ȘINĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

DUROFLEX s. n. material dur, flexibil și ușor, cu mare rezistență la uzură, folosit ca talpă de încălțăminte. (< dur/abil/ + flex/ibil/)

SULFIZA vb. tr. a trata termochimic cu sulf piesele din oțel sau din fontă, spre a le mări rezistența la uzură. (după fr. sulfinisation)

CEMENTARE (< fr.) s. f. 1. Tratament termochimic de saturație prin difuzie de carbon, crom, azot, aluminiu a stratului superficial al unui material metalic, pentru a-i mări duritatea și rezistența la uzură. 2. Operație a procesului hidrometalurgic de extragere din soluții a unor metale (cupru, zinc, aur, argint etc.) prin tratare cu metale mai electronegative. 3. (GEOL.) C. hidrotermală = umplere a crăpăturilor și a porilor din roci cu substanțe minerale variate depuse din soluții reziduale, alcaline, provenite din diferențierea magmelor. Rezultatul c.h. sînt filoanele și zăcămintele de impregnație produse prin mineralizația porilor din roci.

CIANIZÁRE (după fr.) s. f. Tratament termochimic de saturare a suprafețelor pieselor de oțel, simultan cu carbon și azot, din diferite compoziții de săruri topite (obligatoriu cu cianură de sodiu sau potasiu), la temperatură joasă (520 °C), medie (760 °C) și înaltă (900 °C), pentru creșterea rezistenței la uzură și oboseală a oțelului.

duroflex s. n. ◊ „«Duroflex» este o talpă de cauciuc neted, care are o mare rezistență la uzură, e flexibilă și ușoară.” Sc. 29 V 62 p. 2 (din dur[abil] + flex[ibil]; DEX-S)

ȘINĂ, șine, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminate după un anumit profil și folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. ♦ P. ext. Cale ferată. 2. Cerc de oțel care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzură. ♦ Bandă de metal care se fixează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.) pentru a le mări rezistența la uzură. – Din pol. szyna, germ. Schiene.

CEMENTA, cementez, vb. I. Tranz. 1. A trata termochimic oțelurile moi sau aliate, introducând carbon, crom, azot etc. în stratul lor superficial, pentru a obține un strat dur cu mare rezistență la uzură. 2. (Med.) A obtura canalul unui dinte cu cement. 3. (Med.) A fixa cu cement protezele pe dinți. [Var.: cimenta vb. I] – Din fr. cémenter.

cementa vt [At: DN³ / Pzi: ~tez / E: fr cémenter] 1 A trata termochimic oțelurile moi sau aliate cu carbon, crom, azot etc., pentru a obține un strat superficial dur, cu mare rezistență la uzură. 2 (Med) A obtura canalul unui dinte cu cement (2). 3 (Med) A fixa cu cement (2) protezele pe dinți.

cementare sf [At: DN³ / Pl: ~tări / E: cementa] 1 Tratare termochimică a oțelurilor pentru a obține un strat superficial dur, cu mare rezistență la uzură Si: cementat¹ (1), cementație (1). 2 (Med) Obturare a canalului unui dinte Si: cementat¹ (2), cementație (2). 3 (Med) Fixare a protezelor dentare Si: cementat¹, cementație (3).

șină sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 172^r/24 / V: (reg) ~nură (Pl: ~ri) / Pl: șine, (pop) șini, (reg) ~nuri / E: ger Schiene, cf pn szyna] 1 Bandă de metal care se montează pe unele obiecte de lemn (uși, lăzi, butoaie etc.), pentru a le mări rezistența la uzură Si: (reg) șparing². 2 (Îvp; lpl) Instrumente de tortură. 3 (Înv) Lingou. 4 (Teh) Fiecare dintre barele de oțel (sau de lemn) de la bătătorul sau de la contrabătătorul batozei. 5 (Reg) Fuscel (la războiul de țesut). 6 (Pop) Cerc de metal care se montează pe obezile roților de lemn ale unui vehicul, pentru a le feri de uzură Si: (reg) raf, șing (1). 7 Fiecare dintre barele de oțel, laminate după un anumit profil, care, fixate una în continuarea celeilalte pe traverse și dispuse în două benzi paralele, formează calea de rulare pentru unele vehicule cu roți (tren, tramvai) Si: (reg) raf, șing (2), șteangără (1). 8 (Pgn) Cale de rulare formată din șine (7) Si: (reg) raf, șing (3), șteangără (2). 9 (Spc) Cale ferată. 10 (Pan) Fiecare dintre barele (de metal), dispuse paralel, care servesc drept cale de ghidare pentru anumite piese mobile¹ din unele instalații tehnice. 11 Bandă subțire de metal care servește la fixarea paginilor unui dosar.

șinui vt [At: COSTINESCU / Pzi: ~esc / E: șină + -ui] (Pop) 1 (C. i. obiecte) A fereca cu șine (1), pentru a le mări rezistența la uzură. 2 (C. i. roțile de lemn ale unor vehicule sau, pex, vehicule cu roți de lemn) A pune șine (6).

șinuire sf [At: DDRF / Pl: ~ri / E: șinui] (Pop) 1 Ferecare cu șine (1) a unor obiecte, pentai a le mări rezistența la uzură Si: (pop) șinuit¹ (21). 2 Întărire cu șinea roților de lemn ale unor vehicule Si: (pop) șinuit¹ (2).

sulfizare sf [At: LTR² / Pl: ~zări / E: sulfiza] Tratament termo-chimic pentru îmbogățirea cu sulf² (și cu azot) a straturilor superficiale ale pieselor din oțel sau din fontă, pentru a le mări rezistența la uzură Si: (rar) sulfocianizare.

MANGANÁL s. n. Aliaj cu 0,6-0,9% carbon, 12% mangan, 3% nichel și restul fier. Are rezistență excepțională la uzură, tenacitate mare și reziliență bună.

METAL, metale, s. n. 1. Element chimic, cu un luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită, care se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de săruri, oxizi etc. Uralul reprezintă o adevărată comoară de metale și materii chimice. PROBL. GEOGR. I 193. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal. EMINESCU, N. 37. Metal prețios = metal care se găsește în natură în cantități relativ mici și care nu se oxidează și nu se alterează decît cu greutate. Aurul și argintul sînt metale prețioase. 2. Aliaj al unor metale. Oțelul, bronzul, alama sînt metale. Metal dur = aliaj cu duritate mare și rezistență mare la uzură. ♦ Amestec de concrețiuni, aglomerat de pulberi metalice sau forme tranzitorii între aliaje și compuși. – Pl. și: (învechit) metaluri (MACEDONSKI, O. IV 145, CARAGIALE, T. II 81, ALEXANDRESCU, M. 254).

CROMIZARE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza.

CROMIZARE, cromizări, s. f. Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel sau de fontă, în vederea sporirii rezistenței la coroziune și la uzură a acesteia. – Din cromiza.

cromizare sf [At: DEX² / Pl: ~zări / E: cromiza] Tratament termochimic de îmbogățire cu crom, prin difuzie, a stratului superficial al unei piese de oțel, pentru creșterea rezistenței la coroziune și la uzură.

A ȘINUI ~iesc tranz. (roți, sănii etc.) A înzestra cu șine (pentru a feri de uzură sau pentru a mări posibilitatea de alunecare, de rezistență); a încălța. /șină + suf. ~ui

destrăma [At: PSALT. 181 / V: (pop) dis~, (reg) ~rema, dăs~^[1] / Pzi: ~ram, (reg) ~mez / E: des- + tramă] 1-2 vtr (D. materiale textile, țesături sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) (A face să-și piardă sau) a-și pierde rezistența prin rărire, desfacere neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare) Si: a (se) desfira, a (se) deșira (2), a (se) rări, a (se) zdrențui, (rar) a (se) dezlâna, (înv) a (se) rânji, (reg) a (se) siti. 3 vt A deșira (1). 4 vr (D. nori, ceață, fum etc.) A deveni mai puțin compact prin răspândire în toate părțile Si: a se deșira (2), a se împrăștia, a se risipi, a se spulbera (4). 5-6 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde puterea, rezistența Si: a (se) descompune. 7-8 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde coeziunea, desfacându-se în părțile componente Si: a (se) dezmembra. 9 vt (Rar) A face să slăbească. 10 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se împrăștia. 11 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se răspândi în toate părțile. 12 vr (D. abstracte) A deveni mai puțin intens, mai puțin viu, mai puțin concentrat etc. sau a deveni mai slab (9, 10, 11) Si: a se atenua, a descrește, a se diminua, a se împuțina, a se micșora, a se reduce, a scădea, a slăbi, a se tempera², (înv) a se mici, (îvr) a se scurta, a se slei. 13 vr A lua sfârșit Si: a înceta, a dispărea. 14 vr A înceta să se manifeste, să se producă Si: a pieri. 15 vr (Înv; d. oameni) A se destrăbăla (1).

destrămat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 158^v/21 / V: (îrg) dis~ / Pl: ~ați, ~e / E: destrăma] 1 (D. materiale textile, țesături, sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) Care și-a pierdut rezistența prin rărirea, desfacerea neregulată sau ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizării necorespunzătoare) Si: deșirat, rărit², zdrențuit, (rar) dezlânat, (înv) rânjit, (reg) desfirat, sitit. 2 (D. nori, ceață, fum etc.) Care s-a răspândit în toate părțile, devenind mai puțin compact. 3 Răsfirat² (1). 4 (D. grupuri, colectivități) Care și-a pierdut coeziunea, care nu mai reprezintă o totalitate Si: descompus, dezmembrat. 5-6 (Îrg) Destrăbălat (1, 3).

podușcă², poduști, s.f. (reg.) 1. bară sau șină de fier folosită ca sprijin la osia carului sau a căruței, pentru a-i mări rezistența. 2. bucea care căptușește capetele osiei roții carului sau a căruței, spre a feri osia de uzură. 3. lemn scurt folosit la transportul buștenilor.

CĂLIRE s. f. Acțiunea de a (se) căli. 1. Mărirea durității și rezistenței unui metal, prin răcire, după încălzire la temperaturi înalte. Prin călire, suprafața metalului devine mai rezistentă la uzură, iar corpul lui mai tenace și mai rezistent la încovoiere și la lovire. 2. Fig. întărire, oțelire (fizică sau sufletească); dobîndire de cunoștințe, de experiență. Călirea organismului. a Adevărata călire a cadrelor se realizează în munca practică pentru înfăptuirea politicii și hotărîrilor partidului, pentru îndeplinirea sarcinilor de partid. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2686.

podușcă² sf [At: H X, 69 / V: pro~ / Pl: ~ști / E: ucr подушка] 1 (Buc; Mol) Bară sau șină de fier folosită ca sprijin la osia carului sau la căruță, pentru a-i mări rezistența. 2 (Buc) Capac metalic care căptușește capetele osiei roții carului, sau a căruței spre a le feri de uzură. 3 (Reg; îf produșcă) Lemn scurt și nu prea gros pentru transportul buștenilor.

TALONETĂ, talonete, s. f. Bucată de carton fixată în dreptul călcâiului la un obiect de încălțăminte, pentru a asigura rezistența îmbinării. ♦ Branț. ♦ Bucată de stofă, cusută la manșetă sau la marginea de jos a pantalonilor pentru a evita uzura în acel loc. [Var.: talonet s. n.] – Din fr. talonnette.

TALONETĂ, talonete, s. f. Bucată de carton fixată în dreptul călcâiului la un obiect de încălțăminte, pentru a asigura rezistența îmbinării. ♦ Branț. ♦ Bucată de stofă, cusută la manșetă sau la marginea de jos a pantalonilor pentru a evita uzura în acel loc, [Var.: talonet s. n.] – Din fr. talonnette.

talonetă sf [At: VINEA, L. I, 218 / V: ~net sn / Pl: ~te / E: fr talonnette] 1 Bucată de carton, de piele sau de plută, fixată în pantof între branț și glenc, în dreptul călcâiului, pentrua asigura rezistența îmbinării. 2 Branț (1). 3 Dublaj la manșetă. 4 Bucată de stofa cusută la marginea de jos a pantalonilor pentru a evita uzura în acel loc.

STELIT n. Aliaj complex (de cobalt, crom, wolfram, molibden și fier), foarte dur, inoxidabil, cu rezistență mare la temperaturi înalte, întrebuințat la fabricarea instrumentelor chirurgicale, a unor scule așcheietoare și la acoperirea unor piese supuse uzurii. /<fr. stellite, germ. Stellit

destrămare sf [At: POLIZU / V: (pop) dis~ / Pl: ~mări / E: destrăma] 1 Pierdere a rezistenței unor materiale textile, țesături sau obiecte țesute ori confecționate din fire împletite, prin rărirea, desfacerea neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizări necorespunzătoare) Si: deșirare, rărire, zdrențuire, (rar) destrămat¹ (1), dezlânare, (înv) rânjire, (reg) desfirare, sitire. 2 Răspândire în toate părțile a norilor, a ceței, a fumului etc. Si: împrăștiere, risipire, spulberare, (rar) destrămat¹ (2). 3 Slăbire sau pierdere a puterii, rezistenței Si: descompunere, (rar) destrămat¹ (3). 4 Pierdere a coeziunii Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (4). 5 Desfacere în părți componente Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (5). 6 (Înv) Destrăbălare (2). 7 (Ccr) Vorbe, fapte destrăbălate.

ȘINĂ, șine și șini, s. f. 1. Fiecare dintre barele de oțel laminat după un anumit profil, folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roți (tren, tramvai etc.) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalație tehnică. Drezina fuge din ce în ce mai repede, străbate locuri necunoscute... Șinele se lungesc în urmă ca doi șerpi nesfîrșiți. C. PETRESCU, S. 44. Bagă de seamă că șina are talpă prinsă-n cîrlige zdravene, afundate-n traverse de stejar. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ (La sg. cu valoare de pl., subînțelegîndu-se calea de rulare) Pe șina proaspătă, s-a scos încă o locomotivă. SAHIA, N. 29. 2. Cerc de oțel (lat) care se montează pe roțile de lemn ale unui vehicul pentru a le face mai rezistente și a le feri de uzură. O roată... se leagă, se înalță sau se îmbracă, cu șină de fier. PAMFILE, I. C. 129. Ce-i rotund și fără fund? (Șina roții). ȘEZ. XVI 171. 3. Bandă lungă de metal care se montează la uși, lăzi, butoaie și alte obiecte de lemn, pentru a le mări rezistența. Sosirăm la ușa beciurilor, unde Inochentie ne ajunse din urmă cu luminarea, o ușă de stejar în două părți, ferecată cu șini groase de fier, cu broască de cetate și cu lăcate la fel. HOGAȘ, DR. 271. O ușă cu două șini în cruce. DELAVRANCEA, O. II 353.

slăbi v [At: COD. VOR.² 47^v/2 / V: (reg) scl~, stl~ / Pzi: ~besc / E: slab cf vsl славити] 1-2 vtir (D. oameni sau d. animale; îoc îngrășa) A pierde stratul de grăsime (sau de carne), ca urmare a unei boli, a bătrâneții, a alimentației Si: (pop) a se jigări, a se sfriji, a se trage, a se usca, (înv) a (se) mârșăvi, a ostâmpi, (reg) a (se) mârcezi, a se ogărî¹, a (se) pieuci, a se sfoiegi, a zălezi. 3-4 vir (D. ființe sau d. puterile lor; îoc întări) A pierde din capacitatea de rezistență la efort și la boli Si: a se jigări, a (se) șubrezi, (liv) a (se) debilita, (îvp) a (se) slăbănogi (7-8), (reg) a (se) becisnici, a (se) ogârji, a (se) șiștăvi, a (se) ticăloși. 5-6 vtir (D. organe, d. părți ale corpului; d. facultățile fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal ca urmare a uzurii, a bolii, a bătrâneții etc. Si: (liv) a se debilita. 7-8 vrtf (D. fenomene naturale, d. sentimente, manifestări etc. ale oamenilor, d. abstracte etc.; îoc crește, întări) A-și pierde (sau a face să-și piardă) din tărie, din amploare, din ritm, din greutate etc. Si: a (se) alina¹, a (se) astâmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) modera, a (se) muia, a (se) pondera, a (se) potoli¹, a (se) tempera², (reg) a se slobozi (31). 9-10 vrtf A deveni (sau a face să devină) mai puțin intens, mai puțin concentrat etc. Si: a (se) atenua (5-6), a descrește, a (se) diminua, a (se) împuțina, a (se) micșora, a (se) potoli¹, a (se) reduce, a scădea, a (se) slei², a (se) tempera², (înv) a (se) mici¹, (îvr) a (se) scurta. 11-12 vrtf (Înv; d. oameni; adesea urmat de determinări care precizează sensul; îoc întări) A-și pierde (sau a face să piardă) integritatea. 13-14 vrtf (Înv; d. oameni; îoc întări) A-și pierde fermitatea în acțiune. 15-18 vrtf (Înv; d.oameni; îoc întări) A-și neglija sau a-și părăsi (ori a face să neglijeze, să părăsească) preceptele, țelurile etc. 19-20 vt (C. i. obiecte, legături folosite pentru imobilizare; îoc strânge, încorda, întări, întinde) A face să fie mai puțin strâns sau mai puțin încordat Si: a destinde, a lărgi, a relaxa, (îvp) a slobozi (26-27). 21 vt (C. i. oameni, părți ale corpului etc. imobilizați; îoc strânge) A lăsa (mai) liber, permițând o anumită libertate în mișcări. 22 vt (Rar; pex) A elibera (17). 23 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva) din mână A nu lăsa din mână ceva. 24 vt (Îae) A avea o grijă deosebită (de ceva). 25 vt A nu (mai) ~ (pe cineva sau ceva) din ochi (sau din priviri, din privit, din vedere, din priveghere etc.) A urmări insistent cu privirea. 26 vt (Îae) A nu pierde din vedere (pe cineva). 27 vt (Îe) A nu (mai) ~ (pe cineva) (din pas, din fugă, din goană sau o clipă) A urmări îndeaproape pe cineva. 28-29 vt (Îae) A continua cu insistență să meargă sau să alerge după cineva. 30 vt (Îae) A nu se îndepărta de cineva. 31 vt (Îae) A nu da cuiva răgaz nici o clipă. 32 vt (Îe) A nu (mai) ~ (pe cineva) (cu… sau din…) A nu înceta cu întrebările, cu insistențele, cu atențiile, cu repetarea unui lucru. 33 vt (Îae) A nu lăsa în pace. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (cu… sau din…) A nu mai plictisi pe cineva. 35 vt (Îae) A nu mai supăra pe cineva. 36-37 vti (Asr; șfg; d. resorturi, arcuri etc. aflate în stare de încordare; îoc încorda, strânge) A se destinde (14-15). 38-39 vtr (Îrg; îoc întări) A (se) șubrezi. 40-41 vtr (Îrg; îoc întări) A (se) strica. 42 vt (Înv; c. i. oameni; udp „de”, „de către”) A lipsi (pe cineva) de ceva necesar. 43 vt (Îvp; c. i. oameni) A scuti (15).