INEPT, -Ă, inepți, -te, adj. (Rar) Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

MĂGĂREȘTE adv. Ca măgarii (1), în felul măgarilor; fig. cu impertinență; stupid. – Măgar + suf. -ește.

STUPID, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

TÂMPIT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

STUPIDITATE, stupidități, s.f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune, prostie. 2. Faptă sau vorbă de om stupid.

STUPIZENIE, stupizenii, s. f. (Rar) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie.

ABSURD adj., s. 1. adj. aberant, ilogic, nelogic, nerațional, prostesc, stupid, (livr.) elucubrant, irațional. (O situație ~.) 2. s. v. absurditate.

BALAMUT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defăimător, denigrator, gângav, gângăvit, gângâit, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BLEOMB adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BLEOT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BOBLETIC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BOBLEȚ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

BUDALA adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

CHERAPLEȘ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

CHIOMB adj., s. v. bleg, miop, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ELUCUBRANT adj. v. aberant, absurd, ilogic, nelogic, nerațional, stupid.

FLAIMUC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

FLEȚ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

GĂGĂUȚĂ adj. invar., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

GOGOMAN adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

HAPLEA adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

HĂBĂUC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

IDIOT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tâmpit, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tâmpit. (O glumă ~oată.)

INEPT adj. v. nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid.

IRAȚIONAL adj. v. absurd, ilogic, nelogic, nerațional, stupid.

LUD adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

MANGOSIT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

METEHĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

METELEU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

MOTOFLETE adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

MOTOLOG adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

MUTĂLĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NATANTOL adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂBÂRGEAC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂHUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂTĂBÂZ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂTÂNT adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂTÂNTOC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂTRUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂTRUȚ adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂUC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂVLEG adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NĂVLIGOS adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NEBLEZNIC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

NERODOI adj., s. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÂNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

NEROZESC adj. nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, netot, prostesc, stupid, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O comportare, o faptă ~.)

NEROZEȘTE adj. necugetat, neghiobește, prostește, stupid. (S-a comportat ~.)

PLIURD adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

PONC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

PRICĂJIT adj., s. v. afurisit, bleg, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, lepros, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, rău, stupid, ticălos, tont, tontălău.

PROST adj., s., adv. 1. adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătântoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbârgeac, nătăbâz, nătânt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălâmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) 2. adj. v. naiv. 3. adj., s. v. incult. 4. adj., s. v. incapabil. 5. adj. v. netalentat. 6. adj. v. nereușit. 7. adv. v. anapoda. 8. adj. v. inferior. 9. adj. v. nefavorabil. 10. adj. v. redus. 11. adj., adv. v. incorect. 12. adj. v. greu. 13. adj. v. neplăcut. 14. adj. v. rău. 15. adv. v. rău. 16. adv. insuficient, puțin, rău. (O muncă ~ plătită.)

PROSTAN adj., s. v. bleg, natăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

PROSTATIC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

PROSTĂNATIC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

PROSTESC adj. 1. nătâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, stupid, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O atitudine ~ească.) 2. dobitocesc. (O vorbă ~ească.) 3. v. nebunesc. 4. v. absurd.

PROSTEȘTE adv. 1. necugetat, neghiobește, nerozește, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitocește. (Înjură ~.) 3. v. nebunește.

PUNCĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

SEC adj., s. v. bleg, incapabil, infirm, invalid, nătăfleț, nătărău, nătâng, necapabil, neghiob, neputincios, nerod, netot, prăpădit, prost, prostănac, schilod, slăbănog, stupid, tont, tontălău.

STUPID adj., s., adv. 1. adj. v. absurd. 2. adj., s. v. prost. 3. adj. v. prostesc. 4. adj. idiot, tâmpit. (O glumă ~.) 5. adv. v. prostește.

ȘUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ȘUIETIC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TANĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TĂLĂLĂU adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TĂLĂȘMAN adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TĂLÂMB adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TĂRĂNTUC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TÂMPIT adj., s. 1. adj., s. v. idiot. 2. adj. v. stupid. 3. adj. îndobitocit, prostit. (Om ~ de viața pe care o duce.) 4. adj. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.)

TONTAN adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TONTOLETE adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TONTOLOG adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

TONTOVAN adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ZEVZEC adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

stupid adj. m., pl. stupizi; f. sg. stupidă, pl. stupide

BLEG bleagă (blegi, blege) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale și atârnă în jos; pleoștit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka

BOACĂN ~ă (~i, ~e) fam. Care vădește lipsă de inteligență; absurd; stupid; prostesc. * A o face ~ă a face ceva cu totul nepotrivit; a proceda în mod prostesc. [Sil. boa-căn] /Orig. nec.

IDIOT ~oată (~oți, ~oate) și substantival (despre persoane) 1) Care suferă de idioție; cu capacități mintale foarte reduse; imbecil; cretin. 2) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmpit; stupid; nerod; netot. [Sil. -di-ot] /<fr. idiot

INEPT ~tă (~ți, ~te) Care este lipsit de logică; fără nici o noimă; absurd; stupid; alogic; aberant. /<fr. inepte, lat. ineptus

NĂTÂNG ~gă (~gi, ~ge) 1) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob: tâmp; tont; nătărău; netot; nerod; năuc; stupid. 2) Care vădește lipsă de supunere; încăpățânat; îndărătnic. Fire ~gă. 3) rar Care nu are nici un sens; care este fără noimă; nerod. Spaimă ~gă. /<sl. netengu

NĂUC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care nu poate judeca limpede, fiind într-o stare de tulburare temporară (din cauza fricii, somnului, băuturii etc.); buimac; zăpăcit; bezmetic. 2) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid. /<sl. neuku

NEGHIOB ~oabă (~obi, ~oabe) 1) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; tâmp; nerod; năuc; netot; tont; nătărău; nepriceput; stupid. 2) Care este lipsit de îndemânare; neîndemânatic; stângaci. /Orig. nec.

NEROD ~oadă (~ozi, ~oade) și substantival 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; tâmp; netot; năuc; stupid. 2) Care nu are nici un sens; care este fără noimă; prostesc; stupid; nătâng. /<bulg. neroda

NETOT ~oată (~oți, ~oate) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nerod; tâmp; tont; nătâng; năuc; stupid. /ne- + tot

PROST² proastă (proști, proaste) și substantival 1) (despre persoane sau despre manifestări ale lor) Care vădește lipsă de inteligență; netot; neghiob; nătărău; nătâng; nerod; tont; stupid; tâmp; năuc. ◊ Dă în gropi de ~ ce e, ~ ca noaptea, un ~ și jumătate foarte prost. A o face pe ~ul a se preface că-i prost. 2) înv. Care se trage din popor; de jos; de rând. ◊ Soldat ~ soldat fără grad. 3) înv. Care nu știe carte; neștiutor de carte; neînvățat. 4) Care este de calitate inferioară; lipsit de valoare; nesatisfăcător; necorespunzător; ordinar. Poezii proaste. 5) (despre situații, știri etc.) Care provoacă neplăcere, nemulțumire; care supără; supărător. ◊ Glumă proastă glumă care nu stârnește râsul, ci jignește. Vorbă proastă vorbă care insultă. 6) (despre timp sau despre perioade de timp) Care nu este prielnic; nefavorabil; urât; rău. 7) Care are pregătire slabă într-un domeniu de activitate; care este sub nivelul cerințelor unei specialități; necalificat; nepregătit. /<sl. prostu

STUPID ~dă (~zi, ~de) 1) Care este lipsit de logică; fără rost; absurd; inept; alogic; aberant. Moarte ~dă. 2) și substantival (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă lipsă de inteligență; neghiob; tâmp; nerod; netot; nătărău; prost; tont; năuc. /<fr. stupide, lat. stupidus

STUPIDITATE ~ăți f. 1) Caracter stupid. 2) Vorbă sau faptă stupidă. [G.-D. stupidității] /<fr. stupidité, lat. stupiditas, ~atis

TÂMP ~ă (~i, ~e) 1) și substantival rar (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tont; nătărău; nătâng; netot; nerod; stupid; năuc. 2) reg. (despre obiecte de tăiat) Care are tăișul sau vârful ros și nu mai taie. /<sl. tonpu

TONT toantă (tonți, toante) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; nătâng; tălălău. /Orig. nec.

ZĂLUD ~dă (~zi, ~de) 1) Care și-a pierdut facultatea de a judeca normal; care și-a ieșit din minți; zănatic; zăpăcit; smintit; țicnit; scrântit; bezmetic. 2) Care este nestatornic; fluturatic. 3) Care vădește lipsa de inteligență; prost; nerod; năuc; stupid; netot; tont; nătărău; nătâng. /<bulg. zaluden

CRETINIZA vb. I. tr., refl. (Fam.) A face sau a deveni cretin, stupid. [Cf. fr. crétiniser].

bot (boturi), s. n. 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. 2. Bot (de animal). 3. Cocoașă. < Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă, chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „foarte puțin probabil” și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare să fi fost „plin la față, bucălat” și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză. [1053]

CRETIN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de cretinism. ♦ Stupid, imbecil, idiot. [< fr. crétin].

INEPT, -Ă adj. (Rar) Prost, tîmpit; stupid. [Cf. fr. inepte, lat. ineptus].

bolovan (bolovani), s. m. – 1. (Înv.) Idol, statuie. – 2. Piatră, pietroi. – Var. balvan, bîlvan, bulvan, s. m. (Olt., și Banat, buștean, trunchi; placă de bază, talpă). Sl. bolŭvanŭ „statuie, columnă” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Fremdw. 76; Lexicon, 11; DAR; Rosetti, GS, V, 161). Miklosich crede că acest cuvînt nu este propriu sl., ci de origine tăt., pe cînd Berneker 41 îl derivă din per. pahlawān „erou” (› rom. pehlivan) și îl explică prin monumentele ridicate în memoria morților iluștri. Explicația nu pare probabilă. Pe lîngă dificultățile istorice, o contrazice ideea că un termen sl. de cultură a putut ajunge în rom. să însemne ceva material și general, ca și circumstanța că sensul primar al cuvîntului sl. trebuie să fi fost probabil acela de „piatră”, înainte de a ajunge să însemne „statuie”; cf. cele spuse la bolf, și rut. bouvan „masă informă”, slov., cr. balvan „stupid”, mag. bálvány „volum”, cuvinte imposibil de considerat der. de la un etimon comun „statuie” sau „idol”. Var., din sb. slov. balvan „bîrnă” (Hasdeu 3095). Der. bolovăni, bolohăni, vb. (a pietrui; a umfla; a holba, a căsca ochii), care a ajuns să se confunde cu der. de la bolocan; bolohăneală, s. f. (umflare, mai ales a sînilor); bolohănitură, s. f. (întărire); bolovăniș, s. n. (teren pietros, cu bolovani); bolovănos, adj. (cu mulți bolovani).

bot (boturi), s. n. – 1. Umflătură, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjită. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoașă. Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl definește „lignum quodvis fractum, vel usu detritum”, pentru al cărui sens cf. bont. Un lat. *botium sau *bottium este de asemenea sugerat de it. bozza „umflătură, cocoașă”, fr. bosse „cocoașă”, sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil și să se plece de la o rădăcină expresivă (cf. Pușcariu, Dacor., VII, 475), căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai păstrează în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresivă este cea care trebuie să fi dat naștere var. boț, s. n. (bot, obiect rotund în general; cocoloș; gălușcă; chiftea; tumoare, umflătură, bolfă; guvid, Cottus gubio) și bont, adj. (fără vîrf, tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a fost în general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru boț, mag. bocs „chiftea”, sau bg. buca „cocoloș; cocoașă”; și (I, 27) pentru bot un lat. *botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Șeineanu, Semasiol., 103; și Candrea, Éléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat că „foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „prea îndepărtat din punct de vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484, vede în „bont” un der. de la mag. buta, ipoteză reluată de DAR. Pentru bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr. bout, și alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie să se reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru boț, admite necesitatea unui lat. *bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; și Lahovary 320 se referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); boțos, adj. (cu bulb); boțuț, s. m. (varietate de ciuperci); botișor, s. m. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boți, vb. (a rotunji, a da o formă rotundă; a strivi, a mototoli); îmboți, vb. (a încreți, a mototoli); boțitură, s. f. (cocoloș); Boțolan, s. m. (nume de bou); botniță, s. f. (apărătoare care se leagă la botul unor animale); îmbotnița, vb. (a pune botniță); botgros, s. m. (pasăre, Cocothraustes vulgaris); botroș, s. m. (pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; supărat, bosumflat); al cărui sens primar pare a fi fost „plin la față, bucălat”, și care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. și bosumflat), ajunge să se confunde cu buză și, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. și butuc, buză.

botă s. f. – Pic, strop, nimic. Mag. bőtő, de la betű „literă” (Bogrea, Dacor., III, 728); cf. bechi. DAR trimite eronat la it. boto „stupid” sau megl. buta „tont”.

budala (-le), s. m. – Tont, stupid, prost. – Var. budulac, budulaș. Mr. budală. Tc. budala (Cihac, II, 484; Șeineanu, II, 60; Lokotsch 338; Ronzevalle 61); cf. ngr. μπουντάλας, bg., sb. budala. D. Zamfirescu folosește cuvîntul cu sensul de „gras, corpolent”, probabil prin confuzie cu budihală.

STUPID, -Ă adj. 1. (Adesea adv.) Lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (Despre oameni) Idiot, prost, mărginit, tîmpit. [Cf. fr. stupide, lat. stupidus].

STUPIDITATE s.f. 1. Însușirea de a fi stupid; tîmpenie, prostie, imbecilitate. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază lipsită de conținut. [Cf. fr. stupidité, lat. stupiditas].

CRETIN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de cretinism. ◊ stupid, imbecil, idiot. (< fr. crétin)

INEPT, -Ă adj., s. m. f. (om) prost, tâmpit; stupid. (< fr. inepte, lat. ineptus)

STUPID, -Ă adj. 1. (și adv.) lipsit de sens, de rațiune; absurd. 2. (despre oameni) care denotă lipsă de inteligență; idiot, prost, mărginit, nătâng. (< fr. stupide, lat. stupidus)

STUPIDITATE s. f. 1. însușirea de a fi stupid; tâmpenie, prostie, imbecilitate. 2. faptă, vorbă de om stupid; exprimare lipsită de conținut. (< fr. stupidité, lat. stupiditas)

găgăuț (-ți), s. m. – Nume al unei populații de origine cumanică, în sudul Basarabiei. Cuman. (tc.) kök uz „ușă albastră”, cf. rus. gagauz (Vasmer, I, 249). Nu are legătură cu găgăuț „stupid”, împotriva părerii din DAR.

gogoman (gogomani), s. m. – Tont, stupid, prost. – Var. guguman. Creație expresivă, bazată pe *gog „tont”, cu suf. expresiv -man (Șeineanu, Semasiol., 229; Iordan, BF, VII, 285), Cf. gogă. Nu par posibile der. propuse de Cihac, II, 112 (de la gîg- cu suf. -man) și Tiktin (de la gogu-mamei). – Der. gogomănie (var. gugumănie), s. f. (prostie, tîmpenie, nerozie). – Din rom. provine rut. gogoman (Candrea, Elemente, 408).

de-a-n boulea expr. prostește, în mod stupid.

Garcea s. invar. (iron.) polițist prost / stupid.

mutant, -ă, mutanți, -te s. m., s. f. (iron.) 1. (persoană) proastă / stupidă. 2. persoană cu un comportament ciudat. 3. persoană neadaptată într-o colectivitate.

măgărește adv. cu impertinență; stupid

manageriza vb. I A (se) transforma în manager ◊ „Utilizând portițele oferite de o serie de legi stupide (sau mai rar, special întocmite așa), unii membri ai nomenclaturii se vor manageriza, devenind un fel de noi capitaliști [...]” ◊ Rev. 22 14 IX 90 p. 2 (din manager + -iza; D. Urițescu CV 85)

*2) brut, -ă adj. (fr. brut, d. lat. brutus, greoĭ, stupid). Care nu e format, necĭoplit, grosolan: om brut. Cum l-a produs natura, nativ: diamant, aur brut. Zahăr brut, nerafinat. Corp brut, inert, fără vĭață, ca o peatră. Produs brut, acela din care nu s’au scos cheltuĭelile, în opoz. cu net. Greutate brută, aceĭa din care nu s’a scăzut daraŭa. Adv. În mod brut: a socoti brut.

dobitóc n., pl. oace (vsl. do-bytŭkŭ, avere, d. do-byti, a dobîndi; bg. dobitŭk, dobitoc, animal, pol. dobytek, cîștig cu vitele, pradă. V. dobîndă. V. și nătîntoc). Vechĭ. Avere. Azĭ. Animal, maĭ ales vită. Adj. -oc, -oacă. Prost, stupid: măĭ dobitocule!

dobitocésc, -eáscă adj. (d. dobitoc). Animalic, de animal. Stupid: față dobitocească.

*idiót, -oátă adj. și s. (fr. idiot, lat. idióta, idiot, d. vgr. idiótes, care n’are educațiune liberă, neînvățat, necercat în lume, prost). Prost, stupid: om idiot, casă de construcțiune idioată. Adv. A vorbi idiot.

neghĭób, -oábă adj. (cp. cu ung. nagyobb, maĭ mare). Prost, stupid, imbecil. De neghĭob: vorbă neghĭoabă. Subst. Un neghĭob.

stupid adj. m., pl. stupizi; f. stupidă, pl. stupide

beoțian m. 1. locuitor din Beoția; 2. fig. om stupid.

bleojdì (blejdì) v. a deschide tare ochii și a se uita cu o mirare stupidă. [Origină necunoscută].

brut a. 1. grosolan (în stare cum l’a produs natura): om brut; 2. care n’a fost rafinat: zahăr brut, aur brut; 3. lipsit de viață, inert: corp brut, piatră, sau mineral; 4. în comerț, totul fără scăderea cheltuielilor: produs brut; greutate brută, fără a ținea în seamă daraua. ║ m. 1. animal fără rațiune; 2. fig. om stupid și grosolan.

dobitoc n. 1. animal, mai ales domestic, vită; 2. fig. stupid, idiot [Slav. DOBITŬKŬ, avere; la popoarele pastorale vitele sunt principala lor bogăție (v. marfă)].

cretin m. 1. cel afectat de cretinism; 2. fig4. om stupid.

idiot a. și m. lipsit de minte, stupid. [La Greci, idiot desemna pe omul din popor (în opozițiune cu omul public și cu magistratul), de unde cel lipsit de învățătură sau și a cărui minte nu s’a desvoltat].

inept a. lipsit de aptitudine, de bun simț, stupid.

năuc a. și m. stupid. [Slav. NĬEUKŬ, ignorant].

nerod a. prost, stupid. [Slav. NERODŬ, inept].

măgar m. 1. asin; 2. pl. boldurile sau țerușile unei case țărănești; 3. două lemne încrucișate pe care s’așează lemnele de tăiat cu ferestreul; 4. fig. stupid. [Albanez MAGAR].

mangafà f. (în. graiul mahalagiilor), personaj ridicul și greoiu: mangafaua pleacă miercuri CAR. [Turc. MANKAFA, stupid].

stupid a. și m. greoiu la minte.

stupiditate f. 1. lipsă de minte și de judecată; 2. vorbă sau faptă stupidă.

tălășman m. Mold. 1. tâlhar (epitet dat boilor și cailor; cf. haram); 2. fig. tont, stupid. [Turc. TALAȘMAN, arțăgos],

vandalism n. faptă de Vandali: distrugere stupidă a monumentelor artei sau științei.

vită f. 1. animal domestic ca boul, oaia, capra; 2. fig. și fam. ființă stupidă. [Vechiu-rom. vită, animal în genere = lat. VITA, vieață, de unde vietate (cf. gr. ZÓON, animal și ZOÈ, vieață)].

stúpid, -ă adj. (lat. stúpidus). Prost, greoĭ la minte: om stupid. Care arată stupiditatea: răspuns stupid. Adv. Cu stupiditate. – Fals stupíd (după fr.).

*stupiditáte f. (lat. stupiditas, -átis). Defectu de a fi stupid. Vorbă saŭ faptă de stupid: ce stupiditățĭ!

TÂMPIT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.

STUPID, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește, trădează lipsă de inteligență, de pricepere. – Din fr. stupide, lat. stupidus.

STUPIZENIE, stupizenii, s. f. (Fam.) Stupiditate (2). – Stupid + suf. -enie.

INEPT, -Ă, inepți, -te, adj. Prost, stupid, tâmpit. – Din fr. inepte, lat. ineptus.

MĂGĂREȘTE adv. (Rar) Ca măgarii (1), în felul măgarilor; fig. cu impertinență; stupid. – Măgar + suf. -ește.

BOACĂN, -Ă, boacăni, -e, adj. (Familiar) Nepotrivit, prostesc, stupid. Orice privesc e boacăn, trist, urît. ALECSANDRI, T. 1313. ♦ (Mai ales despre acțiuni omenești) Care contravine normelor obișnuite, care poate avea consecințe rele, grave. L-am prins cu alta mai boacănă. CARAGIALE, O. I 154. ◊ Expr. A făcut una boacănă sau a făcut-o boacănă = a făcut ceva din cale-afară de prostesc, de nepotrivit. Cîte-ai făcut boacăne de cînd m-ai luat și pînă acum, toate-au fost cum au fost; dar asta le-a făcut vîrf. ȘEZ. LX 53.

GOLĂNESC, -EASCĂ, golănești, adj. (Rar) De golan. Amarnic îl ustura pe Ion Ghețu, copilandrul de 16 ani, rînjetul stupid, golănesc, cu care-l întîmpina... omul acela cu mîna grea și mintea primitivă... zbirul unei grupe de muncitori. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 10/1.

CRETIN, -Ă, cretini, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de cretinism. Nicolai al II-lea era un biet cretin abrutizat de alcool. LIT. ANTIMONARHICĂ 161. ♦ Persoană stupidă, imbecil, idiot.

MIC ², -Ă, mici, adj. 1. (În opoziție cu mare) Care este sub dimensiunile obișnuite, sub mărimea mijlocie; de dimensiuni, de proporții reduse. Ochii ei mici nu părăseau o clipă pe nevasta lui Lipan. SADOVEANU, B. 53. Boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc, vinde-i și cumpără alții mai mici. CREANGĂ, P. 39. Adă-mi aice hărțile cele mici. DRĂGHICI, R. 18. Buturuga mică răstoarnă carul mare. ◊ Degetul mic = degetul cel mai subțire, așezat lîngă inelar și mai scurt decît acesta. Literă mică = literă folosită în mod obișnuit în interiorul, cuvintelor. ◊ Loc. adv. În mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A (se) face mici fărîme v. fărîmă. (A fi) mic la os = (a fi) cu oase mici, delicate. Slăbuț, timid, mic la os, cam deșirat la trup, cu pielea străvezie. BASSARABESCU, S. N. 26. ♦ (Despre suprafețe, așezări etc., în opoziție cu vast, extins) Satu-n vale pe-o colină, Mic și vesel: colo-n fund. COȘBUC, P. I 261. [Făgărașul este] oraș mic, cu o cetate foarte mică. GOLESCU, Î. 26. ♦ (În opoziție cu încăpător, cuprinzător, spațios) Cu capacitate redusă, strîmt. Cameră mică. Sac mic. ▭ Cea mai mică barcă a vaporului era legată la scară. BART, E. 184. ♦ (În opoziție cu înalt) Care nu atinge înălțimea sau măsura mijlocie; scurt, scund. Văzîndu-mă așa mic... mi-au pus numele Tîndală. NEGRUZZI, S. I 247. ♦ (Despre ape) Puțin adînc; (în opoziție cu lat) îngust. Mă scăldam în gîrlă, eram tocmai la apă mică. DELAVRANCEA, la TDRG.2. (Determină cantitatea, numărul; în opoziție cu mult, abundent) Puțin, redus, limitat. Ceată mică. Sumă mică. ♦ (Despre surse de lumină și căldură care pot fi reglate) Stătea pe gînduri și se uita la lampă. O făcu iarăși mai mică. DUMITRIU, N. 277. 3. (Despre sunet, glas, voce, etc.. în opoziție cu puternic, tare) Slab, scăzut, puțin intens, încet, stins. Din frunzișurile grele... Tot mai vin Glasuri mici de păsărele. TOPÎRCEANU, B. 39. Începu cu vorbă mică... băiatul să zică. PANN, P. V. III 47. Cel mai mic sunet ce auzea îl înspăimînta. DRĂGHICI, R. 40. 4. (Despre zi, noapte, în opoziție cu lung) Care durează puțin, scurt. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Pentru mîndra care-mi place Trei zile la domni aș face; Da pentru care-i urîtă, Una mică-mi pare multă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11. 5. (Despre persoane; în opoziție cu matur, vîrstnic) în vîrstă fragedă, nevîrstnic; copil, (la comparativ) mai tînăr. M-am gîndit la mine, la mine cînd eram mic. SAHIA, N. 32. De la o boală ce-am avut, cînd eram mic, mi-am schimbat numele. CREANGĂ, P. 149. Cînd era mică a căzut din scrînciob. NEGRUZZI, S. I 59. ◊ (Substantivat) Emisiune radiofonică pentru cei mici. ◊ Loc. adv. De mic = din vîrstă fragedă, din copilărie. Încă de mic Te cunoșteam pe tine. EMINESCU, O. I 175. În amar trăind de mică, Ochi-mi plîng, sufletu-mi geme. ALECSANDRI, P. I 16. ◊ Expr. Din mica copilărie = din vîrstă fragedă. El din mica copilărie au fost dat cătră aceste. DRĂGHICI, R. 73. Cu mic cu mare (sau mic și mare) = toată lumea, toți. Atunci mulțimea cu mic cu mare... strigară într-un grai. ISPIRESCU, L. 40. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Mic de zile v. z i. ♦ Uneori la superlativ, alteori precedat de «cel», «ăl») Ultimul născut dintre mai mulți frați; mezin. Nu după multă vreme se și însoți cu fata cea mai mică. ISPIRESCU, L. 8. [Iedul] cel mic era harnic și cuminte. CREANGĂ, P. 19. Fratele cel mai mic De-i mai mic, e mai voinic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. 6. (În opoziție cu important, însemnat, principal etc.) Fără prea mare valoare, lipsit de importanță, neînsemnat. Devin tot mai mic față de dînsa. IBRĂILEANU, A. 101. Dacă pentru cel mai mic lucru ar fi să se tot mînie unii și alții, cînd se gioacă vro piesă, apoi n-ar mai fi chip de-a avea Teatrul Național. ALECSANDRI, T. I 156. ◊ Prînzul cel mic v. prînz. 7. (Despre oameni-și manifestările lor; în opoziție cu generos, nobil) Meschin, lipsit de noblețe, de măreție. Cît de mică, de stupidă, de stricată e lumea. GHEREA, ST. CR. I 109. Toate patimile cele mici trăiesc încă. ARHIVA R. I. IV Ici, umbre de noroade le vezi ocîrmuite De umbra unor pravili călcate, siluite De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici. ALEXANDRESCU, M. 5. ◊ Expr. Mic la suflet = cu caracter josnic, meschin, egoist, lipsit de generozitate. Noi... la niște astfel de oameni le zicem mișei, ori mici la suflet. ISPIRESCU, U. 63. Este mic la suflet! Ce rușine! DRĂGHICI, R. 73. Mic la minte = cu orizont limitat; mărginit. El e mare și stogos. La minte mic și prost! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. 8. (Indicînd o ierarhie) Care se află pe o treaptă inferioară în comparație cu alții (v. subaltern), care nu are autoritate, putere (mare). Își luă ziua bună de la toți boierii cei mari și cei mici. ISPIRESCU, L. 4. Cine-i mic vrea a fi mare. ALECSANDRI, P. II 107. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ (Substantivat) Fii bun, mare vornic, și îngăduie mai micului dumitale să stea lîngă jupîneasa Leana. VISSARION, B. 284.

OLIGARHIE, oligarhii, s. f. 1. (În antichitate și în evul-mediu) Formă de guvernămînt în care puterea aparține exclusiv vîrfurilor aristocratice. Oligarhia venețiană din secolul al XIV-lea. ♦ Stat în care există această formă de guvernămînt. 2. Grup restrîns de persoane care, prin averea și poziția lor socială, domină viața politică și economică a unui stat capitalist. Oligarhie financiară. ▭ Iobăgia intelectuală, în care un autor se afla pînă acum cîțiva ani față de un bogătaș ori față de o mică și stupidă oligarhie, a încetat. IONESCU-RION, C. 115.

ONCTUOS, -OASĂ, onctuoși, -oase, adj. 1. (Franțuzism) Mieros, insinuant. Ion Ozun aprobă stupid cu un surîs onctuos. C. PETRESCU, C. V. 70. ◊ (Adverbial) Jean zîmbi onctuos, C. PETRESCU, Î. I 5. 2. (Rar) Unsuros, gras, uleios. – Pronunțat: -tu-os.

ORBEȘTE adv. 1. Ca orbii, fără a vedea (deslușit), pe dibuite, la întîmplare, la nimereală. Ai noștri trag în mod stupid, în sus, orbește, de altfel nici nu vedem nimic. CAMIL PETRESCU, U. N. 398. Constantul și Frusina înaintau orbește, plesniți de richiți, împiedecați de ierburi. GALACTION, O. I 152. 2. Fig. Fără un punct de vedere propriu, fără discernămînt, fără socoteală, în mod mecanic. Mergînd către o nemaipomenită primejdie, trebuie s-asculte orbește. CAMILAR, N. I 165. Mă deprinsesem prin urmare a crede orbește în prevestirile ei. HOGAȘ, M. N. 185. ♦ Necontrolat, nebunește, inconștient; pătimaș. Nu e destul să iubești orbește pe cineva, trebuie să știi să iubești. DEMETRIUS, C. 48.

TĂVĂLI, tăvălesc, vb. IV. 1. Refl. A se rostogoli pe jos, învîrtindu-se de repetate ori de pe o parte pe alta. Se tăvălea, se zvîrcolea ca un vierme. DUMITRIU, N. 255. După ce mă tăvăleam bine prin mîl și mă cufundam în apă... intram în moară. SADOVEANU, O. VII 294. La bani turcii năvălea Și pe gios se tăvălea. Dar pe badiul nu-l slăbea. ALECSANDRI, P. P. 125. Am un ou roșu; Unde se tăvălește, Iarbă nu mai crește (Focul). GOROVEI, C. 152. (Tranz.) Mama... părpălind niște pui tineri la frigare ș-apoi tăvălindu-i prin unt, pe la prînzul cel mic, cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 60. ◊ (Poetic) Mult era frumos și bine aici în fața valurilor ce se tăvăleau greoaie spre șesul depărtat. SLAVICI, O. II 11. ◊ Expr. A se tăvăli de rîs = a rîde cu mare poftă, a se prăpădi de rîs. Cînd ne aminteam de isprăvile lui Moțăt de la Tîrgul Ocnei, cel mai blastamat dintre noi, ne tăvăleam de rîs ca copiii. HOGAȘ, H. 68. 2. Tranz. A bate pe cineva trîntindu-l și tîrîndu-l pe jos. Se simțea acum vinovată față de el că din pricina ei a fost tăvălit în duminica aceea. PAS, Z. I 125. 3. Tranz. A murdări, a păta, a mînji. Fata babei i-au răspuns: Ce? Eu să m-apuc de-un lucru ca acesta și să-mi tăvălesc mînuțele? SBIERA, P. 209. Cum n-oi plînge, bădică, dacă vine... ista, de-mi tăvălește pînza cu picioarele lui. ALECSANDRI, T. 274. ◊ Fig. A, nu-ți tăvăli talentul prin saloanele bogate, Unde capul nu gîndește, Unde inima nu bate, Decît dup-o anumită și stupidă învoială. VLAHUȚĂ, O. AL. 73. ◊ Refl. pas. Privea mîhnit cum i se tăvăleau bunătate de covoare. VORNIC, P. 227. 4. Tranz. (Cu privire la iarbă, la flori etc.) A culca la pămînt, a călca, a strivi. Mergînd astăzi prin grădină, Găsii iarba tăvălită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278.

TÎMPIT, -Ă, tîmpiți, -te, adj. 1. Prost, idiot, nerod, stupid. M-am născut în niște zile cînd tîmpita burghezime... Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Poetul lovește în tîmpita mulțumire de sine. GHEREA, ST. CR. I 233. Aceste figuri serioase sau comice, mărețe sau ordinare, nobile sau tîmpite, frumoase sau urîte etc. poartă întipărirea secolului lor. ALECSANDRI, S. 25. ♦ Buimăcit, năucit, amețit. Rămase tîmpit sub potopul de înjurături. GALACTION, O. I 283. ♦ (Familiar) Care nu corespunde scopului, gustului; neplăcut, rău. (Adverbial) Tîmpit mai pute benzina asta! mîrîi, aruncînd valuri de fum pe nas și pe gură. GALAN, B. I 27. 2. (Învechit) Lipsit de vîrf, turtit. V. tîmp. Era un tînăr... ochii negri ca ai arapilor, nasul scurt și tîmpit. DRĂGHICI, R. 174.

PROSTESC, -EASCĂ, prostești, adj. 1. Care dovedește prostie, lipsă de logică sau de rațiune. V. stupid. Temerile mele sînt prostești. DUMITRIU, N. 121. Se pornește deodată pe un rîs prostesc de bucurie. REBREANU, I. 16. 2. (Rar) De calitate inferioară, fără valoare, sărăcăcios, de rînd, prost (3). Un talger rudăresc, cu două fețe, prostesc. PANN, la CADE.

PROSTEȘTE adv. Ca un prost, în mod prostesc, stupid. A rămas împietrit, cu gura căscată prostește, în fața acestui judecător, care nu credea în mărturia scrisă. POPA, V. 190. [Crîșmărița] tot ar fi stat mai mult lîngă noi, dacă n-am fi alungat-o prostește. CREANGĂ, A. 97. Ea umple oala prostește, Ne-ncercînd apa de fel, Și-i toarnă de-l opărește. PANN, P. V. I 98. ♦ Expr. A rîde prostește = a rîde cînd nu trebuie, fără motiv, fără rost. ◊ Ca un mojic, ca un bădăran. Și aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie și prostește. CREANGĂ, P. 292.

VANDALISM s. n. Acțiune de distrugere sălbatică a valorilor culturale, artistice etc. ale unui popor (v. barbar ie ); p. ext. distrugere stupidă, fără rost. Bătrînul își aduse aminte de vandalismul din scrin. D. ZAMFIRESCU, la CADE. Alergă la Galați să vadă cetatea... Vai! și pe aceasta vandalismul o surpă. NEGRUZZI, S. I 203.

SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendința de a exagera rolul și valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile numai din punct de vedere afectiv sau de a da în mod obișnuit precădere acestui criteriu. Fusese la Cernăuți la școală și se hrănise cu lecturi romanțioase, care dezlănțuiră în el un sentimentalism vaporos. CĂLINESCU, E. 58. A pune sentimentalism în relațiile de afaceri înseamnă a compromite și afacerile și sentimentul. REBREANU, R. II 47. Durerile imaginare au dispărut, falșul sentimentalism... dragostea aceea stupidă, etalată ca pe o tarabă, nu se mai vede. ANGHEL, PR. 185. ◊ Expr. A cădea în sentimentalism = a deveni sentimental. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. Cine umblă cu scrupuluri feciorelnice e osîndit mai dinainte să fie strivit de cei ce nu cunosc nici măcar din nume astfel de sentimentalisme romantice! REBREANU, R. I 22.

VÎRF, vîrfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (de obicei ascuțită) a anumitor obiecte înalte (casă, copac) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). Soarele turna din vîrful brazilor bogăția-i de foc. GALACTION, O. I 40. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. TOPÎRCEANU, P. 144. Se simți pătruns de o melancolie adîncă, privind vîrfurile munților ce păreau a cădea pe mănăstire. ALECSANDRI, O. P. 113. ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vîrf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. Cîte-ai făcut boacăne de cînd m-ai luat și pînă acuma, toate au fost cum au fost; dar asta le-au făcut vîrf. ȘEZ. IX 53. ◊ (Eliptic) Și, vîrf la toate, criza financiară, stupidă... a zdruncinat tot creditul. REBREANU, R. I. 47. (Plin) cu vîrf sau încărcat vîrf = plin de tot, pînă sus. I-a dat banița de făină cu vîrf. ▭ Vedeau silozuri, hambare, trenuri și vapoare, încărcate vîrf cu mărfuri scumpe. CAMILAR, N. II 179. Cu vîrf și îndesat v. îndesat²; Ore (zile, luni etc.) de vîrf = ore (zile etc.) în care o anumită activitate atinge intensitatea maximă. ♦ Fig. (Mai ales la pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unei clase sociale etc. Să crească neînțelegerile între subterani și vîrfurile administrative. DAVIDOGLU, M. 48. Și el, el vîrful mîndru al celor ce apasă, Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. EMINESCU, O. I 62. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Peste vîrful Oltului Suflă vîntul codrului. HODOȘ, P. P. 127. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vîrf de lance, cine mi te-ascute? BENIUC, V. 49. O comandă aspră răsună în vîrful coloanei militare. REBREANU, R. II 250. Prindea cu mult meșteșug gîtul de pui între vîrful cuțitului și fundul farfuriei. HOGAȘ, M. N. 37. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. ♦ Extremitatea unor părți ale trupului omului sau animalelor. I-a sărit numaidecît în spinare, izbindu-l cu vîrful cotului în ceafă. PREDA, Î. 65. Te-ai roșit pînă-n vîrful urechilor. PAS, Z. I 281. Își așeză pălăria pe vîrful capului. C. PETRESCU, C. V. 288. ◊ Loc. adv. Din vîrful buzelor = fără convingere, fără profunzime; p. ext. de mîntuială, superficial. Începu a gusta din pește mai mult din vîrful buzelor. SADOVEANU, O. VII 156. Dă ziua bună din vîrful buzelor și mă grăbesc s-o salut. id. ib. VIII 185. O luă spre Jidovița, agale, fluierînd din vîrful buzelor. REBREANU, I. 60. ◊ Expr. (În legătură cu verbe de mișcare) În vîrful (sau pe vîrfurile) degetelor (sau picioarelor) = cu corpul sprijinit numai pe degetele picioarelor; p. ext. tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. Se ridică în vîrful degetelor ca să vadă mai bine. SADOVEANU, B. 131. Ocolește în vîrful picioarelor casa... mai sînt cîțiva pași... A ajuns! BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 21. Se scoală bineșor și se duce în vîrful degetelor lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. A i se sui (cuiva) părul în vîrful capului = a i se face (cuiva) părul măciucă, v. măciucă. Lui Ipate i s-a suit tot părul în vîrful capului de frică. CREANGĂ, P. 159. (Rar) A i se sui (cuiva) tot sîngele în vîrful capului, se spune cînd cineva se aprinde la față sub un aflux de sînge (cauzat de furie, de rușine etc.). I se sui tot sîngele în vîrful capului de mînie. MARIAN, T. 202. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui poligon, a muchiilor unui poliedru etc. Piramida este corpul mărginit de un poligon și de plane determinate de laturile acestuia și de un punct... numit vîrful piramidei. GEOMETRIA S. 53. – Variantă: vîrv (SLAVICI, N. II 350, ȘEZ. III 157) s. n.

STUPID, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. Lipsit de sens, de rațiune, de conținut; absurd. De ce... să turbure această ultimă seară... amintind că viața e complicată și cu atît de absurde și stupide griji. C. PETRESCU, Î. I 11. Foarte umilit de ridicolul în care-l aruncase stupida lui supărare, Elefterescu a scoborît imediat tonul. POPA, V. 197. Simțea că-l sugrumă o emoție stupidă, revoltătoare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 116. ◊ (Adverbial) Cum să moară stupid, ca proștii, dintr-o ambiție a cuiva? CAMILAR, N. I 384. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligență, greoi la minte; mărginit, nătîng; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedește facultăți mintale reduse. Răspuns stupid.

STUPIDITATE, (2) stupidități, s. f. 1. Însușirea de a fi stupid, lipsă de rațiune, nătîngie, prostie. În stupiditatea lor, nici nu au conștiință de nefericirea lor. C. PETRESCU, C. V. 287. [Caragiale] n-a zugrăvit decît stupiditatea omenească. IBRĂILEANU, SP. CR. 245. 2. Faptă sau vorbă de om stupid; frază searbădă, lipsită de sens. A doua zi a fost năvală de cunoscuți... Fraze goale de conținut, stupidități. CAMIL PETRESCU, U. N. 428.

STUPIZENIE, stupizenii, s. f. (Rar) Manifestare de om stupid, vorbă sau faptă necugetată sau prostească; stupiditate. Comițînd gafe ca toți cei care, scoși dintr-ale lor, sînt capabili de o serie infinită de stupizenii. CAMIL PETRESCU, T. II 143.

SUBLIM², -Ă, sublimi, -e, adj. (Despre valori morale și intelectuale; p. ext. despre ființe, lucruri, creații ale omului) Care se ridică sau se află la o înălțime morală sau intelectuală, la un grad deosebit de frumusețe sau de desăvîrșire; superb, măreț, minunat. Aceste cuvinte aveau... sublimul lor înțeles numai pentru mine. GALACTION, O. I 247. Critica dădea sentințe, împărțea titluri: cutare operă e bună, cutare magistrală, sublimă, genială; cutare stupidă etc. GHEREA, ST. CR. I 26. Nu putură a nu recunoaște propria lor nulitate în alăturare cu sublimul eroism al mortului. HASDEU, I. V. 166. ◊ Sublima Poartă = guvernul sultanului în vechiul imperiu otoman.

ABSURD adj. ilogic, nelogic, nerațional, stupid, (livr.) irațional. (O situație ~.)

balamut adj., s. v. BÎLBÎIT. BÎRFITOR. BLEG. CALOMNIATOR. CLEVETITOR. DEFĂIMĂTOR. DENIGRATOR. GÎNGAV. GÎNGĂVIT. GÎNGÎIT. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PONEGRITOR. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

BLEG adj., s. 1. adj., s. nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai este!) 2. adj. indolent, lălîu, moale, molatic, molîu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~.) 3. adj. atîrnat, blegit, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.) erată

bleomb adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

bleot adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

bobletic adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

bobleț adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

budala adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

cherapleș adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

chiomb adj., s. v. BLEG. MIOP. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

flaimuc adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

fleț adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

găgăuță adj. invar., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

gogoman adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

haplea adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

hăbăuc adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

IDIOT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tîmpit, (rar) tîmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tîmpit. (O glumă ~.)

ILOGIC adj. 1. incoerent, nelogic. (Afirmații ~.) 2. absurd, nelogic, nerațional, stupid, (livr.) irațional. (O situație ~.)

inept adj. v. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEGHIOBESC. NEROD. NEROZESC. NETOT. PROSTESC. STUPID.

irațional adj. v. ABSURD. ILOGIC. NELOGIC. NERAȚIONAL. STUPID.

lud adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

mangosit adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

metehău adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

meteleu adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

motoflete adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

motolog adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

mutălău adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

natantol adj., s. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

năbîrgeac adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

năhui adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

nătăbîz adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

nătăfleț adj., s. bleg, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec.