PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

AD CALENDAS GRAECAS (SOLVERE) (lat.) (a plăti) la calendele grecești – Suetoniu „De vita XII Caesarum”, 87. Niciodată. Ironie la adresa rău-platnicilor, grecii neavând, ca romanii, calende (prima zi a lunii), când se achitau toate datoriile.

*rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

platnic m. cel ce are de plătit: bun, rău platnic. [Serb. PLATNIK].

RĂU-PLATNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

NEVOIAȘ, -Ă, nevoiași -e, adj. 1. Lipsit de mijloace materiale; sărac, mizer. Imprimate făcute pentru firme nevoiașe rău platnice. PAS, Z. I 304. O femeie nevoiașă... veni la schit. GALACTION, O. I 317. Averea și-a făcut-o împrumutînd pe oamenii nevoiași și luîndu-le dobînzi îngrozitoare. DEMETRESCU, O. 137. ◊ (Substantivat) Găsea de cărat lemne nevoiașilor din alte străzi și oamenii îl căutau. DUNĂREANU, CH. 18. ♦ Sărăcăcios, prăpădit. Tot frămîntîndu-se cu firea ca să afle că ce ar putea să fie în nevoiașul acela de tron, își amăra viața. ISPIRESCU, U. 95. 2. Lipsit de vlagă; neajutorat, nepriceput, incapabil, becisnic. Bătrînul avea niște cai, cam nevoiași. PREDA, Î. 115. Se văzu mic și nevoiaș pe lîngă frate-său. VISSARION, B. 14. ◊ (Substantivat) Nevoiașul la toate Zice că nu poate. PANN, P. V. I 104.

PLATNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

TELPIZ, -Ă, telpizi, -e, adj. (Turcism învechit și arhaizant) Viclean, șiret, prefăcut. Bună începătură pentru a se descotorosi de vechii neguțători ai Levantului, cîrcotași, telpizi și răi platnici. C. PETRESCU, A. R. 190.

PLATĂ. Subst. Plată, plătire (rar), achitare, lichidare. Plată în rate. Cheltuială, cheltuire; cheltuieli curente; cheltuieli neprevăzute. Bani de buzunar (de cheltuială); bani în numerar, bani gata (buni, lichizi, gheață, peșin, numărați). Remunerare, remunerație, retribuire, retribuție, salariu, onorariu, leafă, lefușoară (dim., fam.), chenzină, simbrie (pop.), simbrioară (dim., pop.); soldă, leafă (înv.); salarizare, salariere (rar). Ajutor financiar (bănesc), subvenție, subvenționare, indemnizație, indemnizare (rar), indemnitate (rar); alocare, alocație; bursă, stipendiu (înv.); pensie, pensioară (dim., fam.); pensie de întreținere (alimentară); rentă viajeră. Răsplată, răsplătire, gratificare, gratificație, recompensă, recompensație (înv.), premiere, premiu. Asigurare, despăgubire, compensare, compensație, recompensă (rar); dușegubină (înv.). Comision. Mită, mituială, mituire, rușfet (turcism înv.), șperț, șperțuială, bacșiș, ciubuc (fig., fam.). Taxă, vamă; contribuție; dare, bir (înv.). Amendă, ștraf (înv.); taxă de locație. Chirie,locație; navlu. Taxare, încasare. Cumpărare; vînzare. Avans, acont, acontare, arvună (pop.), arvunire (pop.). Ramburs, rambursare. Investiție, investire. Împrumut, împrumutare, datorie; credit; cămătărie. Rată, cotă. Cambie, obligă (înv.), bilet de ordin; poliță, vecsel (germanism înv.); notă de plată, bon de plată; chitanță; acreditiv, obligație, cec. Dobîndă, camătă, scont, rentă. Plătitor, platnic, bun (rău) platnic; datornic, debitor; împrumutător; creditor, creanțier (rar), datornic (rar). Cămătar, zaraf (înv.). Adj. Plătitor, platnic. Plătibil. Vb. A plăti, a face plata, a debursa, a achita, a lichida (o datorie, o creanță etc.), a onora (o notă de plată, o poliță etc.). A plăti cu bani gheață (peșin etc.), a deschide punga, a scoate banii din pungă, a desface băierele pungii, a cheltui. A remunera, a retribui, a salariza, a salaria (rar). A acorda (cuiva) ajutor financiar (bănesc), a subvenționa, a acorda (cuiva) o indemnizație, a stipendia (livr.). A răsplăti, a gratifica, a recompensa, a da o recompensă, a premia. A despăgubi, a plăti despăgubiri, a compensa, a indemniza (rar). A mitui, a da mită, a șperțui, a da șperț, a da bacșiș, a da ciubuc. A plăti taxă (vamă, impozit etc.). A plăti amendă. A plăti chirie. A cumpăra; a vinde. A împrumuta, a credita. A se împrumuta, a face datorii, a se îndatora, a se băga în datorii, a se îngloda (a se îneca) în datorii. A avansa, a aconta, a arvuni (pop.). A investi, a face investiții. A rambursa, a da înapoi, a restitui. A plăti dobîndă. Adv. Cu plată; cu taxă. Cu (pe) cheltuiala cuiva. V. bani, impozit, recompensă.

cârșelnic sm [At: CIAUȘANU, V. 149 / Pl: ~ici / E: cârșenie + -nic] (Reg) 1 Cârcotaș (1). 2 Rău platnic. 3 Rău la inimă.

iapă sf [At: CANTEMIR, IST. 75 / V: (înv) iape / Pl: iepe, (rar) iepi / E: ml equa] 1 Femelă a calului. 2 (Pop; îe) A necheza ca o ~ A căuta dragoste. 3 (Îe) A bate șaua (ca) să priceapă (sau să înțeleagă) ~pa A da să se înțeleagă ceva în mod indirect. 4 (Îae) A face aluzie la ceva. 5 (Îe) A avea burtă de ~ A nu se mai sătura mâncând. 6 (Gmț; îe) A fi neam cu cineva după ~pa popii A fi neam foarte îndepărtat. 7 (Dep; îe) Du-te unde și-a dus mutul ~pa Dispari de-aici! 8 (Pop; îe) Când îi dai îi fată ~pa, când îi ceri îi moare mânzul Se zice despre cel care este nerecunoscător sau rău platnic. 9 (Pop; îe) Dezleagă-ți ~pa de la gard Vorbește mai clar! 10 (Pop; îe) Dă-ți, popo, pintenii și bate ~pa cu călcâiele Se zice când cineva a dat cu împrumut un lucru de care și el însuși are nevoie. 11 (Pop; îe) A umbla până îți stă ~pa A umbla fără oprire. 12 (Înv; îcs) ~ prăpădită Joc de copii cu cărți, în care unul dintre jucători trebuie să ghicească cine are o anumită carte. 13 (Ent; rar; îe) ~pa-dracului Libelulă (Libellula). 14 (Fig; dep) Femeie grasă. 15 (Reg) Cantitate de porumb ce se poate încărca pe o iapă. 16 (Reg) Cobiliță la plug. 17 (Lpl) Coarne ale plugului. 18 (Reg) Tălpig la războiul de țesut Si: iepar. 19 Matcă a joagărului Si: iepar. 20 (Reg) Lemn în chingă de care se leagă mânzul. 21 (Mor; lpl) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 22 (Lpl) Bare de lemn de aceeași grosime cu căpriorii. 23 (Reg) Dispozitiv așezat deasupra vetrei sau a cuptorului care atrage fumul și scânteile în casele fără coș. 24 (Lpl) Dispozitive ale batozei care scutură și despart grăunțele de paie. corectat(ă)

Ad calendas graecas (lat. „La calendele grecești”), prescurtare a expresiei ad calendas graecas solvere, adică: "a plăti la calendele grecești. Calendele erau la romani prima zi a lunii: zintîiul, cum se spune la noi. Și era și ziua fixată pentru plata datoriilor. | Rău-platnicii însă ziceau, în derîdere, că vor plăti ad calendas graecas, deoarece grecii nu aveau calende și deci aceasta însemna niciodată. Istoricul Suetoniu povestește că împăratul Augustus obișnuia să dea acest răspuns creditorilor săi. Vorba a rămas pentru a exprima ironic, supărat sau revoltat: niciodată! Cu același sens, poporul nostru a creat expresii ca: la paștele cailor, la Sfîntu-Așteaptă, la moșii verzi… IST.

rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

platnic (rar) adj. m., s. m., pl. platnici; adj. f., s. f. platnică, pl. platnice (mai ales în bun-, rău-platnic)

credit n. 1. încredere de care se bucură cineva și pe temeiul căreia găsește să se împrumute sau să vânză cu termen: platnicii cei răi n’au credit 2. amânare de plată acordată unui debitor: credit de trei luni; scrisoare de credit, care permite purtătorului a lua bani dela cei către care e adresată; 3. autorizare de a lua dintr’o cassă o sumă oarecare sau toți banii: a deschide un credit de zece mii de lei; pe credit, fără a plăti îndată; 4. sumă alocată în buget pentru un scop determinat: credit suplimentar; 5. fig. autoritate, considerațiune de care se bucură cineva: are mare credit; 6. Credit fonciar (urban și rural), instituțiune care împrumută pe imobile bani rambursabili la termene lungi, prin mijlocul anuităților calculate astfel, încât la termenul fixat debitorul a achitat capitalul și dobânzile; Credit mobiliar: societate care împrumută pe depuneri de titluri, ca acțiuni, obligațiuni etc.

PLATNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival înv. (despre persoane) Care plătește sau trebuie să plătească; plătitor ◊ Bun (sau rău) ~ persoană care își îndeplinește (sau nu-și îndeplinește) obligațiile bănești. /plată + suf. ~nic

platnic, ~ă [At: (a. 1614) IORGA, C. I. II, 241 / Pl: ~ici, ~ice / E: plată¹ + -nic] 1 a (Înv; d. divinitate) Care răsplătește sau pedepsește pe cineva pentru faptele sale. 2 s (Înv) Dumnezeu, Iisus Hristos, considerați din punctul de vedere al felului cum răsplătesc faptele oamenilor. 3 a (Înv) Care este dator să răspundă din punct de vedere moral de faptele sale sau ale altcuiva. 4 smf (Înv) Datornic. 5 a (Îe) A da (pe cineva) ~ A obliga pe cineva să plătească o datorie. 6 a (Îae) A declara dator. 7 a (Îe) A se da ~ A se recunoaște dator. 8 (Îae) A fi de acord să plătească o datorie. 9-10 smf, a (Persoană, instituție etc.) care trebuie să plătească (în schimbul unei mărfuri, serviciu etc.) Si: plătitor (3-4). 11-12 smf (Îs) Bun (sau rău) ~ Persoană fizică sau juridică ce își plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere) obligațiile bănești. 13-14 smf, a (Înv) (Persoană) care garantează pentru plata unei sume de bani Si: garant, (îvp) chezaș. 15 a (Înv) Plătibil (2).

bun, -ă adj., subst., adv. I adj. (în opoz. cu „rău”) Care are însușiri pozitive, calități morale, care are un comportament conform cu conveniențele sociale. 1 (despre oameni sau despre firea, faptele, manifestările lor etc.) Care are binele ca normă și scop, care din fire este înclinat a face bine celor din jur; care manifestă bunătate, care se poartă bine cu alții; cumsecade, binevoitor. ◊ expr. Bun, rău = oricum ar fi. (subst.) Bun și rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. A-i gîndi cuiva gînd bun v. gîndi. A avea inimă bună sau a fi bun la inimă (ori cu inima bună) v. inimă. Om bun! v. om. Bun depus (sau de legat) la rană v. rană. A fi bun ca sînul mamei v. sîn. ♦ Care este îndatoritor, amabil, înțelegător (în raport cu alte persoane). ◊ (precedă subst. pe care îl determină, accentuînd val.) Un bun prieten. ◊ expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! Fii bun, omule, și-nțelege (CAR.). ♦ ext. (despre oameni, animale) Care se poartă bine cu ceilalți. ♦ (despre înfățișare, privire etc.) Care exprimă afecțiune, bunătate, bunăvoință; care trădează blîndețe. Ne privi cu zîmbetu-i tînăr și cu ochii lui albaștri și buni (SADOV.). ◊ expr. A căuta la cineva cu ochi buni v. căuta. A privi (sau a nu vedea) pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni v. ochi. A nu privi cu ochi buni v. privi. 2 Care își îndeplinește obligațiile morale și sociale; corect, cuviincios; milos. ◊ Loc.adv. (subst.) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ◊ expr. Sfat bun = îndemn înțelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mîini bune = a) a ajunge la persoane de încredere; b) a ajunge în posesiunea unei persoane competente; c) a avea parte de o îngrijire atentă, de un tratament bun. A pune un cuvînt bun pentru cineva = a interveni în favoarea cuiva, a susține pe cineva. (A fi) bun ca pîinea (cea) caldă (sau bună) v. pîine. A pune o vorbă (bună) pentru cineva v. vorbă. ◊ Compuse: bun-simț = capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele. O bucurie lipsită de orice urmă de bun-simț (CA. PETR.); bună-purtare = comportare conformă normelor moralei și educației. ∆ Certificat de bună-purtare = a) (ieșit din uz) certificat în care se atesta purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în școală etc.; b) fig. recomandație orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviință = purtare cuviincioasă, creștere aleasă. bună-credință = a) obligație de comportare corectă pe care părțile trebuie s-o respecte la încheierea și la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acționează în temeiul unui drept și conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; c) corectitudine, loialitate, cinste. ∆ Loc.adj. De bună-credință = corect, loial, sincer, cinstit. Bravo... ești un om de bună-credință (CAR.). ♦ (despre prieteni) Care este devotat, sincer, loial. 3 (despre copii) Care are un caracter liniștit, blînd; care este cuminte, ascultător, îndatoritor. ♦ Care are grijă de părinți. Bătrînul ducea o viață fără griji; avea copii buni. ♦ ext. Ingenuu. Nu știa să se apere de răutate. Era prea bun. 4 (despre atitudini, manifestări ale oamenilor) Care este corect, adecvat. ♦ Care este eficient, avantajos. Colaborare bună. ♦ Care este agreabil, afabil. Bunele maniere. ♦ Care este afectuos, binevoitor. Cuvinte bune. (determ. numele lui Dumnezeu) Care este atotmilostiv, îndurător. Se ruga la bunul Dumnezeu să o ajute. ◊ (la vocat., în rugăciuni sau ca exclamație de nerăbdare, revoltă) Pînă cînd, bunule Dumnezeu, să mai aștept zile mai fericite! 5 Care este caracteristic omului mulțumit, vesel, bine dispus. ◊ Loc.adj., adv. Cu (sau, rar, în) voie bună v. voie. ◊ expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. Chef și voie bună v. chef. Voie bună v. voie. II adj. (indică intensitatea) 1 Care face sau prinde bine; plăcut simțurilor, satisfăcător, agreabil. La nevoie e bun și el de mîncat (SADOV.). ◊ expr. Una bună = o întîmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. Un deputat s-a oferit să spuie „una bună” de-a unchiului (CA. PETR.). A o păți bună = a avea necaz, (iron.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ți-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ți-o bună că ți-am dres-o (sau frînt-o), se spune atunci cînd cineva se află într-o situație dificilă sau inoportună. A i-oface bună sau a-i face (cuiva) una și bună v. face. 2 Care este tare, puternic, strașnic. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dădea Și din gură mi-și grăia (POP.). ♦ (despre somn) Adînc, profund. 3 (despre modul de viață al oamenilor) Liniștit, calm, tihnit, fără griji; fericit. Viață bună. ◊ expr. Într-o bună zi (sau dimineață) = pe neașteptate. A duce o viață bună = a avea o situație materială prosperă, îmbelșugată. A face (sau a duce) casă bună cu cineva v. casă. A fi în termeni buni cu cineva v. termen. A avea (sau a duce) trai bun (cu cineva) v. trai. A trăi viață bună v. trăi. A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) v. zi. ◊ (în formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Un an bun! Bun ajuns(ul)! v. ajuns. Bun ajunsa! v. ajuns. Bun găsit! v. găsit. Noapte bună! v. noapte. Bun sosit! v. sosit. Vînzare bună! v. vînzare. ∆ (în formule de despărțire) expr. A-și lua rămas bun de la călcîie v. călcîi. Rămas bun sau bun rămas! v. rămas. A-și lua rămas bun v. rămas. ◊ Compus: (bot.) bună-dimineața = zorea (Ipomaea). 4 (despre stări sufletești, sentimente, senzații etc.) Care este profund, de mare intensitate. Are pentru ea cele mai bune sentimente. 5 (despre mîncăruri și băuturi) Care este gustos, apetisant, ales; care are calități nutritive. ◊ expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios sau despre un derbedeu ori despre o femeie imorală. (Bun de) să dai cu căciula-n cîini v. căciulă. 6 (despre miros, gust) Care este plăcut, agreabil. ♦ (despre substanțe mirositoare) Al cărui miros este plăcut, aromat. ♦ (despre aer) Care este curat, pur, ozonat. 7 (despre elemente ale naturii) Care se manifestă cu calm; care este îmbelșugat. O zăpadă bună. ♦ (despre vreme) Care este frumoasă, calmă, senină; cald. ♦ (despre fenomene atmosferice) Favorabil, prielnic. Vînt bun la pupă. 8 (despre lumină) Care permite vizibilitatea; care este odihnitoare, plăcută. III adj. (indică destinația, felul, calitatea) 1 Potrivit, apt pentru un anumit scop; care corespunde scopului pentru care a fost destinat. ◊ Loc.adj. Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacție sau de alți beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. ∆ (subst.) A dat de curînd bunul de tipar. Bun pentru... = valabil pentru... ◊ expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios; a primi, a accepta un lucru ca atare. A o ține (una și) bună = a susține un lucru cu încăpățînare. A (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună) v. apuca. A (se) întoarce pe drumul cel bun v. drum. A (o) duce la bun sfîrșit v. duce. A ști una (și bună) v. ști. A o ține una (și bună) v. unu. ♦ (despre mecanisme, mașini etc.) Care funcționează bine, normal, ca urmare a calității materialelor, ansamblării etc. O mașină bună are și termenul de garanție mare. 2 (despre creații ale oamenilor) Care este frumos, prețios, valoros din punct de vedere estetic. Un roman bun. 3 (despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Care nu este uzat; ext nou, de sărbătoare. 4 (despre produse agricole, industriale etc.) De calitate; ext. de preț; scump; nou. ♦ (despre băuturi alcoolice) De calitate superioară. Bea numai vinuri bune. ♦ Care este veritabil, autentic. Toate pietrele din colier erau bune. 5 (despre bani) Care are putere de circulație; a cărei valoare reală corespunde valorii nominale. Am avut, zise el, întorcîndu-se cu bani buni, mare noroc (m. I. CAR.). 6 (despre medicamente) Care este eficient (pentru o anumită boală). ◊ fig. Nu-i alt medicament mai bun decît truda plăcută (SADOV.). IV adj. 1 (despre oameni) Care este capabil, priceput, talentat într- un anumit domeniu; ext. care își îndeplinește bine menirea. Doctor bun. ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. „la”, „în”, arătînd domeniul) Un copil bun la carte. ◊ expr. Bun de nimic = (și în constr. neg.) incapabil, neserios. O să vă dau pe toți afară, că nu sînteți buni de nimic (CA. PETR.). A fi bun de dus la balamuc v. balamuc. A fi bun să se ia de mînă cu cineva v. mînă. A fi bun de plată v. plată. Bun platnic v. platnic. Nu e bun de-un tun v. tun. ♦ gener. Care se adaptează bine la sarcinile care îi revin, la anumite obligații. Un tată bun. 2 (în relație cu organele corpului sau cu funcțiile lor) Care funcționează bine. ◊ Bun de mînă = îndemînatic, abil. (deprec.) Bun de gură = limbut; convingător (cu vorba). ◊ expr. A fi bun de gură v. gură. V adj. 1 Folositor, util; profitabil, rentabil. Afaceri bune. ◊ expr. La ce bun? = la ce folosește? 2 Care este oportun. O ocazie bună. 3 Care este favorabil, prielnic. Mîni are să fie o zi bună de vînat (SADOV.). ◊ expr. A avea cărți bune = (la jocul de cărți) a avea în mînă o combinație de cărți care să-i permită să cîștige jocul. ♦ Care protejează, aduce noroc. S-a născut sub o stea bună. ♦ (în basme și superstiții) Prevestitor de bine. ◊ expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. A fi de bun augur v. augur. (Să fie) într-un ceas bun! v. ceas. 4 Care este acceptabil, just. O cauză bună. ◊ expr. Asta-i bună! = este inacceptabil, incorect, revoltător. Ei! Bravos! Ș-asta-i bună! Cum, ce procopseală? (CAR.). VI adj. 1Considerabil, mare. O bună parte din salariu. ◊ Loc.adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată (sau o bucată bună) (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc etc.). 2 Care este bogat, abundent, îmbelșugat. Recoltă bună. 3 Întreg, plin; deplin; ext. mai mult decît..., și mai bine. A dovedit o bună cunoaștere a realităților economice. ◊ Compuse: bună-știință = conștiință și responsabilitate deplină în săvîrșirea unei fapte; bun-gust = simț estetic, rafinament. VII adj. (despre legături de rudenie) De sînge, adevărat. ◊ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. Soră bună v. soră. Tată bun v. tată. ♦ (despre familii, neam) Care este într-o poziție socială elevată, caracterizată prin bunăstare, distincție, eleganță; de viță, nobil. După cît se vede, e din neam bun (SADOV.). ◊ Lumea bună = totalitatea persoanelor care aparțin categoriilor care dețin puterea economică într-o societate, care sînt de origine nobilă. Treceau pe lîngă noi... doamne tinere din lumea bună (CA. PETR.). ◊ Loc.adj. De neam (bun, mare etc.) v. neam. VIII s.n. 1 Ceea ce este util sau necesar societății sau individului pentru asigurarea existenței, bunăstării sau pentru valoarea estetică. Achiziția de bunuri se face și cu plata în rate. ♦ Obiect sau valoare care are importanță în circulația economică. Producția de bunuri materiale. 2 (mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăție, avuție. ◊ Bunuri de larg consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3 (jur.) Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta într-un lucru (bun corporal) sau într-un drept (bun incorporal). * Bunuri imobile v. imobil. Bunuri incorporale v. incorporal. Bun mișcător v. mișcător. Bunuri mobile v. mobil. Separație de bunuri v. separație. 4 Calitate, virtute. Punîndu-le în cumpănă bunele și relele,... nu-și merita soarta (m. I. CAR.). 5 Rezultat, rod, folos. De la profesorul său a rămas cu un bun pe care-l va păstra toată viața : dragostea de studiu. IX s.m., s.f. (pop.; fam.) Bunic, bunică. X adv. (exprimă o aprobare) Bine, da, așa. Dă-mi numai aprobarea dumitale... Bun... bravo (CA. PETR.). • pl. -i, -e. /lat. bŏnus, -a, -um.