CONSOLARE. Subst. Consolare, alinare, mîngîiere, parigorie (înv. și reg.); liniștire, calmare, potolire, potoleală (rar), ogoire (pop.), ostoire (înv. și pop.), domolire. Împăcare, împăciuire (rar); ușurare (fig.), destindere (fig.), înseninare (fig.); încurajare, îmbărbătare. Nădejde, speranță; rază de speranță (fig.), rază de lumină (fig.). Condoleanțe. Adj. Alinat; liniștit, calm, potolit, ogoit, destins, domol, împăcat, împăciuit (rar), ușurat (fig.), înseninat (fig.). Îmbărbătat, încurajat. Calmant, liniștitor, potolitor (rar), alinător, consolator, consolant (rar); încurajator, mîngîietor, mîngîios; ușurător (rar). Vb. A se consola, a se mîngîia, a se alina, a se împăca, a se ușura (fig.), a-și ușura durerea (necazul); a se liniști, a se calma, a se potoli, a se domoli, a se ogoi (pop.), a se ostoi (înv. și pop.); a se însenina (fig.), a-și găsi liniștea, a-și găsi tihna; a se încuraja, a se îmbărbăta, a-și da curaj, a-și face curaj, a-și da speranțe. A consola, a alina, a mîngîia, a parigorisi (înv.), a usca lacrimile (cuiva), a turna ulei pe rană; a calma, a liniști, a potoli, a domoli, a ogoi (pop.), a astîmpăra, a împăca, a împăciui (rar), a ușura, a lua cuiva o piatră de pe inimă; a încuraja, a da curaj, a însufleți, a da cuiva o rază de speranță, a îmbărbăta, a insufla încredere (bărbăție). V. calm, curaj, pace, speranță.

black hole (cuv. engl.; astron.) ◊ „[...] te atrage, te absoarbe: ca acele black holes («găuri negre») de care vorbesc astronomii.” Săpt. 25 V 84 p. 5. ◊ „[...] forța de gravitație a degradării psiho-morale, a singurătății, este atât de mare încât raza de speranță [...] se stinge repede, înghițită de această black-hole care este «Refugii», roman al eșecului și solitudinii disperate.” Săpt. 28 IX 84 p. 3 [pron. blec houl] (din engl. black hole; BD 1970)

licărésc, licurésc și -uréz v. intr. (din aceĭașĭ răd. cu vgr. lýke, lumină de zorĭ, leukós, alb, cu lat. lux, lucis, lumină, lucére, a luci, cu got. liuhath, lumină, germ. licht ș. a.). Lucesc puțin: lampa, focu de abea maĭ licărea. Fig. În ochiĭ luĭ licări o rază de speranță.

ráză f., pl. e (lat. radia, n. pl. colectiv d. radium = rădius, rază; it. raggio și razza, pv. rai, fr. rai [scris maĭ mult rais], rayon, cat. raig, sp. rayo, pg. raio). V. deraz). Dungă luminoasă: razele soareluĭ, ale luniĭ. Fig. Licărire, aparență: o rază de speranță, supt raza inocențeĭ. Colț de stea: o stea cu cincĭ raze. Geom. Linia dusă din centru cerculuĭ pînă la circumferență (adică jumătate de diametru). Periferie, cuprins, interior (adică locu pînă unde figurat se întind razele care pleacă din centru): în raza orașuluĭ, pe o rază de zece chilometri (V. raĭon). Razele X orĭ ale luĭ Roentgen, raze luminoase care nu se văd cu ochiu și care, cînd trece un curent electric, țîșnesc dintr’un vas în care vidu e foarte înaintat (V. tubu luĭ Crookes): razele X străbat aproape toate corpurile opace la lumină, impresionează plăcile fotografice, iluminează substanțele fluorescente și aŭ proprietățĭ terapeutice.

LICĂRI, licăresc, vb. IV. Intranz. 1. A răspîndi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri ușoare și intermitente; a lumina slab cu o flacără pîlpîitore. V. pîlpîi, miji. Stele rari licăreau departe, printre îngrămădiri negre de nouri. SADOVEANU, O. VI 64. Felinarele slabe licăreau ca niște semne fantastice în șanțurile întortocheate. REBREANU, N. 48. Cîteva geamuri mai licăresc în beznă. VLAHUȚĂ, O. A. 153. ◊ Fig. Nădejdea ta a licărit un moment. PAS, Z. I 230. Din soarele copilăriei mele În ochiul tău mai licărește-o rază. GOGA, P. 26. Nimic, nici chiar speranța în ochi nu licărește. MACEDONSKI, O. I 219. 2. A sclipi, a luci, a străluci. Focul se aprinse și vărsă o dungă lată de lumină în tufișuri; frunzele luncii licăreau. SADOVEANU, O. I 17. [Pîrăul] intra iarăși în pădure și de aci înainte licărea tot printre rădăcini. GALACTION, O. I 293. Dintre rîndurile plicticoase licăreau neîncetat ochii verzi ai Tanței. REBREANU, R. I 183. Ochii îi licăriră în cap ca două mărgele de sticlă. VLAHUȚĂ, O. A. 132. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: licăre (DEȘLIU, M. 49, STANCU, D. 376, IOSIF, PATR. 54). – Variante: licura (ODOBESCU, S. I 144) vb. I, licuri (EMINESCU, O. I 76, ODOBESCU, S. III 48, ALEXANDRESCU, M. 19) vb. IV.

licăr s.f. I 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licărire, licărit, lucire, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit¹, străfulgerare, <livr.> scintilație, <rar> licăriș, licăritură, sclipitură, <înv. și pop.> lucoare, zare, <pop. și fam.> sclipet, <pop.> licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, <poetic> senin, vâltoare, <fig.> clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi¹, tremur, tremurare, vâlvătaie, <fig.; pop.> clipeală. Admiră licărul stelelor pe cer. 2 licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <rar> sticliș, <fig.> foc, lumină, rază, scăpărare, <fig.; reg.> strelici. Îndrăgostiții nu-și pot ascunde licărul din priviri. II fig. <fig.> licărire, licărit, lucire, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. Simte un licăr de speranță în suflet.

lucire s.f. I 1 (adesea urmat de determ. care indică sursa luminoasă) aprindere, licăr, licărire, licărit, scăpărare, scăpărat, scânteie, scânteiere, sclipeală, sclipire, sclipit¹, străfulgerare, <livr.> scintilație, <rar> licăriș, licăritură, sclipitură, <înv. și pop.> lucoare, zare, <pop. și fam.> sclipet, <pop.> licăreală, <înv.> licureală, scăpărătură, <poetic> senin, vâltoare, <fig.> clipire, clipit, fulger, fulgerare, ochi¹, tremur, tremurare, vâlvătaie, <fig.; pop.> clipeală. Admiră lucirea stelelor pe cer. 2 brianță, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire, <livr.> efulgență, <rar> luciditate, străluciu, străluminare, <înv.> luceală, luceață, lucime, lucoare, lucor, sticleală, străluceală, strălucitură, strălucoare, <fig.> foc. O fascinează lucirea diamantului. Își ferește ochii de lucirea zăpezii. 3 licăr, licărire, licărit, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <rar> sticliș, <fig.> foc, lumină, rază, scăpărare, <fig.; reg.> strelici. Îndrăgostiții nu-și pot ascunde lucirea din priviri. II fig. 1 <fig.> licăr, licărire, licărit, pâlpâire, rază, scăpărare, străfulgerare. Simte o lucire de speranță în suflet. 2 (înv.) v. Apologie. Cinste. Cinstire. Dafini (v. dafin). Elogiu. Glorie. Laudă. Lauri (v. laur). Mărire. Omagiu. Preamărire. Preaslăvire. Proslăvire. Slavă. Slăvire. 3 (înv.) v. Glorie. Grandoare. Măreție. Mărire. Slavă. Splendoare. Strălucire. 4 (înv.) v. Celebritate. Faimă. Glorie. Prestigiu. Renume. Reputație.

RAZĂ ~e f. 1) Fascicul îngust de lumină care pornește de la o sursă de lumină sau de la un obiect strălucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranță fapt pozitiv care, deși, neînsemnat, dă curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilațiilor electromagnetice; radiație electromagnetică. ~e Röntgen. 3) mat. Segment de dreaptă care unește un punct al circumferinței cercului sau al suprafeței sferei cu centrul acestora. 4) Limită până la care se extinde ceva. ~ de influență. 5) Fiecare dintre fofezele unei vârtelnițe. [G.-D. razei] /<lat. radia

PERRIN [perẽ] 1. Jean-Baptiste P. (1870-1942), fizician francez. Emigrat în S.U.A. (1940). Prof. univ. la Sorbona și la Univ. Columbia din New York. Studii privind sedimentarea unor particule aflate în mișcarea browniană, care au condus la determinarea (1908) numărului lui Avogadro, fundamentând astfel concepția atomică asupra structurii materiei. Cercetări asupra razelor catodice, a fluorescenței, emisiei și recepției sunetelor. Lucrări: „Tratat de chimie fizică. Principiile termodinamicii”, „Mișcarea browniană și realitatea moleculară”, „Atomii”, „Elementele fizicii”, „Știință și speranță”. M. de onoare al Acad. Române (1930). Premiul Nobel pentru fizică (1926). 2. Francis P. (1901-1992), fizician francez. Fiul lui P. (1). Prof. univ. la Sorbona. Cercetări de fizică nucleară; a stabilit teoretic (1939) posibilitatea reacțiilor în lanț. Înal comisar pentru energia atomică (1951-1970).

luci vb. IV. intr. I 1 (despre aștri, surse de lumină etc.) a lumina, a străluci, <pop.> a zări, <reg.> a răza, <înv.> a smicli, a smidi, <fig.> a zâmbi. Soarele lucește pe cer. Luna lucește în fereastră. 2 (despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) a bria, a licări, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <înv. și pop.> a lumina, <pop.> a răsfulgera, <reg.> a sclipui³, <înv.> a steli, <fig.> a clipi, a fulgera, a palpita. Stelele lucesc pe bolta albastră a cerului. Diamantul inelului lucește în lumina soarelui. Zăpada lucește sub clarul de lună. 3 (despre ochi, privire) a licări, a scăpăra, a scânteia, a sclipi, a sticli, a străfulgera, a străluci, <fig.> a se aprinde, a arde. Îi lucea privirea când o întâlnea. 4 (despre obiecte, corpuri etc. cu suprafața lucioasă pe care cade lumina) a scânteia, a sclipi, a sticli, a străluci, <rar> a strălumina, <înv. și pop.> a luceferi, a lumina, <înv.> a vâlvora. Acoperișul de tablă al casei lucește în razele soarelui. Tăișul cuțitului a lucit în lumina felinarului. II fig. 1 (constr. cu un pron. pers. în dat.; despre idei, gânduri, sentimente, imagini etc.) <fig.> a scăpăra, a străfulgera, a strălumina. Speranța îi lucește în suflet pentru câteva secunde. Îi luci în minte, pentru o clipă, icoana bunicii. 2 (despre oameni sau despre manifestări, realizări etc. ale lor) a excela, <fig.> a bria, a eclata, a străluci, a triumfa, <fig.; înv.> a strălumina. Spectacolul de Anul Nou lucește prin talentul interpreților.

ACROSTIH (< fr. acrostihe < gr. akrostihis; cf. gr. akros dinafară, extremitate, și sikhos, vers) Poezie în care inițialele versurilor (mai rar literele de la mijlocul sau de la sfîrșitul lor), citite vertical, alcătuiesc fie numele ființei iubite căreia îi era închinată, fie numele poetului, fie o îmbinare de cuvinte cu un anumit sens, aleasă ca motiv al poeziei respective. Socotit ca o formă elementară de poezie, acrostihul a fost cultivat de greci, în perioada alexandrină, ca și de romani. Această specie de poezie reapare mai tîrziu în opera poeților Renașterii. E folosit în literatura noastră de poeții Văcărești, C. Conachi, Anton Pann. Acrostihul din poeziile lui C. Conachi Nume ascunde numele iubitelor lui (Casandra, Zulnia, Marioara), nume ce rezultă din literele inițiale ale versurilor. B.P. Hasdeu folosește de asemenea acrostihul, în La noi e putred mărul, ale cărui versuri se refereau la Convorbiri literare, revista cercului literar Junimea, căreia autorul i-a jucat o farsă, poezia fiind publicată chiar în această revistă de care și-a bătut astfel joc. LA NOI „L a noi e putred mărul”, a zis de mult poetul, A zis cu desperare și a murit nebun. C ăci îl zdrobi durerea, cînd s-a convins cu-ncetul O ftînd după scăpare, că nu mai este bun, N ici sîmburele însuși, speranța viitoare, F ecioara sfiincioasă ascunsă de priviri. O, da! un vierme sarbăd ce otrăvește boare R ozînd fără-ncetare, nu lasă nicăieri B ucata nemînjită, și în zadar să crează I luzia din urmă ar vrea, că tot mai poți R edobîndind scînteia din dispărută rază! I-am cîntărit piticii! I-am măsurat pe toți. L ucesc prin neștiință, prin penele streine, I nsecte cu o umbra mai mare decît ei, T e-nșeală-n perspectivă, dar cînd te uiți mai bine, E trist și-ți vine milă de falnicii pigmei! R ivali cu cine știe ce geniuri sublime, A runcă vorbe-n aer ce curg ca un șiroi, R epetă, dar de unde, din ei nu spune nime... E putred, putred mărul, din sîmbure la noi! P.A. Calescu (B.P. HASDEU, Convorbiri literare, 1876, 11)

PE prep. A. Introduce un complement direct, de obicei dublat de acuzativul pronumelui personal neaccentuat; cînd complementul precedă verbul, pronumele personal este obligatoriu. I. Urmat de un complement direct exprimat printr-un substantiv care poate fi. 1. (Nume propriu de persoane) Pe Eminescu, noi, poeții tineri, Zădarnic încercăm, nu-l vom ajunge. BENIUC, V. 28. În trei ani a îngropat trei fete: pe Lina, pe Ionița, pe Măriuca. STANCU, D. 109. Deseori dureri ascuțite îl cercau pe Ursu. SADOVEANU, O. II 198. ◊ (Numele de persoană e precedat de art. «alde») L-au înconjurat oamenii pe alde Uțupăr. STANCU, D. 161. ◊ (Numele propriu indică un animal) Am adăpat pe Joiana. 2. (Nume comun care indică o persoană) a) (Substantiv nearticulat) Mi-a răspuns că... el pe logofăt îl crede. STANCU, D. 104. Îmi făcu semn să-l privesc încă o dată pe colonel, C. PETRESCU, S. 129. Iaca, jupîneșică dragă, cum învață nevoia pe om ce să facă. CREANGĂ, P. 125. Nu face haina pe om, ci omul face haina. ♦ (Între substantiv și prepoziție se intercalează o determinare atributivă: adjectiv, adjectiv demonstrativ, relativ-interogativ, nehotărît) Pe care copil l-ai văzut? a [Crivăț] vede întîia oară pe alt tînăr boier. SADOVEANU, F. J. 121. Toți au putut vedea pe tînăra. nevastă. NEGRUZZI, S. I 78. ♦ (Învechit, introduce substantive comune care exprimă o colectivitate; atestat în forma pre) Doamne... iartă greșiților tăi! Cruță pre biată țară. NEGRUZZI, S. I 140. b) (Substantiv precedat de un articol nehotărît) Nimic, din cîte pot să facă pe-un om fericit, nu-i lipsea. VLAHUȚĂ, O. A. 469. Își alese mire pe un fiu de împărat. ISPIRESCU, la TDRG. c) (Substantiv articulat cu articolul hotărît enclitic) (Substantivul denumește o rudă apropiată) Bunicul l-a însurat și pe cel mai mic dintre băieții lui, pe tata. STANCU, D. 484. O trag pe mama de rochie, în semn că vreau să-i spun ceva. SAHIA, N. 50. Trezește pe mama. CREANGĂ, P. 79. (Substantivul e urmat de un atribut substantival prepozițional) Împăratul... poruncește să-i aducă pe hîrca de babă înaintea sa. CREANGĂ, P. 101. (Substantivul e urmat de un atribut adjectival) Și el – el vîrful mîndru al celor ce apasă, Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut. EMINESCU, O. I 62. (Substantivul e urmat de un adjectiv posesiv) Dar am pe Simon, pe băiatul meu. SAHIA, N. 101. Intrînd pe poartă, Grigore Iuga văzu... pe servitorii lui. REBREANU, R. I 18. Pe sub colină, rîul Curge-ncins pe lîngă ea Tocmai cum pe draga mea O încinge brîul. COȘBUC, P. I 261. ◊ (Rar, mai ales în poezie, un adjectiv posesiv intercalîndu-se între prepoziție și substantiv) Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ (Numele de rudenie la singular, urmate de un pronume posesiv cu rol de atribut, apar și nearticulate) Doi copii cîștigase cu el mama, pe soră-mea Evanghelina și pe frate-meu Ion. STANCU, D. 5. 3. (Nume comun care desemnează un animal, de obicei personificat, în basme, în fabule, în proverbe) a) (Substantivul e nearticulat) Opri pe dobitoace de le îmblînzi și le trimise la locul lor. ISPIRESCU, L. 7. Zi foarte așteptată Și scumpă în nevoi, Ca să vedem odată Pe lupi mîncați de oi. ALEXANDRESCU, M. 299. ♦ (În unele expresii, în care acțiunea verbală e reciprocă) Lup pe lup nu se mănîncă. b) (Substantivul e articulat cu articolul hotărît enclitic și e urmat de un atribut adjectival sau substantival prepozițional) Iute doboară pe cerbii fruntași cari veseli și mîndri Coarne-ncrîngate clăteau. COȘBUC, AE. 15. Leoaica mină, gonește pe ciuta cea. îngrozită. CONACHI, P. 269. Dar și mierla din pădure Are pe unul anume, Pe cucul cu pene sure. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. Dă-mi pe roibul drăguleț. ALECSANDRI, P. P. 87. 4. (Nume comun care indică un lucru) a) (În unele expresii în care acțiunea verbală e reciprocă, de tipul: ) Cui pe cui se scoate. Mînă pe mînă spală și amîndouă obrazul. b) (Rar, prin atracția unei construcții prepoziționale anterioare, în care substantivul indică o persoană sau un animal) îmbracă... pe cal cu o piele de urs și pe frîu cu una de șerpe. SBIERA, P. 41. Școala face pe omul om Ș-altoiul pe pomul pom. PANN, la TDRG. c) (Rar, arătînd o tendință de personificare, de însuflețire a obiectului) Pe trandafir l-a lăsat albina mai la urmă. II. Urmat de un complement direct exprimat printr-un pronume (cu excepția pronumelui nehotărît «ce») care poate fi: 1. (Pronume personal) Iar pe mine să mă îngrijești cu însuți mîna ta șase săptămîni. ISPIRESCU, L. 3. Cînd v-a întreba pe voi, să dați vina pe mine și să lăsați să vorbesc eu pentru toate. CREANGĂ, P. 9. ♦ (Pronume de politețe) De ce să te țină minte pe dumneata? STANCU, D. 259. D-apoi asta nu vă privește pe d-voastră; ia, mai bine păziți-vă gura! CREANGĂ, P. 82. 2. a) (Pronumele relativ «care») Fiecare fir de floare pe care-l ating mă face să tresar. SAHIA, N. 24. Blestemul părinților, pe care nu-i asculta, ci îi tot necăjea, a făcut-o să fie gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4. Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. CREANGĂ, P. 139. Se lăsă încet-încet, într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. id. ib. 213. ♦ (Rar, numeralul nehotărît «cîți», «cîte», cu valoare de pronume relativ) Pe cîți i-au găsit, i-au mînat spre curtea primăriei. STANCU, D. 148. Nu mai sta din pocnit cu biciul, de șuguit cu toți drumeții pe cîți îi întîlnea. CREANGĂ, P. 112. M-a făcut maica pe mine Să fiu doftor de copile: Pe cîte le-oi doftori, Prea frumos mi-or mulțumi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374. b) (Pronumele relativ «cine») Nu vin în sat numai vești bune. Vin și de celelalte. Ba că armata pîrjolește satele și omoară lumea la întîmplare, pe cine pun mîna gradații, ba că soldații nu vor să tragă în răsculați. STANCU, D. 151. În ochii fiecăruia citești teama disperată la gîndul că nu va regăsi pe cine caută. SAHIA, N. 51. Pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. c) (Pronumele interogativ «care») Pe care dintre ei să-l aduc? ▭ Pe care [basm] vrei să mi-l spui? STANCU, D. 45. d) (Pronumele interogativ «cine») Pe cine să chem? BENIUC, V. 97. 3. (Pronume demonstrativ) I-a intrat un cui în ochi. L-a pierdut și pe celălalt. STANCU, D. 82. ◊ (Urmat de o determinare atributivă) Dă-mi-o pe asta albastră. ▭ Îi aude pe cei de pe capră cum sar jos. SAHIA, N. 6. (Pronumele demonstrative «cel», «acela» și formele lor populare, în compunere cu pronumele relativ «care» sau «ce») Notînd Stănescu a făgăduit să-i învețe să-și scrie numele pe hîrtie, pe acei care vor voi să învețe. STANCU, D. 228. Îl bag în infirmerie numai pe ăla care cade jos. SAHIA, N. 113. La jugu-i el silește pe cei ce l-au urît. EMINESCU, O. I 62. 4. (Pronume nehotărît) O să mai avem pe cineva la masă. STANCU, D. 428. Pe unul din ei îl cunoștea. SAHIA, N. 73. Gheonoaia... rugă pe Făt-Frumos să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete ce avea. ISPIRESCU, L. 5. Culegea la flori domnești Culegea și nu-i plăcea. Pe toate le azvîrlea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 123. (Atestat și în forma învechită pre) Întrebă pre unii și pre alții despre scorpie. ISPIRESCU, L. 9. ◊ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe alții, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). Ne-am gîdilat unii pe alții cu bîtele. STANCU, D. 167. Privise cum s-au salvat unul pe altul cele două tancuri sovietice. CAMILAR, N. I 388. Una pe alta se îndemnau la treabă. CREANGĂ, P. 7. 5. (Pronumele negative «nimeni» sau «nici unul») De un ceas te uiți la toate fetele. Pe care ai ales-o? – Pe nici una. STANCU, D. 360. N-am mințit pe nimeni. SAHIA, N. 68. III. Urmat de un complement direct exprimat printr-un numeral care poate fi: 1. (Numeral ordinal) Cele două femei o duceau de subțiori pe a treia care tușea și picioarele i se împleticeau. CAMILAR, N. I 392. Doi sfanți, doi sfanți o mănușă! Pe a doua fără gologani! PAS, L. I 44. 2 a) (Numeral cardinal hotărît, care se referă la persoane sau lucruri, cînd e așezat înaintea verbului, și numai la persoane, cînd urmează după verb) Pe doi i-au evidențiat, iar pe șase i-au criticat. A lăsat cinci pomi, pe trei i-a tăiat. A examinat pe doi dintre ei. b) (Numeral cardinal, în expresii aritmetice sau algebrice, p. ext. o cantitate, un număr exprimat printr-un semn convențional, într-o formulă de algebră, chimie, fizică etc.) Adună pe 5 cu 7. Scade pe 6 din 25. Înlocuiește în polinom pe x cu a. 3. (Numeral distributiv) Făt-Frumos... cum punea mîna și apuca pe cîte unul de coadă, îl trîntea și astfel toți caii căzură. ISPIRESCU, L. 3. IV. Urmat de un complement direct exprimat printr-un adjectiv sau numeral cardinal. (Adjectiv la gradul pozitiv precedat de articolul adjectival «cel» sau de formele populare ale acestuia) a) Nu poți ridica gard nou. îl întărești pe cel vechi cu proptele. STANCU, D. 290. Mulți care nu-și găsesc pe cei așteptați dau năvală în vagoane să-i caute. SAHIA, N. 51. b) (Adjectiv la gradul superlativ relativ) Am ascultat pe cel mai bun elev. a Și ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi Pe cel mai bun dintre eroi. COȘBUC, P. I 145. Să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți. CREANGĂ, P. 184. c) (Numeral precedat de articolul adjectival «cel») I-au lăudat pe cei trei prieteni. V. Urmat de un complement direct, subînțeles, determinat de un pronume sau de un substantiv în genitiv. O vezi pe a lui Gidie? Pe Măndica? Lipa-lipa cu papucii, toată ziua. STANCU, D. 29. A dat ordin ca ogarii împușcați să fie aduși în curtea școlii. I-am tîrît cu cîrligul și noi pe ai noștri. id. ib. 435. De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. Le-a simțit pe-ale furierului reci. SAHIA, N. 81. El nu mai văzuse pînă atunci alt chip de muiere decît pe-al mă-sii. ISPIRESCU, L. 125. VI. Urmat de un complement comparativ exprimat printr-un substantiv sau un pronume și precedat de adverbul de comparație «ca». Oamenii... vin s-o vadă cape cineva care s-ar fi întors după o lungă călătorie de pe celălalt tărîm. STANCU, D. 280. Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos și-l omeni ca pe-un călător. ISPIRESCU, L. 5. Mama lui bădița Vasile își petrecea băietul la Piatră, bocindu-l ca pe un mort. CREANGĂ, A. 9. Nu mă lăsa ici străină Ca pe-o floare-ntr-o grădină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 11O. ◊ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dînsa etc.) = de-a binelea, de tot, nu glumă, cum se cade, cum trebuie, cu adevărat; foarte tare, zdravăn. Unul apucă caii de dîrlogi și mi ți-i opri ca pe ei. ISPIRESCU, L. 107. Ercule dovedi pe acel dulău și-l omorî ca pe el. id. U. 56. Trîntește baba în mijlocul casei, și-o frămîntă cu picioarele, și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. B. Introduce un complement indirect. 1. (În loc. prep.) Pe seama (cuiva) = în socoteala, relativ la, cu privire la. Multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roș. CREANGĂ, P. 233. Dacă critica mea va fi... nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce-a provocat-o, rușinea va rămînea numai pe seama mea. ODOBESCU, S. III 10. 2. În legătură cu, fiind vorba de. Cînd o fi pe vitejie, Și noi avem o urgie. TEODORESCU, P. P. 105. 3. Împotriva, în contra (cuiva). A se supăra pe cineva. ▭ Dușmancele mi-s multe: Cîte-s de la noi la deal Toate țin pe mine-alean. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. 4. (Complementul exprimă obiectul unui schimb) În schimbul, pentru. Pe cușma dumitale pot să-ți dau și o mie de lei. SBIERA, P. 274. Nu-ți e de vînzare [furca], și cît mi-i cere pe dînsa? femeie hăi! CREANGĂ, P. 96. Ce-mi dai tu pe piele? TEODORESCU, P. P. 120. ◊ (Legat de un sens figurat) Am dat o clipă de viață trecătoare pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare. ALECSANDRI, P. III 330. ♦ (Cu nuanță temporală și distributivă; obiectul valorificat este exprimat printr-un substantiv care denumește timpul de muncă) În schimbul unei munci de o zi, o lună, un an etc. Zece lei pe lună; boierește te plătesc. STANCU, D. 463. Hai! cît să-ți dau pe an, ca să te tocmești la mine? CREANGĂ, P. 150. C. Introduce complemente circumstanțiale. I. Urmat de un complement circumstanțial de loc. 1. (Complementul arată că starea, acțiunea sau mișcarea are loc la suprafața sau deasupra unui obiect) Lîngă el s-au ridicat copiii, vlăstare tinere, care au crescut pe maidane, răzleți și sălbăticiți. SAHIA, N. 94. O căsuță singuratică pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Pe un deal răsare luna ca o vatră de jăratic, EMINESCU, O. I 76. Ce stai, bade, tot pe prag Și te uiți la noi cu drag? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 229. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) Poartă coade pe spate. ◊ (Cuprinde și ideea de acoperire) Pune capacul pe oală. ▭ Moșneagul... pune cușma pe cap, o îndeasă pe urechi. CREANGĂ, P. 81. ♦ (Legat de un sens figurat) Asupra. A pune vina pe cineva. ▭ Ce griji pe dînsul, ce fiori Cînd se gîndea că-i greu războiul. COȘBUC, P. I 99. Mare noroc pe Guvidi! CARAGIALE, S. 124. [Fata babei] se alinta... lăsînd tot greul pe fata moșneagului. CREANGĂ, P. 283. ♦ În jurul, pe după. Port cu ochii-n zări întunecate Jugul vremii aspre pe grumaji. BENIUC, V. 40. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copac. ISPIRESCU, L. 89. ♦ De și-a spălat mîinile în vin și le-a șters pe șorțul negru. STANCU, D. 133. Se rezimă p-o fereastră spre acea grădină foarte frumoasă. GORJAN, H. I 4. ♦ Din sus de, deasupra. Uiu, iu, mîndruța mea, Auzi ce zice lumea: Că te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda-n zăcătoare Și soarele pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. De pe. În zadar a ta suflare... Șterge urma pe cărare. ALECSANDRI, P. III 22. ♦ (Construcția prepozițională, legată de un sens figurat, are funcțiune atributivă; cuprinde și ideea de posesiune) Peste. Țăranii... să ceară... Să fie ei stăpîni pe-ntreaga țară. BENIUC, V. 87. 2. (În legătură cu verbe de mișcare; complementul arată suprafața pe care se desfășoară mișcarea, într-o direcție oarecare sau în direcții diferite) Alții coborîră pe albia Bistriței la vale. SADOVEANU, F. J. 364. Singur, abătut, rătăci două zile pe cheiuri și pe plajă. BART, E. 394. Pe-același drum de soare plin Veneau doi inși. COȘBUC, P. I 228. Colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute. EMINESCU, O. I 132. ◊ (Cu nuanță instrumentală) Emisiunea a fost transmisă pe unde scurte. ◊ (Cu sens local și temporal) Pe drum calul spuse fetei cu ce tertipuri îmblă tată-său să-i încerce bărbăția. ISPIRESCU, L. 16. 3. (În legătură cu verbe care denumesc o acțiune de revărsare, prelingere sau scurgere) Peste, de-a lungul. Perișorul îi cădea pe umeri în unde. ISPIRESCU, L. 20. Toarnă... toată apa cea din fîntînă pe jăratec. CREANGĂ, P. 65. Părul ei... se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. 4. (În legătură cu verbe care denumesc o acțiune de străbatere, de trecere) Prin. Jupîn Iațco... putu vedea pe fereastră pe Jder. SADOVEANU, F. J. 428. Dînd pinteni calului, ieși pe poartă ca vîntul. ISPIRESCU, L. 4. Eu mă răped în cramă s-aduc și un cofăiel de vin ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. [Caii] se-ntrec pe cîmpul luciu, scoțînd aburi lungi pe nare. ALECSANDRI, P. III 12. ♦ (Introduce o propoziție atributivă cu sens local) Pe care. Se află și o potecă pe unde poate fi urcată rîpa. STANCU, D. 489. 5. (Complementul arată direcția sau ținta unei mișcări sau acțiuni) Spre, înspre, la, către. Ia-o pe dreapta. ▭ Tresări plecîndu-se pe spate. SAHIA, N. 77. Într-un tîrziu el a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: «Departe-i pînă-n sat?». COȘBUC, P. I 228. Iese afară spăriată, dă încolo, dă pe dincolo și, cînd intră în bordei, ce să vadă? CREANGĂ, P. 11. 6. (În legătură cu ideea de încadrare într-un loc determinat, într-un spațiu etc.) În, în cadrul. Angajamentele muncitorilor s-au extins pe întreaga fabrică. Pe lume = în toată lumea, printre toți oamenii. N-am pe nimeni pe lume. SADOVEANU, F. J. 549. Ca Săgeată de bogat Nici astăzi domn pe lume nu-i. COȘBUC, P. I 53. Ce nu se poate pe lumea asta? ISPIRESCU, L. 193. 7. (Dă complementului pe lîngă care stă o nuanță de aproximație, de neprecizie, indicînd un spațiu mai larg decît cel arătat de construcția fără prep. «pe») Păsărilă atunci se înalță puțin și începe a cotrobăi pe după stînci. CREANGĂ, P. 268. Avem cînepă de vară Ș-o mîncă focul pe-afară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape, în strunga de oi. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ Pe acasă = a) undeva în apropierea casei. Nu-i acasă Ion? – Ba da, e pe acasă; b) acasă (considerat ca loc de trecere sau de stabilire temporară). Acum n-are timp să vină vara... pe acasă. STANCU, D. 35. Ia, nu știu cine-a fost pe la mine pe-acasă în lipsa mea. CREANGĂ, P. 30. Deaca codru frunza-și lasă, Toți voinicii trag pe-acasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. 8. (În expresii și locuțiuni) Pe acolo v. acolo. Pe aici v. aici. Pe aiurea v. aiurea. Pe alocuri v. alocuri. Pe cale... v. cale. Pe deasupra v. deasupra. Pe dedesubt v. dedesubt. Pe de lături v. latură. Pe de o parte..., pe de altă parte v. parte. Pe departe v. departe. Pe dinafară v. dinafară. Pe dinainte v. dinainte. Pe dinăuntru v. dinăuntru. Pe din jos de... v. jos. Pe din sus de... v. sus. Pe jos v. jos. Pe loc v. loc. Pe sus v. sus. Pe unde v. unde. Pe urma... (sau urmele...) v. urmă. II. Urmat de un complement circumstanțial de timp. 1. În timpul, cît timp e... Acuma pe rouă Trifoiul e bun de tăiat. BENIUC, V. 138. Pe arșița asta o să ne uscăm de sete. CREANGĂ, P. 204. Pe zodii sîngeroase porneau a lui popoară. EMINESCU, O. I 91. Păsăruică cu cunună, La ce cînți seara pe lună? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 120. ◊ Loc. adv. Pe mîine = a) mîine, în cursul zilei de mîine. Le vreau, pe mîne cînd se scoală, Copiilor, o zare mai senină. BENIUC, V. 17. Pe mîne să vii la mine la amiazi. RETEGANUL, P. V 70; b) pînă mîine; pentru mîine. Ședința s-a amînat pe mîine. ▭ Aveți de grije, însă, ca pe mîine dimineață strugurii să fie copți. RETEGANUL, P. II 54. ◊ Loc. prep. Pe după = cam după, aproximativ după. Eu gîndesc, de mi-a ajuta dumnezeu, pe după-amiază să-ți pun de-a binele nora în Piatră. CREANGĂ, P. 115. (întărit prin «cam») Iară cînd fu cam pe după miezul nopții... se sculă binișor. ISPIRESCU, L. 377. Pe aproape de = aproape de, în apropierea, (cam) înainte de. Cînd, pe aproape de cîntători, Scaraoschi... pornește cu grăbire la locul știut. CREANGĂ, P. 303. ◊ Loc. conj. Pe cînd... = a) (cu sens temporal de simultaneitate) în timp ce, pe vremea (sau timpul) cînd. Pescari care trăiseră acolo pe cînd balta avea pește. SADOVEANU, P. M. 11. Pe cînd se petreceau acestea, iacă s-aud scîrțîind niște care. CREANGĂ, P. 14; b) (cu sens adversativ) în acest timp însă, în schimb (în acest timp); iar. Noi, care știm munci, vom avea totul... Pe cînd cei ce-o duc acum în huzur și lenevesc, au să rabde. CAMILAR, N. I 399. Jupîn Iațco gemea... cerînd moartea, pe cînd eu mă băteam cu gîndurile. SADOVEANU, F. J. 414. L-a adus în grădină... să-i laude florile... pe cînd ar fi trebuit să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. ♦ Pe timp de, pe o durată de. Bravii mineri din această mină luptă acum ca pînă în ianuarie 1950 să extragă cantitatea de cărbune planificată pe 5 ani. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 7/1. Ș-apoi ia să nu răspundă, că dracu-i a lor pe șepte ani. CREANGĂ, A. 142. În. Era pîn iarna... de la ’49... ba mi se pare că era pe primăvară la ’50. CARAGIALE, S. N. 41. ♦ Spre, înspre. Încet, încet, pe-nserate, s-au împuținat drumeții. CARAGIALE, S. N. 254. Pe toamnă se pomenește cu un argat că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Tăind... o bucată de carne de broască ca să o frigă pe sară, ceialantă rămășiță au udat-o cu apă de mare. DRĂGHICI, R. 88. ◊ (În legătură cu vîrsta, cu un număr de ani, luni etc.) Trei luni, pe-a patra, n-a căzut strop și nu s-a văzut nor. C. PETRESCU, R. DR. 151. Eu, babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. 2. (Urmat de determinări care arată distribuția) În (la, pentru) fiecare; într-o perioadă de. Între timp i se mări leafa cu cinci lei pe zi. SAHIA, N. 109. Eu mă tocmesc pe trei ani o dată. CREANGĂ, P. 151. Mă bărbieresc de trei ori pe săptămînă. NEGRUZZI, S. I 199. ◊ (Învechit) Pe toată ziua, (sau luna, săptămîna etc.) sau pe fiecare zi (sau săptămînă, lună, an etc.) = în fiecare zi (sau săptămînă, lună, an etc.). Să-mi dea... pe fiecare zi o baniță de jăratec. ISPIRESCU, L. 15. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri pe toată ziua. ODOBESCU, S. III 45. Le veneau pe tot anul calendare cu povești la sfîrșit. NEGRUZZI, S. I 3. 3. (În expresii și locuțiuni) De azi pe mîine v. azi. De pe acum v. acum. Pe atunci v. atunci. Pe dată (ce) v. dată. Pe loc v. loc. Pe înnoptat v. înnoptat. Pe timpuri v. timp. Pe urmă v. urmă. Pe veci v. veac. Pe viață v. viață. Pe viitor v. viitor. Pe vremea... v. vreme. III. Urmat de un complement circumstanțial de mod. 1. (Cu sens local și modal) Și nevastă-sa, și fetele umblau altădată desculțe, munceau pînă cădeau pe brînci. STANCU, D. 41. Se duc la casa leneșului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimțitori. CREANGĂ, P. 329. 2. (Cu sens modal propriu-zis) Soarele dorind să vază Pruncul meșter ce direge, Pe furiș, cu mîini de rază, Frunza-n lături mi-o alege. BENIUC, V. 51. De dimineață a certat-o pe Tina, fiindcă a trimis, pe ascuns, omul de serviciu să facă tîrguieli în oraș. C. PETRESCU, A. 277. Noaptea își întindea pe încetul tristul său hobot. NEGRUZZI, S. I 263 ◊ (În construcții corespunzătoare gerunziului) Nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611. ♦ În conformitate cu..., potrivit cu..., după...; în baza... Am izbutit, măicuță, să facem acum pe cheful spînului. CREANGĂ, P. 227. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu! ALECSANDRI, O. 63. Îmbodolite în surtuce și jachete croite nu pe măsura lor. NEGRUZZI, S. I 105. Orașele... constituindu-se pe- principiul comunal, se ocîrmuiau de o magistratură. BĂLCESCU, O. II 14. Eu pe deal, mîndră pe șes, Ș-o cunosc numai pe mers. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) În zadar îl tot recheamă la regulament și la deciziuni, cu speranță că astfel d-lor ti vor lucra un dicționar pe placul d-sale. ODOBESCU, S. III 333. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe a (cuiva) = a rămîne (sau a fi) pe voia (cuiva) sau după cum voiește (cineva). Îndată o apucau de obraz baba și cu fiică-sa și trebuiau numaidecît să rămîie pe a lor. CREANGĂ, P. 284. Dacă-i pe aceea... = dacă-i așa... dacă așa stau lucrurile... Nu ți-o da tata, îți dau eu, dacă-i pe-aceea. POPA, V. 51. Dacă-i pe aceea, domniță, apoi eu pot să pun capăt necazului și amărîciunii măriei- tale. CARAGIALE, S. N. 279. ♦ Cu. Vlădica l-o trîntit la butuc trei zile și trei nopți, numai pe apușoară și pe o mînă de hrișcă. La TDRG. 3. (Complementul denumește o valoare de schimb) În schimbul, pentru, cu prețul, cu. De unde au ei atîtea avuții... Dacă și le-au cumpărat, pe ce și le-au cumpărat? CAMILAR, N. I 400. «Ți-l duc eu!» [sacul]. – «Cum?». – «Pe plată!». COȘBUC, P. I 63. Mai bine ar fi să se ducă cu. [oul] în tîrg să-l dea pe bani. ISPIRESCU, L. 266. Dă gînsacul pe o pungă. CREANGĂ, P. 43. 4. (Cu înțeles instrumental, adesea și local) Cu ajutorul, prin intermediul, cu, prin. Vești mai mîndre ca-n povești A zvonit pe frunză vîntul. BENIUC, V. 105. Din cînd în cînd, pe vîntul ușor, veneau fulguiri albe din livezile înflorite. SADOVEANU, O. I 258. Arald pe-un cal negru zbura. EMINESCU, O. I 92. Poruncitu-mi-a mîndra Pe un pui de rîndunea Să mă duc pînă la ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. ♦ (În construcții care denumesc limba ca mijloc de comunicare) În. Pe romînește. ▭ Sînt mecanic. Pe limba noastră de la țară, fierar. STANCU, D. 366. 5. (Cu înțeles cantitativ; în locuțiuni) Pe atît(a) sau p-atît(a) = în această măsură, într-atîta, cu atîta, la atîta. Mila împărăției-tale m-a îngăduit p-atîta. GORJAN, H. IV 145. Pe atît nu se lăsa, Ci de mînă-l apuca Și la baie mi-l ducea. TEODORESCU, P. P. 477. Pe cît = a) (cu înțeles restrictiv) după cum, în măsura în care. Pe cît se vede, pînă acuma n-a rătăcit [calea]. SADOVEANU, F. J. 371. Pe cît știu, această armată și-a creat singură... mijloacele sale de existență. ODOBESCU, S. III 578; b) (cu înțeles comparativ, mai ales în corelație cu pe atîta sau cu atîta) Pe măsură ce, cu cît. Au început a se ivi niște nourași, carii, pe cît mergea, acoperea ceriu cu un hohot întunecat. DRĂGHICI, R. 9. Păi cît se uita la dînșii, cu atît se umplea mai mult de bucurie. GORJAN, H. I 59; c) (cu înțeles multiplicativ) încă o dată atît..., cît. Asta n-aș face-o eu, de-ar mai fi el pe cît este. CREANGĂ, P. 229. Mai na bani pe cît ți-am dat. BIBICESCU, P. P. 284. 6. (Indică un raport de măsură) Casa este clădită pe un loc de 20 pe 25 de metri. ◊ (În fracții) Trei pe patru (scris 3/4). 7. (Cu înțeles distributiv) Întîi spectacolele acelea oribile se dădeau pe divizii, mai apoi pe regimente.CAMILAR, N. I 371. ◊ (Construcția prepozițională are funcțiune atributivă) S-au organizat întreceri socialiste pe profesiuni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 161, 7/3. 8. (În expresii și locuțiuni) A fi pe cale să... v. cale. A se pune pe (fugă, lucru, carte, plîns etc.) v. pune. Cît pe-aci (sau p-aci p-aci) v. aici. Pe apucate v. apucat. Pe baza sau pe bază de... v. bază. Pe credit v. credit. Pe de-a-ntregul v. întreg. Pe din două v. doi. Pe larg v. larg. Pe neașteptate v. neașteptat. Pe nerăsuflate v. nerăsuflat. Pe nume v. nume. Pînă pe acolo v. pînă. Pe terminate v. terminat. IV. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza. (Cu nuanță finală) La ce sînt bune bulendrele pe care vă sfădiți voi? ISPIRESCU, L. 215. (Cu nuanță modală) Își sleia toate puterile minții pe certuri. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ În urma. Un profesor era destituit pe spusa unui călugăr... că auzise pe acest profesor enunțînd idei liberale. GHICA, la TDRG. V. (Introduce un complement circumstanțial de scop; la origine cu sens local) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., să... Au venit armiile pornite oricînd pe jaf, pe măcel. STANCU, D. 8. Sui în căruță și te așterne pe somn. CREANGĂ, P. 130. Foaie verde iarbă-rea, Poruncitu-mi-a maica Pe-o frunzuță de smochină Să mă duc la ea pe cină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 179. ◊ (În construcție cu supinul; de obicei exprimă o acțiune intensă) S-a pus Lina pe tăcut. COȘBUC, P. I 50. S-au adunat cu toatele... și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. VI. (În formule de jurămînt) Pe cinstea mea. Pe viața mea. D. (Urmat de un atribut) Singură se desprinde zgaiba. Pielea a rămas albă... semn pe toată viața. STANCU, D. 278. Vezi, pe-un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac. EMINESCU, O. I 130. E. (Învechit, construit cu «a fi») Pe cale (de a), în curs de. Cînd era pe adormire Le cînta cu-nduioșire. ALECSANDRI, P. II 182. Toate stau pe o schimbare. CONACHI, P. 123. Cînipa mi-am semănat, Dar cînd fu pe adunat, Boala-n trupu-mi a intrat. ALECSANDRI, P. P. 310. F. În prepoziții compuse. De pe = a) din jur, de lîngă; de deasupra. Noi sîntem, cei mai mulți, de pe Argeș. STANCU, D. 149. Cei doi muncitori nu plîng, își șterg de pe frunte sudoarea și sîngele. SAHIA, N. 45. Eu m-am uitat de pe prag, Pînă l-au jurat sub steag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 296. ◊ (În construcții atributive) Pădurea de brad de pe Măgura clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Piatra de pe groapă crăpînd în două sare. EMINESCU, O. I 95. Să vezi șoimul de pe stîncă Cum se-nalță. ALECSANDRI, P. I 17; b) din. Gem și mă întorc de pe o parte pe alta. STANCU, D. 128. Faci reclamă mergînd sau de pe loc? SAHIA, N. 104; c) (modal) după. În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Și de pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. Frunză verde de ovăz, Floricică de pe șes, Te-am îndrăgit de pe mers. ALECSANDRI, P. P. 403. Pînă pe = pînă la, pînă deasupra. Și caii, stropiți pînă pe spinare de noroi, par obosiți. STANCU, D. 418. Boierul se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă pînă pe lanuri. CREANGĂ, P. 159. Pe la v. la. Pe lîngă v. lîngă. – Variante:(regional) pă, (învechit) pre prep.

NĂDEJDE s. f. 1. (De obicei la sg.) Credința că ceea ce dorești este realizabil, speranță, (astăzi rar) nădăjduire, (învechit) nădăjduință; spec. (Bis.) una dintre cele trei virtuți teologice. Că tu, Doamne urul pre nădeajde sălășluitu-me-ai. psalt. 5. Aștepta cu nădeajde și cu lungă răbdare și cu credința dulcelui vraciu vindecare cu milă și dereptare. coresi, ev. 59, cf. 84, 127, 313. Și buna nădeajde și dulceața ce va să fie să aibî mîngîiare. id., ap. gcr i, 31/39. Credință curată și nădeajde direaptă. cod. tod. 223. Sămt oceiți și părăsiți de toată nedeajdea cea bună. varlaam, c. 13. Credință direaptă, nădeajde neîndoită, dragoste deplin (a. 1644). gcr i, 112/24. Să nu-i lasă să-și piardă nădejdia cea bună. herodot (1645), 490. Și unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. ureche, l. 111, cf. 75, 81. Fără nice de o nedeajde să va omorî. prav. 216. Aduce înainte bunătățile sufletești, anume, credința, nădeajdea, dragostea. n. test. (1648), 181^v/18, cf. 205^r/29. Mai vârtos ca pentru răbdarea scripturilor, nădeajde să avem (a. 1651). gcr i, 153/8, cf. 184/34, 215/28. Și trupul mieu mărgînd la odihnă S-a răposa cu nedeajdia plinî. dosoftei, ps. 45/2. Murind omul dirept, n-au perit nădeajdea iară fala necuraților au perit. biblia (1688), 434²/10. Nu l-a lăsa și-i va da oaste. Acee nădejde căuta și o aștepta. neculce, l. 278. Din nedeajde în nenedeajde îl baga. cantemir, ist. 37. Acolo dar toate sfaturile să sfîrșise și toate nădejdile se tăiase și ale tuturor inemile încremenite era. r. greceanu, cm ii, 38, cf. 27, 76, 89. Atuncea împăratul acestuia cuvînt plecîndu-să, cu mari nădejdi și bunătăți au adeverit pre filozof (a. 1802). gcr ii, 189/6. Neputînd avea nici o nedejde în privirea familiei (a. 1819). URICARIUL, i, 127. Toate nădejdile lui s-au înnimicit. ar (1832), 7²/32. Amăgit de nădejdi plăcute, urnește întreprinderi nesocotite. marcovici, d. 8/5, cf. 2/20, 4/2. Raportul... au întrecut toate nădejdile sale, și spre a să încredința de starea lucrurilor însuș ar fi călătorit într-acolo. ar (1838), 349¹/8, cf. (1837), 771/13. Pofta, dragostea, iubirea, nădejde și bucurie... Lumei au fost dănuite. conachi, p. 279, cf. 276, mag. ist. i, 149/11. Vom fi osîndiți nu după greutatea vremilor, dar după patima nedejdilor, partizilor și a opiniei mulțimii. russo, s. 13. Nu te hrăni cu nădejdea și cu făgăduințele. negruzzi, s. i, 248. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. alexandrescu, m. 4. Unde un tată pe un fiu plînge; Unde nădejdea toată-a-ncetat. id. ib. 65. Inimă făr’de nădejde, suflete bătut de gînd, Toată ziua la fereastră suspinînd nu spui nimică. eminescu, o. i, 82. Ia las, jupîneșică, nu te împuțina cu inima, că tot mai am o leacă de nădejde. creangă, p. 125. O, popor, tu ești trudit; Iar mișeii ți-au-ngrădit Drumul la dreptate. Dar nădejdea să nu-ți pierzi, Ține-te ca brazii verzi, Cînd furtuna-i bate. neculuță, ț. d. 44. Moșneag senin, eu tîmpla ta curată O cer, pe veci, nădejdii mele pază. goga, p. 26, cf. 40. Nici aceasta a doua încercare, reformată, nu aduse mai aproape de îndreptățitele nădejdi. f (1906), 21. Multe de la tine-aștept: Nădejdea-n tine mi-a rămas. iosif, v. 51. Dacă d-ta te plîngi și suferi de nedreptate, atunci gîndește-te ce trebuie să fie la țară, unde nu pătrunde nici o rază de nădejde. rebreanu, r. i, 64. Rola se închină cu evlavie..., plină de emoție și de nădejde. brăescu, a. 29. Moșneagul, amărît și înșelat în nădejdile lui, deveni întunecat și hursuz. sadoveanu, o. i, 450. Nădejdea îl făcea mai blajin. id. ib. v, 701. Și am rămas în pustiul mare, Singur, pe-o măgură călare, Cu brațele sumese și cu scule Și cu nădejdi aprinse îndestule. arghezi, f. 51, cf. id. b. 16. Noi trebuie să umplem trecerea timpului cu nădejdi. stancu, r. a. iii, 250, cf. id. u.r.s.s. 109. Cîte nădejdi nu se puteau lega de o carieră atît de strălucită? vornic, p. 179. Un cîntec pentru anii mei frumoși, Pentru toate nădejdile și izbînzile țării. deșliu, g. 24, cf. 23. El frumos și ea frumoasă, Două fire de mătasă, Să-mpletească voie bună Cu nădejdea dimpreună. contemp. 1962, nr. 795, 1/4. Bată-te, bădițo, bată, Inima mea cea stricată! Două stele d-îngă lună Și nădejdea mea cea bună. jarnik-bîrseanu, d. 262. Usucă-te, rufă, în cui, Că altă nădejde nu-i. zanne, p. iii, 339. Cu nădejdea, unul și în foc s-aruncă, id. ib. viii, 430, cf. 431, 432, 433, 434, iv, 587, v, 204. ◊ (Cu determinări arătînd obiectul speranței) Am nădejde, ...fraților, ca mai bună și aproapea spăsenie întru voi să fie. coresi, ev. 122. Perdu Petru Vodă nădejdea de a să mai ajutori de la craii ungurești. ureche, l. 109. Vasile Vodă îș pierdusă toată nădejdea de viiață. neculce, l. 20. El nu știe că nu trebui a să măguli cu această nădejde că va pute potoli măniii dumnezăoaii (a. 1750-1780). gcr ii, 83/38. Întărindu-te de față cu nădejdile bunătăților celor viitoare. mineiul (1776), 55^v2/11. Nădejdea lui era ca să agiungă în aceeași zi acasă. drăghici, r. 160/22. Atunci trebuie să moară, nădejdi de a scăpa nu-i. pann, e. i, 47/8. Cîtă bucurie, cîte nădejdi de fericire. negruzzi, s. i, 53. Lui Alecu i-i spune că te-ai dus la bal masche cu nădejde de a-l întîlni pe dînsul. alecsandri, t. i, 77. Depărtîndu-se de casa părintească, fără nici o nădejde de întoarcere. creangă, p. 286. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba. ispirescu, l. 18. Voi singuri străjuiți altarul Nădejdii mele de mai bine. goga, p. 8, cf. 51. O dulce nădejde de zile și nopți frumoase îmi umplu sufletul. sadoveanu, o. vi, 336. ◊ Fig. Sufletul legănat în brațele unei nădejdi. marcovici, d. 8/27. În cîmpie crește, și pe deal iarăși crește o floare pentru popoarele chinuite..., nădejdea. russo, s. 144. Ațîța nădejdea care de mult era îngropată în cenușe. f (1897), 14. Surîd descurajat și palid, căci Nădejdea mea se teme Să bată La poarta groaznicului ce va fi. camil petrescu, v. 84, cf. 71. Dar nu se mai agăța de carul nădejdii, înfricoșat să nu se prăbușească în prăpastia ce-l amenința. rebreanu, nuv. 272. Păianjenul visării parc-ar sui cu frică Și ar călca, pe firul nădejdilor întins. arghezi, vers. 287. ◊ Expr. A trage nădejde (de la cineva) sau (rar) a se da nădejdii = a spera, a nădăjdui (3). Mai mult de la mine nu trage nădejde. mineiul (1776), 186^v1/32. Îți pot mai dinainte spune că degeaba tragi nădejde. caragiale, o. ii, 255. Răcnească furtuna de furie suptă, Și geamă ca iadul din basme oceanul. Tu dă-te cu totul nădejdii, și luptă. neculuță, ț. d. 39. Cine n-are nimic, ascultă la toate și trage nădejde. rebreanu, r. i, 238. (În proverbe și zicători) Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. negruzzi, s. i, 248. Trage nădejde ca ursul de coadă (sau ca spînul de barbă), se spune despre cel care speră zadarnic (dorința lui fiind irealizabilă). cf. zanne, p. i, 617, 683, vi, 518. Degeaba trage nădejde ca spînul de barbă. Nu, băiete, nu-l fac om. stancu, r. a. i, 163. A trage nădejde (de cineva) sau (regional) a-i trage (cuiva) nădejde = a) (complementul indică o ființă iubită) a spera să revezi, să ai aproape; spec. a spera să iei în căsătorie. De ți-a cînta cucu bine, Trage nădejde de mine. jarnik-bÎrseanu, d. 43. Frunzuliță usturoi! Că s-a dus badea de joi, Parcă-i dus d-un an, de doi! De s-ar fi dus călărește, Tot i-aș mai trage nădejde. ant. Lit. pop. i, 131. (Cu schimbarea construcției) Mărită-te, mîndră, dragă, Mărită-te, nu ședea. Nu ședea-n nădejdea mea. jarnik-bîrseanu, d. 238; b) (complementul indică copii) a spera să ai, să procreezi. De băieți nu mai trag nădejde, pentru că baba mea e o sterpătură. creangă, p. 118. (Regional) E nădejde să... (sau de...) = se poate, e probabil. De cînd s-a dus bădița, Mi-i pustie ulița, ...Mîndru-i codru și-nfrunzit, Nu-i nădejde de venit. jarnik-bîrseanu, d. 129. Auzi sbierînd o gaie, E nădejde s-avem ploaie, zanne, p. i, 464. În nădejdea... = în speranța..., bazîndu-se pe... În această nădejde nu mai învățăm nimic. brăescu, a. 132. (A fi) slabă nădejde sau (învechit) nădejde slabă (să... sau de...) = (a avea) prea puțină încredere, prea puțină speranță (în...); (a fi) puțin probabil, nesigur. Cînd să pornesc răii de sînt fără treabî, Atuncia-i de dînșii o nădeajde slabî. dosoftei, ps. 40/14. Să mergem dară... Că doară vom da de dînsa pe cale, Că aici, precum văd, îi nedejdea slabă. budai-deleanu, t. v. 94. E slabă nădejde să scape. ap. tdrg. Dreptatea, dacă nu ești vrednic să ți-o cauți singur, slabă nădejde să vie altul să-ți spuie. c. petrescu, l. ii, 12, cf. dl, dm. A(-și) lua nădejdea (de ... sau de la..., regional, despre...) = a nu mai avea nici o speranță, a renunța. Luase nădejdia toată. cod. vor. 88/23. Din partea lor, mi-am luat toată nădejdea. creangă, p. 193. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine, căci nu merg. id. ib. 273. De corăbieri Ne-am luat nădejdea. teodorescu, p. p. 164. 2. Încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, priincios. Nedejdia a mea la Dumnedzeu e. psalt. hur. 51^r/17. Mai bine e nădeajde spre Domnul, decăt nădeajde spre omu. psalt. 247. Nădeajde în mila Tatălui sfînt (a. 1607). gcr i 41/6. Pre Hristos să iubești și de acela să te lipești cu toatî nedejde și cu credința. varlaam, c. 422. Niminea să nu nădăjduiască în putearea sa, ce întru Dumnezeu să-i fie nădejdea. ureche, l. 86. Cătră tine, Doamne, mi-i toatî nedeajdea. dosoftei, ps. 35/9, cf. 53/16, 65/3, 78/13. Pentru ce dar să-mi rădic eu nădejde de la această sfîntă pronie? drăghici, r. 163/28, cf. 166/9. Norodul pretutindene îl întîmpina cu bucurie și nădejde. negruzzi, s. i, 142. Nu-și perdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte. creangă, p 288, cf. 289. Nădejde pe el, ca pe un cui de tei. pamfile, j. ii, 156. ◊ loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. Acela e om bogat și de nădejde. bărac, t. 52/30. Le trămise un om de nădejde. ispirescu, m. v. 9. Din partea mea atîta știu: am pus oameni de nădejde. c. petrescu, r. dr. 50, cf. id. a. r. 53. La o anumită treabă se dovedise om de nădejde. camil petrescu, o. ii, 141, cf. iii, 159. Partidul Muncitoresc Român dă o înaltă prețuire muncii creatoare și activității obștești a scriitorilor patriei noastre, considerîndu-i drept ajutoare ale sale de nădejde în opera măreață pe care o durează poporul nostru. s ianuarie 1962, 7. Om de nădejde. Mat. dialect, i, 183. ◊ loc. adv. De (sau cu) nădejde = puternic; solid, temeinic. Poarta era închisă de nădejde. conv. Lit. xi, 144. Nici nu se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. ispirescu, l. 123. Gîrneață o cetluise de nădejde. hogaș, dr. ii, 99. Și-a adunat toată averea în jachetă ca într-o raniță, ranița asta și-a așezat-o pe creștetul capului și, petrecîndu-și brîul de cîteva ori pe sub bărbie, a înțepenit totul de nădejde. galan, b. i, 188. ◊ Expr. A avea nădejde (sau a-și pune nădejdea) în... (sau la..., pe..., învechit, către..., pre..., spre...) = a se întemeia în așteptările sale pe..., a spera în sprijin, în ajutor de la...; a se încrede în..., a se bizui (pe cineva sau ceva). Dragostea... toate le primeaște, toate le creade, în toate are nădejde. coresi, ev. 338. Cine n-are nedeajde cătră Dumnedzeu. cod. tod. 211. Am nădejde pre Dumnezeu. antim, p. xxiv. Spre tine ne-am pus nădejdea. mineiul (1776), 198^r1/17, cf. 113^v2/32, 186^v2/33. Să-și puie nădejdea în Dumnezeu. marcovici, d. 14/6, cf. 6/8. Puneți nădejdea către Dumnezeu. drăghici, R. 93/14, cf. 91/10. Pentru că nu avea îndestulă nedejde în lăcuitorii politici, apoi au așezat într-însa un garnizon. ar (1837), 6¹/32. Eu sînt bătrîn și sărac, să n-ai la mine nici o nădejde. filimon, o. i, 127. Mai pot eu să am nădejde în voi? creangă, p. 146, cf. 20, 220. Aibi însă nădejde în Dumnezeu. ispirescu, l. 29. Ea-și pusese toată nădejdea în fericirea și viitorul lui. vlahuță, o. a. i, 102. N-ai nădejdea-n ce să-ți pui, N-ai în lume cui să spui Iadul vieții tale. neculuță, ț. d. 42. Zgîrcitul a fost, nu mai e om. E scos din omenie. Nici o nădejde să nu pui pe el. delavrancea, o. ii, 237. Ce te face să-ți pui asemenea nădejde în mine? sadoveanu, o. xviii, 604. Îl nedreptățise pe Stelian, punîndu-și toată nădejdea în Petre. il ianuarie 1962, 36. Foaie verde trei măsline, Bată-te crucea de fine; Eu aveam nădejde-n tine Că t-ei uita la ea bine. teodorescu, p. p. 334. A se lăsa în nădejdea cuiva = a conta pe..., a se bizui pe... Steaua aceasta să ne lumineze drumul, căci fînarele de pe uliți s-au lăsat în nădejdea lunei de astă sară. alecsandri, t. i, 87. ♦ (Concretizat) Ceea ce dă încrederea, certitudinea că se va realiza dorința cuiva. Că țirutul mieu și nădeajdea mea ești tu. psalt. 51. Tu ești nădeajde mie de scârbi ce mă țin (a. 1577). gcr i, 13/20. O, iubitul mieu fiiu..., nedeajdia și veseliia mia! varlaam, c. 86, cf. 85. Fereaște-mă, Doamne, de primejdie, că pre tine am de-mi ești nedeajde. dosoftei, ps. 43/8, cf. 39/16. Nedeajdea și folosirea și scăparea creștinilor... tu ești, născătoare de Dumnezeu (a. 1715). gcr ii, 15/32, cf. 116/26, 149/13. Scosese acuma pe tipsie și cloșca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde, creangă, p. 99. – pl.: nădejdi. – Și: (învechit și regional) nedejde (alr ii 3 055/95, 414), (regional) nidejde (ib. 3 055/53, 310, 365, Mat. dialect. 1, 183) s. f. – Din v. sl. надежда.

PĂMÂNTUL I. (Terra) Planetă a sistemului solar (a treia în raport cu distanța față de Soare), cu o temp. medie de 10-15°C, cu o mare rezervă de apă în stare lichidă, cu o atmosferă dominată de azot (78%) și oxigen (21%), cu o structură internă complexă, un câmp magnetic propriu, un relief foarte variat, climă cu diferențieri zonale (caldă, temperată, rece), înveliș de soluri divers, un mediu biogeografic bogat și complex etc., caracteristici unice, care îi asigură o dinamică intensă, un echilibru dinamic, o evoluție selectivă; singurul loc din Univers (cunoscut până în prezent) pe care există condiții propice de dezvoltare a vieții. Vârsta P. este estimată la 4,5 miliarde de ani. P. se rotește în jurul axei sale (mișcarea de rotație) și se deplasează pe o orbită eliptică în jurul Soarelui (mișcarea de revoluție). Distanța până la Soare este de 147 mil. km la perifeliu și de 152 mil. km la afeliu. Viteza de deplasare a P. pe orbită este de 29,76 km/s. Perioada de revoluție este de un an (365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde), iar perioada de rotație este de o zi (23 ore, 56 minute și 4 secunde). Planul Ecuatorului este înclinat față de planul orbitei cu 23°45′, ceea ce duce la apariția anotimpurilor și a zonelor climatice, precum și la inegalitatea zilelor și a nopților. P. are o formă de geoid (diametrul la Ecuator: 12.756 km), fiind puțin turtit la poli (diferența dintre raza ecuatorială, 6.378 km, și cea polară, 6.356 km, este de c. 22 km). Suprafața totală a P. este de c. 510,2 mil. km², din care uscatul ocupă numai 28,7%; volumul este de c. 1,1 • 10¹² km³. Masa P. este de 5,975 • 10²⁴ kg, cu o densitate medie de 5.520 kg/m³. P. are un singur satelit natural: Luna. P. este alcătuit din următoarele învelișuri concentrice (geosfere): atmosfera, hidrosfera, litosfera sau scoarța terestră, mantaua (mezosfera) și nucleul. Ansamblul comunităților de plante și animale constituie biosfera. Populația: 6,1 miliarde (2000); 7 miliarde (2011). II. În forma pământ (lat. pavimentum) s. n. 1. Totalitatea uscatului planetei; întindere mare de uscat; continent. 2. Sol². ◊ Expr. La pământ = a) (despre oameni) distrus sufletește; b) (sport, la box) cnocdaun. ◊ A nu fi cu picioarele pe pământ = a fi distrat, a nu avea simțul realității. ◊ A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi foarte încrezut. 3. P. stabilizat = pământ argilos cu adaosuri de var, de ciment sau de reziduuri bituminoase, rezistent la pătrunderea apei, folosit la fundații de drumuri, la ziduri etc. ◊ Pământuri rare = denumire dată oxizilor de scandiu, ytriu, lantan și lantanide. ◊ Pământuri rele = badlands. ◊ P. activ = produs obținut prin tratarea la cald a argilelor cu un acid, folosit la rafinarea benzinelor, a uleiurilor minerale etc. ◊ P. de diatomee = kieselgur, pămânțel, diatomit. ♦ Lut. 4. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ◊ Pământul făgăduinței = numele biblic al Palestinei; p. ext. ținut bogat, mănos; fig. situație, loc, eveniment de care cineva își leagă toate speranțele. ◊ Obiceiul pământului v. obicei. 5. Suprafață de teren (cultivabil).

lumina vb. I. I 1 intr. (despre curentul electric, despre surse de lumină etc.) a arde. În camera copilului, veioza luminează tot timpul nopții. 2 tr. (compl. indică spații, încăperi, drumuri etc.) <rar> a reverbera. Un tub de neon luminează holul. 3 intr. (despre surse de lumină) a eclata, a scânteia, a sclipi, a străluci, <înv. și pop.> a luceferi, <reg.> a glănțui, a vedera, <înv.> a văpăi, <fig.> a zâmbi, <impr.> a vedea. Farul luminează în noapte. Candelabre luminează în salon. 4 intr. (despre aștri, surse de lumină etc.) a luci, a străluci, <pop.> a zări, <reg.> a răza, <înv.> a smicli, a smidi, <fig.> a zâmbi. Soarele luminează pe cer. Luna luminează în fereastră. 5 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”; despre vreme sau despre zare, atmosferă etc.) a se însenina, a se limpezi, <pop.> a se răzbuna, <reg.> a se tistăli¹. Afară s-a mai luminat. Atmosfera s-a luminat după ridicarea ceții. 6 refl. (în opoz. cu „a se întuneca”, „a se înnora”; despre cer) a se deschide, a se însenina, a se însori, a se limpezi, <rar> a se clarifica, a se deznora, <fig.> a se spăla. După ploaie cerul s-a luminat. 7 intr. (înv. și pop.; despre aștri, despre luciul apelor sau despre metale, obiecte, suprafețe lucioase, pietre prețioase etc.) v. Bria. Licări. Luci. Scăpăra. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străfulgera. Străluci. 8 intr. (înv. și pop.; despre obiecte, corpuri etc. cu suprafața lucioasă pe care cade lumina) v. Luci. Scânteia. Sclipi. Sticli. Străluci. 9 intr., refl. (meteor.; reg.) v. Fulgera. Fulgura. II fig. 1 refl. (despre oameni sau despre chipul lor) <fig.> a se deschide, a se descreți, a înflori, a se însenina, <fig.; reg.> a se deznegri. Fața i s-a luminat când și-a văzut copiii. 2 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) înveseli, a (se) veseli. Toți s-au luminat când au aflat că vor pleca în excursie. 3 tr. (compl. indică inima, sufletul, viața etc. oamenilor) a bucura, a desfăta, a încânta, <fig.> a ameți, a îmbăta, a legăna, a mângâia. Speranța că se va însănătoși îi luminează sufletul. 4 tr. (pedag.; compl. indică mai ales adolescenți, copii) a instrui, a învăța. Ca profesor, a luminat toată viața elevii. 5 tr. (cu determ. introduse prin prep. „cu”, „prin”) a deprinde, a educa, a obișnui. A luminat gustul publicului cu creații artistice de mare valoare. 6 refl., tr. (sub. sau compl. indică oameni, personalitatea, gustul etc. lor) a se civiliza, a (se) cultiva, a (se) stila, <fig.> a (se) cizela, a (se) deștepta, a (se) rafina, a (se) subția, a (se) șlefui, <fig.; rar> a se sublima, <fig.; fam.> a (se) ciopli, a (se) pili¹, <fig.; înv.> a (se) roade. S-a mai luminat de când a schimbat anturajul. 7 tr. (compl. indică situații sau chestiuni confuze ori neclare, probleme complicate, ascunse, obscure etc.) a clarifica, a descurca, a desluși, a dezlega, a elucida, a lămuri, a limpezi, <fig.> a descâlci, a descifra, a deznoda, <fig.; rar> a dezveli, <fig.; înv. și reg.> a dezghioca. A luminat împrejurările în care s-a produs crima. 8 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) clarifica, a (se) dumiri, a (se) edifica, a (se) lămuri, a (se) limpezi. Luminându-se din spusele copiilor că s-a întâmplat ceva grav, s-a dus la locul indicat. Criticul a luminat publicul asupra valorii dramaturgului. 9 tr., refl. (compl. sau sub. indică oameni) a (se) îndruma, <fig.> a (se) călăuzi, a (se) conduce, a (se) dirija, a (se) ghida, a (se) orienta, <fig.; înv.> a (se) deștepta, a (se) pleca. Părinții au atribuția de a-și lumina copiii pe drumul cel bun. În viață se luminează după principii ferme. 10 refl. (despre manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) a apărea, a se arăta, a se forma, a se isca, a se ivi, a începe, <fig. > a emerge, a încolți, a se înfiripa, a înflori, a înmuguri, a licări, a se naște, a răsări¹, <fig.; rar> a se împânzi, <fig.; pop.> a (se) împuia. Un surâs sfios se luminează pe chipul ei. 11 refl. (fam.$) v. Configura. Contura. Profila. Structura.

pământ sn [At: PSALT. HUR. 69^v/16 / V: (îrg) pem~, (reg) pom~, (îvr) pomont / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (reg) ~e, ~minte / Vc: ~tule, (înv) ~e, păminte / E: ml pavimentum] 1 Scoarță a globului terestru pe care trăiesc oamenii și celelalte vietăți. 2 (În imprecații; îe) Înghiți-te-ar ~ul! sau Mânca-te-ar ~ul! De-ai muri! 3 (Interogativ retoric; îe) Cum te (îl, vă etc.) rabdă (sau ține) ~ul? Exprimă indignarea față de lipsa de omenie a cuiva. 4 Mormânt. 5 (Îlav) ~ îngăurit Epitet pentru un om leneș. 6 (Îlav) Din ~ De jos. 7 (Îlav) De la ~ De jos. 8 (Îe) A uita ca ~ul A uita cu desăvârșire, de tot. 9 (Îe) A dormi ca ~ul A dormi profund. 10 (Îe) A nu ști ca ~ul A nu ști deloc. 11 (Îe) Din ~ (din iarbă verde) sau din fundul ~ului Cu orice preț, prin orice mijloace. 12 (Îe) A se înclina până la (sau în) ~ A se înclina foarte adânc, cu o politețe exagerată. 13 (Îlav) În (sau la) ~ A plecat până jos (de teamă, de emoție, de modestie etc.). 14 (Îe) A pune sau a băga (ceva) în ~ A însămânța. 15 (Îae) A planta. 16 (Îe) A băga (pe cineva) în ~ A înmormânta. 17 (Îae) A omorî. 18 (Îae) A intimida, a speria pe cineva. 19 (Îe) A cădea la ~ (în fața cuiva) A se prosterna, a îngenunchea cu fața la pământ. 20 (Îae) A se umili în fața cuiva. 21 (Îe) A lăsa totul (sau toate) la (sau, reg, în) ~ A abandona totul Si: a lăsa baltă. 22-24 (Îe) Nu-l încape ~ul Se spune despre o persoană (lacomă) (îngâmfată sau) foarte fericită. 25 (Îe) A nu-l (mai) ține (pe cineva) ~ul (de bucurie) A fi foarte bucuros. 26 (Îe) A nu mai călca pe ~ A fi foarte fericit. 27 (Îe) A nu atinge ~ul sau a nu se ști sau a nu se (mai) simți pe ~ (de bucurie) A fi foarte fericit. 28 (Îe) A nu avea nici cer, nici ~ A nu avea nici un adăpost. 29-30 (Îe) A (nu) fi (cu picioarele) pe ~ A (nu) avea simțul realității. 31 (Îcn; îae) A fi foarte distant. 32 (Îe) A tăcea (sau a fi mut) ca ~ul A nu spune nici un cuvânt. 33-34 (Îe) A face (sau a ține) umbră ~ului (degeaba) A trăi degeaba. 35 (Îae) A nu fi bun de nimic. 36 (Îe) A nu(-l) ști sau a nu(-l) afla, a nu(-l) auzi, a nu(-l) simți etc. nici ~ul A nu-l ști, a nu-l afla etc. absolut nimeni. 37 (Îe) A așterne (sau a trânti, a culca, a da etc.) la ~ (sau, rar, ~ului) A doborî. 38 (Pex; îae) A omorî. 39 (Îe) (Nu) se dărâmă ~ul Se zice când cineva se arată îngrijorat sau zorit, în mod nejustificat. 40-41 (Îe) A ieși (sau a răsări, a se ivi, a apărea etc. ca) din ~ (din iarbă verde) A apărea pe neașteptate (și fără să fi fost observat înainte de cineva). 42 (Reg; îe) A pune fața la ~ A muri. 43 (Îe) Plânge de udă ~ul Plânge mult. 44 (Reg; îe) A sta cu burta la – A trândăvi. 45 (Îe) A-i fugi cuiva ~ul de sub picioare A-și pierde echilibrul din cauza unei proaste stări fizice sau din cauza unui pas greșit. 46 (Îae) A fi pe punctul de a pierde o anumită situație materială, socială etc. 47 (Îe) Cu o falcă în cer (și) cu una (sau alta) în ~ Cu mare mânie, cu mare supărare. 48 (Îe) A-i veni cuiva să intre în ~ A se simți foarte stânjenit. 49-50 (Îe) A intra în ~ (de frică sau) de rușine A avea un puternic sentiment (de frică sau) de rușine. 51 (Îe) Parcă a intrat în ~ sau parcă l-a înghițit ~ul Se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă, care nu poate fi găsit cu nici un preț. 52 (Reg; îe) A răsturna ~ul într-o dungă A realiza lucruri extraordinare. 53 (Îla) La ~ Nimicit. 54 (Îal; d. oameni) Distrus sufletește, într-o situație disperată. 55 (Îae; la box) Cnocdaun. 56 (Îae; în armată, sport etc., ca formulă de comandă) Culcat! 57 (Îe) A duce la ~ A face să eșueze. 58 (Îe) Plânge ~ul sub el (sau ea etc.) Se spune despre o persoană foarte supărată. 59 (Rar; îe) Geme ~ul sub cineva Se spune despre cei care se vaită și gem întruna. 60 (Rar; îe) Doarme și ~ul sub om Se spune când este mare liniște, când domnește calmul. 61 (Reg; îe) Cu inima pe ~ Foarte trist. 62 (Reg; îe) A-i crăpa (cuiva) ~ul (undeva) A muri undeva. 63 (Îe) A frământa (sau a pisa etc.) ~ul A juca, a dansa cu pasiune. 64 (Îe) A mânca (sau a pupa) ~ul A atinge pământul în treacăt, din zbor. 65 (Rar; d. avioane; îe) A lua ~ A atinge pământul cu roțile, la aterizare. 66 (Spt; îe) Mingea a mâncat ~ Se spune când mingea a depășit linia de marcație reglementară. 67 (Îe) A nu(-l) primi pe cineva (nici) ~ul Se spune despre un om foarte păcătos care moare. 68 (Îe) A-i fî greu (și) ~ului (cu cineva) Se spune despre un om rău. 69 (Reg; îe) A da (sau a răsturna etc.) ~ul cu fundul (sau cu dosul, cu curul) în sus A căuta, a scotoci peste tot pentru a găsi un lucru. 70 (Reg; îae) A fi foarte harnic. 71 (Reg; îe) Ce ~? Ce Dumnezeu? 72 (Reg; îe) ~e răsufli ? Se zice cuiva tăcut, care nu scoate nici o vorbă. 73 Planetă a sistemului solar locuită de oameni. 74 (Pex) Oameni care locuiesc pe această planetă. 75 Arată o calitate sau un defect avut în gradul cel mai înalt sau un număr foarte mare. 76 (Îlav) La (sau de la, până la, din) capătul (sau marginea ori marginile, toarta, rar capetele) ~ului sau peste ~ etc. De foarte departe. 77 (Îe) A curma ~ul A colinda toată lumea. 78 (Îlav) De când (lumea și) ~ul Din totdeauna. 79 (Îae; îcn) Niciodată. 80 (Reg; îe) Când s-or roade furnicile ~ului Niciodată. 81 (Îla) Vechi ca ~ul Foarte vechi. 82 (Îe) Nu e peste ~ Nu e departe de aici. 83 (Îe) Ca de la cer la ~ sau (rar) cât cerul de ~, ca între cer și ~ Se spune pentru a arăta marea deosebire care există între două ființe, două lucruri, două fenomene. 84-85 (Îe) A (se) jura cu cerul și cu ~ul A (se) jura cu multă convingere, invocând atât forțele de pe pământ cât și pe cele cerești. 86-90 (Îe) A făgădui (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) (a jurui) cerul și ~ul (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a se jura mult. 91-95 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura totul. 96-100 (Îae) (A făgădui) (a cere) (a căuta) (a se ruga sau) a jura lucruri nerealizabile, imposibilul Si: marea cu sarea. 101 (Îe) A șterge (sau a rade, a stinge etc.) de pe (sau după, înv, din) fața ~ului A distruge. 102 (Îae) A ucide. 103-104 (Reg; îe) (A veni sau) a se duce cu ~ul (A veni sau) a se duce în număr mare, cu tot neamul. 105 (Îlav) De stinge (sau zvântă, rar, sfârșește etc.) ~ul Foarte mult, peste măsură, exagerat. 106-107 (Îls; irn) Buricul ~ului Persoană (care se crede) foarte importantă. 108 (Îe) A fi urechea ~ului A fi foarte atent. 109 Substanță, materie din care este alcătuită partea solidă a globului terestru Vz glod, tină, țărână. 110 (În imprecații; îe) Taci, astupa-ți-ar ~ul gura De-ai muri. 111 (Bis) Materie din care a fost creat omul, care este o ființă cu viață limitată și se va transforma după moarte în aceeași materie. 112 (Fig; îoc spirit) Materie. 113 (Îs) ~ negru (sau, reg, mare) Cernoziom. 114 (Îs) ~ roșu Pământ ars. 115 (Îs) ~ de turnătorie Amestec format din nisip de turnătorie, dintr-un liant, de obicei argilă, și din alte substanțe Si: amestec de formare. 116 (Îe) A face (lut sau tot o apă și un) ~ sau una cu ~ul sau (rar) a amesteca (sau a asemăna, a face asemenea) cu -ul A distruge. 117 (Îe) A fi (toți) o apă și un ~ A fi deopotrivă, la fel. 118-119 (Îe) A fi (sau a se face) negru ~ (ori negru ca ~ul) A fi foarte (mâhnit sau) mânios. 120 (Îe) A se face ~ la față sau a i se face fața ca ~ul ori (reg) a-i ieși (cuiva) ~ul în față, a-i prinde cuiva fața ~ A slăbi. 121 (Îe) E a ~ Prevestește moarte. 122 (Îe) Trage a ~ Se spune despre cineva care este aproape de moarte Si: cu un picior în groapă. 123 (Îe) A duce ~ din deal în vale A face o muncă inutilă. 124 (Îla) Cu inima ca ~ul Foarte supărat. 125 (Spc; șîs ~ galben) Argilă. 126 (Rar; îs) ~ de porțelan Caolin. 127 (Îs) ~ stabilizat Pământ argilos amestecat cu gudroane, var gras, ciment etc., rezistent la pătrunderea apei și folosit la fundații de drumuri, la construcții agro-zootehnice etc. 128 (Îs) ~ activ (sau decolorant) Material natural asemănător argilei, format din hidrosilicați de aluminiu, calciu și fier și având proprietatea de a absorbi și a reține substanțe colorante din uleiuri animale, vegetale și minerale. 129 (Îe) ~ amar Oxid de magneziu. 130 (Îs) ~uri rare Grup de oxizi ai unor metale rare, foarte asemănătoare din punct de vedere al proprietăților lor chimice. 131 (Îs) ~ metalice Oxizi ai metalelor aluminiu, bor, galiu, indiu și taliu. 132 Sol, considerat sub raportul productivității sau al configurației. 133-135 Suprafață (delimitată) de teren (agricol). 136 (Îe) Sărac sau calic lipit ~ului Foarte sărac. 137 (Îcs) De-a ~ul furat Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 138 Teritoriu. 139 Regiune. 140 Ținut. 141 (Pex) Țară. 142 Patrie. 143 (Îs) ~ul făgăduinței (sau făgăduit) Nume biblic dat Palestinei. 144 (Pex; îas) Ținut bogat, fericit. 145 (Fig; îas) Situație de care cineva leagă mari speranțe. 146 (Îe) A trăi ca în ~ul făgăduinței A trăi foarte bine Si: a trăi ca în sânul lui Avram. 147 (Îs) Obiceiul ~ului Totalitate a normelor de viață nescrise, stabilite în decursul timpului între membrii unei comunități și transmise prin tradiție, din generație în generație Si: (înv) obicei pământesc (16). 148 (Pex; îas) Obicei specific al unei țări, al unei regiuni etc. păstrat din vechime Si: (înv) obicei pământesc (17). 149 (Îs) Birul (sau darea, vama) ~ului Impozit nedefinit mai îndeaproape. 150 (Înv; îla) De ~ Pământean. 151 (Reg) Punct cardinal. 152 (Îoc mare, ocean; șîs ~ul cel sănătos, ~ cuprinzător, ~ tare, ~ statornic, reg – uscat) Țărm. 153 (Pex) Continent. 154 Unitate de măsură pentru suprafațe de teren agricol, folosită în trecut, a cărei mărime a variat în timp și spațiu. corectat(ă)

putere sf [At: PSALT. HUR. 49^v/22 / V: (înv) pot~ / Pl: ~ri / E: putea] 1 Capacitate, forță, însușire fizică, morală, intelectuală de a acționa, de a face, de a realiza ceva Si: (liv) potență (1), putință (1), (înv) puternicie (1), puterință (1), (gmț) puterișcă. 2 (Îs) ~ de muncă Forță de muncă. 3 (Îs) ~a vârstei Perioadă din viața unui om când acesta se află în deplinătatea capacităților fizice și intelectuale. 4 (Îs) (Vin) ~a ursului Sortiment de vin negru. 5 (Îas) Sortiment de vin roșu. 6 (Pgn; îas) Vin foarte bun. 7-8 (Înv; îljv) În ~ (Care are loc) prin forță armată. 9-10 (Pop; îal) (Care este) în toi. 11-12 (Îal) (Care este) în plină dezvoltare, maturizare Si: înfloritor. 13 (Îe) A fi în toată ~a vârstei (sau, reg, vieții) A fi în plină vigoare fizică și intelectuală. 14 (Îlav) Din (sau cu) toate ~rile ori din (sau cu) toată ~a ori cu (sau, înv, din) ~ Extrem de mult, de intens etc. 15 (Îal) Cu toată voința. 16 (Îvr; îlav) Cu (de-a) ~a sau în ~ Cu forța. 17 (Îlav) Peste ~a (sau ~rile) cuiva Depășind posibilitățile cuiva. 18 (Înv; îlav) Cu ~ Temeinic. 19 (Înv; îlav) În toată ~a Pe deplin. 20 (Îvr; îlav) În ~a calului În goana calului. 21 (Reg; îlav) Cu ~a De-a valma. 22 (Înv; îlpp) În ~ de În ceea ce privește... 23 (Îe) A fi (sau a sta) în ~a cuiva sau a-i sta (cuiva) în ~ (sau în ~ri) A depinde de cineva rezolvarea unui lucru. 24 (Reg; d. plante; îe) A-și prinde (sau a-și apuca) pe ~ A se împuternici. 25 (Reg; îae; d. oameni) A se îmbogăți. 26 (Irn; îc) ~a-oamenilor Epitet dat unui om slab, neajutorat. 27 Însușire excepțională cu care este înzestrat cineva de la natură, datorită unui factor supranatural etc. 28 (Spc) Calitate de a reda în mod pregnant ceva, emoționând auditoriul. 29-30 (Îljv) În (toată) ~a cuvântului (Care este) în înțelesul adevărat. 31 Forță de acțiune irezistibilă sau de dominație asupra cuiva sau a ceva. 32 (Lpl; ccr) Persoană considerată din punctul de vedere al eforturilor fizice depuse. 33 (Înv; mpl) Minune. 34 (Reg) Speranță. 35 Drept de a dispune Si: autoritate, (înv) puternicie (2), (îvr) putință (22). 36 Situație a celui care deține putere (35). 37 (Pex) Stăpânire. 38 (Asr; îla) În ~ (sau ~ri) Care dispune de autoritate. 39 (Înv; îlav) De ~a sa De sine stătător. 40 (Asr; îlpp) În (sau, înv, după) ~a În baza... 41 (Îe) A fi (sau a rămâne) în ~a cuiva A fi sau a rămâne la dispoziția cuiva. 42 (Bis; înv; cu referire la divinitate) Atotputernicie. 43 (Urmat de determinări) Divinitate. 44 (Bis; înv; lpl; art; șîs ~rile cerești, ~rile cerurilor) Totalitate a îngerilor. 45 (Bis; înv) Cei puternici. 46 (Îs) ~rile iadului sau ~rile infernului Totalitate a diavolilor. 47 Forță de influențare, de convingere etc. 48 Influență asupra cuiva. 49 (Ccr) Persoană care se impune prin prestigiul sau meritele sale Si: autoritate, forță. 50 (Șîs ~ de stat) Funcție socială fundamentală care constă în adaptarea deciziilor privind societatea și în îndeplinirea acestora cu ajutorul autorității suverane a statului. 51 (Îas) Atribut esențial al clasei dominante care folosește statul ca instrument pentru a conduce societatea. 52 (îas) Conducere a unei țări, a unui teritoriu etc. prin organele reprezentative. 53 (Îs) ~ populară Regim social-economic în care conducerea politică și cea a statului aparțin clasei muncitoare și aliaților ei. 54 (Șîs ~a legislativă, ~a executivă etc.) Formă de organizare prin care statul își exercită conducerea. 55 Țară. 56 (Îs) ~rile centrale În primul război mondial, Germania și Austro-Ungaria. 57 (Îs) Mare ~ Stat care dispune de mari forțe economice, militare, politice etc. 58 (Îvt) Forță economică, militară, socială etc. a unui teritoriu, a unei țări, a unui stat suveran. 59 (Spc) Potențial de luptă al unei țări, al unei armate. 60 (Spc; asr; ccr) Armată. 61 Capacitate de apărare militară. 62 Permisiune. 63 (Îlav) Cu de la sine ~ sau (înv) cu ~a sa (ori a lui, a ei etc.) Din proprie inițiativă și în mod abuziv. 64 (Îe) A avea ~ri depline A avea dreptul nelimitat și necondiționat de a acționa în numele cuiva. 65 Valabilitate. 66 (Îs) ~ de circulație (sau circulatorie) a banilor Valoare pe care o au banii în circulația lor. 67 (Îs) ~ de cumpărare (a banilor) Cantitate de mărfuri și de servicii care poate fi obținută în schimbul unei anumite sume de bani, a unei unități bănești, sau pe care o poate plăti populația într-o perioadă dată. 68 (Înv; îlpp) În ~a În schimbul... 69 Calitate a ceva de a produce un anumit efect. 70 (Pex) Efect produs de această calitate. 71 Forță mare. 72 (Rar; îlav) Din ~ Tare. 73 Grad mare de concentrație Si: tărie. 74 (Spc) Eficacitate. 75 (Pex) Ceea ce produce eficacitatea. 76-77 (Înv; îljv) Cu ~ (Care se produce) în mod eficient. 78 (Urmat de un substantiv în genitiv sau udp „în”) Moment culminant în desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen etc. Si: toi. 79 (Pop; îs) ~a nopții Miezul nopții. 80 (Îvr) Centru al unei așezări. 81 (Mun; îs) ~a apei Loc adânc în mijlocul unei ape curgătoare. 82 (Mat) Număr sau element egal cu rezultatul obținut prin înmulțirea unui anumit număr sau element cu el însuși de un anumit număr de ori Si: (înv) potență. 83 (Îs) Ridicare la ~ Operație prin care se obține puterea (82) unui număr. 84 (Îs) ~ a unui punct față de un cerc Valoare absolută a diferenței dintre pătratul razei cercului și pătratul distanței între punct și centrul cercului. 85 Denumire a exponentului puterii (82). 86 (Fiz) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o unitate de timp Si: (asr) putință (24). 87 (Fiz) Energie primită sau cedată într-o unitate de timp Si: (asr) putință (25). 88 (Fiz) Raport dintre o energie produsă și o mărime caracteristică materialului care a produs această energie Si: (asr) putință (26). 89 (Fiz) Raport dintre valoarea efectivă a unei mărimi și valoarea sa maximă. 90 (Îs) ~ nominală Putere (86) pentru care a fost construit un sistem tehnic. 91 (Îs) ~ instalată Sumă a puterilor (90) nominale ale mașinilor de forță dintr-o uzină, centrală electrică sau de pe un vehicul. 92 (Teh) Mărime egală cu puterea (86) dezvoltată de un sistem tehnologic în anumite condiții. 93 (Înv) Mărime vectorială care caracterizează acțiunea unuia sau a mai multor sisteme fizice asupra unui corp, prin schimbarea stării de mișcare a acestuia față de sistemele de referință inițiale Si: forță, (asr) putință. 94 (Fiz; teh) Capacitate de a produce un anumit efect. 95 (Fiz; Teh) Mărime care caracterizează puterea (94). 96 (Îvp; îcn) Posibilitate. 97 (Pop; spc) Posibilități materiale. 98 (Pop; spc; pex) Stare materială bună. 99 (Rar; ccr) Bun material. 100 (Mol; Buc; îlav) De-a ~(a) fi Cum s-ar spune.

MOMÉNT s. n. 1. Scurt interval de timp, de obicei considerat în raport cu faptele care îl caracterizează; clipă, secundă, minut (I 1). De aceea și fericesc momenturile ce aduc atîtea îndestulări nenădăjduite în vreme (a. 1787). BV II, 321. Necesitatea de a se despărți turbură momenturile aceste delicioase. CALENDARIU (1-794), 29/26. Trist și de pe urmă al vieței moment. ÎNVĂȚĂTURĂ, 125. Și au murit întru acel moment sau clipeală, MOLNAR, I. 430/13, cf. 225/8. Ea se afla într-unul din aceste momente rari. . . cînd te simți învins de plăcere. NEGRUZZI, S. I, 78. Domnul director binevoiască In acest dulce și scump moment Cu amicie să priimeascâ Al nostru veșnic devotament. ALECSANDRI, T. I, 286. Acela are vocațiune, care în momentul lucrării se uită pe sine. MAIORESCU, CR. II, 110. Și-n acel moment de taină, Cînd s-ar crede că-i ferice, Poate-ar învia în ochiu-i Ochiul lumii cei antice. EMINESCU, O. I, 162. Numai eu știu cîte momente de fericire m-a făcut să gust autorul meu de predilecție, cînd am citit picantele lui nuvele. CARAGIALE, O. IV, 282. Ți-am scris aseară prea nepoliticos, într-un moment de necaz. id. ib. VII, 235. În momentul întîlnirii noastre, dv. iubeați frumosul. GALACTION, O. 335. Eram chinuit de momentul despărțirii, CAMIL PETRESCU, U. N. 179. L-am întîlnit în port, în momentul în care se îmbarca Soleiman. id. O. III, 196. A fost un moment de panică. BART, S. M. 100. ◊ L o c. a d j. De (un) moment = de scurtă durată, vremelnic. V. e f e m e r. Ale speranței iluzii de-un moment. MACEDONSKI, O. I, 260. ◊ Loc. adv. În acest moment sau în momentul acesta = (chiar) acum. Omul. . . ar dori ca tot lucrul să se îndeplinească în acest moment, iute. BĂLCESCU, M. V. 4. În momentul acela sau în acel moment = (chiar) atunci. În momentul acela văzui pe poliț maistru, NEGRUZZI, S. I, 53. Din momentul acela sau din acel moment = de atunci. Din momentul acela purcese îngreunată. EMINESCU, N. 4. Pentru (un) moment = numai pentru un timp foarte scurt, în mod provizoriu, deocamdată. Meritul acesta era pentru moment rezervat unui june obscur. FILIMON, O. I, 119. Să arăt, în cîteva cuvinte, cauzele ce trebuie să îndemne pe vînătorul înțelept a curma, pentru un moment, isprăvile sale. ODOBESCU, S. III, 39. Acești negustori să-mi producă material ziaristic, în schimbul unei remunerări, care pentru moment are aparența unei satisfacții. BACOVIA, O. 238. Pe moment = în acea clipă. Pe moment, nu mi-am dat seama. La moment = pe loc, imediat. Am cunoscut la moment cu toți pe acei cari au dictat acel ferman. BARIȚIU, P. A. III, 126. Nici un moment = de loc, nicidecum, în nici un caz. În tot momentul = mereu, în fiecare clipă, în permanență. Aveam în tot momentul certări și împăcare, I. NEGRUZZI, S. II, 7. Din moment în moment = acum, imediat, din clipă în clipă. Aștept cu nerăbdare o telegramă din moment în moment. CARAGIALE O. VII, 9. Un prieten, care trebuie să vie din moment în moment. C. PETRESCU, C. V. 125. Stația cea mai apropiată aștepta din moment în moment sosirea plugului de desfundat liniile și echipele de lucrători. id. A. 280. ◊ L o c. c o n j. Din moment ce = de vreme ce, deoarece. Din moment ce a plecat din casă, n-ar mai vrea să aibă tratative directe cu ea. REBREANU, R. I, 250. ◊ (Precedat de un numeral care accentuează ideea de scurtime a duratei) Nu zic că această semeață idee nu mi-a trecut un moment prin creieri. ODOBESCU, S. III, 61. Sperăm că vom face pe cititorul nostru să petreacă două-trei momente. CARAGIALE, O. IV, 139. Ieșea cîte un moment să mai respire. D. ZANFIRESCU, V. Ț. 35. De frică se gîndi un moment să mărturisească copistului că el e autorul plîngerii. REBREANU, I. 183. Manuscrisele d-tale au făcut parte, toate, dintre puținele a căror lectură n-am putut-o amina un moment. IBRĂILEANU, S. L. 92. Așteaptă-mă un moment să-mi aduc caietul și cărțile, C. PETRESCU, C. V. 176. Un moment, exclamație prin care se cere cuiva să aibă puțină răbdare, să aștepte, să se oprească. 2. Etapă în desfășurarea unui proces; fază. [Ideile] de care dispune acest om în diferitele momente ale vieții. MAIORESCU, CR. II, 140. Istoria lumii e plină de momente istorice. ARGHEZI, P. T. 257. Intelectualismul de ieri poate fi degajai dintr-un conglomerat mort și vivificat într-un moment organic nou. CONTEMP. 1948, nr. 108, 5/2. O importantă sarcină actuală a editurilor noastre este de a înviora momentul acesta cultural. ib. 1948, nr. 111, 1/5. S-au rostit, despre literatura necesară momentului istoric pe care îl trăim. . ., observații excelente. SADOVEANU, E. 41. Respectarea ordinei reale a momentelor istorice e necesară și pentru dozarea justă a acțiunii. V. ROM. ianuarie 1954, 202. Pe țăran îl surprinde în momentele principale ale existentei. ib. noiembrie 1954, 142. Scriitorul. . . ne-a dat, în opera sa, unul din momentele cele mai de seamă ale limbii românești din veacul al XlX-lea. VIANU, S. 93. M. Sadoveanu a apărut în momentul istoric al țării noastre, cînd apunea o alcătuire socială și începea o alta. RALEA, S. T. I, 12. ◊ (În contexte figurate) Invenția lui pornește totdeauna de la un moment sufletesc care determină distribuția, forma, atitudinea și expresia personagiilor. OȚETEA, R. 277. Un moment al conștiinței umane era acum și Anatole France. V. ROM. noiembrie 1953, 345. ◊ Ultimele momente = ultimele clipe de viață, clipele de dinainte de moarte. ◊ L o c. adv. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = în ultimul interval de timp care precedă o acțiune; înainte de a fi prea tîrziu. Deseori o serie de materiale sînt procurate în ultimul moment. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 397. La (sau, rar, într-)un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Oricare ar fi într-un moment dat pozițiunea pămîntului pe orbita lui, o parte din suprafacia sa care se află întoarsă spre soare este luminată de razele acestui astru. DRĂGHICEANU, C. 86. Aveau poruncă să ríu se amestece în scandal, oricît de mare ar fi, la un moment dat, pericolul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I, 147. La un moment dat, își frecă palmele. PREDA, D. 53. ♦ Episod care face parte din acțiunea unei scrieri literare. Toate momentele era. . . bine împlinite de toți actorii. MN (1836), 52¹/53. Fiecare moment al dramei cinegetice avea cînticul său consacrat și tradițional. ODOBESCU, S. III, 96. Iată, de pildă, în nuvela „Păcat” momentul în care cei doi vechi prieteni, preotul și primarul, stau de vorbă. VIANU, A. P. 132. !3. 3. (Art.) Timpul de față sau despre care se vorbește. El singur a uitat impresiile momentului. RUSSO, S. 17. Momentul e solemn; Pe brațe se ridică coșciugul meu de lemn. MACEDONSKI, O. I, 47. În mintea amîndurora treceau lucruri ciudate, străine de solemnitatea tristă a momentului, D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 48. 4 Timpul indicat, ocazia oportună. Fii liniștită și fă-te că dormi. . . ți-oi da de știre cînd a veni momentul. ALECSANDRI, T. I, 450. Cuconu Cristea, crezînd că a sosit momentul, deschise vorba despre măsurătoarea de a doua zi. BUJOR, S. 118. Poate că ar fi momentul să marcăm o altă atitudine față de palat. STANCU, R. A. IV, 343, cf. PAS, Z. IV, 13. Ghioceoaia hotărî că acum era momentul potrivit. PREDA, D. 171. ◊ E x p r. A prinde momentul v. p r i n d e. 4. (Fiz.) Mărime egală cu produsul dintre valoarea unei mărimi date și una sau mai multe distanțe în raport cu un punct, o axă sau un plan. Cf. DM⁵, LTR², DER. – Pl.: momente și (învechit) momenturi. Din lat. momentum, it. momento, germ. Moment, fr. moment.