agogică (< gr. ἀγωγή, agoghé „conducere”) 1. Nuanțarea mișcării (v. tempo (2)). 2. Disciplină muzicologică al cărei obiect este nuanțarea mișcării în vederea interpretării adecvate a textului muzical. Termenul a fost introdus de Riemann (Musikalische Dynamik und Agogik, 1884) drept corelativ la dinamică (1) care este nuanțarea intensității (2); dar în timp ce dinamica (2), ca disciplină muzicologică, studiază dozarea de orice fel a intensității, a. este domeniul exclusiv al devierilor de la mișcarea egală. Corelația organică dintre cele două concepte se reflectă îndeosebi în manierele (și îndicațiile) care sunt în același timp agogice și dinamice (ex. calando*). În afară de a. indicată de compozitori (v. agogice, semne, accelerando, rallentando, coroană etc.) există și o a. mai subtilă care se subînțelege în funcție de caracteristicile stilistice ale lucrării, realizarea veridică a acesteia din urmă constituie o probă a măiestriei interpretative. Cele mai vechi indicații de a. cunoscute azi se află în Luis Milan, El Maestro (1535), unde între secțiuni se indică a priesa „strâns repede” respectiva espazio „spațiat, rar”. Tempo rubato*, considerat de unii autori drept un caz special (sau chiar termen sinonimic) al a., nu intră în obiectul ei, acesta fiind nuanțarea subtilă a mișcării la una din voci (2), în timp ce pulsația metrică (v. metru) se menține neschimbată.

giusto (cuv. it. „just, exact, precis”), indicație de tempo (2) ce definește o mișcare exactă, fără excese sau fluctuații. Apare adesea lângă un alt termen de mișcare (ex. allegro* g.). Tempo g. se utilizează ca indicație de revenire la mișcare exactă în urma unui pasaj executat în tempo rubato*.

rubato (cuv. it. „furat”), indicație de tempo (2) ce desemnează o anumită libertate pe care și-o poate lua interpretul de a mări sau micșora unele valori* de note în avantajul expresiei artistice. ♦ Chiar dacă analiza strictă a termenului r. relevă alterarea termenului originar (v. tempo rubato), r. desemnează p. ext. mai mult decât o manieră de interpretare transmisă de practica instr. (în special pianistică); de acest concept se leagă accepția, generalizată astăzi, a unui r. ce reprezintă o îndepărtare de la redarea strictă a unui tempo metronomic prin unele fluctuații ale mișcării. Micile accelerări, răriri, suspensii și ezitări imprimă mișcării o libertate de desfășurare, o elasticitate și o simetrie imposibil de notat cu exactitate. În creația românească contemporană, r. apare sub influența genurilor improvizatorice*, a sistemului (II, 6) ritmic parlando rubato din folclor*. V.: aleatorism; doină; eterofonie.

swing ([swiŋ] „legănare”) (JAZZ), factor de natură emoțională care rezultă din relația emisiune-percepție dintre muzician și auditor, ca urmare a manierei specifice de tratare a timpului (1, 2) muzical. Element vital al muzicii de jazz*, s. este acea calitate a execuției care produce auditoriului o continuă și imperioasă tentativă de a concilia dualitatea existentă dintre timpii melodiei (melodia având în permanență o doză de libertate ritmică) cu timpii riguroși egali ai pulsației ritmului de bază (v. și tempo rubato). Este efectul subiectiv rezultat din repetarea continuă a unor scurte stări de tensiune urmate imediat de stări de detență. Un muzician ce cântă cu s. rămâne pe alocuri aproape imperceptibil în urmă față de ritmul piesei, fără a depune vreun efort pentru aceasta, ci, din contră, cântând cu o perfectă siguranță și o totală decontractare. S. depinde de interpret, de stiluri* și epoci, fiind condiționat de preciziunea atacului (1), accentuarea contratimpilor*, iar, pentru instr. melodice, și de inflexiuni (2), intonație (I, 2) și frazare (2); pentru execuția vocală, s. depinde și de felul în care cântărețul își plasează silabele în timp. S. este întotdeauna întreținut, exaltat, adus la paroxism prin execuția dinamizatoare a secției ritmice.

tempo rubato (loc. it. „durată furată”), indicație și implicit manieră de interpretare care constă în modificarea unor durate (II) în timp ce pulsația metrică se menține neschimbată. Termenul a fost introdus de P. Fr. Tosi (Opinioni de’ cantori antichi e moderni, 1723). Indicații și recomandări practice privind această manieră se găsesc deja în scrierile lui Zacconi (1592), Peri (1600), Caccini (1602), apoi, după Tosi, la Quantz (1755), Ch. Ph. E. Bach (1753, 1787), L. Mozart (1756), W.A. Mozart (1777), D.G. Türk (1789). În această accepție a termenului, t. este o manieră indispensabilă atât în interpretarea monodiei* acompaniate a basului continuu* cât și în aceea a stilului pianistic mozartian sau chopinian (unde devine un element expresiv deosebit de caracteristic). Unii autori descriu, alături de t. zis „sever” (germ. gebundenes t.) și un t. liber care constă în „grăbirea și reținerea capricioasă a mișcării în ambele mâini” (Czerny, 1846), acesta însă, aidoma conceptului parlando rubato adoptat de folcloriști care stă la baza sistemului (II, 6) ritmic cu același nume, întră în obiectul agogicii*. Confuzia terminologică între rubato* și t. s-a ivit (după Eggebrecht, 1955) în urma dispariției practicii de acomp. de tip baroc*, în timp ce termenul tempo* și-a pierdut treptat sensul de „timp, valoare, durată” și a devenit sinonimul cuvintelor „mișcare, viteză”.

expresie, semn de ~, semn grafic ce indică gradațiile expresive (v. agogice, semne; dinamice, semne) ce însoțesc un text muzical, sporindu-i expresivitatea. (Ex. semne agogice: accellerando, rallentando, rubato, a tempo, Tempo I°; Semne dinamice: niente, p, pp, ppp, f, ff, fff, sf, sfz, dim., perdendosi, molto (f), con passione, con sentimento etc.).

Dealul Mohului, cântec ritual de seceriș, încadrat într-un ceremonial complex; se execută în grup mixt, la sfârșitul seceratului. Are o temă mitologică, legendară: preamărirea alegorică a forțelor naturii care condiționează creșterea recoltei și disputa pentru întâietate a surorilor acestora. Melodia, o pentacordie* cu substrat pentatonic*, are formă fixă ternară (A, B, C), se desfășoară în tempo (2) tărăgănat, în ritm liber, parlando rubato; are caracter solemn. Cântecul face parte dintr-un complex de acte ceremoniale cu caracter agrar din seria actelor legate de fertilitate: confecționarea unei (sau mai multor) cununi din cele mai frumoase spice de grâu, purtarea ei (lor) de o fată (de mai multe sau de un fecior) în alai (format din purtătoarea cununii, grupul secerătoarelor, feciorii, restul muncitorilor), uneori însoțiti de lăutari; udarea cununii, sosirea la casa „gazdei” (stăpânul holdei secerate), încercarea de răpire a cununii, înconjurarea mesei, alegerea unui fecior care să ia cununa, rostirea unei orații (cu elemente comune plugușorului), masa și petrecerea comună. Succesiunea „actelor” diferă pe plan regional. Obiceiul se păstrează numai în Transilvania. Este cunoscut și de alte popoare din E și din centrul Europei. Cu o desfășurare spectaculoasă, de mare amploare, obiceiul are astăzi un caracter de veselie, de sărbătoare a culegerii roadelor bogate.

INDICAȚII DE EXECUȚIE MUZICALĂ. Adv. Adagietto, adagio, adagio assai, addolcendo, addolorando, adirato, affeto, affetuoso, affretando, allargando, alla breve, allegretto, allegro assai, amabile, amoroso, andante, andantino, a piacere, arioso, assai, a tempo, calando caloroso, cantabile, capriccioso, commodo, con anima, con brio, concertino, con moto, crescendo, descrescendo, diluendo, diminuendo, dolce, dolente, facile, forte-piano, fortissimo, forzato, frettando, funesto, furioso, giocoso, glissando, grave, imitando, irato, larghetto, largo, legato, lento, libero, maestoso, marcando, marcato, marciale, mezzo forte, mezzo piano, mezzo tinto, moderato, molto, morendo, non troppo, ostinato, patetico, pesante, pianissimo, piano, poco, precipitando, prestissimo, presto, rallentando, recitando, religioso, rinforzando, risoluto, ritardando, ritenuto, rubato, scherzando, sforzando, sforzato, smorzando, sostenuto, stacato, temperando, vibrando, vibrato, vivace, vivo. V. forme și genuri muzicale.

agogice, indicații și semne ~. Ad libitum*, senza misura, a suo arbitrio, a piacere*, a capricio* etc. indică o interpretare liberă, bogată în efecte agogice. Accelerando*, stringendo*, indică grăbirea iar rallentando*, ritardando*, ritenuto*, încetinirea treptată a mișcării până la proxima indicație de tempo (2). Semnele de cezură* (’; /; //) scrise după o notă (1) sau pe o bară (II, 3) de măsură indică o scurtă suspendare prin pauză*, a pulsației metrice, iar coroana* aplicată pe o notă, pe o pauză sau pe o bară de măsură – oprirea pulsației sau prin lungirea notei sau a pauzei; aceste semne apar și combinate, respectiv peste semnele de cezură /, //, ///, se aplică câte o coroană* ( ̯ ). Etnomuzicologia* folosește semnele ∪ ∩ prin care se indică câte o minimă lungire respectiv scurtare a notei corespunzătoare, acestea însă sunt de cele mai multe ori maniere de domeniul rubato-ului. A. și, în același timp, dinamice*: calando*, smorzando*, morendo*, deficiendo.