume. 10 sf (Îe) A face ~ (cuiva) A servi cuiva spre laudă, spre cinste Si: a onora. 11 sf Prețuire deosebită Si: considerație, respect, stimă. 12 sf (Îs) Președinte de ~ Demnitate conferită cuiva în semn de respect și prețuire, fără a comporta obligații efective de conducător. 13 sf (Iuz; îs) Panou (sau tablou, tabel etc.) de ~ Panou cu numele și fotografiile celor care s-au evidențiat în mod deosebit în muncă. 14 sf (Îs) Gardă de ~ Gardă simbolică, instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. 15 sf (Îs) Cavaler (sau domnișoară, reg, fată) de ~ (sau, înv, de ~or) Persoană aleasă dintre prietenii mirilor, care îi însoțește pe aceștia la ceremonia cununiei. 16 sf (Îs) Doamnă (sau damă) de ~ (sau, înv, de ~or) Doamnă atașată unei regine, unei prințese etc. 17 sf Favoare. 18 sf (în formule de politețe; îe) A avea ~ (sau ~ea să... sau a..., de a...) A avea cinstea să... 19 sf (Fam; îe) Am ~a (să vă salut)! Formulă de salut. 20 sf (Fam; îe) N-am (sau n-am avut etc.) ~ea Nu cunosc sau nu am cunoscut pe cineva. 21 sf (Îe) A face (cuiva) ~ea (sau ~) să... (sau a...) A face cuiva favoarea de a... 22 sf Manifestare exterioară a stimei față de cineva. 23 sn (Mil; îe) A da (sau a prezenta) ~orul Prezentare a armei în semn de salut la întâmpinarea unor autorități militare sau civile superioare, ori la parade, înmormântări etc. 24 sn (Îf onor) Semnal din goarnă care însoțește, de obicei, această prezentare. 25 sn (Mil; îe) Pentru ~or! Comandă pentru prezentarea armei în semn de salut. 26 sn (Îe) A face ~orurile (casei sau ale balului) A-și îndeplini datoriile de gazdă la o recepție sau la un bal. 27 sn (Înv; îf onor) Poziție socială Si: rang. 28 sn (La jocuri de cărți; îf onor) Figură mare de valet, damă, rigă, as. 29 sna Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sna Melodie după care se execută onorul (29).

valet sm [At: NEGULICI, E. I, 39/1 / V: (rar, 3) ~e / Pl: ~eți / E: fr valet] 1 Servitor la casele boierești aflat în serviciul personal al stăpânului Si: camerier (1), fecior (16), lacheu. 2 Persoană servilă și interesată. 3 Fiecare dintre cele patru cărți de joc reprezentând figura unui cavaler Si: fante (3), (arg) ciolac (7). 4 Scutier în serviciul unui senior feudal.

valete sm vz valet

vălet sn vz veleat

veleat sn [At: URECHE, L. 67 / V: (înv) ~let, văl~, vălet / Pl: ~uri / E: slv вълѣто„în anul”] 1 (Înv) An (considerat ca unitate cronologică). 2 (Înv; pex) Dată calendaristică. 3 (Pop; adesea construit cu verbe ca „a veni”, „a sosi”, „a se împlini”) Termen final Si: (pop) soroc. 4 (Pop; adesea construit cu verbe ca „a veni”, „a sosi”, „a se împlini”) Sfârșitul vieții. 5 (Pop; îe) Ne-a ieșit ~ul Se spune când de produc omoruri sau bătăi între rude apropiate. 6 (Pop; îs) ~ul de apoi Sfârșitul lumii. 7 (Pop; îe) A face (cuiva) ~ul A omorî. 8 (Pop; îe) A-i ieși ~ul A se învechi. 9 (Pop) Durată a vieții. 10 (Pop) Trai. 11 (Pop) Soartă. 12 (Înv; astăzi poetic) Perioadă determinată de timp. 13 (Înv; astăzi poetic) Epocă istorică. 14-15 (Mol; îljv) Ca-n ~ Ca într-o perioadă de mare belșug. 16 (Mun; csnp) Pecete gravată sau montată pe un inel. 17 (Pop; d. oameni; îe) A-și arăta ~ul A-și da arama pe față.

stafier sm [At: VĂCĂRESCUL, IST. 300 / Pl: ~i / E: it staffiere] (Itî) Valet.

băiát s.m. 1 Copil de sex bărbătesc. ◇ Băiat din flori = copil nelegitim; bastard. ◆ (pop.; la pl.) Copii (indiferent de sex). 2 Persoană de sex bărbătesc care a depășit nu de mult timp vîrstă copilăriei; ext. tînăr; adolescent. Băieții de la școală au făcut o echipă de fotbal. ◇ (cu nuanță afectivă; cu referire la persoane mai în vîrstă; de obicei la vocat.) Bun băiat! ◇ Băiat de familie = descendent al unei familii deosebite (ca poziție socială, intelectuală sau prin ereditate). Băiat de bani gata v. ban. ◇ Expr. A-i sfîrîi tîrtița după băieți v. tîrtiță. 3 Fiu, fecior (în raport cu părinții săi). Băiatul ei este acum student. 4 Tînăr angajat la un stăpîn, la un patron. Băiete, să speli bine vasele. ◇ (în trecut) Băiat de prăvălie = a) adolescent care învață comerțul, lucrînd într-un magazin; b) ext. vînzător comercial. Băiat de (sau în) casă = valet. 5 (în regimul comunist din România; și băiat cu ochi albaștri; de obicei la pl.) Securist. 6 (fam.) Coleg. După program am fost cu băieții la o bere. 7 (arg.) Băiat de băiat sau băiat, băiat = persoană care se bucură de aprecierea, de admirația membrilor unor bande, a unor găști, ca urmare a unor însușiri sau abilități deosebite ori datorită respectării regulilor lumii interlope. • pl. -ieți. și (reg.) băiét s.m. /etimol. nec.

valet s.m. 1 (în Ev. Med.) Tînăr scutier în serviciul unui senior feudal. 2 Persoană care se află în serviciul personal al cuiva; lacheu. Un valet judecă oamenii după bacșișul pe care-l primește (CĂL.). 3 Persoană angajată la un hotel (de lux) care face diferite servicii personale unui client. 4 Fiecare dintre cele patru cărți de joc avînd figura unui cavaler; fante. • pl. -ți. și (pop.) valéte s.m. /<fr. valet.

valete s.m. v. valet.

valet s. m., pl. valeți

Don Juan (nume spaniol, Juan corespunde lui loan) – Personaj legendar care a ajuns prototipul cavalerului seducător, fără scrupule. Se pare însă că legenda, foarte înflorită de-a lungul vremii, a crescut totuși dintr-o sămînță de adevăr. Astfel „Cronica Sevillei” pomenește de un tînăr Don Juan Tenorio, care a omorît într-o noapte pe comandorul Ulloa; după ce i-a răpit fiica. Ucigașul a fost atras într-o mănăstire și sugrumat de niște călugări franciscani. Povestea lui Don Juan a fost preluată de literatură și accepțiunea acestui „nume devenit, poreclă” este astăzi unanim cunoscută. Molière a scris comedia Don Juan sau ospățul de piatră, Mozart – o operă care poartă numele aceluiași personaj, Byron – un poem, Pușkin – de asemenea, Schiller – o baladă, Tirso de Molina, N. Lenau, Goldoni, Alexandre Dumas etc., iar la noi Victor Eftimiu (o piesă în versuri). Un sugestiv portret al acestui cinic cuceritor de femei îl găsim în drama în versuri Don Juan Tenorio a poetului spaniol din secolul trecut Don José Zorrilla. Citind lista celor 62 de femei cucerite într-un singur an, Don Juan adaugă: „Îmi trebuie o zi ca să le fac să înnebunească după mine, încă o zi – să le seduc, a treia spre a le părăsi, apoi două zile, ca să le găsesc înlocuitoare, și, în sfîrșit, spre a le uita, îmi trebuie... o oră!” Pentru completarea portretului, reproducem și bilanțul, pe care-l face Leporello, valetul lui Don Juan din opera cu același nume a lui Mozart, unde el înșiră aventurile stăpînului său: „În Italia 700 de femei, în Germania – 800, în Turcia și Franța – 91, iar în Spania – 1003!” În Aforisme, Lucian Blaga consideră însă că de fapt: „Don Juan nu are o mie de pasiuni mărunte, ci o singură pasiune virtuală”. Expresia califică pe bărbații, și îndeosebi pe tinerii nestatornici în iubire. G.M. Zamfirescu, în romanul Maidanul cu dragoste, scrie: „Safta cunoscuse pe toți donjuanii… orașului” (vol. II, pag. 202). (Vezi: Casanova și Barbă-Albastră). LIT.

Tel maître, tel valet (fr. „Așa stăpîn, așa servitor”) – proverb cu variante corespunzătoare în diferite limbi. Germanii spun: Wie der Herr, so der Diener (Cum e stăpinul așa e și sluga). Noi spunem: Cum e turcul și pistolul – sau: Cum e sacul și peticul. FOL.

GUJAT s. m., adj. m. Grobian; neobrăzat; bădăran; indelicat; nerușinat (mai ales cu femeile). − Domnule, ești un gujat... CAMIL PETRESCU, Patul lui Procust. Fără să-mi descopere ea anumite răsfrîngeri de orgoliu și anumite gingășii, fără să-mi fi arătat savoarea umilinței, nu m-aș fi întovărășit niciodată cu un om care m-a făcut „gujat” în plină lume; fără ea n-aș fi știut că a te întîlni noaptea cu un astfel de om și a porni cu el apoi la Sinaia poate însemna o bucurie scăzută, grea, mai adîncă decît o călătorie la Londra, pe care o așteptam atît cînd eram student. CAMIL PETRESCU, Patul lui Procust. – Fr. goujat (valet, scutier al vechilor cavaleri).

jocheu s.m. (înv. și reg.) v. Fecior. Lacheu. Valet.

juvete s.m. 1 (iht.; pop.) v. Baboi. Babușcă.Fâță. 2 (fam.; glum.) v. Oltean. 3 (j. de cărți; arg.) v. Fante. Valet.

*BRELAN (pl. -anuri) sn. ♠️ În anumite jocuri de cărți: reunire de trei cărți identice ca valoare, dar de culori diferite: ~ de valeți.

lacai s.m. (înv.) v. Fecior. Lacheu. Valet.

lacheu s.m. 1 fecior, valet, <livr.> grom, <rar> camerier, <înv. și reg.> jocheu, <înv.> camardiner, lacai, <în trecut; astăzi rar> băiat de casă, băiat în casă. Lacheul își servește cu devotament stăpânul. 2 fig. (fam.; deprec.) v. Slugoi.

AB ABUSU AD USUM NON VALET CONSEQUENTIA (lat.) (Max. jurid.) = Abuzarea de un lucru nu este un argument contra întrebuințării lui.

CUM E TURCUL ȘI PISTOLUL = Tel maître, tel valet.

FANTE sm. 1 Una din figurile cărților de joc, valet: ~ele de treflă cu nouă de caro, fac tot nouă DLVR.; regii, reginele și fanții de pe cărți erau ... chipuri copiate din basmele ce și le spuneau serile EMIN. ¶ 2 familiar Tînâr împopoțonat, cu pretenții de eleganță, filfison: ce ridiculi sînt fanții spilcuiți, radioși și impertinenți cari mă prigonesc cu zîmbetele lor idioate VLAH. [it.].

TEL MAÎTRE, TEL VALET (fr.) = Cum e stăpînul și sluga. Cum e Turcul și pistolul.

*CAMERIER² sm. Fecior (în casă), valet: un fost spahiu ... îmi servea de ~ I. -GH. [it.].

CARTE (pl. cărți) sf. 1 Reuniune de foi scrise sau tipărite, cusute sau legate laolaltă, alcătuind un volum (🖼 924): ~ de citire; ~ bisericească; Ⓕ ~a vieții; ~a norocului ¶ 2 Diviziune însemnată a unei lucrări, mai mare decît un capitol: din istoria Romanilor a lui Titu-Liviu ni s’au păstrat cărțile I-X, XXI-XLV și mici fragmente din cartea XCI; ~a Fecerii, Genesa, cartea întîiu a Iui Moise ¶ 3 Ⓕ Învățătură, cunoștințe de scriere și de citire: om cu ~, om învățat; a ști ~; proverb,: cine știe ~ are patru ochi; cu știință (fără știință) de carte, care (nu) știe să scrie și să citească; a învăța ~; a se pune pe ~, a începe să învețe cu sîrguință; dobă de ~ foarte învățat ¶ 4 † pop. Scrisoare, răvaș: boierul scrise o ~ pe o foaie de hîrtie RET. ¶ 5 Înscris între particulari, sau de la o autoritate; dovadă, încredințare; proverb: ai ~, ai parte; n’ai ~ n’ai, parte, numai dacă ai vre-un înscris la mînă, poți cîștiga pricina ¶ 6 ♠️ Bucată dreptunghiulară de carton subțire cu cîte o figură (rege, damă, fante sau valet) sau puncte de diferite forme (pică, caro, cupă și treflă) tipărite pe o parte, și cu care se joacă (🖼 925): joc de cărți; o pereche de cărți; a face cărțile, a le amesteca; a da cărțile, a le împărți la jucători; a tăia cărțile; a da cu cărțile, a da în cărți, a ghici, a spune norocul cuiva cu ajutorul cărților de joc; proverb: a da cărțile pe față, a nu se mai ascunde, a-și da intențiunile pe față ¶ 7 ⚖️ Carte de judecată, hotărîre, sentință judecătorească (dată de un judecător de ocol); ~ de chemare în judecată, înștiințare prin care cineva e chemat înaintea judecății; ~ de despărțenie, hotărîre prin care se desparte bărbatul de femeia sa ¶ 8 ⛪ Carte de blestem, scrisoare din partea unui arhiereu prin care se îndatorează unul sau mai mulți să mărturisească cu jurămînt adevărul cu privire la o crimă, la un litigiu, etc., amenințîndu-i cu anatema în cazul cînd ar tăgădui ¶ 9 pl. 🐕 Una din despărțiturile stomacului rumegătoarelor, numită și „ghem” [lat. chartae].

ináș, inași, s.m. (reg.) 1. Flăcău. 2. Ucenic. (Trans.). – Din magh. inas „ucenic; valet” (MDA).