PILĂ², pile, s. f. 1. Dispozitiv (alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit) care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Ieșit din uz) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

ATOMIC, -Ă, atomici, -ce, adj. Care ține de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomică = energie nucleară. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energie nucleară. Masă (sau greutate) atomică = raportul dintre masa atomului unui element chimic și a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pilă atomică = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

ZIRCONIU s. n. Metal alb-cenușiu, greu fuzibil, cu rezistență mecanică ridicată, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare. [-niu, pron. -nìu; simb. Zr] (din fr. zirconium)

EXPLODA, explodez, vb. I. Tranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care funcționează cu gaze sub presiune) A se sfărâma datorită presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc și violent în discuție; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. exploser.

REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat propulsor cu o cameră de ardere la care propulsia se realizează prin interacțiunea mecanică dintre gazele rezultate din acțiunea arderii unui combustibil în această cameră și pereții recipientului prin care se evacuează aceste gaze. 2. (În sintagma) Reactor nuclear = instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator în care se produce o reacție chimică. 4. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric; bobină cu reactanță. [Pr.: re-ac-] – Din fr. réacteur.

DEUTERIU s. n. Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare. [Pr.: de-u-] – Din fr. deutérium, germ. Deuterium, engl. deuterium.

REACTOR s. (FIZ.) 1. bobină cu reactanță. 2. reactor atomic v. reactor nuclear; reactor catalitic = coloană de sinteză; reactor nuclear = pilă atomică, reactor atomic.

ATOMOELECTRIC ~că (~ci, ~ce) Care se referă la electricitatea bazată pe energia atomică. ◊ Centrală ~că centrală care produce energie electrică cu ajutorul reactoarelor nucleare. /<fr. atomoélectrique

DEUTERIU n. Compus al hidrogenului, folosit drept combustibil în reactoarele nucleare. [Sil. de-u-] /<engl. deuterium, fr. deutérium

REACTIVITATE f. 1) Caracter reactiv. 2) Capacitate a elementelor chimice de a participa la o reacție. 3) med. Proprietate a unui organism de a reacționa la un stimul sau la excitanții mediului. ~ negativă. 4) Mărime care caracterizează funcționarea unui reactor nuclear. /<fr. réactivité

SAMARIU n. Metal moale, argintiu, întrebuințat în reactoarele nucleare. /<fr. samarium

REACTIVITATE s.f. 1. Însușirea de a fi reactiv; reacție la o excitație. 2. Mărime care caracterizează funcționarea unui reactor nuclear. ♦ Proprietate a unui organism de a reacționa. [Cf. fr. réactivité].

PERIODMETRU s. n. aparat electronic pentru măsurarea perioadelor semnalelor periodice. ◊ aparat pentru măsurarea perioadei unui reactor nuclear. (< fr. périodemètre)

PILĂ s. f. 1. dispozitiv din doi electrozi introduși într-un electrolit, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic în energie electrică. ♦ ~ atomică = reactor nuclear; ~ electrochimică = pilă de curent continuu. 2. (fam.) protecție, sprijin dat cuiva de o persoană influentă; (p. ext.) persoana însăși. ♦ a avea ~e = a se bucura de protecția cuiva. 3. picior intermediar între culeele unui pod, din zidărie, beton sau metal. (< fr. pile)

REACTIMETRU s. n. instrument pentru măsurarea reactivității unui reactor nuclear. (< fr. reactimètre)

REACTIVITATE s. f. 1. însușirea de a fi reactiv; reacție la o excitație. 2. mărime care caracterizează funcționarea unui reactor nuclear. 3. capacitate a unei particule materiale de a participa la o reacție chimică. 4. capacitate a organismului de a reacționa la stimuli din mediul intern sau extern. (< fr. réactivité)

BERÍLIU (< fr. {i}; gr. berrylos „beril”) s. n. Element chimic (Be; nr. at. 4; m. at. 9,012, p. t. 1.287°C, p. f. 2.960°C); metal alb cenușiu tare, casant, foarte ușor, puțin răspîndit în natură, folosit în aliaje (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici) și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare. A fost descoperit de chimistul francez N.L. Vauquelin, în 1786.

CADMIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Cd; nr. at. 48; m. at. 112,41, p. t. 321°C, p. f. 768°C); metal alb-argintiu. Se găsește în natură sub formă de combinații în minereuri de zinc. Funcționează în combinații în starea de valență 2. Este folosit la obținerea aliajelor cu punct de topire scăzut și rezistente față de agenții de coroziune, ca absorbant de neutroni în reactoarele nucleare etc.; sulfura și oxidul de c. sînt întrebuințate la preparea culorilor fine și a smalțurilor. A fost descoperit de chimistul german Fr. Strohmeyer în 1817.

CALIFORNIU (< fr. {i}; engl. [University of] California) s. n. Element chimic (Cf.; nr. at. 98, m. at. 251) radioactiv transuranic; a fost obținut pe cale artificială în 1950 de G. Th. Seaborg și colaboratorii săi, prin bombardarea curiului-242 cu particule α. Este folosit ca sursă internă de neutroni, în analize de activare sau pentru pornirea reactoarelor nucleare.

CENTRAL, -Ă (< fr., lat.) adj., s. f. I. Adj. 1. Care se află în centru, în mijloc; care provine dintr-un centru. 2. Fig. Care ocupă o poziție principală. II. Sf. 1. Instalație sau ansamblu de instalații în care se produce în mod centralizat energie, se efectuează o anumită operație tehnologică centralizată etc. ♦ C. electrică = ansamblu de construcții, instalații și echipamente pentru realizarea conversiei unei forme de energie primară în energie electrică. C. termoelectrică asigură conversia termodinamică a căldurii obținute prin arderea combustibililor în energie mecanică și apoi în energie electrică. C. hidroelectrică trasformă energia potențială și cinetică a apei în energie mecanică și apoi în energie electrică. Cea mai mare c.h. în producție Guri / Raul Leoni (Venezuela 10.300 MW) iar parțial în construcție: Italpu (între Brazilia și Paraguay: 13.320 MW). C. electrică mareemotrică transformă energia hidraulică a mareelor; prima c.e.m. a fost construită în estuarul fl. Rance (France, 1966). C. solară transformă energia radiației solare directe și / sau difuze. Cea mai mare c.s.: Barstow (California, 1985). C. nuclearo-electrică transformă succesiv energia de fisiune produsă într-un reactor nuclear în energie electrică. C. termomarină transformă diferența de potențial termic dintre apa de suprafață și cea de adîncime a oceanelor și mărilor calde; prima c.t.: Matanzas (Cuba, 1930). C. eoliană trasformă energia cinetică a maselor de aer în mișcare în energie electrică; prima c.e. Ai-Petri (Crimeea 1931). C. geotermală transformă energia termică din interiorul scoarței terestre; prima c.g. Larderello (Italia, 1904). C. termică produce căldură care se distribuie prin intermediul unui agent termic (abur, apă caldă etc.) pentru a fi utilizată în scopuri tehnologice sau la încălzitul încăperilor. C. de pompare = instalație cu ajutorul căreia se realizează exploatarea mai multor sonde echipate cu pompe de adîncime, fosolind un singur motor. C. telefonică = ansamblu de instalații electrice, dispozitive și clădiri la care ajung liniile posturilor unei rețele telefonice și liniile de legătură cu alte rețele telefonice și în care se efectuează automat sau manual legăturile telefonice între abonați. 2. Mare unitate economică caracteristică sistemului economic centralizat care funcționează pe principiul gestiunii economice proprii și coordonează activitatea dintr-un anumit domeniu.

LÍTIU (< fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatră”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179°C; p. f. 1.340°C), foarte ușor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent în combinații și foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obișnuite se oxidează, intră în reacție cu azotul dând nitrura de l. Izotopul ⁶Li este unica sursă industrială de producere a tritiului. Se întrebuințează la dezoxidarea, alierea și modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare și, sub formă de săruri, în medicină; compușii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se găsește în minerale ca lepidolit, spodumen ș.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson în 1817. În 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliză.

HÁFNIU (< fr. {i}; {s} dan. [Koben]havn „Copenhaga”) s. n. Element chimic (Hf; nr. at. 72, m. at. 178,49, p. t. 2.220°C, p. f. 3.200°C). Este un metal rar, alb-argintiu, strălucitor, greu fuzibil, care se găsește în minereurile de zirconiu. Funcționează în combinații în starea de valență patru. Se întrebuințează în electronică, în tehnica nucleară (la fabricarea barelor de control din reactoarele nucleare). Intră în componența unor aliaje refractare și greu fuzibile în aviație și în tehnica rachetelor. A fost descoperit de D. Coster și G. de Hesevy (1923).

IZOTÓP (< fr. {i}; {s} izo- + gr. topos „loc”) s. m. (Atom sau nucleu atomic) care are același număr atomic cu un alt atom (sau nucleu atomic), deci aceleași proprietăți chimice, însă diferă de acesta prin numărul de masă, adică prin numărul de neutroni, precum și prin alte însușiri fizice. ◊ I. radioactiv = fiecare dintre izotopii unui element chimic care prezintă radioactivitate; radioizotop. Pot fi produși și pe cale artificială (în reactoare nucleare sau în acceleratoare de particule), Se utilizează în chimie, medicină (în tratarea cancerului), industrie (la procedeele de control al calității), biologie, geologie, cosmologie etc.

aseptizare s. f. Dezinfectare ◊ „Un proces tehnologic de «aseptizare» a reziduurilor apelor de canal prin iradiere cu izotopul cesiu 137 – un subprodus al reactorilor nucleari – în scopul de a le face utilizabile ca hrană pentru animale a fost pus la punct de un grup de cercetători din S.U.A. Instalația-pilot a fost construită în apropiere de Albuquerque, unde zilnic sunt tratate 8 tone de reziduuri.” Sc. 11 X 79 p. 5 (din aseptiza; DN3)

PROMÉȚIU (< germ.; {s} n. pr. Prometeu) s. n. Element chimic (Pm; nr. at. 61, m. at. 145) din familia lantanidelor; obținut pe cale artificială la fisiunea izotopului U ²³⁵ în reactoarele nucleare. Este radioactiv; cel mai stabil izotop P¹⁴⁵ are perioada de înjumătățire de c. 18 ani. Izotopul P¹⁴⁷ este folosit la luminofori și la bateriile atomice miniaturale.

EURÓPIU (< fr. {i}; {s} gr. Europe „Europa”) s. n. Element chimic (Eu; nr. at. 63, m. at. 151,96) din grupa lantanoidelor; metal (d 5,26, p. t. 826°C), utilizat la reactoarele nucleare. A fost identificat de W. Crockes (1889) și izolat de E. Demarçay (1896).

GADOLÍNIU (< fr. {i}; {s} n. pr. Gadolin) s. n. Element chimic (Gd; nr. at. 64, m. at. 157,25) din familia lantanoidelor. În combinații funcționează trivalent. Este utilizat la aliajele magnetice și ca moderator în reactoarele nucleare. A fost descoperit (1880) de J.Ch. Galissard de Marignac.

HALBAN [albã], Hans (1877-1964), fizician francez de origine austriacă. A descoperit (1939), împreună cu Fr. Joliot-Curie și L. Kowarski, emisia de neutroni care are loc în timpul fisiunii uraniului. Împreună cu L. Kowarski, a participat la construirea primului (1947) și a celui de-al doilea (1952) reactor nuclear pe bază de apă grea.

URÁNIU (n. pr. Uranus) s. n. Element radioactiv (U; nr. at. 92, m. at. 238,03), metal alb-argintiu. Se găsește în natură, mai ales în pleblendă. U. natural este un amestec de trei izotopi, cu masa atomică 238, 235 și 234. Se întrebuințează ca material fisionabil în reactoarele nucleare, la fabricarea bombei atomice, în pilele atomice pentru obținerea elementelor transuranice, precum și la datări în arheologie. A fost descoperit de chimistul german M.H. Klaproth în 1789. Radioactivitatea u. a fost descoperită în 1896 de către fizicianul francez H.A. Becquerel, iar prima reacție de fisiune nucleară a avut loc în 1938.

PLUTÓNIU (< fr., germ. {i}; {s} Pluton, zeu grec) s. n. Element chimic transuranic, alb-argintiu, radioactiv, din seria actinoidelor (Pu; nr. at. 94, m. at. 242), obținut din uraniu în reactorul nuclear. Izotopul p. de masă atomică 239 este folosit la arme nucleare prin bombardarea cu neutroni. Izotopul p. 238 este folosit ca sursă de căldură în navele spațiale și la stimulatoarele cardiace. Cel mai stabil izotop p. 244 are perioada de înjumătățire de 7,5 x 10⁷ ani. Este deosebit de periculos pentru om, reciclarea deșeurilor radioactive de la centralele atomoelectrice fiind considerată riscantă datorită conținutului de p.

REACTOR NUCLEAR s. n. (FIZ.) Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele printr-o reacție în lanț controlată. Funcționarea unui r.n. se bazează pe faptul că fisiunea unui nucleu atomic, provocată de acțiunea unui neutron, este însoțită de eliberarea altor 2-3 neutroni, precum și de degajarea unei însemnate cantități de energie (îndeosebi ca energie cinetică a fragmentelor de fisiune și a neutronilor emiși), care, în final, apare sub formă de căldură. Fiecare nou neutron poate provoca, la rândul lui, fisiunea unui alt nucleu și astfel numărul neutronilor, ca și cel al fisiunilor, poate crește în avalanșă, procesul dobândind un caracter de reacție în lanț autoîntreținută. Din punctul de vedere al vitezei neutronilor care realizează fisiunile, r.n. se împart în: r. termice, în care viteza predominantă corespunde practic unei situații de echilibru termic al neutronilor cu materialele din zona activă; r. epitermice, în care aproape jumătate din fisiuni se datoresc neutronilor cu viteze superioare celor de agitație termică; r. intermediare, în care majoritatea fisiunilor sunt produse de neutroni ale căror viteze sunt superioare celor de agitație termică și inferioare celor cu care neutronii sunt eliberați în procesele de fisiune; r. rapide, în care fisiunile sunt înfăptuite de neutronii ale căror viteze nu diferă mult de cele cu care ei sunt emiși prin fisiune. Partea cea mai importantă a r.n. este regiunea unde se desfășoară reacțiile de fisiune, numită zona activă. Aici se află materialul fisionabil sau combustiblul nuclear, care poate fi: uraniu natural, uraniu îmbogățit cu izotopul U{²35}, plutoniu etc., și moderatorul, care are rolul de a încetini neutronii rapizi și care poate fi: apă obișnuită, apă grea, grafit etc. În r.n. de tip eterogen combustibilul nuclear este dispus sub formă de elemente distincte (de obicei bare) înconjurat de moderator, iar în r.n. de tip omogen combustibilul și moderatorul formează un amestec intim, sub forma unei soluții sau a unei suspensii. Proporția de moderator raportată la cantitatea de combustibil depinde de felul r.n., fiind mai mare la r.n. termice și foarte mică (sau lipsind complet) la r.n. rapide. Zona activă este înconjurată de un reflector, care are rolul de a reduce, prin împrăștiere elastică, scăpările de neutroni în afara zonei active. Pentru reglarea puterii, r.n. este prevăzut cu câteva bare de control (sau de reglaj), care pot fi introduse mai mult sau mai puțin în zona activă și care, fiind făcute din materiale puternic absorbante, acționează asupra cantității de neutroni liberi și, implicit, asupra intensității reacției globale. Alte bare de același tip, numite bare de siguranță, au rolul de a opri automat funcționarea r.n. în caz de avarie. Căldura produsă în zona activă este preluată și transferată în afara r.n. prin intermediul unui agent de răcire, care poate transporta energia termică până la un schimbător de căldură sau direct la un turbogenerator (în cazul unor tipuri de r.n. energetice) ori la un turn de răcire (în cazul r.n. de cercetare). Drept agenți de răcire se folosesc: apă, apă grea, gaze (ex. bioxid de carbon), metale topite (ex. sodiu), substanțe organice (ex. difenil) etc. Uneori agentul de răcire se confundă cu moderatorul (de exemplu la r.n. cu apă). O componentă importantă a r.n. este recipientul, care împiedică substanțele radioactive să iasă în afara zonei active și care uneori este și vas de presiune pentru agentul de răcire. Pentru evitarea iradierii personalului cu radiațiile nocive foarte intense care se formează în zona activă, precum și pentru evitarea contaminării aparaturii și echipamentului auxiliar, recipientul r.n. este înconjurat de un zid gros dintr-un material absorbant (de obicei beton special). R.n. este prevăzut cu un tablou de comandă, care conține comenzile dispozitivelor de reglaj, precum și instrumentele de măsură și de înregistrare pentru temperatura și presiunea din zona activă, fluxul de neutroni, pozițiile barelor de control și ale celor de siguranță etc. Se construiesc r.n. pentru diferite scopuri: a) r. de cercetare, care oferă posibilitatea utilizării fluxurilor intense de neutroni și de radiații gamma și care uneori poate și folosit și pentru producerea izotopilor radioactivi; b) r. energetic, care este destinat producției de energie termică și care poate fi staționar (montat într-o centrală electronucleară) sau mobil (montat pe nave de suprafață, pe submarine etc.); c) r. reproducător, care transformă un material puțin fisionabil (ex. U²³⁸)sau nefisionabil (ex. Th²³²) într-un combustibil nuclear mult mai eficient (în Pu²³⁹, respectiv U²³³), în vederea utilizării ulterioare a acestuia într-un r.n. energetic. Primul r.n. a fost construit la Chicago (S.U.A.), în 1942, de către E. Fermi; era un r.n. eterogen, cu grafit moderator, de putere practic nulă. În prezent puterea r.n. ca și diversitatea de tipuri, este în continuă creștere; cele mai mari r.n. au puteri de ordinul sutelor de megawați. În România a fost dat în funcțiune, în 1954, un r.n. de cercetare, de tip eterogen, care funcționează cu uraniu îmbogățit (10% U²³⁵), având ca moderator apa obișnuită; s-a construit, la Cernavodă, o centrală atomoelectrică, în colaborare cu Canada, pe baza conceptului r.n. de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium). Centrala atomoelectrică funcționează cu uraniu natural și utilizează apa grea ca moderator și ca agent de răcire. Primul grup energetic (din cele 5 preconizate) are o putere instalată de 700 MW și a fost inaugurată oficial la 17 apr. 1996 (producția de energie electrică a început în nov. același an).

MARCIUK, Gurii Ivanovici (n. 1925), matematician rus. Prof. univ. la Moscova. Cercetări de analiză numerică și modelare matematică („Metodele calculării reactorilor nucleari”, „Metode de calcul în mecanica aplicată”, „Metode de analiză numerică”). Unul dintre autorii noii direcții în matematicile aplicate privind modelarea matematică în imunologie și medicină. M. de onoare al Acad. Române (1991).

ENERGETÍCĂ (< fr. {i}) Ramură a științelor tehnice având ca obiect descoperirea, inventarierea și exploatarea resurselor energetice, transformarea, transportul și utilizarea energiei, precum și construcția și exploatarea sistemelor energetice. După energia produsă, transmisă sau consumată, se deosebesc: energetica generală, termoenergetica, hidroenergetica, electroenergetica, energetica nucleară, energetica eoliană etc. După natura sectorului economic în care intervin purtătorii de energie, e. economiei naționale se clasifică în: e. industrială, e. transporturilor, e. agriculturii, e. comunală și edilitară. ◊ E. industrială = domeniu al e. care studiază utilizarea energiei în cadrul proceselor industriale, până la nivelul platformelor industriale. E. nucleară = domeniu al e. care se ocupă cu obținerea energiei termice prin reacția controlată de fisiune în lanț în reactoarele nucleare și transformarea acesteia în energie electrică în cadrul centralelor nuclearoelectrice.

FERMI, Enrico (1901-1954), fizician italian. Stabilit în S.U.A. (1939). Prof. univ. la Roma și la Univ. Columbia. Contribuții în fizica nucleară, la studiul radioactivității și în mecanica cuantică (statistica F.-Dirac). În 1934 a efectuat experiențe de bombardare a nucleelor elementelor grele cu neutroni – primele cercetări în domeniul fisiunii nucleare. A condus lucrările de construcție a primului reactor nuclear la Univ. din Chicago, realizând (2 dec. 1942) prima reacție nucleară în lanț controlată. A dezvoltat teoria matematică a emisiei neutrinice, a studiat reacțiile pion-nucleon și a participat (Los Alamos) la construcția bombei atomice. Numele său a fost atribuit elementului transuranic – fermiu. Premiul Nobel pentru fizică (1938). M. de onoare al Acad. Române (1938).

FISIÚNE (< fr., lat.) s. f. Proces spontan sau indus (sub acțiunea neutronilor, particulelor alfa, protonilor, deuteronilor, fotonilor etc.) de scindare a unui nucleu atomic greu (uraniu, plutoniu etc.), de obicei, în două produse de f., de energii cinetice foarte mari, și emisiune de neutroni. A fost descoperită (1938) de O. Hahn și F. Strassmann. Neutronii emiși într-o reacție de f. pot iniția noi reacții de f., acestea autoantrenându-se rapid (reacție în lanț), cu degajarea unor mari cantități de energie. Reacția nucleară în lanț, controlată cu ajutorul moderatorilor, constituie sursa de energie a reactoarelor nucleare.

FRANK, Ilia Mihailovici (1908-1990), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Cercetări în domeniile opticii fizice, fotoluminiscenței, fizicii nucleare. Împreună cu I.E. Tamm, a dezvoltat teoria efectului Cerenkov. A condus lucrările de construcție a reactorului nuclear cu regim de funcționare în impulsuri, folosind ca sursă de radiații neutroni rapizi. Premiul Nobel pentru fizică (1958), împreună cu P.A. Cerenkov și I.E. Tamm.

EDLUND [édlənd], Milton Carl (n. 1924), fizician american. Prof. univ. din Michigan. Contribuții la teoria reactoarelor nucleare. A condus lucrările de proiectare și construcție a centralei nucleare de la Indiana Point și ale reactoarelor cargoului nuclear „Savannah” (1962).

MIGRAȚIÚNE (MIGRAȚÍE) (< fr., lat.) s. f. 1. Deplasare voluntară a unor indivizi, a unor populații dintr-o țară în alta sau dintr-o regiune în alta, determinată de factori economic, sociali, politici, culturali sau naturali. Frecventă în timpul Comunei primitive, în Antichitate și în Evul Mediu (ex. marea migrațiune a popoarelor din sec. 4-7). 2. Deplasarea în masă a animalelor provocată de schimbarea condițiilor de existență sau de ciclul de dezvoltare. În primul caz, poate fi regulată (sezonieră sau nictemerală) ori neregulată (ca urmare a secetei, inundațiilor, incendiilor etc.); în al doilea caz, m. contribuie la răspândirea speciilor (la animalele fixate de substratul de existență, la spongieri, corali are loc în stadiul larvar). Unele varietăți parcurg în timpul m. mii de km (ex. anghila, barza), altele doar câțiva (ex. cârtița, 20 km). M. animalelor este un fenomen complex, la multe dintre ele fiind ereditară. 3. (BOT.) Schimbare naturală, accidentală sau controlată de om în repartiția geografică a unei specii vegetale. 4. (CHIM.) Deplasare a unui radical într-o moleculă. ♦ (FIZ.; în teoria reactorilor nucleari) Deplasare a neutronilor în cursul micșorării vitezei sau a difuziunii lor. 5. (STATIST.) Mișcare (5). ◊ M. alternantă = deplasare a unor persoane între locul de muncă și reședința lor făcută cu regularitate (zilnic, săptămânal). 6. (EC. Pol.) Migrația capitalului = procesul mișcării capitalurilor dintr-o anumită ramură în alta în cadrul economiei naționale și dintr-o țară în altă. 7. (GEOL.) Proces de deplasare a hidrocarburilor (țiței, gaze) din roca în care s-au format (rocă generatoare) spre rocile în care se pot acumula (roci colectoare), formând zăcăminte.

HARWELL [háüel], localitate în Marea Britanie (Anglia), la S de Oxford; c. 1,5 mii loc. Aici se află primul reactor nuclear din Marea Britanie, dat în funcțiune în 1947. Centru de cercetări atomice.

HLOPKIN, Nikolai Sidorovici (n. 1923), termofizician rus. Contribuții privind instalațiile energetice nucleare, termofizica și dinamica reactorilor nucleari.

INCONÉL (< fr.) s. n. Aliaj complex de nichel (46-80%), de crom (15-23%) și de fier (3-40%), conținând mici cantități de siliciu și magneziu. Folosit în construcția reactoarelor nucleare, la motoarele rachetelor, la avioane sau la furnale și turbine cu gaz.

KOWARSKI, Lev (1907-1979), fizician francez de origine rusă. Împreună cu H. Halban și Fr. Joliot-Curie, a descoperit (1939) emisia de neutroni în timpul fisiunii uraniului. A participat la construirea primului (1948) și a celui de-al doilea (1952) reactor nuclear pe bază de apă grea.

KURCEATOV, Igor Vasilievici (1902/1903-1960), fizician rus. Șesul școlii ruse de cercetări nucleare. Contribuții la studiul dielectricilor și în seignetoelectricitate. În 1934, a descoperit fenomenul fisiunii, ocupându-se în special de formarea izomerilor. Sub conducerea sa a fost construit primul ciclotron (1939), primul reactor nuclear din Europa (1946), s-a desfășurat (1949) primul experiment atomic sovietic, a fost construită bomba atomică cu hidrogen (1953) și prima centrală electronucleară din lume (1954).

RADIOACTIVITÁTE (< fr. {i}) s. f. Emisie continuă de radiații alfa, beta sau gamma caracteristică substanțelor care au în componența lor și unul sau mai mulți izotopi radioactivi. Nucleele atomilor acestor izotopi sunt instabile și suferă în mod spontan anumite transformări însoțite de emisia unei particule (alfa sau beta) sau a unei cuante gamma; în urma emisiei de cuante se modifică numai starea energetică a nucleului, în timp ce în urma emisiei de particule se modifică însăși compoziția nucleului, care astfel se transformă în nucleul unui izotop al altui element chimic. Deoarece r. este de natură nucleară, ea nu este influențată de factorii externi, ca temperatura, presiunea, starea de agregare, legăturile chimice etc. R. are aplicații în construcția reactorilor nucleari, în defectoscopia nedistructivă, în tehnica reglajului automat, în carotajul radioactiv, în analiza radiochimică etc. A fost descoperită de H. Becquerel (1896) pe când studia luminescența unor săruri ale uraniului. În 1898 soții Pierre și Maria Skłodowska-Curie au descoperit poloniul și radiul, două elemente cu r. mult mai puternică decât a uraniului. Legile generale ale r. au fost formulate de către E. Rutherford și F. Soddy în 1903. ◊ R. naturală = rezultatul dezintegrării spontane a radioizotopilor naturali. ◊ R. artificială = (impr.) r. a izotopilor radioactivi care nu se găsesc în natură ci sunt obținuți pe cale artificială în laborator; a fost descoperită de soții Joliot-Curie (1934) la bombardarea aluminiului cu particule α.

REACTIVITÁTE (< fr. {i}) s. f. 1. (FIZ.) Mărime ce caracterizează funcționarea unui reactor nuclear; are valoare nulă pentru regimul critic de funcționare, este pozitivă pentru regimul de intensificare a reacției de fisiune și negativă pentru regimul de încetinire a reacției. 2. (CHIM.) Capacitate a unui atom, a unei molecule sau al unui radical de a participa la o reacție chimică. 3. (BIOL.) Proprietate a unui organism de a răspunde într-un mod determinat la excitanții mediului. Particularitățile r. sunt determinate de caracterele ereditare și de cele dobândite în cursul dezvoltării individuale. R. patologică se caracterizează prin răspunsuri inadecvate, diferite cantitativ sau calitativ de cele normale (ex. hipersensibilitate, alergie, anafilaxie).

APĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

ATOMIC, -Ă, atomici, -ce, adj. Care ține de atomi, privitor la atomi, specific atomilor. ◊ Energie atomică = energie nucleară. Armă (sau bombă) atomică = instrument de luptă a cărui putere e bazată pe energia nucleară. Masă (sau greutate) atomică = raportul dintre masa atomului unui element chimic și a 12-a parte din masa atomului de carbon. Pilă atomică = reactor nuclear. – Din fr. atomique.

REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat în care se execută o reacție chimică. 2. (În sintagma) Reactor nuclear = instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator în care se produce o reacție chimică. 4. Bobină electrică sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezintă în principiu reactanța într-un circuit electric; bobină cu reactanță. 5. Motor termic în care se folosește transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a jetului de fluid evacuat sub presiune în mediul ambiant, pentru a se obține propulsia unui vehicul, în sens opus ejecției fluidului. [Pr.: re-ac-] – Din fr. réacteur.

DEUTERIU s. n. Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare. [Pr.: deu-] – Din fr. deutérium, germ. Deuterium, engl. deuterium.

EXPLODA, explodez, vb. I. Intranz.^[1] 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care funcționează cu gaze sub presiune) A se sfărâma din cauza presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc și violent în discuție; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. exploser. corectat(ă)

INCONEL s. m. Aliaj pe bază de nichel, rezistent la temperaturi înalte și coroziune, folosit în construcția reactoarelor nucleare, la motoarele rachetelor etc. – Din fr., engl. Inconel.

PILĂ², pile, s. f. 1. Generator de curent electric continuu, fără piese în mișcare, care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = reactor nuclear. 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Înv.) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

MODERATOR, -OARE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.^[1]

SANKT-PETERSBURG (SANKT-PETERBURG) (între 1914 și 1924 s-a numit PETROGRAD, iar între 1924 și 1991, LENINGRAD), oraș în V părții europene a Federației Ruse, situat pe țărmul de E a G. Finic, în delta fl. Neva, la 640 km NV de Moscova. Aflat la c. 7° S de Cercul polar, S.-P. este renumit pentru „nopțile albe” din a doua jumătate a lunii iun., când lumina difuză se menține până după miezul nopții; 4,6 mil. loc. (2002), al doilea mare oraș al Federației Ruse, după Moscova. Important nod de comunicații. Aeroportul Pulkovo. Poret fluvio-maritim. Legat cu M. Albă și Volga printr-un sistem de canale. Metrou (din 1955). Hidrocentrală. Centrală nucleară. Rafinărie de petrol. Constr. navale (spărgătoare atomice de gheață, tancuri petroliere, vase de pescuit, ș.a.), constr. de utilaje grele, material rulant feroviar, reactoare nucleare, generatoare electrice, turbine, refrigeratoare, mașini-unelte, mașini tipografice, aparate TV și de radio, armament, echipamente electrice și electronice, aparate optice ș.a. Ind. chimică (cauciuc sintetic, superfosfați, mat. plastice, fire și fibre sintetice), metalurgică, de prelucr. a lemnului și a cauciucului, cosmetică, farmaceutică, textilă, pielăriei și încălțămintei, porțelanului, a celulozei și hârtiei, confecțiilor, tipografică și alim. Universitate (1819); Academie de Arte (1757); Academie militară medicală (1798); Institut de mine (1773); Institut politehnic (1899). Teatrul „Mariinski” (fostul Teatru de operă și balet „Kirov”, 1860), Conservatorul „Rimski-Korsakov” (1862), Teatrul dramatic „Pușkin”, Teatrul Mic, Filarmonică; celebră școală de coregrafie. Biblioteca Academiei de Științe; Biblioteca publică „Saltîkov-Șcedrin”, fundată ca bibliotecă imperială de țarina Ecaterina a II-a, cu o clădire construită în anii 1791-1795 care adăpostește astăzi c. 12 mil. volume; Observatorul astronomic Pulkovo; Muzeul „Pușkin”; Muzeu naval; Muzeu etnografic ș.a. Grădină botanică; Grădină zoologică. Parcul Taurida (sec. 18); Grădina „Mihailovski” (30 ha). Cimitirul Tikvin al fostei mănăstiri Aleksandr Nevski în care sunt înmormântați Dostoevski, Musorgski, Ceaikovski, Rimski-Korsakov ș.a. Structura urbanistică a S.-P. se caracterizează prin spații vaste, cu bulevarde foarte largi (cel mai mare este Nevski Prospekt) care se intersectează perpendicular în piețe imense, dominate de palate maiestuoase și monumente istorice și de arhitectură, multe dintre ele realizate după planurile unor arhitecți italieni. Orașul S.-P. a suferit mari pagube de pe urma inundațiilor catastrofale din anii 1777, 1824 și 1924 provocate de revărsările fl. Neva, fapt care a impus construirea unor diguri în lungime de c. 30 km, cât și a unor canale de drenaj, traversate de c. 600 de poduri, ceea ce i-a atras denumirea de „Veneția Nordului”. Pod peste Neva (sec. 19). Monumente: Palatul de Iarnă „Ermitaj”, construit în anii 1732-1736, ca reșed. a familiei imperiale, a fost reconstruit în perioada 1754-1762, după planurile arhitectului italian Bartolomeo Rastrelli, în stil baroc, având 1057 de camere. Distrus de un incendiu în 1837, palatul a fost refăcut până în 1839, acoperișul lui fiind mărginit de 176 de statuete. În prezent, o aripă a acestui palat adăpostește muzeul „Ermitaj”, cu colecții de sculpturi antice grecești și romane, de artă islamică, renascentistă, de artă barocă, picturi aparținând maeștrilor impresioniști ș.a. În piața Palatului de Iarnă se află Columna lui Aleksandru, realizată în 1830-1834 din granit monolit (50 m înălțime), cea mai mare de acest fel din lume. Fortăreața lui Petru I cel Mare, ridicată în 1703 pe ins. Vasilievski din delta fl. Neva, transformată în muzeu, în 1922; catedrala Sf. Isaac, construită în stil clasic rusesc, în anii 1818-1858, după planurile arhitectului Auguste Montferrand, dominată de o masivă cupolă din aur înaltă de 102 m și cu un diametru de 27 m; catedrala Kazan (1801-1811); catedrala Sf. Treime, construită după planurile lui Ivan Starov; catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ridicată în anii 1714-1733 după planurile arhitectului italian Domenico Trezzini (123 m înălțime). Aici se află mormintele lui Petru I cel Mare, Ecaterinei a II-a și Aleksandru II; bisericile Buna Vestire (1720) și luterană (1833-1838); biserica romano-catolică Sf. Ecaterina (1763-1783); complexul de clădiri Smolnîi, format din catedrală (1748) – construită după planurile lui Bartolomeo Rastrelli – și clădirea Institutului Smolnîi, ridicată în 1806-1808 după planurile arhitectului italian Giacomo Quarenghi; Palatul de Vară, construit în 1710-1714, în stilul barocului rusesc, după planurile lui Domenico Trezzini. Grădina care îl înconjură a fost amenajată în 1704, conținând 250 de statui și busturi aparținând maeștrilor venețieni; Palatul de marmură (1768-1785); clădirea Primăriei (1754); Palatul Iusupov, unde a fost otrăvit Rasputin și apoi împușcat în dec. 1916; Palatele nobiliare Stroganov (1754), Șuvalov, Anikov ș.a.; clădirea menajului (1804-1807); statuia ecvestră a a lui Petru I cel Mare, turnată în bronz în 1782 de Étienne Falconet; cartierul Amiralității, construit în 1704, reconstruit în 1806-1823 și restaurat după al Doilea Război Mondial după planurile arhitectului rus Andreian Zaharov, dominat de un turn de 73 m înălțime. În apropiere se află localitățile Petrodvoreț și Țarskoe Selo, reședințe de vară ale țarilor Rusiei. Turism dezvoltat. Centrul istoric și grupurile de monumente alăturate au fost incluse (în 1990) în Patrimoniul cultural universal. În 1703, țarul Petru I cel Mare a cucerit această zonă de la suedezi, construind o fortăreață și întemeind așezarea Sankt-Petersburg, care în 1712 a devenit reședința imperială și, totodată, capitala Imperiului Rus (până în 1917). În cel de-al Doilea Război Mondial orașul a rezistat eroic unui îndelungat asediu („Blocada Leningradului”) (sept. 1941 – ian. 1944) al trupelor germane în timpul căruia au murit peste 1 mil. de oameni V. și Leningrad (2).

PILĂ s. (FIZ.) pilă atomică = reactor nuclear; pilă electrică = element; pilă fotovoltaică = fotoelement, celulă fotovoltaică.

atomic, ~ă a [At: PONI, CH. 3 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr atomique] 1 Al atomilor (2). 2 Privitor la atomi (2). 3 De atomi (2). 4 Alcătuit din atonii (2). 5 (Îs) Model ~ Reprezentare simplificată, schematică a structurii atomului, pentru a explica proprietățile acestuia. 6 (Îs) De proporții ~ice Microscopic. 7 (Chm; îs) Teorie ~ă Teorie bazată pe proprietățile atomului (2). 8 (Îs) Energie ~ă Energie nucleară. 9 (Îs) Masă (sau greutate) ~ă Raportul dintre masa atomului unui element și a 12-a parte din masa atomului de carbon. 10 (Chm; îs) Notație ~ă Notare a elementelor bazată pe greutatea lor atomică. 11 (Îs) Număr ~ Număr de protoni ai unui atom, egal cu numărul de ordine. 12 (Îs) Reactor ~ Reactor nuclear. 13 (Îs) Eră ~ă Eră a utilizării energiei atomice. 14 (Îs) Armă ~ă Armă nucleară. 15 (Îs) Bombă ~ă Bomba nucleară. 16 (Îs) Pilă ~ă Reactor nuclear.

REACTOR NUCLEAR s. (FIZ.) pilă atomică.

deuteriu sn [At: MACAROVICI, CH. 254 / V: ~m / P: de-u~ / E: fr deutérium] Izotop al hidrogenului, folosit drept combustibil termonuclear în reactoarele nucleare Si: hidrogen greu.

combustibil, ~ă [At: IOANOVICI, TEHN. 7 / Pl: ~i, ~e / E: fr combustible] 1 a (D. materiale) Care are însușirea de a arde. 2 sm Materie care arde dezvoltând căldură și care este folosită ca izvor de energie în industrie și pentru încălzit. 3 sm (Îs) ~ convențional Combustibil teoretic cu putere calorică de 7000 kcal/kg, utilizat ca etalon pentru compararea diferiților combustibili (2) reali. 4 sm (Îs) ~ nuclear Material fisionabil întrebuințat pentru a produce energie în reactoarele nucleare.

exploda [At: GM (1854), 340³/59 / V: (rar) ~loada^[1], (îvr) esp~, (nob) ~oza / Pzi: ~dez / E: it esplodere, lat explodere] 1 vi (D. explozivi, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.) A se descompune violent sub acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, degajând brusc căldură și gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice și efectuare rapidă de lucru mecanic. 2 vt A provoca o explozie. 3 vi (D. aparate cu gaze sub presiune) A se sfărâma datorită creșterii peste limite a presiunii interioare. 4 vi (D. mine, proiectile, grenade etc.) A se distruge, a se preface în bucăți în urma exploziei (1) încărcăturii Si: a face explozie (4). 5 (D. vulcani) A erupe brusc. 6 vi (Fig; d. persoane) A se exterioriza brusc și zgomotos (prin vorbe, fapte, acțiuni) Si: a izbucni. modificată

moderator, ~oare [At: NEGULICI / V: (înv) ~răt~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr modérateur, cf lat moderator] 1-2 smf, a (Element) care moderează, potolește, frânează. 3 sn Dispozitiv de siguranță care reduce automat viteza unui mecanism. 4 sm (Fiz) Substanță folosită pentru încetinirea neutronilor în reactoarele nucleare. 5 smf Persoană care conduce o dezbatere publică, o emisiune de radio sau de televiziune cu mai mulți participanți.

reactivitate sf [At: DER / P: re-ac~ / E: fr réactivité] 1 (Fiz) Mărime care caracterizează funcționarea unui reactor nuclear. 2 (Chm) Capacitate a unui atom sau a unei molecule de a participa la o reacție chimică. 3 (Med) Proprietate a unui țesut de a reacționa la un stimul oarecare. 4 (Ccr) Reacție la o excitație. 5 Însușirea de a fi reactiv (2).

pilă² sf [At: MARIN, PR. I, 178/71 / Pl: ~le / E: fr pile] 1 (Șîs ~ electrică) Dispozitiv alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit, care transformă energia dezvoltată de un agent în energie chimică. 2 (Îs) ~ atomică Ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț. 3 Reactor nuclear. 4 (Iuz) Grămadă de lucruri identice. 5 Picior de pod din piatră, din beton sau din metal. 6 Contrafort de beton care întărește un baraj. 7 (Fam) Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj. 8 (Fam; pex) Persoană care acordă acest sprijin. 9 (Fam; îe) A pune (sau a băga) o ~ (sau ~le) (pentru cineva sau cuiva) A interveni în mod abuziv în favoarea cuiva sau pentru sine. 10 (Fam; îae) A solicita o protecție ilegală pentru cineva sau pentru sine. 11 (Fam; îe) A avea ~le A se bucura de protecția cuiva.

ytriu s.n. (chim.) Element chimic, metal tranzițional, cu proprietăți asemănătoare lantanidelor, care cristalizează în sistemul hexagonal și se găsește în natură sub formă de combinații, fiind folosit la construcția reactoarelor nucleare (Y). • /<fr. yttrium, engl. yttrium.

zirconiu s.n. (chim.) Element chimic, metal tranzițional, de culoare albă-cenușie, greu fuzibil, cu rezistență mecanică ridicată, folosit la fabricarea recipientelor rezistente la temperaturi înalte, a unor oțeluri speciale, dure, la construirea reactoarelor nucleare, ca material refractar sub formă de dioxid de zirconiu etc. (Zr). • /<fr. zirconium; cf. lat. șt Zirconium.

beriliu s.n. (chim.) Element chimic, metal alb-cenușiu, casant, dur și ușor, puțin răspîndit în natură, care este folosit în unele aliaje ușoare (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici), la fabricarea anumitor oțeluri speciale și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare (Be). • și berilium s.n. /<fr. béryllium.

MODERATOR, -OARE subst. 1. S. m. și f. Ceea ce moderează, potolește, împiedică, frînează. Cf. NEGULICI, RUSSO, S. 64. Pădurile sînt moderatorii climelor. BARASCH, I. 70/23, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Moderatoriu al fanaticilor și exaltaților. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W., CONTEMP. 1948, nr. 108, 11/5. 2. S. n. Dispozitiv de siguranță care reduce automat viteza unui mecanism. Cf. PONTBRIANT, D. Moderatoriul unei nave. LM, cf. DL, DM. Moderatorul poate reduce sau poate anula complet cuplul motor. LTR². 3. S. m. (Fiz.) Substanță folosită pentru încetinirea neutronilor (în reactoarele nucleare). Cf. DER. – Pl.: moderatori, -oare. – Și: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) moderătór s. n. PONTBRIANT, D. - Din fr. modérateur. Cf. lat. m o d e r a t o r.

decontaminare s. f. (fiz.) Acțiunea de înlăturare a unui factor contaminant ◊ „Din motive care nu au fost încă dezvăluite, apa radioactivă de la centrala nucleară Waterford din Connecticut a fost dirijată spre locurile de deversare obișnuite, în loc să fie îndreptată spre bazinul de decontaminare.” R.l. 3 IV 75 p. 6. ◊ „De asemenea, 900 de militari, specialiști în decontaminări radioactive au venit în atol și lucrează în echipe, câte 12 ore pe zi.” R.l. 23 XI 78 p. 6. ◊ „Decontaminarea reactorului accidentat al centralei nucleare de la Three Mile Island va dura conform declarațiilor oficiale aproximativ trei ani.” R.l. 19 VII 79 p. 6; v. și cordon sanitar (din des- + contaminare; cf. fr. décontamination; PR 1961; DT; DEX, DN3)

JOLIOT-CURIE [ʒolió-kürí] 1. Irène J.-C. (1897-1956), fiziciană și chimistă franceză. Fiica soților Pierre și Maria Sklodowska Curie. Studii și cercetări în domeniul fizicii nucleare și al radiochimiei. Premiul Nobel pentru chimie (1935), împreună cu Frédéric J.-C. 2. Frédéric J.-C. (1900-1958), fizician și chimist francez. Împreună cu soția sa, Irène, a făcut cercetări și descoperiri în domeniul fizicii nucleare și radioactivității artificiale („Radioactivitatea artificială”). A pus în funcțiune primul reactor atomic francez (1948). Președinte al Consiliului Mondial al Păcii (1950-1958). Premiul Nobel pentru chimie (1935), împreună cu Irène J.-C.

avion sn [At: CAMIL PETRESCU, P. 413 / Pl: ~oane / E: fr avion] 1 Vehicul aerian mai greu decât aerul, prevăzut cu mari suprafețe plane în formă de aripi și care se deplasează cu ajutorul elicei și al motoarelor sau reactoarelor Si: aeroplan. 2 (Îs) ~ proiectil Aparat de zbor fără pilot care transportă o încărcătură explozivă sau nucleară.

reactor sn [At: DM / P: re-ac~ / Pl: ~oare / E: fr réacteur] 1 Aparat industrial sau de laborator în care se realizează o reacție chimică. 2 (Îs) ~ nuclear Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor atomice ale elementelor grele radioactive, printr-o reacție în lanț controlată, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3 Motor termic în care se folosește transformarea energiei chimice a combustibilului în energia cinetică a jetului de fluid evacuat sub presiune în mediul ambiant, pentru a se obține propulsia unui vehicul în sens opus ejecției fluidului. 4 Bobină electrică cu reactanța mult mai mare decât rezistența ei electrică, utilizată în instalațiile electrice pentru limitarea curenților de scurtcircuit.

REACTOR s.n. 1. Aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 2. Dispozitiv pentru producerea unei reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor anumite elemente; pilă atomică. [Pron. re-ac-, pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. réacteur, germ. Reaktor].

REACTOR ~oare n. 1) tehn. Motor propulsor, instalat pe un vehicul (mai ales pe un avion), care folosește forța de reacție a gazelor de ardere. 2) Aparat sau instalație în care se produce o reacție chimică sau un proces biologic. ◊ ~ nuclear instalație pentru producerea dirijată a reacțiilor nucleare în lanț. /<fr. réacteur

REACTOR s. n. 1. parte a unei instalații în care se efectuează o reacție chimică. 2. aparat propulsor care folosește forța de reacție a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 3. instalație complexă pentru producerea de reacții nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor elemente radioactive; pilă atomică. 4. bobină, condensator care prezintă reactanță într-un circuit. (< fr. réacteur)