BODICEC, bodicecuri, s. n. Atac reglementar cu umărul, cu pieptul sau cu șoldul asupra adversarului aflat în mișcare, la jocul de hochei. – Din engl. bodycheck.

BURTIERĂ, burtiere, s. f. Corset care strânge abdomenul și șoldurile, centură. [Pr.: -ti-e-] – Burtă + suf. -ieră (după fr. ventrière).

ILIAC, -Ă, iliaci, -ce, adj. Care este așezat în partea de mijloc a corpului, în regiunea șoldurilor. ◊ Os iliac (și substantivat, n.) = fiecare dintre cele două oase care formează partea anterioară și laterală a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.

FEMUR, femururi, s. n. Os lung care formează scheletul coapsei, de la genunchi până la șold. [Pl. și: femure] – Din fr. fémur.

SOLD, solduri, s. n. 1. Diferență între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont și totalul sumelor înscrise în creditul aceluiași cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei obligații. 2. Marfă rămasă nevândută (și care se desface cu preț redus). – Din fr. solde.

ȘOALDĂ, șoalde, s. f. 1. (În expr.) ◊ (A umbla) cu șoalda = (a umbla) cu șmecherii, cu vicleșug, cu minciuni. 2. Momeală artificială pentru pești folosită în apele repezi. – Cf. săs. solt „datorie bănească; vină”.

FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formații sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc.

PALAȘCĂ, pălăști, s. f. (Înv. și reg.) Geantă de piele care se poartă la șold. ♦ Cartușieră. – Din tc. palaska, ngr. paláska.

PANIER, paniere, s. n. Jupon cu balene care servește pentru a ține fusta înfoiată pe șolduri; p. ext. rochie cu un astfel de jupon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. panier.

ARM, armuri, s. n. (Reg.) Parte a piciorului de dinapoi al unui animal cuprinsă între crupă și gambă; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la șold până la vârful degetelor, și fiecare dintre membrele celorlalte viețuitoare, care servesc la susținerea corpului și la deplasarea în spațiu. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în poziție verticală; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fără a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fără mijloc de locomoție, pe jos. Din cap până în picioare = de sus și până jos, în întregime; cu desăvârșire. Pe picior greșit = (la unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acțiunea adversarului sau, p. gener., pentru a răspunde unei provocări. ◊ Expr. Unde-ți stau picioarele îți va sta și capul = vei plăti cu viața (dacă nu vei face un anumit lucru). A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însănătoși după o boală (lungă); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sănătos. (Glumeț sau ir.) Are numai (atâția...) ani pe un picior = are o vârstă mai mare decât cea pe care o mărturisește. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext., a pătrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a iniția, a organiza ceva, a face să meargă, să funcționeze; b) a îngriji un bolnav și a-l însănătoși. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei acțiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor), fără a zăcea la pat. (A fi) cu un picior în groapă (și cu unul afară) = (a fi) foarte bătrân, prăpădit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a rămâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua să existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a rămâne intact sau în poziție verticală. E tată-său (sau mamă-sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, e leit cu tatăl său (sau cu mama sa etc.). A sări într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe să fugă (repede), a o lua la goană; a încerca să se facă nevăzut prin fugă. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-și mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, liniștit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multă alergătură. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se așeza, a se stabili undeva. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (călcându-l pe încălțăminte) să nu facă sau să nu spună ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. (Pop. și fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) greșit (logic sau gramatical) ori fără talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgăli. Fără cap și fără picioare = fără logică, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a căpăta) picioare = (despre obiecte) a dispărea. (A sta sau a ședea etc.) picior peste picior = (a ședea într-o poziție comodă) cu o parte a unui picior ridicată și așezată peste celălalt picior. Cu coada între picioare = rușinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-și bate joc. A călca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a disprețui, a desconsidera. A pune (sau a așterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de prețuire, de omagiu. A-i pune (cuiva) capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca să-și impună voința; a se răsti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotărâtă, a se opune energic. A da din mâini și din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o acțiune la bun sfârșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apă rece = a se gândi profund și îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau pe același picior) cu cineva = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lăsa să-i scape un prilej favorabil. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult. Parcă l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care trăiește o bucurie mare și neașteptată. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini și de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lăsa (cuiva) posibilitatea să acționeze. A(-și) tăia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face să piardă un avantaj, a(-și) periclita situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) ține etc. picioarele, se spune despre un om care și-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se tăia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile și) picioarele = a avea o senzație de slăbiciune fizică; a nu se putea stăpâni (de emoție, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urmă de..., (nici) țipenie. Negustorie (sau comerț, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comerț, afaceri etc.) făcute întâmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze palmate cu trei diviziuni și cu flori albe sau roșietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocoșului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate și cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasăre fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor părți de obiecte, de construcții sau unor obiecte, instrumente etc. care seamănă cu piciorul (1) și servesc ca suport, ca element de susținere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiată de pământ, a tulpinii unei plante; p. ext. rădăcină. 4. P. anal. Element al unei construcții care servește la susținerea și la legarea ei de teren; partea de jos, masivă, a unei construcții, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcământ lăsată neexploatată în scopul protecției unor lucrări sau a unor construcții de la suprafață. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zonă mai largă de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. 9. Unitate ritmică a unui vers, compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. – Lat. petiolus.

ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

ȘOALDINĂ, șoaldine, s. f. Mică plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe (Sedum acre). – Șold + suf. -ină.

ȘOLD, șolduri, s. n. Parte a corpului omenesc situată între mijloc și coapsă; regiune anatomică corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul. ◊ Loc. adj. și adv. Într-un șold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ◊ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în șold (sau în șolduri) = fără a întâmpina nici o greutate, fără nici o grijă, în voie. A sta cu mâinile în șolduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-și pune mâinile în șold (sau în șolduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulației picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coastă, povârniș. – Cf. pol. szoldra.

ȘOLDAR, șoldari, s. m. Curea de ham care trece peste șoldul calului. – Șold + suf. -ar.

ȘOLDEALĂ, șoldeli, s. f. (Pop.) Luxație sau fractură a șoldului. – Șoldi + suf. -eală.

ȘOLDI, șoldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vătăma un animal la șolduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lăsa într-o parte; a se strâmba. – Din Șold.

ȘOLDIȘ adv. (Pop.) Cu un șold ieșit în afară, cu umblet greoi, șchiop. ♦ Fig. Oblic, pieziș, strâmb. – Șold + suf. -iș.

ȘOLDIT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. – V. șoldi.

ȘOLDIU, -IE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. – Șold + suf. -iu.

ȘOLDUROS, -OASĂ, șolduroși, -oase, adj. Cu șolduri mari. – Șold + suf. -uros.

FIȘĂ, fișe, s. f. 1. Foaie (mică) de hârtie sau de carton pe care își face însemnări cel ce strânge material pentru elaborarea unei opere, pe care se redau extrase dintr-o lucrare etc. ♦ (În biblioteci) Foaie de carton de format unitar pe care se trec datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la o publicație periodică. ♦ Fișă personală = act în care se trec datele personale ale unui salariat. Fișă de sănătate = document în care se trec date în legătură cu sănătatea cuiva. Fișă de evidență = foaie volantă folosită în lucrările de evidență contabilă pentru urmărirea sistematică a fiecărui mijloc economic, proces sau sursă sub aspectul creșterii, al diminuării și al existenței soldului la o anumită dată. Fișă tehnologică = (formular care conține) totalitatea indicațiilor privitoare la fazele unui anumit proces de producție. 2. (Tehn.) Piesă de la capătul unui cordon de rețea, care se introduce într-o priză, într-un cuplu etc. spre a stabili legătura cu o linie electrică, telefonică etc. – Din fr. fiche.

FLĂMÂNZARE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are.

COPAN, copane, s. n. (Reg.) Șold, coapsă (de animal). – Din bg. kopan.

MIJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s. n. I. 1. Punct care se găsește la egală depărtare de două extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spațiu, la oarecare distanță de margine. ◊ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioară și cea inferioară; mijlociu. ◊ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. ◊ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între². ◊ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauză, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelămurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între două persoane care se ceartă, pentru a le împiedica să se încaiere; a media într-un conflict. A-și pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirmă; a garanta. 2. Nume dat anumitor părți ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brâu. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). 4. (Înv.) Mediu¹, ambianță. 5. Moment situat la aceeași depărtare de începutul și sfârșitul unei acțiuni, al unei perioade de timp; jumătate. ◊ Loc. adv. La mijloc = între două momente; între un moment trecut și cel prezent. ◊ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei acțiuni, a unei narațiuni etc. situată între începutul și sfârșitul ei. 6. (Înv. și pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situată între o limită superioară și alta inferioară. ◊ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = poziție intermediară între două extreme, soluție moderată sau de compromis; atitudine ponderată. II. 1. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metodă, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putință. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ◊ Mijloace de muncă = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul cărora oamenii acționează asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmărit de ei. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. și: mijloc] – Lat. medius locus.

COAPSĂ, coapse, s. f. (La oameni) Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. ♦ (La animale) Partea superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. – Lat. coxa.

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre plăcile mici, dure și lucioase, de natură tegumentară, care, suprapunându-se parțial, acoperă corpul celor mai mulți pești, al celor mai multe reptile, picioarele păsărilor și anumite părți ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile plăci de metal din care sunt făcute armurile sau anumite obiecte de podoabă. 2. Fiecare dintre frunzulițele care acoperă și apără bulbii, mugurii și alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezintă o secțiune transversală făcută într-o fibră de lână. 4. Fig. (Pop.) Murdărie, jeg care se depune pe piele, în formă de mici cruste. – Refăcut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „monedă de aur”).

TALIE, talii, s. f. 1. Partea de la mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbracă mijlocul; p. ext. corsaj. ◊ Loc. adj. și adv. În talie = îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără palton sau fără pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsă între umeri și șolduri; trunchi. 2. Statură, înălțime, mărime. ♦ Mărime după care se confecționează obiectele de îmbrăcăminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunoștințe etc.). ◊ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ◊ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, pricepere, iscusință, talent etc. ca și altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât durează împărțirea cărților de joc la o partidă de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. taille.

TOLBĂ, tolbe, s. f. 1. Un fel de geantă atârnată la șold, în care se păstrează merindele, vânatul etc. 2. Toc în care se păstrau săgețile. [Var.: (pop.) torbă s. f.] – Din bg., scr. torba.

DEȘERT, -ARTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

STOLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane. 2. Un fel de orar¹ pe care îl poartă preoții catolici în timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.

SOLDA, soldez, vb. I. Tranz. 1. A calcula soldul unui cont. ♦ Refl. Fig. (Despre tratative, întreceri sportive, acțiuni etc.) A se încheia cu..., a avea drept rezultat.... 2. A lichida o socoteală, o datorie. 3. A vinde un rest de marfă cu reducere de preț. – Din fr. solder, it. soldare.

SOLDAT¹, -Ă, soldați, -te, adj. 1. (Despre conturi) Care nu mai are sold. 2. (Despre mărfuri) Scos la vânzare. – V. solda.

COXAL, -Ă, coxali, -e, adj. Care aparține coapsei, referitor la coapsă. ◊ Os coxal = fiecare dintre cele două oase de formă plată care formează scheletul șoldului; os iliac. – Din fr. coxal.

COXALGIE s. f. 1. Tuberculoză a articulației șoldului. 2. Durere localizată în articulația șoldului. – Din fr. coxalgie.

COXOFEMURAL, -Ă, coxofemurali, -e, adj. (Anat.; despre articulații) Care face legătura între femur și șold. – Din fr. coxo-fémoral.

COXOPATIE, coxopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile șoldului. – Din fr. coxopathie.

CUMPĂNIRE, cumpăniri, s. f. Acțiunea de a (se) cumpăni și rezultatul ei. 1. Echilibru. ◊ Expr. (A ține arma) în cumpănire = (a ține arma) de mijloc (sprijinindu-și mâna de șold). 2. Fig. Măsură justă; chibzuială (în vorbe sau în fapte). – V. cumpăni.

CHICIU s. v. coapsă, șold.

MARDA s. v. deșeu, rest, sold.

PANTĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș, (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povârghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povârnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

SLĂBIE s. v. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuială, sfârșeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, șold, vlăguire.

SOLD s. (înv.) marda. (Vinde niște ~uri.)

ȘODOLAN s. v. femur, șold.

ȘOLD s. (ANAT.) 1. (prin Munt.) șodolan. (~ la om.) 2. (Ban.) chiciu, slăbie. (~ la animale.)

ȘOLD s. v. clină, coastă, coborâș, costișă, muchie, pantă, povârniș, pripor, repeziș, scoborâș, versant.

sold s. n., pl. solduri

șoaldă s. f., g.-d. art. șoaldei; pl. șoalde

șold s. n., pl. șolduri

BRÂU¹ ~ie n. 1) Fâșie din piele sau din alt material care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; cingătoare; curea; centură; cordon. * A fi cu cuțitul la ~ a fi foarte bătăuș. 2) Fâșie lată, confecționată, de obicei, din lână colorată, făcând parte din costumul național. 3) Fâșie lată purtată de preoți, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericească. 4) Parte a corpului omenesc dintre șolduri și coaste; mijloc; talie; cingătoare. * A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoară o coloană; brățară. [Monosilabic] /Cuv. autoht.

BURTIERĂ ~e f. Corset care strânge burta și șoldurile. [Sil. -ti-e-] /burtă + suf. ~ieră

CINGĂTOARE ~ori f. 1) Fâșie dintr-un material (pânză, piele etc.) care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; curea; cordon; centură. 2) pop. Parte a corpului situată între șolduri și coaste; mijloc; talie; brâu. /a [în]cinge + suf. ~ătoare

COAPSĂ ~e f. 1) (la oameni) Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. 2) (la animale) Parte superioară a membrelor posterioare, cuprinsă între crupă și gambă. [G.-D. coapsei; Sil. coap-să] /<lat. coxa

COASTĂ ~e f. 1) Fiecare dintre oasele arcuite care unesc coloana vertebrală cu sternul, formând toracele. 2) Fiecare dintre cele două laturi ale corpului omenesc, de la umăr până la șold; rână. ◊ Slab de-i poți număra ~ele extrem de slab; numai pielea și oasele. A-i rupe (sau a-i frânge) cuiva ~ele a bate zdravăn pe cineva. A-i pune cuiva sula (sau sulița) în ~e a) a cere îndeplinirea neîntârziată a unui angajament; a zori; b) a constrânge pe cineva. 3) Porțiune de teren cu suprafața înclinată; versant; costișă; povârniș; pantă. 4) Linia de contact între uscat și apa mării sau a oceanului; țărm; litoral. ~a Mării Negre. Vas de ~. Navigație de ~. [G.-D. coastei; Sil. coas-tă] /<lat. costa

COXAL ~ă (~i, ~e) Care ține de coapse; propriu coapselor. ◊ Os ~ care formează scheletul șoldului; os iliac. /<fr. coxal

COXALGIE f. 1) Tuberculoză a articulației șoldului. 2) Durere localizată în regiunea șoldului. /<fr. coxalgie

DEȘERT² ~uri n. 1) Spațiu gol. ◊ A ieși cu ~ul a ieși cuiva înainte cu căldarea goală. În ~ a) în gol; b) fără rost; zadarnic. 2) Regiune întinsă nisipoasă (aproape) lipsită de vegetație din cauza aridității solului; pustiu. 3) pop. (la om și la animale) Parte a corpului dintre ultima coastă și șold. /<lat. desertum, fr. désert

ILIAC ~că (~ci, ~ce) (despre oase) Care se află în regiunea șoldurilor; situat în partea de mijloc a corpului. [Sil. -li-ac] /<fr. iliaque, lat. iliacus

MÂNĂ mâini f. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extremă a acestor membre care cuprinde palma și degetele. * Cu amândouă mâinile din toată inima; fără nici o rezervă. A-și spăla mâinile (sau a se spăla pe mâini) a nu lua asupra sa nici o răspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toată ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeală. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mână; b) a-și uni eforturile în vederea unor acțiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-și mușca mâinile a se căi amarnic. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se întoarce) cu ~a goală a pleca (a se întoarce) fără a obține ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromițător despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini și de picioare) a face pe cineva să nu poată acționa. A avea ~ liberă a dispune de libertate deplină. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-și pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca să lovească pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în șolduri, încrucișate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ spartă a fi risipitor; a cheltui fără socoteală. A avea (sau a fi cu) ~ largă a fi darnic. A fi cu ~a lungă (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul să fure. A fi ~a dreaptă a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în căsătorie. A avea ~ de fier a fi autoritar și sever. A uita de la ~ (până) la gură a uita foarte repede. O ~ spală pe alta (și amândouă obrazul) se spune când una din părți caută să justifice acțiunile alteia pentru ca să nu iasă la iveală lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciună se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o acțiune (adunând bani de la toți). A lua cu o ~ și a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ și a lua cu două a fi hrăpăreț. 3) fig. Persoană, individ ca autor al unei acțiuni. * ~ de lucru forță de lucru. 4) Cantitate mică de ceva, atât cât încape în palmă. O ~ de făină. 5) fig. Număr redus de unități; cantitate mică. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasă socială; treaptă. * De toată ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spațiu sau al unei suprafețe), situat la o distanță egală de marginile sau capetele periferice. ~ul străzii. Prin ~ul satului. ◊ În ~ul... a) între, printre; b) în limitele unui spațiu; c) alături de... De la ~ de la jumătate. 2) Moment care se află la o distanță egală de începutul și sfârșitul unui interval de timp; jumătate. * La ~ între două intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsă între șolduri și coaste; talie; brâu. Încins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stări de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-și pune capul (sau gâtul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni într-o ceartă, într-o încăierare. /<lat. medius locus

PANIER ~e n. 1) Jupon cu balene care servește pentru a ține fusta înfoiată pe șolduri. 2) Rochie cu un astfel de jupon. [Sil. -ni-er] /<fr. panier

SOLD ~uri n. 1) Diferența dintre debitul și creditul unui cont. 2) Rest de plată la încheierea unor socoteli. 3) la pl. Marfă nevândută care se pune din nou în vânzare, dar cu un preț mai mic. /<fr. solde

A SOLDA ~ez tranz. 1) A calcula punând în valoare soldul unui cont. 2) (mărfuri rămase nevândute) A vinde cu preț redus. 3) (datorii) A face să nu existe; a lichida; a achita. /<fr. solder

A SE SOLDA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre operații financiare) A se încheia cu un sold. 2) fig. (despre tratative, discuții, activități, eforturi etc.) A avea drept rezultat. /<fr. solder

SURTUC ~ce n. înv. Haină bărbătească lungă până mai jos de șolduri, cusută din postav (de obicei fără revere). /<rus. siurtuk, ngr. surtúko, fr. surtout

ȘOALDĂ ~e f. rar Momeală artificială folosită la pescuitul în apele repezi. ◊ (A umbla) cu ~a (a umbla) cu șmecherii, cu înșelăciuni, cu șiretlicuri. /cf. săs. šolt, šult

ȘOALDINĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpină ramificată, cu frunze ovale și cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescențe, care crește pe ziduri vechi și pe locuri nisipoase sau pietroase. /șold + suf. ~ină

ȘOLD ~uri n. 1) (la om) Parte a corpului cuprinsă între coapsă și mijloc. ◊ A sta cu mâinile în ~uri a nu avea nici o ocupație; a pierde timpul. A sta într-un ~ a sta strâmb. 2) (la animale) Regiune a corpului corespunzătoare articulației picioarelor cu trunchiul. 3) fig. Porțiune de teren cu suprafața înclinată; coastă; pantă; povârniș; versant; costișă. /cf. săs. šoldăr

ȘOLDAR ~e n. Element de harnașament constând dintr-o curea, care trece peste șoldul calului. /șold + suf. ~ar

A ȘOLDI ~esc tranz. pop. 1) (ființe) A vătăma prin lovire la șolduri sau prin supunere la munci prea grele. 2) (lucruri) A face să se șoldească. /Din șold

A SE ȘOLDI pers. 3 se ~ește intranz. pop. (despre lucruri) A-și schimba poziția normală lăsându-se pe o parte; a se înclina. /Din șold

ȘOLDIȘ adv. fam. 1) Cum umblă cei șoldiți. 2) fig. Într-o parte; pieziș; strâmb; oblic. /șold + suf. ~iș

ȘOLDUROS ~oasă (~oși, ~oase) Care are șolduri mari; cu șolduri mari. /șold + suf. ~uros

TALIE ~i f. 1) Parte a corpului omenesc cuprinsă între șolduri și coaste; mijloc; brâu; cingătoare. 2) (la obiectele de îmbrăcăminte) Parte care acoperă această regiune a corpului. 3) Înălțime a corpului la om. 4) Mărime după care se confecționează îmbrăcămintea; tip standard al unei serii de confecții. ~ mare. 5) fig. Grad de dezvoltare intelectuală; nivel intelectual. 6) Mărime a corpului unui animal. Animal de ~ medie. [G.-D. taliei; Sil. -li-e] /<rus. taliia, fr. taille

TOLBĂ ~e f. 1) Geantă vânătorească (din piele sau din alt material) pentru merinde și vânat purtată la șold. 2) înv. Toc pentru săgeți; faretră. /<lat., turc. torba

BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă șoldurile. [< fr. basque < it. basca]

BLUZON s.n. (Rar) Veșmînt militar sau de sport, larg și comod, care cade bufant pînă la șolduri. [Pl. -oane. / < fr. blouson].

COXO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) coapsă, șold”, „al coapsei”. [Var. cox-. / < fr. coxo-, cf. lat. coxa].

COXALGIE s.f. Coxită; (impr. tuberculoză a articulației șoldului. [Gen. -iei. / < fr. coxalgie, cf. lat. coxa – coapsă, gr. algos – durere].

COXARTROZĂ s.f. (Med.) Reumatism cronic degenerativ al șoldului; coxartrie. [< fr. coxarthrose].

HULA-HOOP s.n. Dans modern de origine polineziană, cu ritm foarte viu, marcat mai ales prin mișcarea șoldurilor; melodia acestui dans. [Var. hula s.f. / < americ. hula-hoop, cf. polinez. hula].

BURTIERĂ s.f. Corset, centură lată care strînge burta și șoldurile. [Pron. -ti-e-. / < burt(ă) + -ieră, după fr. ventrière].

carabană, carabane, s.f. (reg.) picior, șold, carabă, crac, gambă.

chici, chiciuri, s.n. (reg.) 1. coapsă, șold. 2. pădure din care se taie nuiele. 3. grind cu vegetație de sălcii și arini; vârf de ostrov; prag.

clici s.m. (reg.) spată, șold (la cal).

cobie, cobii, s.f. (reg.) 1. noadă (la om), târtiță (la animale). 2. rădăcina cozii (la cal). 3. (reg.) iadeș (la păsări). 4. locul gol de lângă șoldul vitelor; flămânzare, cof.

cof, cofuri, s.n. (reg.) 1. albie. 2. adâncitură de deasupra șoldului la vite; flămânzare. 3. căpiță de fân.

COXOPATIE s.f. Denumire generică dată bolilor șoldului. [Gen. -iei. / < fr. coxopathie].

copan, copane, s.n. (reg.) 1. șold, coapsă de pasăre sau de miel. 2. pisălog (pentru usturoi).

cribdă s.f. (reg.) înșelătorie, șoaldă (în jocurile copiilor).

CLINCĂNI pers. 3 clincăne vb. IV. Intranz. (Rar) A produce un clinchet. De voia ta bună Și cheile prins-au imbold, Și-ți joacă pe tînărul șold, Și clincăne-n soare și sună. TOMA, C. V. 119. – Variantă: clingăni vb. IV (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 6/3)

îngurga, îngurg, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se împreuna, a se încârdăși, a se înhăita, a se asocia, a se întovărăși. 2. (refl.) a intra în legături de dragoste cu cineva; a se înnădi, a se îngurlui. 3. (refl.) a se încurca (într-o afacere). 4. a face ceva de mântuială, fără pricepere, fără rânduială; a înciripa, a înjgheba, a înciocăla, a îndruga, a îndrila. 5. a îndruga verzi și uscate, a palavragi. 6. a ocoli adevărul, a umbla cu șoalda. 7. a încâlci, a încăiera.

mardalâc, mardalâcuri, s.n. (înv.) sold, marfă ieftină ca să se vândă.

ILIAC, -Ă adj. (Anat.) Așezat în partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea șoldurilor. ◊ Os iliac = fiecare dintre cele două oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque].

ISCHIALGIE s.f. Nevralgie sciatică. [Pron. -schi-al-, gen. -iei. / < fr. ischialgie, cf. gr. ischion – șold, algos – durere].

ISCHION s.n. Unul dintre cele trei oase care formează osul iliac. [Pron. -chi-on. / < fr. ischion, cf. gr. ischion – șold].

bașoldină (bașoldine), s. f. – Femeie grăsană, umflată. – Var. bașo(a)ld(in)ă, bașerdină, bașoldie, beșoandră. Origine obscură. Este cuvînt expresiv, modificat în mod capricios prin false analogii, și bazat pe un prim element ușor de distins: vb. a băși (Tiktin, DAR); țig. bašav „a cînta la un instrument” (Graur 126), cu semantism greu de înțeles; sau mai probabil țig. beš „așază-te”. Rezultatul pare a fi fost apropiat, prin etimologie populară, de șoldie „cu șolduri mari, lată în șolduri”, de la șold, cf. și șoldină; ar putea fi prin urmare o formație, sau cel puțin o interpretare glumeață, ca în baș-calic, baș-rachiu, baș-răzeș, și ar însemna „toată numai carne”, sau „umflată ca o șuncă”. În beșoandră este evidentă contaminarea cu băși și beșniță. Scriban preferă să plece de la rus. lošadĭnyĭ „căluț”.^[1]

pohoială, s.f. (înv. și reg.) 1. boală de ochi la cai, datorită căreia aceștia nu mai văd drumul (cataractă, leucom, epitoră, urdoare). 2. membrană care învelește diferite organe interne ale corpului, în special stomacul și intestinele; prapur. 3. partea de jos a burții animalelor; vintre. 4. parte a corpului animalelor situată între ultima coastă și osul șoldului, formând o adâncitură; deșert, flămânzare. 5. (în forma: povăială) șira spinării, spatele. 6. (la pl.; în forma: povâieli) marginile blănii de miel care nu sunt acoperite de lână și care din această cauză nu se pot folosi la căciuli și pieptare.

bucă (buci), s. f. – 1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s. n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (< bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fată › fătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat.

slabină, slabini, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. (la oameni) abdomen, slabiță.

slabiță, slabiți, s.f. (reg.; la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare, slabină.

slăbie², slăbii, s.f. (reg.) 1. (la animale) parte moale și scobită a corpului, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert, flămânzare. 2. fiecare dintre cele două părți laterale ale corpului omenesc, corespunzătoare articulației membrelor inferioare cu trunchiul; articulația femurului cu osul iliac; șold. 3. (la oameni; la pl.) abdomen.

PANIER s.n. 1. (Franțuzism) Coșuleț, paner. 2. Jupon cu balene care susține fusta înfoiată în șolduri; (p. ext.) rochie cu un astfel de jupon. [< fr. panier].

PORTHARTĂ s.f. Geantă specială pentru hărți, regulamente etc., care se poartă atîrnată la șold. [Var. porthart s.n. / după fr. porte-cartes].

șlegăr, șlegăre, s.n. (reg.) 1. coapsă, șold (de pasăre sau de vită). 2. (în forma: șleg) baros. 3. (în forma: șleigă) ciocan de lemn folosit de muncitorii forestieri.

șoaldină, șoaldine, s.f. (reg.) 1. (mai ales în forma: șoldină) durere acută de șolduri; șoldarită, șoldorariță; sciatică, reumatism. 2. numele unor plante erbacee folosite în medicină; cu flori galbene-aurii dispuse în inflorescență; iarbă de șoaldină; șerpariță, serpință.

șodolan, șodolane, s.n. (reg.) 1. șold la animale. 2. femur la animale. 3. bucată mare de carne (cu os). 4. (în expr.) ca șodolanul = solid, rezistent.

șold, șoaldă, adj. (reg.; despre animale) șoldit (cu șoldul vătămat).

șoldariță, șoldarițe, s.f. (reg.) boală de șolduri, durere de șolduri; șoldină, șoaldină.

șoldău s.n. (reg.) șold mare.

șoldeală, șoldeli, s.f. 1. (pop.) fractură sau luxație a șoldului. 2. (reg.) bătaie zdravănă.

șoldiat, -ă, adj. (reg.; despre cai) șoldit (cu șoldul vătămat).

șoldire, șoldiri, s.f. 1. (pop.) vătămare la șolduri. 2. (pop.) strâmbare, lăsare într-o parte. 3. (reg.) bătaie zdravănă. 4. (reg.) mișcare ostentativă a șoldurilor de către o femeie.

țâmp, țâmpuri, s.n. (reg.) 1. șold, coapsă. 2. copac, țubac.

SCIATIC, -Ă adj. Al șoldului, al osului ischion. ♦ Nerv sciatic = nerv care pornește din partea inferioară a măduvei spinării și se ramifică în toată partea de jos a corpului. [Pron. sci-a-. / < fr. sciatique, cf. lat. sciaticus < gr. ischion – coapsă].

SOLD s.n. 1. Diferență dintre debitul și creditul unui cont. ♦ Rest de plată la lichidarea unei socoteli. 2. Rest, rămășiță dintr-o marfă, care urmează să se vîndă cu un preț mai scăzut. [< fr. solde, engl. sold < sell – a vinde].

SOLDA vb. I. tr. 1. A calcula un sold. ♦ refl. (Fig.) A se încheia cu..., a avea ca rezultat. 2. A vinde cu un preț mai redus (o marfă). 3. A lichida, a plăti o datorie. [< fr. solder].

clici (cliciuri), s. n. – (Banat) Șold. – Var. chici. Sb. kliuč „claviculă”.

coapsă (coapse), s. f. – 1. Parte a piciorului cuprinsă între șold și genunchi. – 2. Coastă, versant. – Mr. coapsă. Lat. coxa (Diez, I, 171; Pușcariu 386; Candrea-Dens., 378; REW 2292; DAR); cf. vegl. copsa, alb. kofšë (Meyer 193; Philippide); it. coscia (< lat. *coxea), prov. cueisa, cat. cuxa, sp. cuja. Cuvînt uzual (ALR, I, 56); în sec. XV, coafsă. Din rom. sb. kopsa (Candrea, Elemente, 407; Rosetti-Graur, BL, III, 66). Rezultatul rom. x › ps nu este clar, nici general; cf. frasin, toapsec, măsea, lăsa. Explicat tradițional cu mică probabilitate, prin poziția posttonică; o nouă explicație, bazată pe „reacția la tendința de asimilare”, nu pare mai sigură (Graur-Rosetti, BL, III, 65; Rosetti, I, 82-4).

TALIE s.f. 1. Partea de mijloc, mai subțire a corpului omenesc, situată deasupra șoldurilor; mijloc. ♦ Parte a unui obiect de îmbrăcăminte care îmbracă mijlocul; (p. ext.) corsaj. 2. Statură, înălțime. ♦ (Fig.) Mărime, importanță, valoare. ♦ A fi de talia cuiva = a avea aceeași valoare, talent etc. ca și acela. [< rus. taliia, cf. it. taglia, fr. taille].

cusur (cusururi), s. n. – 1. Lipsă, lacună. – 2. Rest, sold. – 3. Rest, bani dați ca rest. – 4. Defect, imperfecțiune, meteahnă. – 5. (Înv.) Greșeală, eroare. – 6. (Înv.) Aluzie. – Mr. cusure, megl. cusur. Tc. kusur (Roesler 597; Șeineanu, II, 150; Cihac, II, 570; Berneker 652; Lokotsch 1268; Ronzevalle 134), cf. ngr. ϰουσούρι, alb., bg., sb. kusur. – Der. cusurgiu, adj. (care găsește cusururi); cusurliu, adj. (care critică).

BALANȚĂ s. f. 1. instrument pentru măsurarea greutății corpurilor prin echilibrarea lor cu greutăți-etalon; cântar. ♦ a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotărâre. 2. (fin.) raport între două sume, două conturi etc.; tabel, situație cu un asemenea raport. ♦ ~ comercială = raportul dintre valoarea importului și exportului unei țări pe o perioadă de timp dată; ~ contabilă = situație recapitulativă și periodică ce regrupează la un moment dat sumele și soldurile conturilor debitoare și creditoare; ~ de plăți = raportul dintre sumele încasate și plățile efectuate de către o țară în relațiile sale cu alte țări într-o perioadă de regulă un an. 3. al șaptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)

BASC¹ s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă șoldurile. (< fr. basque)

BLUZON s. n. veșmânt militar sau de sport, larg și comod, bufant până la șolduri. (< fr. blouson)

COX(O)- elem. „coapsă”, „șold”. (< fr. cox/o/-, cf. lat. coxa)

COXALGIE s. f. denumire dată durerilor și artritelor șoldului. ◊ osteoartrită tuberculoasă a șoldului. (< fr. coxalgie)

COXĂ s. f. 1. șold; articulația acestuia. 2. prima articulație a picioarelor la artropode. (< lat. coxa)

COXOFEMURAL, -Ă adj. (anat.; despre articulație) care face legătura între femur și șold. (< fr. coxo-fémoral)

COXOPATIE s. f. denumire generică dată bolilor șoldului. (< fr. coxopathie)

HULA-HOOP HUP/ s. n. dans havaian de origine polineziană, cu ritm foarte viu, marcat prin mișcarea șoldurilor; melodia corespunzătoare. (< amer. hula-hoop)

ILIAC, -Ă adj. în partea de mijloc a corpului, în regiunea șoldurilor. ♦ os ~ = fiecare dintre cele două oase ale bazinului. (< fr. iliaque, lat. iliacus)

ISCHI(O)- elem. „șold, ischion, bazin”. (< fr. ischi/o/-, cf. gr. iskion)

PANIER s. n. 1. coșuleț, paner. 2. jupon cu balene care susține fusta înfoiată în șolduri; (p. ext.) rochie cu un astfel de jupon. (< fr. panier)

PERIZOMA s. f. centură, brâu (la populații primitive, care nu au altă îmbrăcăminte), un fel de fustă scurtă în jurul coapselor și șoldurilor; slip. (< it. perizoma)

SCIATIC, -Ă I. adj. al șoldului, al osului ischion. ♦ nerv ~ = nerv care pornește din partea inferioară a măduvei spinării și se ramifică în toată partea de jos a corpului. II. s. f. nevralgie prin dureri pe traiectul nervului sciatic. (< fr. sciatique, lat. sciaticus)

SOLD s. n. 1. diferență dintre debitul și creditul unui cont. ◊ rest de plată la lichidarea unei socoteli. 2. rămășiță dintr-o marfă, care se vinde cu preț redus. (< fr. solde)

SOLDA vb. I. tr. 1. a calcula un sold. 2. a vinde cu preț redus (o marfă). 3. a lichida, a plăti o datorie. II. refl. (fig.) a se încheia cu..., a avea ca rezultat. (< fr. solder, it. soldare)

SUPRAACTIV s. n. (fin.) sold disponibil înregistrat după plata creditorilor și restituirea aporturilor membrilor unei societăți în lichidare. (< supra¹- + activ)

TALIE s. f. 1. partea de mijloc, mai subțire, a corpului omenesc, deasupra șoldurilor; mijloc. ◊ parte a unui obiect de îmbrăcăminte care îmbracă mijlocul; (p. ext.) corsaj. 2. statură, înălțime. 3. (fig.) mărime, importanță, valoare. ♦ a fi de ~a cuiva = a avea aceeași valoare, talent etc. ca și acela. (< rus. taliia, după fr. taille)

flanc (flancuri), s. n. – 1. Fiecare din cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. – 2. Placă la matrițele de stereotipie. – 3. Pînză groasă de întărit gulerele. Fr. flanc.

istov adv. – Cu totul, complet. Sl. istovŭ „adevărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv. – Der. istov, s. n. (sfîrșit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadență; deces, sfîrșit); istovi, vb. (a termina, a sfîrși; a epuiza, a copleși; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s. f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istovește).

jold (-duri), s. n. – 1. Salariu, leafă. – 2. Prestație sau tribut feudal. Germ. Sold (< lat. solidus), prin intermediul pol. žołd (Miklosich, Fremdw., 137; Cihac, II, 160; Tiktin), sau al mag. zsold (Gáldi, Dict., 93). Apare pentru prima oară în sl. din 1444. Înv. Der. joldunar, s. m. (înv., mercenar), din germ. Söldner, prin intermediul unui cuvînt sl. neidentificat; joimir, s. m. (mercenar polonez), din același etimon germ., prin intermediul pol. žołnir, žołnierz (Miklosich, Fremdw., 137; DAR citează forma greșită žotnierz).

marda (mardale), s. f. – Rămășită, rebut, lucru fără valoare. Tc. marda „suprapreț” (Șeineanu, II, 249), cf. var. ngr. μαρδᾶς, alb. marda. Tiktin se îndoiește de etimonul propus de Șeineanu, considerînd evoluția semantică dificilă; aceasta se explică în lumina ngr., care înseamnă „înșelăciune” sau „preț exagerat pentru un lucru fără valoare”. – Der. mardalîc, s. n. (înv., sold, rest).

rînă (rîne), s. f. – 1. Coastă, latură, șold. – 2. Flanc, parte. – Var. Mold. rîlă. Probabil lat. rēn (Philippide, Principii, 147; Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 685; Pușcariu 1462; S. Pop, Dacor., VI, 394; Byck-Graur 41; Candrea), cf. it., sp. rene, fr. rene, fr. rein, port. rim. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din sl. runo „piele de miel” (Cihac, II, 312, care face din rîlă un cuvînt separat, der. din pol. rynna „canal”, cf. Conev 60); din lat. *olana „cot,” cf. alb. ljërë (Giulea, Dacor., III, 562-67); din gr. ώληνῆ, lat. ulna (Giuglea, Dacor., XI, 106).

saldo s. n. – Sold. It. saldo.

slab (-bă), adj. – 1. Uscat, macru, fără grăsime. – 2. Debil, firav, plăpînd. – 3. Indulgent, blînd, fricos. – 4. Insuficient, defectuos, deficitar. – 5. Fragil, friabil. – Mr., megl. slab. Sl. slabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 346), cf. bg., sb., cr., slov. slab, ceh. slaby. Uz general (ALR, I, 62). – Der. slăban, adj. (slab, uscățiv, paralitic), din sl. slabŭ și noga „picior” (bg. slabonog, Conev 90); slăbănogi, vb. (a paraliza; a-și pierde vlaga, a se debilita); slăbătură, s. f. (momîie, sperietoare; persoană sau animal fără putere, slab); slăbănogie (var. slăbănogeală), s. f. (lipsă de putere); slăbi, vb. (a deveni slab; a pierde puterile; a debilita; a micșora, a reduce; a relaxa; a lăsa, a lăsa în pace; a se debilita; a se micșora; a se relaxa), mr. slăghire, din sl. slabiti; slăbiciune (var. Mold. slăbăciune), s. f. (debilitate, slăbire; defect, punct slab); slăbie, s. f. (înv. și Trans., debilitate, decadență); slabină, s. f. (Banat, coapsă, șold), din sb. slabina (Candrea); slăbuț (var. slăbulean, slăbușor, Maram. slăbotean), adj. (cam slab); slăbitor, adj. (care slăbește).

șoaldă (-de), s. f. – Înșelăciune, vicleșug. Probabil din germ. Schuld „vină”, prin mijlocirea săs. scholt (Lacea, Dacor., III, 745). – Der. șoldiu, adj. (urît, dezagreabil), care a ajuns să se confunde cu șoldiu „deșelat”; șoltic, s. m. (ștrengar, șmecher); șolticărie, s. f. (minciună, înșelătorie).

sold (-duri), s. n. – Diferență între debitul și creditul unui cont; rest de plată; marfă cu preț redus. Fr. solde. – Der. soldă, s. f. (salariu în armată); solda, vb. (a calcula soldul unui cont; a lichida o socoteală; a vinde o marfă cu preț redus), din fr. solder; soldat, s. m., din fr. soldat; soldățesc, adj. (militar); soldăție, s. f. (serviciu militar; carieră de soldat); soldățime, s. f. (mulțime de soldați).

șold (-duri), s. n. – Coapsă, crupă. Germ. Schulter, prin intermediul sl. cf. ceh. solda, pol. szoldra, mag. sódar (Cihac, II, 391; Tiktin) sau mai probabil din pl. șolduri. – Der. șoldea, s. m. (poreclă pentru șchiopi); șoldi, vb. (a se deșela, a se speti, a se lăsa într-o parte); șoldină (var. șoaldină), s. f. (durere în șold; plantă, Sedum acre); șoldiș, adv. (șchiopătînd); șoldit, adj. (se zice despre un cal care are un șold mai proeminent); șoldiu, adj. (cu șoldul vătămat; crăcănat, cu picioare scurte); șolduros, adj. (cu șolduri mari); șoldan, s. m. (persoană voluminoasă; păduche); șoldăni, vb. (a se deșala, a se lăsa într-o parte).

contra, contrez v. t. (d. femei) a mișca din șolduri în timpul unui act sexual.

contră, contre s. f. (glum.) mișcarea șoldurilor unei femei în timpul actului sexual.

a face opturi expr. 1. a parcurge un traseu de forma cifrei opt într-un poligon auto. 2. a-și undui șoldurile în timpul unui act sexual.

BALÁNȚĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument pentru măsurarea forțelor (ex. greutatea) sau a cuplurilor de forțe prin echilibrare cu forțe cunoscute. După principiul de funcționare pot fi: cu pîrghie, cu arcuri, electrotensionometrice, hidraulice, hidrostatice; cîntar. ♦ Balanță romană = Instrument manual alcătuit dintr-un braț liber cu greutate, prevăzut la capete cu un platou pentru așezarea greutăților de măsurat. B. Roberval = B. cu pîrghie dublă și brațe egale pentru cîntărirea maselor pînă la 10 kg. B. analitică = b. folosită în analiza cantitativă. Permite cîntăriri cu o precizie de 0,0001 g (b.a. obișnuită) sau de 0,000001 g (microbalanță). B.a. poate fi cu oscilații libere sau cu amortizoare, cu greutăți aparte sau cu sisteme automate care permit așezarea greutăților fără a deschide cutia b. B. electronică = dispozitiv modern de cîntărire, care afișează direct masa măsurată. ♦ Expl. A pune în b. = a ține seama de fapte, de argumente înainte dea lua o hotărîre. 2. (EC.) Comparație, raportare între indicatorii necesar a fi corelați, echilibrați; concr. tabel, situație care are ca obiect asemenea comparație sau raportare. ♦ B. materială (cu indicatorii exprimați în unități naturale; ex. comparația între resurse și consum, în tone, în cazul unui produs). B. valorică (cu indicatorii în expresie bănească; ex. un buget) B. economiei naționale = sistem de b. și de tabele corelate care reflectă într-o formă sintetică procesul reproducției din cadrul economiei unei țări; cuprinde ca părți mai importante: b. produsului social, b. venitului național și b. forței de muncă. B. legăturilor dintre ramuri = model economico-matematic prin intermediul căruia se exprimă și se determină conexiunile proceselor de producție și consum din cadrul economiei naționale. B. comercială = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre valoarea exportului și cea a importului unei țări. B. de plăți = raportul pe o anumită perioadă, de obicei un an, dintre totalitatea încasărilor și plăților unei țări în relațiile sale cu străinătatea; deficitul ei determină diminuarea rezervelor valutare și a convertibilității. B. de conturi (sau de decontare) = raportul dintre creanțele și obligațiile apărute într-o anumită perioadă, de obicei un an, în relațiile unui stat cu alte state, indiferent de termenul scadenței lor. B. de venituri și cheltuieli = raportul dintre veniturile și cheltuielile unei întreprinderi, instituții etc. (CONT.) B. de verificare = raportul, de regulă de egalitate, dintre totalul rulajelor ori soldurilor debitoare și creditoare ale conturilor unei contabilități.

A ÎNȘELA a aburi, a o arde în terțe, a arunca praf în ochi, a arunca șperlă-n ochi, a beli, a ciupi la cântar, a cobzări, a da țeapă, a duce, a duce cu cobza / cu iordanul / cu muia / cu preșul, a se face broască la pământ, a face (pe cineva) din vorbe, a face figura, a-i face (cuiva) pontul, a fenta, a fraieri, a lăsa cu buzele umflate, a lăsa țuț, a lifta, a o da în tangou, a pârli, a potcovi, a prăji, a prinde în mreje, a prosti, a pungăși, a sfănțui, a șmecheri, a șmenui, a traduce, a trage o contră, a trage în piept / pe sfoară, a trage o țeapă (cuiva), a țepui, a umbla cu cața / șahăr-mahăr / șoalda, a zvârli praf / șperlă în ochii cuiva.

ARM, armuri, s. n. (Reg.) Partea piciorului de dinapoi al unui animal, între genunchi și șold; (la om) coapsă, șold. – Lat. armus.

ondula, ondulez v. r. (d. femei) a avea un mers provocator; a-și undui șoldurile.

scândură, scânduri s. f. (peior.) femeie foarte slabă, cu sâni mici și șolduri înguste.

șuncă I. s. f. pl. șunci șolduri pline, masă excedentară a unei persoane supraponderale. II. adj. invar. (adol.) formidabil, excelent.

a umbla cu șahăr-mahăr / cu șoalda expr. (intl.) a înșela, a escroca (pe cineva).

BURTIERĂ, burtiere, s. f. Corset care strînge burta și șoldurile. [Pr.: -ti-e-] – Din burtă + suf. -ieră.

ȘOLDORARIȚĂ s. f. (Reg.) Durere de șolduri. – Din șolduri (pl. lui șold) + suf. -ariță.

Macarena s. f. (din n.pr. sp. Macarena) ◊ „Datorită coregrafei Mia Frye, profesoară de dans la Paris, Macarena a ajuns cel mai mare succes al verii acestui an. De la lansarea, în 1989, a melodiei Lambada nu a existat un hit cum a fost Macarena în această vară.” Ev.z. 22 VIII 96 p. 3. ◊ „Îți pui mâna dreaptă în șold, îți agiți mâna stângă în aer și sari. Poate că nu este cel mai grațios sau cel mai complex dans din lume, dar ar trebui să fii mulțumit că tocmai ai învățat cel mai nebunesc și cel mai la modă dans: Macarena.” Ev.z. 31 VIII 96 p. 3; v. și R.l. 28 VIII 96 p. 8, D. 195/96 p. 12

arm n., pl. urĭ (lat. armus, pl. m. armĭ și n. ármora, umăr musculos). Vechĭ. Rar azĭ. Șold, coapsă, maĭ ales partea de la șold la genuchĭ la om orĭ la animale. – Și ármure, m. ca buture. V. but 1.

*camizólă f., pl. e, și -ól n., pl. oale (fr. camisole, d. ven. camisiola, it. camicióla, cămășuță; ngr. kamizóla; rus. kamzól; germ. kamisol). Matineŭ, capoțel, o haĭnă femeĭască de pînză care acopere bustu și șoldurile și care se poartă pin casă. – Vulg. camizón, pl. oane.

cígă-mígă f. fără pl. (ung. csiga-biga). Mold. Un fel de burete comestibil (cantharellus cibarius). Fig. A umbla cu ciga-miga, a umbla cu șoalda, a căuta să înșel fugind de muncă.

coápsă (oa dift.) f., pl. e (lat. cŏxa, pv. cueíssa, fr. cuisse [it. coscia, d. lat. cŏxea]). Șold: șĭ-a atîrnat sabia la coapsă. – Și coafsă (cp. cu alb. kofšă) în Ps. s.

bújăniță f., pl. e (rut. buženicĕa și buženina, id.). Est. Șold orĭ spinare de ĭepure orĭ de capră ținută în saramură cu mirodeniĭ, usturoĭ și piper 4-5 zile, după care se ține 2-3 zile la zvîntat, apoi 2-3 zile la fum, apoĭ la aer, și apoĭ se mănîncă. Iron. Bujăniță de cămilă, lucru prost orĭ imposibil. V. pastramă.

1) but n., pl. urĭ (turc. but, de unde și ngr. búti, alb. bg. sîrb. but, but, șold în măcelărie). Cp. cu bont 2. Șold, coapsă (în măcelărie și bucătărie). – În Munt. și búture m., pl. buturĭ, ca fluture, -urĭ ș.a. (după Dic. Alt. germ. 30, d. gep. buttilo). V. arm.

copán n., pl. e (bg. kópan, maĭ, cĭocan, dim. kópanče, copan; alb. kopán, ngr. și vgr. kópanon, pisălog). Munt. ș. a. Cotoĭ, picĭor (șold) de pasăre friptă (BSG. 1022. 163). – Și copană, pl. e.

crac m. (bg. sîrb. krak, crac, rut. krak, ramură. V. crăcană, răscrăcănez). Fam. Pop. Picĭoru de la șold pînă la talpă. Partea pantalonilor și izmenelor care acopere cracu: un crac suflecat. Braț de rîŭ. Picĭor de scară, de compas ș. a.

crívda (cu) loc. adv. (bg. vsl. krivda, nedreptate, d. krivŭ, strîmb). Sud. Cu nedreptate, făcînd haram (la joc). – Și cribda (CL. 1921, 166). V. price 1, haram, șoalda, fofîrlica.

*eșárpă f., pl. e (fr. écharpe, care însemna la început „pungă atîrnată de gît”, d. vgerm. skerpa; ngerm. scherbe, eșarpă, e luat înapoĭ de pe fr. V. și hîrb). Fîșie, bandă de stofă, cordon care se poartă de la umăr spre șold saŭ ca cingătoare ca semn distinctiv: eșarpă de primar. Fîșie care susține un braț rănit. – Și eșarfă (rus. šarf).

*fémur m. (lat. fémur). Anat. Osu, saŭ și picĭoru, de la șold pînă la genunchĭ.

fofîrlíca și -íga f. (imit. înrudit cu bg. čevrŭliga, cĭocîrlie). Vest. Fam. A umbla cu fofîrlica, a umbla cu șoalda, a căuta să înșelĭ. – Și -úga (CL. 1920, 525). Pin Bz. și -rlichea.

*íschias și -ás n., pl. urĭ saŭ e (vgr. ishiás, -ádos, de unde maĭ bine s’ar zice rom. ischiadă, ca olimpiadă și piramidă, d. olympiás, -ádos și pýramis, -ídos. V. sciatic). Sciatică, reumatizm la șold. V. gută.

jold n., pl. urĭ (pol. žold, ung. zsold, germ. sold, d. it. soldo, soldă, leafă. V. joĭmir, soldă). Vechĭ. Soldă, leafă la militarĭ. Muncă gratuită în folosu stăpîniriĭ: cară (care) de jold, de podvoadă și de caĭ de olac (la 1676). V. havalea.

mardalîc n., pl. urĭ (d. marda). Iron. Sold.

nabedérniță f., pl. e (vsl. nabedrĭnica și nabedrĭnikŭ, șervețel, basma, d. bedro, bg. bedra, șold; bg. rus. nabédrennik, nabederniță). Un ornament de forma unuĭ pătrat brodat cu fir, cu canafurĭ la colțurĭ, și pe care e pusă icoana învieriĭ luĭ Hristos, ĭar arhiereiĭ și preuțiĭ maĭ marĭ în rang, la marile ceremoniĭ, îl poartă atîrnat de brîŭ la dreapta. – Și nebed- (Mold.) și bedérniță (Munt.).

șold, -uri, s.n. – Șunca de porc care se pune la murat și la afumat iarna și se fierbe de Paști (Radu 1941). – Din germ. Schulter „umăr”, prin interm. pol. szoldra (DER).

șoáldă f., pl. inuz. e (sas. scholt, germ. schuld, vină, abatere din drumu drept. V. șoltic). Fam. A umbla cu șoalda, a umbla cu fofîrlica, a căuta să’nșelĭ orĭ să te substragĭ de la muncă.

șold n., pl. urĭ (ceh. šolda, šoldra, umăr, șold de porc, pol. szoldra, d. germ. schulter, umăr). Coapsă, partea de la oasele basinuluĭ: a sta cu mînile’n șoldurĭ, sabia se leagă la șoldu stîng. V. arm.

2) șoldán, -ă adj. (d. șold). Fam. Cu șoldurĭ marĭ: o femeĭe șoldană. S. m. Iron. Păduche gras.

șoldésc v. tr. (d. șold). Deșel, deformez șoldurile pin muncă prea grea saŭ pintr’o bătaĭe: cal șoldit.

șoldíș adv. (d. șold). Rar. Șchĭopătînd, cu șoldu stricat: calu merge șoldiș.

șoldíŭ, -íe adj. (d. șold). Deșelat, spetit, cu șoldu stricat: ĭapă șoldie. De om saŭ de animal șoldit: mers șoldiŭ. Adv. A merge șoldiŭ.

șóltic, -ă adj. (sas. scholtig, germ. schuldig, vinovat. V. șoaldă). Nord. Șarlatan, coțcar, șmecher.

șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).

șúncă f., pl. ĭ (germ. schinken, dial. schunke). Munt. Șold de porc sărat, afumat și fert (maĭ rar copt): șuncă de Praga, de Vestfalia. – În Trans. șoancă (ung. sonka), în Mold. jambon.

șoaldă (fam.) s. f., g.-d. art. șoaldei; pl. șoalde

șold s. n., pl. șolduri

sold s. n., pl. solduri

arm n. 1. încheietura brațului și a umărului; 2. coapsă, șold (mai ales de bou, de cal). [Lat. ARMUS].

* sciátic, -ă adj. (lat. sciáticus, d. vgr. ishiadikós, care vine d. ishiás, -adós, gută sciatică, din ishión, șold, maĭ ales locu în care intră femuru; ngr. shiátika, gută sciatică). Anat. Relativ la șold. S.f. Med. Reŭmatizm la șold.

deșert a. 1. gol, nelocuit; 2. fig. nefolositor, zadarnic: vise deșerte; 3. nestatornic, trecător: gloria e deșeartă; 4. fără temeiu: credințe deșerte. [Lat. DESERTUS]. ║ n. 1. loc, țară aridă și fără locuitori: dorințele omenirii ’n lung deșert pierdute AL.; 2. pl. deșerturile, partea corpului dela marginea coastelor până la șolduri. [Lat. DESERTUM]. ║ adv. în deșert, în zadar, fără folos.

coapsă f. partea corpului dela șold până la nuca genuchiului. [Lat. COXA].

copan n. șold de pasăre. [Cf. bulg. KOPAN, pisălog (de unde coapsă, după analogia formei)].

fleică f. felie de carne dintre coaste și șold, friptă la grătar. [V. fleac].

*sold n., pl. urĭ (fr. solde, d. it. saldo, regulare de conturĭ, plată). Rest de plată la un cont. Rest de marfă pe care negustoru o vinde cu pret redus ca să scape de ĭa (mardalîc).

sold n. 1. diferența între creditul și debitul unui compt; 2. mărfuri ce se vând mai ieftin la lichidări.

șold n. partea corpului omenesc în care e îmbucată coapsa. [Ceh. ȘOLDA (din nemț. Schulter)].