presoreceptor sn [At: D. MED. / Pl: ~oare / E: presiune + receptor] (Fzl) Terminație nervoasă senzitivă situată în peretele unui vas sangvin, care recepționează variațiile de presiune din interiorul vaselor Si: baroreceptor.

PROPRIOCEPTÓR (< fr.) s. n. Receptor (celulă sau grup de celule) sensibil la mișcare, presiune sau întindere, care sesizează modificări ce au loc în interiorul corpului, contribuind la coordonarea activității musculare și la menținerea echilibrului și poziției corpului.

mecanoreceptor sm [At: DEX / Pl: ~i / E: mecano- + receptor] Organ de simț care recepționează acțiuni mecanice (atingere, presiune, tracțiune etc.).

baroreceptór s.m. (fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă, situată în peretele unui vas sangvin, sensibilă la variațiile de presiune din interiorul vasului, care conține un tip de receptor senzorial pentru care stimulul este reprezentat de o variație de presiune a unor lichide din organism sau din exteriorul organismului; presoreceptor. • pl. -i. /<fr. barorécepteur, engl. baroreceptor, cf. gr. βαρο „greutate”, lat. receptus<recipere „a primi”.

PRESORECEPTOR s.m. (Anat.) Terminație nervoasă situată în pereții sinusului carotidian, sensibilă la presiunea sîngelui; baroreceptor. [< fr. presso-récepteur, cf. lat. pressio – apăsare, receptor – care primește].

CAPSULĂ s. f. 1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase semințe. 2. (anat.) înveliș conjunctiv al unui organ, al unei articulații. ♦ ~e suprarenale = glande suprarenale; ~e articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ◊ înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ◊ cașetă. 3. (chim.) vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund, din porțelan, sticlă etc., în care se încălzesc substanțe. 4. (tehn.) cutie bine închisă cu anumite instrumente, motorașe etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ◊ capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. ~ telefonică = cutie metalică, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică. (< fr. capsule, lat. capsula)

BARORECEPTÓR ({s} baro + lat. receptor „primitor”) s. m. (FIZIOL.) Formațiune nervoasă senzitivă care înregistrează modificările de presiune cu punct de plecare în mediul exterior sau interior (b. de la nivelul tegumentului, din mușchi, tendoane, articulații), precum și variațiile presiunii sanguine (b. din atrii, ventriculul stîng, sinusul carotidian, aorta etc.).

CAPSULĂ s.f. 1. Tip de fruct alcătuit dintr-un înveliș uscat, dehiscent, în care se află semințele. 2. (Anat.) Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care înconjură o articulație. ♦ Înveliș mucos exterior al unor specii de bacterii și de alge microscopice. ♦ Cașetă. 3. (Chim.) Vas de formă emisferică, cu fundul plat sau rotund și cu pereții scunzi, în care se încălzesc diferite substanțe. 4. (Tehn.) Cutie bine închisă în care sunt așezate anumite instrumente, motorașe etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 5. Capsulă telefonică = cutie metalică, conținînd un microfon sau un receptor, folosită în aparatele telefonice; capsulă manometrică = aparat care măsoară în recipiente închise presiuni puțin diferite de cea atmosferică; capsulă cosmică = cabină spațială. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuță].

capsulă sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 330 / Pl: ~le / E: fr capsule, lat capsula] 1 Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji care, la maturitate, se deschid de la sine și având numeroase semințe, pe care le împrăștie Si: măciucă, măciulie. 2 Înveliș al unor organe și organisme inferioare. 3 Mic înveliș solubil făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente sau cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4 Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe Si: capsă (6). 5 Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea de băuturi gazoase în sifoane speciale. 6 Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7 (Îs) ~ telefonică Cutiuță care conține un microfon sau un receptor într-un aparat telefonic. 8 Capac de tablă cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9 (Îs) ~ cosmică Compartiment etanșeizat al navei spațiale, capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. corectat(ă)

CAPSULĂ ~e f. 1) Fruct dehiscent cu învelitoarea uscată și dură în care se dezvoltă și se păstrează semințele unor plante; măciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Înveliș al unor organisme inferioare. ~ bacteriană. 3) Înveliș solubil în care se pun unele medicamente în formă de praf, cu gust neplăcut, pentru a fi înghițite mai ușor; bulin; cașetă. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor soluții. 5) anat. Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. 6) Cutie metalică plată, cu capac deformabil, care constituie partea sensibilă a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonică cutie de dimensiuni mici care conține microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupă sticlele. 8) Cilindru mic de metal care conține bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei băuturi gazoase speciale. 9): ~ cosmică sau spațială aparat cosmic de formă sferică capabil să se desprindă de restul vehiculului și să efectueze o coborâre pe planeta-țintă. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula.

ACUSTIC, -Ă 1. Fonetică ~ Ramură a foneticii* care analizează și descrie proprietățile fizice ale sunetelor* din perspectiva felului în care sunt percepute de către receptor*. Este complementară cu fonetica articulatorie*. Caracteristicile articulatorii și cele acustice ale unui sunet sunt legate între ele, fără să se poată stabili totuși o corespondență de 1: 1 (de ex., consoanele palatale* și dentale*, diferite ca loc de articulare, sunt asemănătoare din punct de vedere acustic prin aceea că produc un sunet ascuțit, sunt acute). Producerea sunetelor determină variații ale presiunii aerului, dependente de frecvența, intensitatea și forma vibrațiilor (undelor). Aceste variații sunt înregistrate cu ajutorul spectrografului, spectrul fiecărui sunet având formanți* specifici. 2. Clasificare ~ a sunetelor Clasificare realizată în funcție de formanții caracteristici fiecărui sunet. De ex., în funcție de concentrarea sau de dispersia formanților, se disting sunete compacte (vocala [a], consoanele laringale* velare* și palatale) și sunete difuze (vocalele [i, î, u], consoanele labiale* și dentale); în funcție de înălțimea sunetului, influențată de volumul rezonatorului, se disting sunete acute (vocalele [e, i]), consoanele palatale și dentale) și grave (vocalele [o, u], consoanele labiale și velare) etc. 3. Trăsătură ~ Caracteristică a structurii formanților, utilizată pentru descrierea sunetelor. L.I.R.

SISTEM ansamlu de elemente sau măsuri concepute într-o viziune unitară, pentru realizarea în condiții optime a unui complex de activități având caracter aviatic. Sistem de foc, ansamblul loviturilor de aviație organizat pentru nimicirea sau neutralizarea inamicului, asigurând în apărare nimicirea grupărilor inamice de ofensivă, lovind-o pe timpul apropierii, pregătirii pentru atac și al executării acestuia, iar în ofensivă, nimicirea obiectivelor inamice din sectorul de rupere al apărării, sprijinul ofensivei pentru dezvoltarea în adâncime, acoperirea joncțiunilor și flancurilor. Sistem de parașutare, asigură lansarea din aeronave a obiectelor voluminoase și grele, fiind alcătuite din câteva parașute care se deschid simultan, containerele fiind prevăzute cu dispozitive de amortizare. Sistem de echipare/de suspensie, asigură acroșarea parașutei, parapantei sau a deltaplanului de corpul parașutistului sau a pilotului, conferindu-i o poziție comodă pe timpul pilotării aparatului. Sistem de declanșare a parașutei, instalație pentru deschiderea parașutei prin acționarea comenzii automate sau manuale (v.). Sistemul de presiune furnizează aer prelucrat pentru sistemul de condiționare și antijivraj, format în principal dintr-o sursă de aer comprimat. Sistemul de evitare a abordajelor, mijloc perfecționat care furnizează pilotului toate indicațiile necesare asupra oricărui avion care zboară în apropiere, semnalizând manevra care trebuie utilizată pentru evitarea abordajului (viraj stânga sau dreapta, cabraj, picaj) și sfârșitul acesteia, putând fi conectat la pilotul automat. Sistemul de protecție împotriva limitei de viteză, format dintr-o butelie cu azot care acționează asupra unui piston împingând manșa înainte, împiedicând angajarea aeronavei, acționând când pilotul nu răspunde la semnalizatorul optic și la vibrațiile manșei (provocate de un mecanism cu excentric) datorate limitei de viteză. Sistemul de condiționare, rezolvă problema ventilației și a încălzirii cabinei etanșe, asigurând un minim de 15,5 Kg aer pe oră pentru fiecare pasager. Sistemul automat de zbor cu calculator digital, rezolvă aproape instantaneu orice problemă de zbor sau navigație, controlul fiind simplu și concret prin introducerea unui semnal de test periodic. Sistemul inerțial de zbor, compus din două sau trei acceleratoare, două în plan orizontal, iar al treilea în plan vertical al axelor de sensibilizare, detectând toate accelerațiile care apar în timpul zborului de la începutul rulajului până la oprirea motoarelor. Sistemul de apropiere la aterizare, complex de mijloace radiotehnice de sol și de bord, permițând pilotului în orice condiții meteorologice să mențină direcția precisă de apropiere la aterizare, corespunzătoare planului vertical ce trece prin axa pistei; să coboare sub un unghi predeterminat păstrând direcția de apropiere la aterizare, să păstreze panta, astfel încât să ajungă la punctul optim de contact cu solul; să determine 2-3 distanțe față de pragul pistei. La sol conține: radiofar de direcție, radiofar de pantă, monitoare pentru controlul funcționării, 2-3 radio-markere. La bord conține: un receptor pentru semnalele radiofarului de direcție, un receptor pentru semnalele radiofarului de pantă, indicator de deviere de la cursul selectat – cu două ace în cruce, un receptor pentru radio-markere, sistemul este completat de radiobalize, radiofaruri omnidirecționale și balizaj luminos. Sistemul de navigație pe rută, standardizat și adoptat pe plan internațional pentru distanțe scurte și medii ce nu depășesc 400 km. Sistemul omega, pentru navigația hiperbolică pe distanțe lungi, funcționând pe frecvențe foarte joase, recomandat pentru traversarea oceanelor.