METAL, metale, s. n. 1. Element chimic, cu un luciu caracteristic, bun conducător de căldură și de electricitate, maleabil și ductil, de obicei solid la temperatura obișnuită, care se găsește în natură în stare nativă sau sub formă de săruri, oxizi etc. Uralul reprezintă o adevărată comoară de metale și materii chimice. PROBL. GEOGR. I 193. Orologiul, fidel interpret al bătrînului timp, sună de 12 ori din limba sa de metal. EMINESCU, N. 37. Metal prețios = metal care se găsește în natură în cantități relativ mici și care nu se oxidează și nu se alterează decît cu greutate. Aurul și argintul sînt metale prețioase. 2. Aliaj al unor metale. Oțelul, bronzul, alama sînt metale. Metal dur = aliaj cu duritate mare și rezistență mare la uzură. ♦ Amestec de concrețiuni, aglomerat de pulberi metalice sau forme tranzitorii între aliaje și compuși. – Pl. și: (învechit) metaluri (MACEDONSKI, O. IV 145, CARAGIALE, T. II 81, ALEXANDRESCU, M. 254).