ACTINON s. n. Izotop al radonului, obținut prin dezintegrarea actiniului. – Din fr. actinon.

actinon sn [At: DEX² / Pl: ? / E: fr actinon] Izotop al radonului obținut prin dezintegrarea actiniului.

ACTINON s.n. (Chim.) Izotop al radonului, obținut prin dezintegrarea actiniului. [< fr. actinon].

ACTINON s. n. izotop al radonului, prin dezintegrarea actiniului. (< fr. actinon)

ACTINON s. n. Izotop al radonului obținut prin dezintegrarea actiniului. – Din fr. actinon.

ASTATIN (după fr. {i}; {s} gr. astatos „instabil”) s. n. Element chimic radioactiv din familia halogenilor (At.; nr. at. 85, m. at. 210). A fost descoperit pe cale artificială în 1940 de D.R. Corson, K.R. Mackenzie și E. Segrè. Liniile spectrale ale elementului au fost identificate (1939) în produsele de dezintegrare ale radonului de H. Hulubei.

EMANAȚIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspândire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. v. degajare. 3. emanație de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)

EMANAȚIE s. 1. degajare, emanare, emisiune, exalare, exalație, împrăștiere, răspîndire, (înv.) răsfugare. (~ de gaze de la sobă.) 2. degajare, dezvoltare, emanare, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. (CHIM.) emanație de radiu = radon. 4. efluviu. (Se simte în atmosferă o ~ specifică.)

radon (element chimic) s. n.; simb. Rn

radon sns [At: MDT / E: fr radon] Element chimic gazos cu proprietăți radioactive, obținut prin dezintegrarea radiului.

RADON s. (CHIM.) emanație de radiu. (~ este un element chimic radioactiv.)

RADON s. n. Gaz radioactiv obținut prin dezintegrarea radiului.

radon (element chimic) s. n.; simb. Rn

RADÓN (< fr. {i}) s. n. Element chimic radioactiv (Rn; nr. at. 86, m. at. 222); gaz monoatomic din grupa gazelor nobile, care ia naștere șa dezintegrarea radiului. Se lichefiază la -61,8 °C și se solidifică la -71 °C. Descoperit (1900) de chimistul german Friedrich E. Dorn. Cel mai stabil izotop, Rn²²², are perioada de înjumătățire de 3,823 zile; se folosește în cercetarea științifică și în medicină. V. emanație (2).

RADON s. n. element gazos radioactiv inert, prin dezintegrarea radiului. (< fr. radon)

RADON s.n. Element gazos radioactiv care ia naștere prin dezintegrarea radiului. [< fr. radon, cf. germ. Radon].

RADON n. Gaz inert, radioactiv, incolor și inodor, întrebuințat în medicină și în tehnică. /<fr. radon

radon s. n., simb. Rn

RADON s. (CHIM., FIZ.) emanație de radiu. (~ este un element chimic radioactiv.)

RAMSAY [ræmzí], Sir William (1852-1916), chimist britanic. Prof. univ. la Bristol și Londra. Cercetări în chimia fizică (în 1879, a explicat mișcarea browniană ca rezultat al șocurilor moleculare). A descoperit gazele nobile (argonul, 1894, împreună cu J. Rayleigh, criptonul, xenonul și neonul, 1895) și a determinat locul lor în sistemul periodic al lui Mendeleev; a obținut (1895) heliul. De asemenea, a făcut cercetări asupra emanației de radiu și a determinat masa atomică a radonului. Premiul Nobel pentru chimie (1904). M. de onoare al Acad. Române (1913).

Rn, simbol chimic pentru radon.

RUTHERFORD [ráθəfəd], Ernest, baron R. de Nelson (1871-1937), fizician englez. Prof. la universitățile din Montréal, Manchester, Cambridge. Membru (din 1903) și președinte (din 1925) al Societății Regale din Londra. Din 1919, conducătorul Laboratorului Cavendish din Cambridge. Prin numeroase experiențe (absorbție în substanțe, deviere în câmp magnetic, descărcări în gaze etc.). R. a descoperit cele două componente principale, α și β, ale radiațiilor emise de substanțele radioactive și a stabilit natura particulelor α. A studiat emanația substanțelor radioactive, demonstrând că ea reprezintă un nou gaz, radonul, pe care ulterior a reușit să-l lichefieze. R. a arătat că prin radioactivitate elementele chimice se transformă în alte elemente (transmutație) și a explicat caracterul statistic al proceselor de dezintegrare spontană. Prin experiențele sale de împrăștiere a particulelor α de către substanță (1911), R. a precizat și a consacrat definitiv modelul planetar al atomului. Iradiind azotul cu particule α, el a reușit (1919) să provoace prima transmutație artificială (a azotului în oxigen). Ulterior, a realizat transmutația majorității elementelor ușoare, inaugurând astfel cercetările asupra reacțiilor nucleare dirijate. Op. pr.: „Substanțe radioactive și radiațiile lor”. Premiul Nobel pentru Chimie (1908).

TORON² s. n. emanație de toriu, izotop al radonului. (< fr. thoron)