ALCALÍN, -Ă, (< fr.) adj. 1. (Despre substanțe chimice) Care are proprietățile unei baze. ♦ Medicamente alcaline = medicamente utilizate în tratamentul acidității gastrice. Metale alcaline = metalele (litiul, sodiul, potasiul, rubidiul, cesiul și franciul) care fac parte din grupa I a sistemului periodic al elementelor. Rezervă a. = cantitatea de acid carbonic și de bicarbonat de sodiu din sînge; la om, r.a. este de 7,34-7,45 cm³. 2. (PETROGR.; despre magmă și roci magmatice) Caracterizate prin conținut mare în alcalii în raport cu dioxidul de siliciu. În cele subsaturate predomină feldspatoizii, iar în cele paracalcaline predomină piroxenii și amfibolii sodici. Soluri alcaline = grup de soluri cu conținut mare de săruri de sodiu și cu reacție puternic alcalină.

BUNSEN [búnzɔn], Robert Wilhelm (1811-1899), chimist și fizician german. Prof. univ. la Marburg și Heidelberg. Studii privind derivații organoarsenici. Împreună cu Kirchhoff a pus bazele analizei spectrale, cu ajutorul căreia a caracterizat și a izolat rubidiul și cesiul. A obținut magneziul și cromul în stare metalică prin electroliza clorurilor lor și a inventat becul cu gaz și calorimetrul care-i poartă numele.

KIRCHHOFF [kírhof], Gustav Robert (1824-1887), fizician german. Prof. univ. la Heidelberg și Berlin. Contribuții în electricitate (a stabilit legile curenților derivați, numite legile lui K.) și în optică (a dezvoltat teorie ondulatorie a lui A. Fresnel). A studiat radiația termică și a inaugurat (1859) conceptul de corp negru; împreună cu R.W. Bunsen, a pus bazele analizei spectrale (1859) și a descoperit elementele cesiu și rubidiu (1861).

METALE. Subst. Metal. Metale alcaline; metale alcalino-pămîntoase; metale prețioase; metale nobile; metale tranziționale; metale feroase; metale neferoase; metale rare; metale dure. Aluminiu; amoniu; aramă, cupru; argint; aur; bariu; beriliu; bismut; cadmiu; calciu; ceriu; crom; galiu; hafniu; indiu; iridiu; kaliu, potasiu; litiu; mangeziu; mangan; mercur, hidrargir, argint-viu (pop.); molibden; natriu, sodiu; nichel; niobiu; osmiu; paladiu; platină; reniu; rodiu; rubidiu; ruteniu; scandiu; staniu, cositor; stronțiu; tantal; titan; toriu; tuliu; uraniu; vanadiu; widia; wolfram, tungsten; yterbiu; ytriu; zinc; zirconiu. Metalurgie; metalochimie, metalografie. Metalurgist, metalurg (rar); metalograf. Adj. Metalic; metalifer. Argentifer, argintos; aurifer; magnezic; manganic; manganos; mercuric; stanic; stanifer, stanos. Argintat; aurit, înaurit (pop.), întraurit (rar): cositorit; cromat; nichelat; platinat; zincat. Vb. A metaliza; a arămi; a arginta, a argintui (rar); a auri, a înauri (pop.), a întrauri (înv. și pop.); a cadmia; a croma; a platina; a cositori. V. minerale.

Rb, simbol chimic pentru rubidiu.

rubidiu sn [At: ISIS (1862) 373 / V: (înv) ~m sn / E: fr rubidium, ger Rubidium] Metal alcalin, strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, existent în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul.

rubidiu

RUBIDIU s. n. Metal alcalin, strălucitor ca argintul, foarte ușor oxidabil în aer umed; se găsește răspîndit în natură în cantități mici, însoțind sodiul și potasiul.

rubidiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rubidiul; simb. Rb

rubidiu s. n. [diu pron. -diu], art. rubidiul; simb. Rb

RUBÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. rubidus „roșu-închis”) s. n. Element chimic (Rb; nr. at. 37, m. at. 85,47) din grupa metalelor alcaline. Strălucitor ca argintul, ușor oxidabil, se găsește în natură în cantități mici, însoțind sodiul, potasiul și litiul în minerale. A fost descoperit de R.W. Bunsen și G.R. Kirchhoff, în 1861. Se întrebuințează în calitate de catalizator în sinteza organică etc.

RUBIDIU s. n. metal alcalin alb, ușor fuzibil, foarte activ chimic, care se păstrează în petrol. (< fr. rubidium)

RUBIDIU s.n. Metal alcalin alb, foarte reactiv, asemănător cu sodiul. [Pron. -diu. / < fr. rubidium].

RUBIDIU n. Metal alcalin, alb-argintiu, foarte activ, întrebuințat la confecționarea fotoelementelor, tuburilor luminoase și în medicină. /<fr. rubidium, germ. Rubidium

rubidiu [diu pron. dĭu] s. n., art. rubidiul; simb. Rb

rubidium sn vz rubidiu