HIGROLOGIE s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul umidității aerului. – Din fr. hygrologie.

HIGROGRAMĂ ~e f. Diagramă care reprezintă variația umidității aerului. /<fr. hygrogramme

HIGROLOGIE f. Disciplină care se ocupă cu studiul umidității aerului. /<fr. hygrologie

HIGROMETRIE f. Ramură a meteorologiei care se ocupă cu studierea metodelor tehnice pentru determinarea umidității aerului atmosferic; higroscopie. /<fr. hygrométrie

HIGROMETRU ~e n. Aparat pentru determinarea umidității aerului. [Sil. hi-gro-me-tru] /<fr. hygrometre

HIGROSCOP ~oape n. Aparat pentru observarea variațiilor umidității aerului. /<fr. hygroscope

HIGROSCOPIE f. Ramură a meteorologiei care se ocupă cu studierea metodelor tehnice pentru determinarea umidității aerului atmosferic; higrometrie. /<fr. hygroscopie

HIGROSTAT ~e n. Aparat pentru menținerea constantă a umidității aerului (într-o încăpere, într-o instalație). [Sil. hi-gro-stat] /<fr. hygrostat

METEOROGRAF ~e n. Aparat pentru înregistrarea presiunii, temperaturii și a umidității aerului. /<fr. météorographe

UMIDIFICARE ~ări f. Proces de menținere a umidității aerului într-o instalație industrială. /< fr. humidification

UMIDOMETRU ~e n. 1) Aparat pentru determinarea umidității unui material solid. 2) rar Aparat pentru măsurarea umidității aerului. /<fr. humidometre

PSICROMETRU s.n. Instrument cu care se măsoară umiditatea aerului, bazat pe efectul de răcire al evaporării. [Var. psihrometru s.n. / < fr. psychromètre].

TERMOHIGROGRAF s.n. Instrument pentru măsurarea temperaturii și umidității aerului.^[1] [< fr. thermohygrographe].

HIGROGRAMĂ s.f. Diagramă reprezentînd variația umidității aerului. [< fr. hygrogramme].

HIGROMETRIE s.f. Ramură a meteorologiei care studiază metodele și aparatele folosite pentru determinarea umidității aerului atmosferic; higroscopie. [Gen. -iei. / < fr. hygrométrie, cf. gr. hygros – umed, metron – măsură].

HIGROMETRU s.n. Aparat pentru măsurarea umidității aerului atmosferic. [< fr. hygromètre, cf. germ. Hygrometer].

HIGROSTAT s.n. Aparat pentru supravegherea umidității aerului dintr-un canal sau dintr-o încăpere. [< fr. hygrostat].

METEOROGRAF s.n. Instrument de înregistrare a presiunii, a temperaturii și a umidității aerului. [< fr. météorographe].

UMIDIFICARE s.f. Producerea și întreținerea prin mijloace artificiale a umidității aerului într-o instalație industrială. [Cf. fr. humidification].

AEROMETEOROGRAF s. n. aparat meteorologic pe aeronave pentru înregistrarea variațiilor presiunii, temperaturii și umidității aerului. (< engl. aerometeorograph)

HIDRONASTIE s. f. mișcare de curbare a organelor plantelor ca răspuns la variațiile umidității aerului sau solului. (< fr. hydronastie)

HIDROTROPISM s. n. tropism al organelor plantelor ca răspuns la acțiunea umidității aerului sau solului. (< fr. hydrotropisme)

HIGROGRAMĂ s. f. diagramă reprezentând variația umidității aerului. (< fr. hygrogramme)

HIGROMETRIE s. f. ramură a meteorologiei care studiază metodele de determinare a umidității aerului; higroscopie. (< fr. hygrométrie)

HIGROSCOP s. n. aparat pentru indicarea aproximativă a umidității aerului. (< fr. hygroscope)

METEOROGRAF s. n. instrument pentru înregistrarea presiunii, temperaturii și umidității aerului. (< fr. météorographe)

OMBROGEN, -Ă adj. (despre mlaștini) ale cărei plante își extrag substanțele nutritive necesare din umiditatea aerului. (< germ. ombrogen)

TERMOHIGROMETRU s. n. aparat, termometru și higrometru, pentru măsurarea temperaturii și a umidității aerului. (< termo- + higrometru)

UMIDIFICARE s. f. producere și întreținere prin mijloace artificiale a umidității aerului într-o instalație industrială. (< umidifica)

BALON aerostat fără propulsie proprie, având un înveliș impermeabil, în general de formă sferică (umplut cu un gaz mai ușor decât aerul – hidrogen, heliu sau aer cald) căruia i se atașează o nacelă (v.) pentru aparate de bord, fotografice, butelii și arzător și echipaj. Baloanele sunt utilizate în scopuri științifice (explorarea atmosferei, ridicarea instrumentelor de observare meteorologică și astronautică, observarea aștrilor de la înălțimi mari, unde aerul este mai clar), militare (cercetarea și corectarea tragerilor de artilerie, fotografierea teritoriului inamic, mijloc pasiv de apărare antiaeriană etc.) și sportive. Baloanele pot fi: libere, captive, de baraj (în ambuscade aeriene împotriva mijloacelor de atac aeriene ale inamicului, în special pe timp de noapte), meteorologice, sportive etc. Baloanele captive sunt ancorate la sol sau de nave cu ajutorul unui cablu special, folosite în observările aeriene, terestre sau marine sau pentru antrenamentul parașutiștilor. Baloanele meteorologice – sonde, radiosonde și pilot sunt folosite pentru determinarea direcției și intensității vântului, a limitelor straturilor de nori la diferite înălțimi, a presiunii și umidității aerului. Baloanele sportive sunt libere și se încadrează în clasa A, umplute cu aer cald: A1 – baloane până la 250m³; A2 între 250-400m³; A3 între 400-600m³; A4 între 600-900m³ etc., până la 4000m³ și mai mari. Baloanele sanitare asigură asistență medicală de specialitate altor baloane aflate în croazieră sau în misiuni de lansări de parașutiști și care coboară în zona de lansare pentru a se interveni în timp util în cazul producerii unor accidente. Balonul izentropic are un diametru exterior de până la 7m, fiind utilizat în cercetări aerodinamice. Este alcătuit din două baloane, unul cuprins în celălalt, cel interior – balonet (v.), umplut cu aer apăsând mai intens sau mai slab asupra mediului din celălalt – heliu, care se comportă ca un lest, determinând urcarea sau coborârea.

HIDROMETRU instrument pentru măsurarea umidității aerului atmosferic. Hidrometrele pot fi: chimice (se bazează pe absorbția vaporilor dintr-un volum cunoscut de către o substanță chimică), cu fir de păr (bazate pe proprietatea firului de păr de a se alungi când absoarbe vapori), de condensare (determină punctul de rouă; răcind un corp în aerul atmosferic, el se aburește la temperatura pentru care presiunea vaporilor este egală cu presiunea vaporilor saturați). Hidrometrul se utilizează în sălile de depozitare a materialelor volante (ex. sala parașutelor).

RADIOSÓNDĂ (< fr. {i}) s. f. Sistem de aparate utilizate pentru efectuarea observațiilor meteorologice pe verticală, în atmosferă (30-35 km alt.), care comunică automat, prin semnale radio, transmițând date asupra presiunii, temperaturii și umidității aerului.

HIGROLOGIE s. f. Disciplină care studiază umiditatea aerului. – Din fr. hygrologie.

HIGROMETRIE s. f. Ramură a meteorologiei, care se ocupă cu descrierea metodelor și instrumentelor cu ajutorul cărora se determină umiditatea aerului atmosferic.

HIGROMETRU, higrometre, s. n. Aparat cu care se măsoară umiditatea aerului atmosferic.

HIGROSCOP, higroscoape, s. n. Instrument care indică umiditatea aerului atmosferic.

UMIDIFICARE s. f. Producerea și întreținerea, prin mijloace artificiale (saturare cu vapori de apă, pulverizare de apă), a umidității aerului într-o instalație industrială unde este nevoie de aer condiționat cu un anumit grad de umiditate.

HIDRO-₁ „apă, lichid, fluid, ser, serozitate, apos, acvatic”. ◊ gr. hydor, hydatos „apă” > fr. hydro-, germ. id., engl. id. > rom. hidro-. □ ~arheologie (v. arheo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază felul de viață și cultura popoarelor vechi pe baza descoperirilor făcute prin săpături sub apă; ~bie (v. -bie), s. f., însușire a organismelor de a trăi și evolua într-un mediu acvatic; ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază procesele biologice animale și vegetale din mediul acvatic; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme care cresc și se dezvoltă în mediu acvatic; ~blast (v. -blast), s. n., lăstar acvatic; ~carpie (v. -carpie), s. f., proces de maturizare a fructelor sub apă; ~carpotrop (v. carpo-₁, v. -trop), adj., care prezintă mișcări de curbare pentru maturizarea fructelor sub apă; sin. hidrocarpotropic; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., hidrocarpotrop*; ~caul (v. -caul), s. n., ax subțire chitinos, prezent la graptoliții axonofori, care unește rabdozomii într-o colonie complexă; ~cefal (v. -cefal), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de hidrocefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., boală manifestată printr-o acumulare excesivă de lichid cefalorahidian în membranele creierului; ~cel (v. -cel₂), s. n., acumulare seroasă în tunica vaginală a testiculului; ~cenoză (v. -cenoză₂), s. f., evacuare apoasă a fecalelor; ~centru (v. -centru), s. n., regiune geografică bogată în ape și în energie hidraulică; ~chineziterapie (hidrokineziterapie) (v. chinezi/o-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu ajutorul mișcărilor și exercițiilor în apă; ~cit (v. -cit), s. n., celulă vegetală de acumulare și de conducere a apei; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., cleistogamie datorită dezvoltării florilor în mediul subacvatic; ~clinie (v. -clinie), s. f., fenomen de curbare a tulpinii sau a frunzelor sub influența apei; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., dilatare a veziculei biliare prin acumulări de lichid seros; ~coleretic (v. col/o-₃, v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară, mai ales pe seama apei; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) ale căror fructe sau semințe sînt adaptate la diseminare prin intermediul curenților de apă; ~corie (v. -corie₂), s. f., mod de răspîndire a plantelor hidrocore; ~corm (v. -corm), s. n., tulpină subacvatică sau plutitoare; ~cratic (v. -cratic), adj., relativ la mișcările suprafeței mărilor și oceanelor, provocate de schimbările volumului de apă; ~criptofite (v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu organele vegetative scufundate complet în apă; ~cultură (v. -cultură), s. f., procedeu de cultivare a plantelor în apă sau în soluții nutritive, renunțîndu-se la pămînt; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la legile mișcării lichidelor; ~encefalocel (v. encefalo-, v. -cel₂), s. n., hidrocefalie asociată cu hipersecreție ventriculară; ~enterocel (v. entero-, v. -cel₂), s. n., enterocel complicat cu hidrocel; ~enteromfal (v. enter/o-, v. -omfal), s. n., hernie ombilicală complicată cu o aglomerare de serozități în sacul herniar; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor față de apă; ~fan (v. -fan), s. n., substanță minerală ușoară și poroasă, constituind o varietate de opal; ~filă (v. -fil₂), s. f., frunză a hidrofitelor; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., 1. adj., Care are afinități pentru apă, care se îmbibă ușor cu apă. 2. s. f. pl., Plante la care polenizarea se face prin intermediul apei; ~filie (v. -filie₁), s. f., 1. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofilă. 2. Capacitate a țesuturilor organice de a absorbi apa. 3. Caracteristică a plantelor hidrofile; ~fită (v. -fit), adj., s. f., (plantă) adaptată la viața acvatică; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., studiul plantelor de apă; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., 1. adj., (Despre substanțe) Care nu intră niciodată în combinație cu apa. 2. adj., (Despre plante) Care nu se poate dezvolta într-un mediu cu un grad ridicat de umezeală. 3. adj., s. m. și f., (Persoană) care suferă de hidrofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., 1. Teamă patologică de apă. 2. Proprietate a unei substanțe de a fi hidrofobă; ~fon (v. -fon), s. n., aparat pentru semnalizarea sub apă cu ajutorul sunetelor, format din microfoane acționate electromagnetic; ~for (v. -for), adj., s. n., 1. adj., (Despre țesuturi) Care înmagazinează sau care conduce apa. 2. s. n., Instalație mecanică pentru împingerea apei din conducte la o anumită înălțime; ~fug (v. -fug), adj., (despre un material) care nu permite pătrunderea umidității sau a apei; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care florile se polenizează în apă sau la suprafața acesteia; ~gamie (v. -gamie), s. f., fertilizare a plantelor sub apă sau deasupra acesteia; ~gen (v. -gen₁), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor, insipid și inflamabil, obținut prin electroliza apei; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de îmbibare cu apă a rocii-mamă; ~genoliză (v. geno-₁, v. -liză), s. f., reacție simultană de hidrogenare și de rupere a unei catene de atomi de carbon; ~geolog (v. geo-, v. -log), s. m. și f., specialist în hidrogeologie; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul distribuției și genezei apelor subterane; ~grad (v. -grad), s. n., unitate de măsură a nivelului apelor curgătoare, egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~graf (v. -graf), s. m. și n., 1. s. m., Specialist în hidrografie. 2. s. n., Grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă,^[1] egală cu a zecea parte din amplitudinea maximă; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu studiul apelor de suprafață dintr-o regiune. 2. Știință care se ocupă cu elaborarea hărților marine; ~gramă (v. -gramă), s. f., grafic care indică variația nivelului sau debitului unui curs de apă într-o anumită unitate de timp; ~hemartroză (v. hem/o-, v. -artroză), s. f., revărsare de lichid serohematic în cavitatea articulară; ~hematoree (v. hemato-, v. -ree), s. f., pierdere seroasă sau serohematică; ~hernie (v. -hernie), s. f., infiltrare a țesutului conjunctiv cu lichide și reducere a depozitului adipos subcutanat; ~izobată (v. izo-, v. -bat₁), s. f., curbă care unește punctele de pe suprafața unui teren în dreptul cărora adîncimea nivelului hidrostatic este constantă între două adîncimi convenționale; ~izodinamă (v. izo-, v. -dinam), s. f., curbă reprezentînd grafic suprafața de depresiune creată într-un strat acvifer sub acțiunea și în timpul drenării acestuia; ~izohipsă (v. izo-, v. -hipsă), s. f., linie care unește punctele de pe un teritoriu avînd aceeași înălțime a nivelului apei freatice; ~izopieză (v. izo-, v. -pieză), s. f., linie care unește punctele cu același nivel hidrostatic la stratele acvifere cu nivel ascendent; ~izotermă (v. izo-, v. -term), s. f., linie care unește punctele cu aceeași temperatură a apei din rocile acvifere respective; ~lacolit (v. laco-, v. -lit₁), s. n., formă pozitivă de relief cu aspect circular din zonele subpolare, avînd în substrat o lentilă de gheață acoperită cu un material mineral; ~lit (v. -lit₁), s. n., hidrură de calciu; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de descompunere a unor compuși prin acțiunea apei. 2. Reacție chimică între un compus organic și apă, care se produce în prezența unui catalizator; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hidrologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice, chimice și mecanice ale apelor de la suprafața scoarței terestre; ~manie (v. -manie), s. f., tendință patologică de a se arunca în apă; ~megaterm (v. mega-, v. -term), adj., (despre plante) care reclamă multă apă și căldură; ~meningocel (v. meningo-, v. -cel₂), s. n., hernie în afara cutiei craniene a membranelor creierului, împinse de lichidul cefalorahidian; ~metalurgie (v. metal/o-, v. -urgie), s. f., disciplină care se ocupă cu extragerea metalelor din minereuri cu ajutorul soluțiilor apoase; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază circulația apei în atmosferă; ~metrie₁ (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele tehnice pentru determinarea debitului unui curs de apă sau al unei conducte; ~metrie₂ (v. -metrie₂), s. f., acumulare de lichid seros în cavitatea uterină; ~metru₁ (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru măsurarea densității și a vitezei de curgere a lichidelor. 2. Manometru metalic cu care se măsoară nivelul unui curs de apă; ~metru₂ (v. -metru₂), s. n., colecție de serozități în uter; ~microencefalie (v. micro-, v. -encefalie), s. f., asociere de microcefalie cu hidrocefalie internă; ~mielie (v. -mielie), s. f., afecțiune caracterizată prin dilatarea segmentară a canalului ependimar; ~mielocel (v. mielo-, v. -cel₂), s. n., mielocistocel*; ~morf (v. -mort), adj., (despre teren) ale cărui caractere se datoresc prezenței temporare sau permanente a apei; ~morfic (v. -morfic), adj., (despre organe vegetale) adaptat la viața subacvatică; ~morfie (v. -morfie), s. f., hidromorfoză*; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., ramură a hidrologiei care studiază formele și geneza albiilor apelor curgătoare sau stătătoare; ~morfometrie (v. morfo-, v. -metrie₁), s. f., ramură a hidrografiei care se ocupă cu determinarea mărimilor care caracterizează dimensiunile și forma albiilor apelor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor structurale ale organelor plantelor acvatice; sin. hidatomorfie, hidromorfie; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare de curbare, de închidere sau de deschidere a florilor, frunzelor etc., ca răspuns la variația umidității aerului sau a solului; ~pat (v. -pat), adj., care tratează bolile prin hidroterapie; ~patie (v. -patie), s. f., hidroterapie*; ~pexie (v. -pexie), s. f., 1. Fixare a apei în țesuturile organismului. 2. Însușire pe care o prezintă unele corpuri sau substanțe de a fixa apa; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f., totalitatea vegetalelor planctonice din ape; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., constituent lichid al protoplasmei; ~plast (v. -plast), s. n., formațiune în formă de vacuolă în care se produc granule de aleuronă; ~ragie (v. -ragie), s. f., trecere a apei din plasma sanguină în spațiile interstițiale ale organismului; ~rahiocenteză (v. rahio-, v. -centeză), s. f., puncție chirurgicală și eliminare a unei cantități de lichid în caz de hidropizie a canalului rahidian; ~ree₁ (v. -ree), s. f., scurgere cronică a unui lichid apos dintr-o mucoasă inflamată; ~sarcocel (v. sarco-, v. -cel₂), s. n., sarcocel complicat cu hidrocel vaginal; ~sferă (v. -sferă), s. f., înveliș de apă al globului terestru; ~spor (v. -spor), s. m., spor diseminat prin intermediul apei; ~static (v. -static), adj., referitor la echilibrul fluidelor; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare a plasmodiului unor mixomicete sub influența uscăciunii în direcția substratului mai umed sau invers; ~tecă (v. -tecă), s. f., fiecare dintre căsuțele chitinoase în care sînt adăpostiți polipii hidrozoarelor; ~tehnic (v. -tehnic), adj., referitor la studiul folosirii energiei hidraulice; ~terapie (v. -terapie), s. f., folosirea terapeutică a apei la diverse temperaturi, sub formă de băi, aburi, dușuri etc.; sin. hidropatie; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a apelor termale; ~tipie (v. -tipie), s. f., procedeu de realizare a fotografiilor în culori, cu ajutorul unor coloranți solubili în apă; ~tomie (v. -tomie), s. f., procedeu de disecție, constînd în injectarea arterelor cu apă sub presiune; ~trofie (v. -trofie), s. f., dezvoltare inegală a unor părți de organe vegetale datorită diferenței de umiditate; ~trop (v. -trop), adj., referitor la procedeul de fierbere a materiilor prime vegetale, în vederea obținerii de produse fibroase; ~tropic (v. -tropic), adj.^[2], despre un fenomen prin care se mărește solubilitatea în apă a combinațiilor greu solubile, organice sau anorganice; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., clasă de celenterate dulcicole și marine, coloniale sau solitare, cuprinzînd hidrele și meduzele; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., totalitate a hidrotecilor care constituie o colonie fixată de hidrozoare. corectat(ă) modificată

HIGRO- „lichid, umezeală, umed”. ◊ gr. hygros „umed” > fr. hygro-, germ. id., engl. id. > rom. higro-. □ ~bionte (v. -biont), s. n. pl., plante acvatice sau care cresc în stațiunile ecologice umede; ~cazie (~chasie, ~chazie) (v. -cazie), s. f., fenomen de punere în libertate a semințelor sau sporilor plantelor în perioada de umiditate excesivă; ~file (v. -fil₁), adj., s. f. pl., (plante) care se dezvoltă în condiții de umiditate excesivă; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate a plantelor pentru locurile umede; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în regiunile cu umiditate ridicată; ~fob (v. -fob), adj., (despre plante) care evită umiditatea abundentă; ~fobie (v. -fobie), s. f., repulsie patologică manifestată față de lichide; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru înregistrarea continuă a umidității aerului atmosferic; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă reprezentînd variația umidității aerului; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul umidității atmosferice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază metodele și aparatele folosite pentru determinarea umidității aerului atmosferic; sin. higroscopie; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea umidității aerului atmosferic; sin. umidometru (2); ~morfie (v. -morfie), s. f., totalitate a caracterelor structurale speciale la plantele higrofile; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., parte fluidă a citoplasmei; ~scop (v. -scop), s. n., instrument folosit pentru studierea variației umidității aerului atmosferic; ~scopie (v. -scopie), s. f., higrometrie*; ~scatofil (v. scato-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește pe locuri umede și întunecoase; ~stat (v. -stat), s. n., aparat pentru menținerea umidității relative a aerului dintr-o încăpere, dintr-o instalație etc.

METEORO- „meteori, meteorologie”. ◊ gr. meteros „prezent în aer” > fr. météoro-, germ. id., engl. id. > rom. meteoro-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază influența factorilor meteorologici asupra organismelor vegetale sau animale; ~graf (v. -graf), s. n., instrument care măsoară și înregistrează presiunea atmosferică, temperatura și umiditatea aerului; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a fenomenelor meteorologice; ~gramă (v. -gramă), s. f., diagramă care reprezintă grafic un fenomen atmosferic observat în timp; ~logie (v. -logie₁), s. f., studiu științific al fenomenelor atmosferice; ~patie (v. -patie), s. f., stare patologică influențată sau determinată de fenomene meteorologice; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază stările patologice influențate sau provocate de unii factori meteorologici; ~scopie (v. -scopie), s. f., studiu științific al meteorilor; ~trop (v. -trop), adj., care este influențat de condițiile meteorologice.

POICHILO- (POICILO-, POECHILO-, POIKILO-) „variat, variabil”. ◊ gr. poikilos „pătat, variat, pestriț” > fr. poecilo- și poikilo-, germ. poeikilo-, it. poichilo-, engl. poecilo- > rom. poichilo-, poicilo-, poechilo- și poikilo-. □ ~blast (poikiloblast) (v. -blast), s. n., eritroblast cu formă variabilă; ~cit (poikilocit) (v. -cit), s. n., globul roșu piriform, cu morfologie anormală; ~dermie (poikilodermie) (v. -dermie), s. f., afecțiune cutanată caracterizată prin atrofii reticulare și pigmentații, care dau pielii un aspect pestriț; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre hibrizi) cu absența caracterului unuia dintre părinți; ~ginie (v. -ginie), s. f., polimorfism al femeilor; ~hidru (poikilohidru) (v. -hidru), adj., (despre plante) cu umiditate variabilă la nivelul protoplasmei, în funcție de umiditatea aerului înconjurător; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere neregulată a cromozomilor, ca valențe variabile, în cazul meiozei unui hibrid; ~term (poikiloterm) (v. -term), adj., s. m.^[1], (animal) care își modifică temperatura corpului după temperatura mediului ambiant; sin. poichilotermie^[2]; ~termie (v. -termie), s. f., însușire a unor animale de a fi poichiloterme; ~timie (poikilotimie) (v. -timie), s. f., dispoziție afectivă instabilă; ~xerofite (poiciloxerofite) (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., plante xerofite care în perioada de uscăciune îndelungată ajung în stare de anabioză. corectat(ă)

PSICRO- (PSIHRO-) „rece, frig, răceală”. ◊ gr. psykhros „rece, frig” > fr. psychro-, germ. id., engl. id., it. psicro- > rom. psicro- și psihro-. □ ~algie (v. -algie), s. f., senzație dureroasă la rece; sin. psicroestezie; ~cleistogamie (psihrocleistogamie) (v. cleisto-, v. -gamie), s. f., tip de cleistogamie produsă de o temperatură scăzută; ~clinie (v. -clinie), s. f., curbare spre pămînt a frunzelor și a tulpinii sub influența temperaturilor scăzute; ~estezie (v. -estezie), s. f., psicroalgie*; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre bacterii) care se dezvoltă la temperaturi scăzute; ~fite (psihrofite) (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc pe substraturi reci și umede; ~fitie (v. -fitie), s. f., formațiune vegetală specifică unui climat rece; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de frig; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică de măsurare a umidității; ~metru (psihrometru) (v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea umidității aerului, bazat pe efectul de răcire al evaporării; ~stenoterme (v. steno-, v. -term), adj., s. n. pl., (organisme) adaptate la ape cu temperaturi scăzute; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical prin aplicații reci, locale sau generale; ~trof (v. -trof), adj., (despre microorganisme) capabil să se dezvolte la temperaturi între 0°-6° C.

TERMO- „căldură, temperatură”. ◊ gr. therme „căldură” > fr. thermo-, engl. id., germ. id., it. termo- > rom. termo-. □ ~anemometru (v. anemo-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea vitezei vîntului, bazat pe măsurarea rezistenței electrice a unui filament încălzit; ~barograf (v. baro-, v. -graf), s. n., termobarometru înregistrator; ~barometru (v. baro-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat pentru măsurarea temperaturii și a presiuni; ~biogramă (v. bio-, v. -gramă), s. f., curbă care indică cantitatea de căldură degajată de un sistem viu, individ, populație sau biocenoză; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studierea efectelor temperaturii asupra organismelor vii; ~cleistogamie (v. cleisto-, v. gamie), s. f., autofecundare a florilor rămase nedeschise din cauza temperaturii nefavorabile; ~clină (v. -clin), s. f., zonă termică dintr-un lac adînc, care separă două straturi de apă la temperaturi diferite; ~cromie (v. -cromie), s. f., proprietate a unor substanțe colorate de a se închide la culoare prin încălzire și de a reveni la nuanța inițială la răcire; ~dinamic (v. -dinamic), adj., referitor la transferul de energie termică; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate la variațiile de temperatură; ~esteziometru (v. estezio-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea sensibilității la căldură; ~fază (v. -fază), s. f., etapă de iarovizare a plantelor; ~fen (v. -fen), adj., s. n., (genotip) a cărui expresie fenotipică este influențată de temperatura ambiantă; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante, bacterii etc.) care poate trăi la temperaturi ridicate; ~filie (v. -filie₁), s. f., preferință a unor organisme pentru temperaturile ridicate; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante iubitoare de căldură; ~genetic (v. genetic), adj., care stimulează producerea de căldură în organism; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de producere a energiei calorice de către organismul animal; ~gramă (v. -gramă), s. f., curbă de înregistrare grafică a temperaturii; ~higrograf (v. higro-, v. -graf), s. n., aparat pentru măsurarea temperaturii și umidității aerului;^[1] ~liză (v. -liză), s. f., 1. Descompunere a unei legături chimice cu ajutorul căldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedează mediului ambiant surplusul de căldură; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul căldurii; ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat care indică în același timp temperatura și presiunea; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a fizicii care se ocupă cu metodele de măsurare a temperaturii; ~metrograf (v. metro-₂, v. -graf), s. n., termometru înregistrator; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea temperaturii; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică a unui organ datorat temperaturii; ~nastie (v. -nastie), s. f., mișcare produsă de variații termice la unele flori, care se închid la frig și care se deschid la cald; ~pexie (v. -pexie), s. f., proprietate pe care o au corpurile fizice de a fixa căldura; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., mase plastice avînd proprietatea de a se înmuia prin încălzire; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre substanțe) care devine plastic sub influența căldurii și a presiunii; ~scop (v. -scop), s. n., aparat utilizat la punerea în evidență a unei diferențe de temperatură; ~scopie (v. -scopie), s. f., operație de măsurare a temperaturii; ~sferă (v. -sferă), s. f., strat atmosferic în care temperatura crește odată cu altitudinea; ~stat (v. -stat), s. n., aparat care servește la menținerea unei temperaturi constante într-o incintă sau într-un circuit; sin. termoregulator; ~static (v. -static), adj., care este apt de a menține o anumită temperatură; ~stenoterme (v. steno-, v. -term), s. n. pl., organisme adaptate la anumite temperaturi ridicate; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de locomoție a microorganismelor în direcția temperaturii optime; ~telefon (v. tele-, v. -fon), s. n., telefon la care vibrațiile sonore sînt produse prin vibrațiile de temperatură ale unui fir subțire de platină; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a căldurii în scop terapeutic; ~tropofitie (v. tropo-, v. -fitie), s. f., formațiune vegetală caracterizată printr-un anotimp cald și unul rece.

UMIDO- „umezeală, umiditate”. ◊ L. humidus „umed” > fr. humido- > rom. umido-. □ ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat folosit pentru determinarea umidității corpurilor solide. 2. Higrometru*; ~stat (v. -stat), s. n., instrument folosit în supravegherea umidității aerului dintr-o încăpere.

higrogramă sf [At: LTR² / Pl: ~me / E: fr hygrogramme] Diagramă care reprezintă variația umidității aerului.

higrologie sf [At: DEX / Pl: ~ii / E: fr hygrologie] Disciplină care se ocupă cu studiul umidității aerului.

higrometrie sf [At: LTR / V: ig~ / E: fr hygrométrie, ger Hygrometrie] Ramură a meteorologiei care se ocupă cu descrierea metodelor și a aparatelor utilizate în determinarea umidității aerului atmosferic Si: (rar) higroscopie (1).

higroscop sn [At: DA ms / V: ig~ / Pl: ~oape / E: fr hygroscope, ger Hygroskop] Instrument folosit pentru studierea variației umidității aerului atmosferic.

meteorograf sn [At: VALIAN, V. / P: ~te-o~ / Pl: ~e / E: fr méteorographe] Aparat care înregistrează presiunea, temperatura și umiditatea aerului.

termohigrograf sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr thermohygrographe] Instrument pentru măsurarea temperaturii și a umidității aerului.^[1]

timp [At: PO 171/2 / V: (îrg) tâmp / Pl: (îrg) ~i sm, ~uri, (înv) ~ure sn / E: ml tempus, -oris] 1 sn Perioadă măsurată în ore, zile etc., care corespunde desfășurării unei acțiuni, unui fenomen, unui eveniment Si: interval, răstimp. 2 sn (Îs) ~ de muncă socialmente necesar Timp (1) cheltuit pentru producerea unei valori de întrebuințare în condiții de producție date, normale din punct de vedere social și cu media socială de îndemânare și de intensitate a muncii. 3 sn (Îlav) În același ~ sau (înv) într-același ~ Simultan. 4 sn (Îal) De asemenea. 5 sn (Îlav) Tot ~ul sau (înv) în tot ~ul Fără întrerupere Si: mereu, neîncetat. 6 sn (Îlav) Din ~ în ~ sau (înv) pe la ~i La anumite intervale. 7 sn (Îal) Uneori. 8 sn (Îlav) Între ~ (sau, îvr, ~uri) În răstimpul acesta. 9 sn (Îlav) De la un ~ sau (reg) de la un ~ de vreme sau (rar) dintr-un ~ Începând de la un moment dat. 10 sn (Reg; îlav) Într-un ~ La un moment dat. 11 sn (Reg; îlav) La un ~ La un moment oarecare. 12 sn (Îlc) În ~ ce... În vremea în care... 13 sn (Îlc) Cât ~... În toată perioada în care... 14 sn (Îs) Un ~ O bucată de vreme. 15 sn (Grm; îs) Adverb de ~ Adverb care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 16 sn (Grm; îs) (Complement) circumstanțial de ~ sau complement de ~ Complement circumstanțial care arată timpul când se petrece o acțiune sau când există o stare ori o însușire. 17 sn (Grm; îs) (Propoziție) circumstanțială de ~ Propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă. 18 sn Moment favorabil pentru desfășurarea unei acțiuni, pentru efectuarea unei operații. 19 sn (îlav) La ~ În momentul potrivit. 20 sn (Îlav) Din ~ Înainte de a fî prea târziu. 21 sn (Îal) Înainte de data sau de momentul obișnuit, așteptat sau prevăzut. 22 sn (Îlav) La ~ul său (sau lui, lor) La momentul oportun. 23 sn (Îe) Toate la ~ul lor sau tot lucrul la ~ul său Orice trebuie făcut la momentul potrivit. 24 sn (Îlav) Înainte de ~ Prea devreme. 25 sn (Îal) Înainte de termen Si: prematur. 26 sn (Înv; îlav) Cu fără-~ Cu întârziere. 27 sn (Înv; îal) Într-un moment nefavorabil. 28-29 sn (Îe) A (nu) fi ~ul (sau, rar, ~) (!să... sau de...!) A (nu) fi momentul potrivit pentru... 30 sn (Pfm; îe) A-i fi (sau a-i sosi, a-i veni) ~ul (cuiva sau la ceva) A-i sosi (cuiva sau la ceva) momentul favorabil, prilejul așteptat. 31 sn (Îe) Era și ~ul Se spune atunci când intervine, cu puțin înainte de a fi prea târziu, o acțiune, un eveniment așteptat. 32 sn Interval necesar pentru efectuarea unei acțiuni Si: răgaz. 33-34 sn (Îe) A (nu) avea ~ (pentru ceva) A (nu) găsi răgazul necesar (pentru a face ceva). 35 sn (Îe) A avea tot ~ul să... A dispune de o perioadă mai îndelungată de vreme (decât cea necesară) pentru a efectua ceva. 36 sn (Îe) A nu avea ~ de cineva A nu putea sta de vorbă cu cineva. 37 sn (Îae) A nu se putea ocupa de cineva. 38 sn (Înv; îe) A-și lua ~ul (pentru ceva) A-și găsi răgaz (pentru ceva). 39 sn (Reg; îe) A nu-l mai ajunge ~ul pe cineva A fi foarte ocupat. 40 sn (Arg; îe) A nu avea ~ A nu avea bani. 41 sn (Spt) Durată cronometrată a unei curse. 42 sn (Îrg) Anotimp. 43 sn (Îrg) Vârstă. 44 sn (Fiz) Formă obiectivă de existență a materiei în continuă dezvoltare, marcată prin succesiunea proceselor realității obiective. 45 sn (Îlav) Cu ~ul Pe măsură ce trece vremea. 46 sn (îvr; îlav) În noaptea ~urilor În vremuri imemorabile. 47 sn Perioadă determinată istoric Si: epocă, secol. 48 sn (Reg; îe) Nu mai e ~ul lui Pazvante Nu se mai poate jefui după bunul plac. 49 sn (Pfm; îe) A fî de pe -ul lui Pazvante (chiorul) A fi foarte vechi. 50 sn (Pfm; îlav) Pe ~uri Mai demult Si: cândva. 51 sn (Pfm; îlav) Din toate ~urile De totdeauna. 52 sn (Îlav) Din alte ~uri De demult. 53 sm (Înv; îlav) În toți ~ii Mereu. 54 sm (Înv; îlav) în alți ~i Altădată (1). 55 sn Lpl) Stare de lucruri caracteristică unei perioade Si: împrejurări, vremuri. 56 sn Stare a atmosferei într-un anumit loc și într-o anumită perioadă, determinată de valorile temperaturii, presiunii, vântului și umidității aerului. 57 sm (Ban) Recoltă. 58 sm (Ban) Recoltare. 59 sm (Bot; Ban) Rodul-pământului (Arum maculatum). 60 smn (Lpl) Fiecare dintre fazele succesive ale unei mișcări, ale unei operații, ale unei acțiuni. 61 snm (Înv) Rată. 62 sm (Teh) Fiecare dintre fazele ciclului de funcționare a unei mașini termice, în decursul căreia se realizează o cursă completă a pistonului motor. 63 sm (Muz) Fiecare dintre părțile egale care alcătuiesc o măsură Si: bătaie. 64 sm (Muz; înv; pex) Măsură. 65 sn (Înv; îlav) În trei ~uri Foarte repede. 66 sn Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă momentul în care se petrece acțiunea. 67 sn (Grm) Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprimă timpul (66). 68 sn (Grm; îs) ~ absolut Timp care exprimă o acțiune raportată numai la momentul vorbirii.

psicrometru sn [At: DN³ / V: psihr~ / Pl: ~re / E: fr psychromètre] Instrument cu care se măsoară umiditatea aerului, bazat pe efectul de răcire al evaporării.

umidificare sf [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES. 567 / Pl: ~cări / E: umidifica cf fr humidification] 1 Producere și întreținere, prin mijloace artificiale, a umidității aerului într-o instalație (industrială). 2 Operație prin care un material uscat devine umed sau prin care se ridică umiditatea unui material.

METEOROGRÁF s. n. Aparat care înregistrează presiunea, temperatura și umiditatea aerului. Cf. VALIAN, V., NEGULICI, ANTONESCU, D., PROT.-POP., N. D., COSTINESCU. Meteorograful servește la sondarea atmosferei în înălțime. LTR². – Pronunțat: -te-o-. – Pl.: meteorografe. – Din fr. météorographe.

HIGROSCOPIC,^[1] -Ă, higroscopici, -ce, adj. Care are calitatea de a absorbi umiditatea din aer. – Din fr. hygroscopique. corectat(ă)

HIGROGRAF ~e n. Instrument pentru înregistrarea gradului de umiditate a aerului din atmosferă. /<fr. hygrographe

DELICVESCENȚĂ s.f. (Chim.) Proprietate a unor corpuri de a absorbi umiditatea din aer și de a se dizolva. ♦ (Fig.) Decadență, degenerescență. [Cf. fr. déliquescence].

HIGROSCOP s.n. Higrometru care arată variațiile de umiditate ale aerului din atmosferă. [Pl. -scoape. / < fr. hygroscope, cf. gr. hygros – umed, skopein – a cerceta].

HIGROSCOPIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care poate absorbi umiditatea din aer. [< fr. hygroscopique].

HIGROSCOPIC, -Ă adj. (despre materiale) care poate absorbi umiditatea din aer. (< fr. hygroscopique)

higroscopicitate s. f. 1965 Calitatea substanțelor de a absorbi umiditatea din aer v. mildiograf (din fr. hygroscopicité; DTP; LTR, DTN 1975; DN3, DEX-S)

*delicŭescént orĭ -chescént, -ă adj. (lat. deliquéscens, -éntis, d. liquéscere, a se topi, liquidus, lichid). Care are proprietatea de a atrage umiditatea din aer și a se face lichid. – Fals. delicv-.

*igrométric, -ă adj. (d. igrometrie). Relativ la umiditatea din aer. Care poate arăta gradu de umiditate a aeruluĭ.

*igrométru n., pl. e (d. vgr. ῾ygrós, umed, și métron, metru). Instrument fizic de măsurat gradu de umiditate din aer, făcut de ordinar dintr’un fir de păr care se învîrtește pe un fus după cum e aeru maĭ umed orĭ maĭ uscat. – Și hi-.

verniu n. unsoare din materii rășinoase cu care s’acopere suprafața corpurilor spre a le da lustru și a le feri de acțiunea aerului sau umidității (= fr. vernis).

HIGROSCOPIC,^[1] -Ă, higroscopici, -ce, adj. Care are calitatea de a absorbi umiditatea din aer. – Din fr. hygroscopique. corectat(ă)

HIGROSCOPIC, -Ă, higroscopici, -e, adj. Care are proprietatea de a absorbi umiditatea din aer. Praful și nisipul fin sînt materiale higroscopice.

factor sm [At: GHEREA, ST. CR. 1, 42 / A și: (12) ~tor / Pl: ~i / E: fr facteur, lat factor] 1 Element care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2 (Mat) Fiecare dintre termenii unei înmulțiri. 3 (Îs) ~prim Fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. 4 (Îs) ~ comun Număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 5 Mărime a cărei valoare reprezintă o corecție adusă unei relații ce caracterizează un sistem. 6 Mărime caracteristică unui sistem tehnic, material etc., definită ca raportul dintre două mărimi de natură diferită. 7 (Fiz; îs) ~ de putere Raportul dintre puterea activă și puterea aparentă schimbată la bornele unui circuit de curent alternativ în regim periodic permanent. 8 (Îs) ~i fizico-chimici Ansamblul condițiilor mediului extern: temperatura, umiditatea, compoziția aerului etc. 9 (Blg; îs) ~i abiotici Condiții din mediul lipsit de viață. 10 (Îs) ~i biologici (sau biotici) Totalitate a viețuitoarelor din mediul în care trăiește un organism. 11 (Înv) Comisionar. 12 (Șîs ~poștal) Poștaș.

higrograf sn [At: MDT / S și: hyg~ / Pl: ~e / E: fr hygrographe] Aparat pentru înregistrarea gradului de umiditate a aerului din atmosferă.

higroscopic, ~ă a [At: DL / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hygroscopique] Care are calitatea de a absorbi umiditatea din aer.

umidifica vt [At: DN³ / Pzi: umidific / E: fr humidifier] A introduce umiditate în aerul dintr-o instalație industrială.

HIGROSTAT, higrostate, s. n. Aparat folosit pentru menținerea umidității relative a aerului dintr-o încăpere, dintr-o instalație etc. – Din fr. hygrostat.

PSIHROMETRU ~e n. Instrument pentru măsurarea umidității și temperaturii aerului. /<fr. psychométre

CLIMATIZARE s. f. 1. operație de menținere a purității, temperaturii și umidității relative a aerului dintr-o încăpere, independent de condițiile meteorologice exterioare. 2. ansamblu de măsuri prin care un aparat, o mașină sunt aduse în stare de a putea funcționa într-o regiune cu o anumită climă. (< climatiza)

HIGROSTAT s. n. aparat pentru menținerea unei umidități constante a aerului într-un canal sau într-o încăpere; umidostat. (< fr. hygrostat)

UMIDIFICATOR s. n. utilaj pentru menținerea umidității dorite a aerului dintr-un loc determinat. (< fr. humidificateur)

HIGROSTAT, higrostate, s. n. Aparat pentru controlul și supravegherea umidității relative a aerului. – Din fr. hygrostat.

higrostat sn [At: DL / Pl: ~e / E: fr hygrostat] Aparat folosit pentru menținerea umidității relative a aerului dintr-o încăpere, dintr-o instalație etc.

secetă sf [At: URECHE, LET. I, 203/24 / V: (îrg) săc~, (înv) ~te, săcită / Pl: ~te / E: ml siccitas] 1 Condiții atmosferice caracterizate prin absența sau insuficiența precipitațiilor și, de obicei, prin temperaturi ridicate ale aerului, cu repercusiuni asupra vegetației și solului. 2 Perioadă în care umiditatea solului și a aerului este (mult) sub valorile minime necesare creșterii și dezvoltării normale a plantelor (cultivate) Si: (îvp) secăciune (1), neplouare, (pop) nerodire, (înv) sete, seteciune. 3 (Rar) Lipsă de apă Si: uscăciune.

CONDIȚIONARE, condiționări, s. f. Acțiunea de a condiționa. 1. Stabilire a unui raport de dependență. 2. Operație prin care se aduce un material, un produsele. într-o stare de umiditate dorită sau prin care se constată conținutul lui de umiditate. Condiționarea fructelor și legumelor. ◊ Condiționarea aerului= crearea unor anumite, condiții de umiditate, temperatură și puritate a aerului dintr-o încăpere, cu ajutorul unor instalații tehnice speciale. Condiționarea aerului din încăperi, uzine și mine... CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 6/1. – Pronunțat: -ți-o-.

ECOPEDOLOGÍE (< eco[logie] + pedologie) s. f. Disciplină de graniță (ecologie și pedologie) care studiază interacțiunea dintre componentele abiotice (umiditate, textură, apă accesibilă, pH, porozitate, aer) și biotice (microorganisme, rizosferă, microfite, macrofite) din sol; edafologie.

deficit [At: NEGULICI / A și: (înv) def~ / V: (îvr) ~țit / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr déficit, ger Defizit] 1 sn Sumă cu care cheltuielile întrec veniturile. 2 sn Lipsă bănească la un bilanț financiar. 3 Pierdere. 4 (Pgn) Lipsă la un calcul. 5 (Met; îs) ~ de saturație (sau de umiditate) Diferență dintre tensiunea vaporilor care saturează aerul la o temperatură dată și tensiunea vaporilor existenți în realitate. 6 (Îe) A fi în ~ A fi în pierdere, a avea cheltuieli mai mari decât veniturile. 7 Situație în care cheltuielile întrec veniturile. 8-9 (Med) Deficiență (7-8). 10 av (Rar) Mai puțin. 11 av Minus.

umezitor, ~oare [At: CIHAC, I, 298 / Pl: ~i, ~oare / E: umezi + -tor] 1 a Care umezește (1). 2 sn Dispozitiv de umezit hârtia prin stropire cu apă (pentru a o satina), în timpul procesului de fabricație. 3 sn (Îs) ~ de aer Aparat care pulverizează apă și umezește aerul relativ uscat adus prin conducte din exterior la o instalație industrială, unde este necesar aer condiționat cu un anumit grad de umiditate.

UMIDITATE f. 1) Grad de saturație cu umezeală. ~ea aerului. 2) Lichid reținut de un corp solid sau de un mediu. ~ea solului. /<fr. humidité, lat. humiditas, ~atis

RĂTEI, peșteră ocrotită ca rezervație speologică situată în S m-ților Leaota, săpată în calcarele jurasice ale masivului Lespezi, pe stg. râului Rătei (afl. al Ialomiței), la 1.080 m alt. Lungimea galeriilor: 5.160 m. Explorată în anii 1969-1972. Prezintă o rețea ramificată și meandrată de galerii paralele, dispuse pe trei niveluri și câteva săli mari. Etajul inferior, constituit din mai multe galerii care însumează 1.250 m lungime, cu înălțimi de 4 m, conține lapiezuri, marmite, sifoane ș.a., etajul mediu, alcătuit dintr-un labirint de galerii cu o lungime totală de 2.400 m, prezintă stalactite, stalagmite, blocuri de prăbușire, diaclaze, concrețiuni ș.a., iar nivelul superior (1.510 m lungime) are concrețiuni de calcită, gips și aragonit. Temp. aerului din interiorul peșterii este de 8-12°C, iar umiditatea de 90-100%. Faună săracă. Greu accesibilă.

jilăveală s.f. 1 reveneală, udătură, umezeală, umiditate, reavăn, udeală, crihală. udeliște, <înv.> umejune. Dimineața, în aer se simte miros de jilăveală de la pământul acoperit de rouă. 2 igrasie, mucegai, umezeală, mucezitură, igrasală, mucegăială, reveneală, sumedeală, <înv.> umiditate. Jilăveala din locuință este periculoasă pentru sănătate.

UMEZEALĂ, umezeli, s. f. 1. Însușirea, starea a ceea ce este umed (1); umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect pe care îl au ochii înlăcrimați; p. ext. strălucire a ochilor (din cauza lacrimilor). – Umezi + suf. -eală.

CONDIȚIONAT, -Ă condiționați, -te, adj. (În expr.) Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp; constituie mecanismul fiziologic universal care stă la baza activității nervoase superioare la om și la animale și asigură adaptarea precisă a organismului la mediul înconjurător. [Pr.: -ți-o-]. – Fr. conditionné.

CLIMATIZARE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – După fr. climatisation.

CONDIȚIONAT, -Ă, condiționați, -te, adj. (În sintagmele) Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reacție bazată pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.

CONDIȚIONARE ~ări f. 1) v. A CONDIȚIONA. 2) Determinare a raportului de dependență dintre fapte sau fenomene. 3) Operație prin care parametrii unei substanțe sau ai unui obiect (umiditate, temperatură, puritate etc.) se aduc la anumite valori. ~area aerului. ~area cerealelor. [Sil. -ți-o-] /Din a condiționa

UMEZEALĂ, umezeli, s. f. 1. Umiditate. ♦ Vaporii de apă care se află în atmosferă, în aer sau într-un anumit mediu. ♦ Loc umed. ♦ Igrasie. 2. Aspect umed al ochilor. – Umezi + suf. -eală.

CLIMATIZARE, climatizări, s. f. Operație prin care aerul dintr-o încăpere este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc. – V. climatiza. Cf. fr. climatisation.

CONDIȚIONAT, -Ă, condiționați, -te, adj. Care îndeplinește anumite condiții; care este făcut (sau supus) unor anumite condiții date. ◊ Aer condiționat = aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = reflex dobândit în cursul vieții, în urma asocierii repetate a unui excitant oarecare cu un excitant care provoacă un reflex înnăscut. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionné.

climatizare sf [At: DEX² / Pl: ~zări / E: climatiza] Operație prin care aerul (dintr-o încăpere) este menținut la o anumită temperatură, umiditate, puritate etc.

condiționare sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 39 / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: condiționa] 1 Stabilire a unui raport de dependență Si: condiționat¹ (1). 2 Operație prin care un material se aduce într-o anumită stare de umiditate, de temperatură, de puritate etc Si: condiționat¹ (2). 3 (Îs) ~a aerului Climatizare.

condiționat², ~ă a [At: GHEREA, ST. CR. I, 292 / P: ~ți-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: fr conditionné] 1 Care este îngrădit de (sau supus unor) anumite condiții.2(Grm; îs) Propoziție -ă Propoziție de care depinde o propoziție condițională. 3 (Îs) Aer~ Aer menținut prin instalații speciale în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. 4 (Med; îs) Reflex ~ Reacție bazată pe legătura nervoasă temporară în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp.

frontogeneză sf [At: DEX / Pl: ~ze / E: fr frontogénèse] Proces meteorologic care, în cazul convergenței a două mase de aer, formează o zonă cu temperatură mai mare și cu umiditate.

climatizare s. f. Realizarea într-un spațiu a unei temperaturi și umidități potrivite ◊ „Fabricile au stații de condiționare și climatizare cu ventilatoare foarte puternice care absorb aerul din afară, îl umezesc, îl aduc la o temperatură dată, îl introduc în secțiile de prelucrare.” R.l. 10 VI 73 p. 8. ◊ „[...] nu închid televizoarele sau instalațiile de climatizare atunci când ies din cameră etc.” R.l. 28 VII 79 p. 6. ◊ „[...] să se micșoreze sau chiar să se anuleze solicitarea instalațiilor de climatizare [în Japonia].” R.l. 9 VIII 79 p. 6 (din climatiza; cf. fr. climatisation; PR 1950; LTR; DEX, DN3)

CONDIȚIONAT, -Ă, condiționați, -te, adj. (În expr.) Aer condiționat = aer care se menține. în unele clădiri moderne, prin instalații speciale, în condiții optime de temperatură, umiditate și puritate. (Psih.) Reflex condiționat = răspuns bazat pe legătura nervoasă temporară formată în scoarța cerebrală între două focare de excitație care coincid în timp; constituie mecanismul fiziologic universal care stă la baza activității nervoase superioare la om și la animale și care asigură adaptarea precisă a organismului la mediul exterior.

NEBULOZITATE s.f. 1. Faptul de a avea aspectul unei nebuloase (v. nebulos 2) sau de a fi nebulos (3); stare a cerului acoperit de nori, întunecare; (concretizat) ceață (ușoară); lumină difuză. [Cometele] sînt mai totdeauna încongiurate de o nebulositate care varie repede și care se schimbă adesea într-o coamă strălucitoare. drăghiceanu, c. 7, cf. costinescu, lm, alexi, w., șăineanu, d. u. Intensitatea luminii este mai mică din cauza ploilor dese și a nebulozității. agrotehnica, i, 77. ♦ Gradul de acoperire cu nori a bolții cerului. Elementele meteorologice ale climei sînt: ...umiditatea atmosferică, nebulozitatea și precipitațiile. agrotehnica, i, 246. Valorile medii ale radiației difuze variază mult, în dependență de transparența aerului, de nebulozitate și de formarea aerului. mg i, 262. 2. Fig. Lipsă de claritate, de inteligibilitate; ceea ce nu este clar, precis. Psihologia copilului se pleacă spre nebulozitate sau la misticizm. calendar (1862), 62/11, cf. lm. – pl.: nebulozități. – Din fr. nébulosité.

UMEZEALĂ. Subst. Umezeală, umiditate, umezire, umegiune (rar), umectare (livr.), umidificare, udare, udat, udătură, udăturică (dim.), udeală (pop.), stropeală, stropire, stropit, stropitură; înmuiere, muiat, muiere; îmbibare, infiltrare, impregnare; jilăveală, jilăvire, reveneală (reg.); igrasie. Ploaie; rouă; ceață; lapoviță. Aburire. Abur. Umezitor; umezitor de aer. Stropitoare. Adj. Umed, umezit, umezos (rar), umectat, ud, udat, stropit, plouat; înmuiat, muiat; jilav, jilăvit, reavăn; aburos, aburit, apos, apătos. Igrasios. Plouat; rourat, rouros; cețos. Vb. A (se) umezi, a umecta (livr.), a (se) uda, a (se) stropi; a înmuia, a muia; a se jilăvi, a deveni jilav, a (se) reveni (reg.), a (se) îmbiba, a (se) impregna, a (se) infiltra. A ploua, a roura; a se încețoșa. V. apă, ceață, fenomene atmosferice, ploaie.

umiditate sf [At: NEGULICI / V: (rar) umed~ / Pl: ~tăți / E: fr humidité, lat humiditas, -atis] 1 Însușire a unui corp umed (1) Si: reveneală, umezeală (1), (înv) udătură (1), (înv) udeliște (1), (înv) umejune (1), (îvr) umoare (4). 2 Lichid (de regulă apă) conținut într-un material solid sau vapori conținuți în masa unui gaz Si: reveneală, umezeală (2), (înv) udătură (2), (înv) umejune (2). 3 Stare a atmosferei, a aerului sau a unui anumit mediu încărcat cu vapori de apă Si: umezeală (3), (rar) umejune (3). 4 Cantitate de vapori de apă care fac ca atmosfera, aerul sau un anumit mediu să fie umede (1) Si: umezeală (4).

GREU³, GREA, grei, grele, adj. (În opoziție cu ușor) I. (În sens material) 1. Care are greutate. Toate corpurile sînt grele. ♦ (Sens curent) Care are greutate mare; care apasă tare asupra suprafeței pe care stă; care trage (mult) la cîntar. Vîntul abia clintit al acelui ceas prinse a frămînta marea grea a semănăturilor. CAMILAR, TEM. 146. Cînd strălucesc sub rouă grea Cărări de soare pline, Frumoasă ești, pădurea mea Și singură ca mine... TOPÎRCEANU, B. 8. Vouă și-un butuc vi-e greu, Eu ridic o bîrnă. COȘBUC, P. II 24. Voinicii osteneau, Că povară grea duceau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. ◊ Aur greu = aur masiv. Șapte policandre de aur greu, cu cîte șapte sfeșnice, atîrnau din tavanul lucrat în sidef. CARAGIALE, P. 140. Benzină grea v. benzină. Artilerie grea = artilerie care cuprinde piese de mare calibru, anevoie deplasabile. Industrie grea v. industrie. (Sport) Categorie grea = categoria boxerilor care au greutatea corpului de la 81 kg în sus. ◊ Expr. Bani grei = bani mulți, sumă mare. Trebuie să dea bătrînul bani grei la avocați. DUMITRIU, P. F. 44. Cuvînt greu = cuvînt hotărîtor, decisiv. A avea pas(ul) greu = a călca apăsat. 2. Îngreuiat, împovărat, încărcat. Era greu pămîntul de atîtea jivine. RETEGANUL, P. V 6. ♦ (La f.; popular, despre femei) Gravidă. Nu trecu mult și fata rămase grea. ISPIRESCU, L. 63. ♦ (Despre nori) De ploaie, de furtună. II. Care dă senzația sau impresia de greutate, de apăsare. 1. (Despre părți ale corpului) Care pare greu (I 1) (din cauza oboselii etc.). Capul, greu de strălucirea părului și de gînduri, se înclinase ușor pe un umăr, iar zîmbetul – poate intîiul ei zîmbet cald – îi întipărise pe figură o nevinovăție de imaculată arătare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 92. Tîrziu de tot s-a ridicat Și ochii-i se făcură grei. COȘBUC, P. I 231. Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit. EMINESCU, O. I 141. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, trist, îndurerat. Cînd se-apropie de-amiazi, mi-e inima grea. DAVIDOGLU, M. 39. A avea mîna grea = a) a avea mînă tare, care lovește rău; b) (familiar, despre unii chirurgi și dentiști) a lucra dur, provocînd dureri. A fi greu de (sau la) cap = a nu pricepe ușor, a fi prost. Moș Ioane, dar dumneata, cum văd, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a înțelege și mai bine. CREANGĂ, A. 164. Ha, ha, ha, greu ai mai fost de cap. ALECSANDRI, T. I 254. 2. (Despre mîncări, alimente) Care îngreuiază stomacul, care produce indigestie; care se digeră sau se asimilează greu; indigest. Carnea de porc e grea la stomac. 3. (Despre miros) Grețos, neplăcut, nesuferit; (despre aer) mirosind rău, închis, încărcat. În atmosfera grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbănă și somnoroasă. EMINESCU, N. 52. Un miros greu de oaie, de ceapă și de rachiu. ODOBESCU, S. III 18. Aici este nu știu ce miros greu. NEGRUZZI, S. I 89. 4. (Despre abstracte) Apăsător, copleșitor. O lene grea se lasă din cerul cald de vară. VLAHUȚĂ, P. 4. ◊ Atmosferă grea = aer înăbușitor, atmosferă apăsătoare, gata de ploaie; fig. mediu, atmosferă încărcată de griji, amenințări, certuri etc. ♦ (Despre somn) Adînc. Somnul cel vecinic este greu. MACEDONSKI, O. I 51. Da greu somn am dormit! ISPIRESCU, L. 119. 5. (Despre noapte, întuneric, ceață) Dens, compact. Tovarăși, dați iureș la lupta cea mare Cu întunericul greu și cu beznele! DEȘLIU, G. 28. Fumul vapoarelor îngroșa pîcla grea, apăsătoare. BART, E. 386. III. (În sens abstract) 1. Care se face cu greutate, anevoie, cu mare încordare de puteri, care cere eforturi mari; dificil, anevoios. Ascensiune grea. ▭ Aceasta este cea din urmă și mai grea slujbă ce mai ai să faci. ISPIRESCU, L. 29. La început se pare greu, dar te vei deprinde. Rădăcina învățăturii este amară, dulci sînt însă rodurile sale. NEGRUZZI, S. I 9. ◊ Muncă grea = muncă făcută în condiții vătămătoare sănătății, ca temperatură înaltă sau prea scăzută, umiditate mare etc. ◊ (Urmat de un verb la supin) Sînt grei bătrînii de pornit, Dar de-i pornești sînt grei de-oprit! COȘBUC, P. I 58. Un fragment... din poema lui Grațiu Faliscu, ale cărui versuri grele de înțeles ne-au păstrat limba tehnică a strămoșilor noștri, vînătorii latini. ODOBESCU, S. III 64. Încercarea trebuie să fie cît mai grea și de priceput și de îndeplinit. ȘEZ. I 98. ♦ (Despre drumuri, locuri etc.) Anevoie de parcurs, de străbătut. Iar cărările vieții fiind grele și înguste, Ei încearcă să le treacă prin protecție de fuste, Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I 137. Bița calu-și potcovește, De grea cale mi-l gătește. ȘEZ. I 46. Unde-a fi drumu mai greu Să te-ajungă dorul meu, Unde-a fi calea mai grea, Să te-ajungă jalea mea. ib. 166. ♦ Anevoie de înțeles, de lămurit, de rezolvat, de învățat. Problemă grea. Text greu. Întrebare grea. Expunere grea. Limbă grea. ▭ Un călugăr bătrîn stă pe o bancă de lemn, în gang, înaintea porților. Se gîndește la ceva, – poate – la ceva greu și adînc. SADOVEANU, O. VII 201. ♦ (Despre răspunderi, sarcini) Anevoie de îndeplinit; însemnat, important, mare. 2. (Despre rele, necazuri, suferințe) Anevoie de suportat; apăsător, mare. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. Turcii, măre, mi-l aflau, la greu bir mi-l așezau. ȘEZ. III 212. ◊ Temniță grea v. temniță. Familie (sau casă) grea = familie numeroasă, greu de întreținut. ◊ (Adverbial, în expr.) Greu la deal și greu la vale sau greu la deal cu boii mici, se zice despre o persoană care are multe greutăți, pe care n-o ajută puterile sau despre o situație anevoioasă. ♦ (Despre boli, răni, slăbiciuni trupești) Care se vindecă anevoie sau care nu se vindecă de loc; grav. Cînd văzu fiul împăratului că zîna lipsește, atîta îi fu. Căzu la grea boală. ISPIRESCU, L. 311. Rana ce nu se vede, aceea e mai grea. ◊ Fig. Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta...? ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Zile grele (sau viață grea, trai greu) = trai anevoios, viață plină de lipsuri, de suferințe, mizerie. Și strămoșii tăi au dus zile grele. SADOVEANU, O. VI 51. Frunză verde doi pelini, Nu-i greu traiul prin streini, Dar îi greu cînd n-ai cu cine, Cînd nu-i mîndra lîngă tine. ANT. LIT. POP. I 40. Bătrînețe grele = bătrînețe cu infirmități, cu boli. Lovitură grea = lovitură mare, dureroasă. ♦ (Mai ales despre ocări, insulte, pedepse etc.) Serios, grav. Vină grea. Pedeapsă grea. ▭ Boieri, sînteți nebuni? Vă bateți joc de mine? – «E grea ocara ce ne-o faci», spătarul îi răspunde. COȘBUC, P. I 196. ◊ Vorbă grea (sau vorbe, cuvinte grele) = insultă, ocară. A făcut scandal... și a spus vorbe grele. PAS, Z. I 143. Spune o vorbă grea, bate-mă, alungă-mă, mă duc! SADOVEANU, O. I 428. ♦ (Despre timp, împrejurări, situații) Cu greutăți, cu dificultăți; critic. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. Atunci, în acele grele și amari minute [ale luptei de la Călugăreni], turcii... stau înmărmuriți și cu durere își întorceau ochii către pustiile Asiei. BĂLCESCU, O. II 64. ♦ Iarnă grea = iarnă geroasă și lungă. Vreme grea = a) furtună. Cărarea asta o știa, Și colo stînca de-adăpost Pe ploaie-n vreme grea. COȘBUC, P. I 232; b) (mai ales la pl.) vremuri, împrejurări critice. ♦ (Învechit; despre oameni) Dușmănos, inaccesibil. Se plînse de nemți că sînt grei și scumpi, că nu trimiseră pînă atunci nici oștiri, nici bani, nici ajutoare. BĂLCESCU, O. II 197.