VULNERABIL, -Ă adj. Care poate fi (ușor) rănit. ♦ (Fig.) Ușor atacabil; slab. ◊ Punct vulnerabil = parte slabă a cuiva; punct sensibil, punct nevralgic. [Cf. lat. vulnerabilis, fr. vulnérable].

VULVĂ, prin. ext. VAGIN aia, amoc, bâzdâc, biboanță, bijboacă, bijboc, bubă, carambă, carburator, căpușă, ceașcă, chil, chisea, clopoțel, corcodușă, crăpătură, creastă, creața, crin, crizantemă, Cucaracia, fagure, floacă, floarea-soarelui, fofoloancă, gaură, găoază, ghioc, ghiocel, gomej, jucărie, Lola, Lolita, margaretă, mej, mingeacă, mioriță, mitră, moluscă, muscă, mușețel, neagra, omidă, păsărică, păstaie, pițiroancă, pizdă, prapure, pricomigdală, punct fix, punct nevralgic / nostalgic, pupăză, puță, savarină, scoică, scoică cu păr, socoteală, strâmtoare, tarabă, târtiță, țurcă, umflătură, vangă, zambilică, zgaibă.

punct nevralgic / nostalgic expr. (er., livr.) vulvă.

NEVRALGIC, -Ă, nevralgici, -e, adj. Privitor la nevralgie, provocat de nevralgie. Dureri nevralgice. ◊ Expr. Centru (sau punct) nevralgic = partea cea mai spinoasă a unei probleme în discuție.

PUNCT, puncte, s. n. I 1. Semn mic și rotund, folosit în scrierea de mînă și de tipar ca: a) semn de punctuație folosit la sfîrșitul unei expuneri care are înțeles deplin (și după care vorbirea nu mai continuă) sau marcînd pauza care se face între propoziții sau fraze independente. ♦ Fig. (Cu valoare de interjecție) Gata! destul! s-a isprăvit! Cu asta, punct! hotărî el. V. ROM. mai 1954, 73. Două puncte = semn de punctuație constînd din două puncte așezate unul deasupra altuia și folosite pentru a arăta că urmează o vorbire directă, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct și virgulă = semn de punctuație constînd dintr-un punct așezat deasupra unei virgule și folosit pentru a despărți părțile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuație constînd din trei puncte așezate în linie orizontală și folosit pentru a arăta o întrerupere a gîndirii sau o omisiune într-o frază; b) semn grafic folosit după un cuvînt prescurtat printr-o literă sau prin mai multe;semn grafic deasupra literelor «i» și «j». Expr. A pune punctul pe i = a preciza, a sublinia ceea ce e esențial, a spune exact ceea ce trebuie într-o chestiune. 2. (Rar, în expr.) Punct de întrebare = semn de întrebare (v. întrebare); fig. întrebare rămasă fără răspuns. Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lîngă punctul meu de întrebare, se plecă în mod firesc și... rupse un mare și frumos fir de romaniță. HOGAȘ, M. N. 102. 3. Semn convențional care marchează pe o hartă așezările omenești. Ca punctele pe hartă colorate. Sînt porturi și orașe populate. D. BOTEZ, F. S. 20. 3. Semn convențional desenat pe zaruri. ♦ (Muz.) Semn mic și rotund pus la dreapta unei note spre a-i prelungi durata cu încă jumătate din valoarea ei. 4. Model de cusătură; broderie, împletitură etc. Covor lucrat în punct de chelim. 5. Unitate de măsură luată ca bază de clasificare, în special la sporturi. Jucătorii romîni au avut trei puncte avans. ♦ Unitate de măsură pentru cîștiguri sau pierderi la unele jocuri (zaruri, cărți, biliard etc.). La unele jocuri asul valorează unsprezece puncte. ♦ Unitate de măsură pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursă. Acțiunile fabricilor de celuloză au sărit cu o mie de puncte. BARANGA, V. A. 15. Sînt sătul de opțiuni și puncte de redevență. C. PETRESCU, R. DR. 201. ♦ (Ieșit din uz) Fiecare din diviziunile unei cartele pentru raționalizarea anumitor produse industriale; tichet detașat dintr-o astfel de cartelă. ◊ Loc. adj. și adv. Pe puncte = în baza dreptului conferit de cartelă; raționalizat. Pantofi – pe puncte, ciorapi – pe puncte, haine – pe puncte. GALAN, B. I 6. ♦ Punct (tipografic) = unitate de măsură a lungimii, egală cu 0,376 mm, folosită pentru materialul tipografic (literă, linie, spațiu etc.). II. Figură geometrică fără dimensiuni care poate fi reprezentată, de exemplu, prin partea comună a două curbe care se întîlnesc. Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă la acea dreaptă. GEOMETRIA 21. ♦ Loc determinat pe o lungime sau pe o suprafață mai mare. Examinînd punctul de creștere la un microscop puternic, se vede că el este format dintr-o mulțime de celule cu pereții subțiri. BOTANICA 64. ◊ (Neobișnuit) Puncte de foc = procedeu terapeutic în anumite afecțiuni, constînd din aplicarea vîrfului incandescent al termocauterului pe locul bolnav; ardere, cauterizare. Ploua subțire, pieziș, o ploaie rece ce-ți înțepa obrazul ca punctele de foc. BRĂESCU, V. A. 102. 2. Loc, parte în cadrul unei acțiuni mai largi, al unui plan, al unei discuții, al unei probleme, al unei scrieri etc. Cu părere de rău, nu pot să lămuresc acest punct întunecat al discuției. SADOVEANU, O. VIII 183. Despre toate aceste puncte mă rog să dai deslușiri cum vrei să se urmeze. BĂLCESCU, la GHICA, A. 512. Încă un punct al criticii nu înțeleg. RUSSO, O. 93. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru care interesează onoarea cuiva; obligație care angajează prestigiul, autoritatea, reputația cuiva. Dacă pentru întreaga țară, cărbune mai mult, mereu mai mult, este o problemă de viață și de moarte, pentru noi din Valea Jiului, este și un punct de onoare. DAVIDOGLU, M. 7. Punct de plecare (sau de pornire) = locul de unde pleacă cineva; fig. începutul unei lucrări, al unei acțiuni. Sosit din nou în punctul de plecare, îmi plimb privirea tristă împrejur. BENIUC, V. 28. Drepturile omului au fost punctul de plecare al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. ♦ Punct nevralgic v. nevralgic. A fi pe punctul de a... (sau, învechit, în punct de...) = a fi gata de..., a fi pregătit să... Eram în punct de plecare, cînd aflarăm că și munții aceia erau coprinși de vrăjmași. GHICA, A. 631. Punct de vedere = unghiul din care privește cineva o problemă sau atitudinea pe care o are față de ea; chip, fel, mod de gîndire. Acesta e un punct de vedere superior, pe care trebuie să-l sprijinim. VORNIC, P. 224. Recunoscui ușor aceste două puncte de vedere și asta aduse o trecătoare mîngîiere. SADOVEANU, E. 126. Înțelegea prea bine «punctul de vedere» al doamnei colonel, dar n-avea ce face. Adevărul e adevăr! C. PETRESCU, Î. I 18. Din punct de vedere = în privința, sub raportul. Industrie multilateral dezvoltată din punct de vedere tehnic. Din punctul de vedere (al cuiva) = după felul cum privește cineva lucrurile. Din punctul lui de vedere, Nae... a avut dreptate. CAMIL PETRESCU, U. N. 73. Înfățișaserăm cauza noastră din punctul său adevărat de vedere. GHICA, A. 801. Din punct în punct sau punct cu punct = din fir în păr, pe larg; amănunțit, detaliat, dezvoltat. Și totuși, muierea aceasta care-l urmărește a arătat întocmai lucrurile, punct cu punct, pas cu pas. SADOVEANU, E. 281. A pune (un aparat) la punct = a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a putea funcționa în condițiile dorite; fig. a potrivi lucrurile așa cum trebuie, fără a neglija nimic, a face să meargă bine, a aranja. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbrăcat. Am așadar dungă [la pantaloni], sînt pus la punct. SAHIA, N. 20. A pune (pe cineva) la punct = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu; a pune (pe cineva) la locul lui. ♦ (Adverbial) Tocmai, precis, exact, fix. Pleacă înainte ca să ducă vestea că la 12 punct, Zapis se va pogori cu Șoimul, împreună cu prinții, în curtea palatului său. VISSARION, B. 321. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbe de mișcare) La punct = la momentul potrivit; la țanc. Ai venit la punct. 3. Corp, porțiune dintr-o materie, avînd dimensiuni neglijabile. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132 ♦ Ceea ce se vede foarte mic, din cauza depărtării. Din depărtare... se ivi întîi un punct negru, apoi încă unul. Erau căruțele. DUMITRIU, P. F. 33. Spre ostrovul cu sălcii aplecate și desfrunzite pluteau puncte negre și mărunte: erau rațele sălbatice. SADOVEANU, O. VII 164. În fund, pe cer albastru... un negru punct s-arată! E cocostîrcul tainic, în lume călător. ALECSANDRI, P. A. 118. ♦ Pată mică, detașată pe un fond de altă culoare. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte de lumină au lucit. ANGHEL, PR. 38. 4. Loc determinat în spațiu (avînd anumite caracteristici). Îl tîrî pe toate străzile și bulevardele principale, să-i fixeze cîteva puncte de reper în orașul necunoscut. C. PETRESCU, C. V. 48. O clipă, animalul se oprește înghețat E pierdut!... Ochii turburi caută încotrova un punct de scăpare. CARAGIALE, O. II 14. ◊ Punct mort v. mort. Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcții principale ale orizontului, servind Ia orientarea în spațiu (v. răsărit, apus, miazănoapte, miazăzi). Pentru a ajunge aici, de la nord, de la răsărit sau din orice parte a punctelor cardinale, trebuie să mergi cîte o sută de kilometri printr-un defileu îngust de munți stîncoși. BOGZA, Ț. 12. (Fig.) Proclamarea unei constituții era punctul cardinal al revoluției [din 1789]. CAMIL PETRESCU, T. II 562. Unul preface toată limba în «iune» altul în «ție»... de nu știi cum să te întorci între aceste patru puncte cardinale a gramaticilor. RUSSO, O. 54. Punct de ochire = locul în țintă în care trăgătorul potrivește precis linia de ochire. Punct de agitație v. agitație. 5. Temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de fierbere. Punct de topire. 6. Moment, stadiu, fază, etapă de dezvoltare. Încet cîte încet neamul se priface în popol sau nație... istoria... stă un minut la punctul acela unde viața tradițiilor se priface în viața istorică. RUSSO, S. 97. ◊ Loc. adv. Pînă la un (sau la acest) punct = pînă la o anumită limită, etapă; într-un anumit grad, într-o anumită măsură. (Atestat în forma punt) Pînă la acest punt, sîntem încredințați că toți bărbații de stat ai Romîniei stau într-un perfect acord. ODOBESCU, S. III 380. ◊ Expr. Pînă la ce punct = în ce măsură, pînă unde... – Pl. și: (învechit) puncturi (FILIMON, C. 263). – Variantă: (învechit) punt, punturi (ODOBESCU, S. A. 479, KOGĂLNICEANU, S. 117), s. n.

VULNERABIL, -Ă, vulnerabili, -e, adj. Care poate fi rănit; fig. care poate fi atacat ușor, care are părți slabe, defectuoase. ◊ Punct vulnerabil = parte slabă a cuiva, punct sensibil, punct nevralgic.

șarpe sm [At: PSALT. HUR. 124^v/1 / V: (reg) sa~, ser~, șer~, (îrg) șea~ / Pl: șerpi / E: ml serpens] 1 (Lpl) Ordin de reptile (veninoase) cu corpul cilindric și lung, fără picioare, care se târăsc printr-o mișcare ondulată a corpului. 2 Reptilă din ordinul șerpilor (1). 3 (Pop; îc) ~-de-casă (sau de-apă, reg, gheuș) sau ~le-casei Șarpe (2) neveninos, de culoare cenușie pe spate, cu două pete gălbui pe ceafă, care trăiește mai ales în regiunile inundabile, adesea pe lângă așezările omenești (Natrix natrix). 4 (Îc) ~-de-apă (sau de-baltă) Șarpe (2) neveninos, cu capul lung și îngust, de culoare galbenă-cenușie pe spate, care trăiește mai ales în apă (Natrix tessellata). 5 (Reg; îc) -cu clopoței (sau, rar, sunător) Șarpe (2) veninos din America de Nord, lung până la 2 m, a cărui coadă este prevăzută cu solzi cornoși care produc un sunet caracteristic Si: crotal (Crotalus horridus). 6 (Zlg; reg; îc) ~-cu-ochelari Cobră (Naja tripudians). 7 (Îc) ~-de-alun (sau neted) Șarpe (2) neveninos, de culoare brună-roșcată, cu o dungă neagră pe laturile capului, care trăiește la noi prin pădurile de alun și prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). 8 (îc) ~le-lui-Esculap Șarpe (2) neveninos, cu capul mic și îngust, cu coada lungă și subțire, având spatele de culoare brună și abdomenul alb-gălbui (Elaphe longissima). 9 (Îc) ~-de-nisip (sau de-mare) Șarpe neveninos, cu botul rotunjit, cu coada lungă și subțire, având spatele de culoare cafenie, brună-gălbuie sau brună-cenușie (Coluber jugularis caspius). 10 (Îc) ~-roșu Șarpe (2) neveninos, cu spatele de culoare cafenie sau bmnă-roșcată (Elaphe quatuorlineata sauromates). 11 (Zlg; reg; îc) ~-ciung (sau cionc, ciont, curt, gheoș, pestrăv, pistriț, roș, scurt, veninat, cu creastă, cu țânte, de sadină) Viperă (Vipera berus). 12 (Zlg; îvr; îc) ~-auriu (sau uriaș) Boa¹ (Boa constrictor). 13 (Iht; reg; îc) ~-de-apă Anghilă (Anguilla anguilla). 14 (Iht; Mol) Țipar (Misgurnus fossilis). 15 (Mol; șîc ~-chior) Pește cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Petromyzon fluviatilis). 16 (Zlg; reg; îc) ~-orb Șopârlă (1). 17 (Zlg; reg; îc) ~-sfărâmăcios, șerpele-lui-Noe Șopârlă (1) fără membre, de culoare cenușie sau ruginiu-închis( {Anguis fragilis colchicus). 18 (Zlg; reg; îae) Șopârlă (1) lungă, de culoarea nisipului (Ophisaurus apus). 19 (Zlg; reg; îae; șîc ~-chior) Șopârlă (1) oarbă, de culoare albă. 20 (Zlg; reg; îc) ~-orb Miriapod lung de câțiva centimetri, cu corpul cilindric (Julus sabulorus). 21 (Zlg; reg; îc) ~-chior Melc fără carapace. 22 (Îrg; îc) ~-de-Verghinia Plantă medicinală nedefinită mai îndeaproape. 23 (Reg) Plantă ornamentală cu ramurile lungi și mlădioase și cu florile în formă de pâlnie (Cereus flagelliformis). 24 (Bot; reg; șîc modila~-lui) Ferigă-de-brădet (Polystichum lonchitis). 25 (Înv; îs) ~-le lui Faraon Mic cilindru de sulfocianură de mercur care, aprins, se desfășoară ca un șarpe (2). 26 (Pfm; îe) A striga (sau a țipa, sau a se zvârcoli) ca din (sau în) gură de ~ A striga (sau a țipa, sau a se zvârcoli) foarte tare. 27 (Pop; îlav) În (sau din) gaură de ~ sau (reg) în borta ~lui Într-un (sau dintr-un) loc ascuns, care poate fî aflat cu multă greutate. 28 (Pfm; îe) A sări ca mușcat de ~ A reacționa brusc. 29 (Pfm; îae) A se înfuria. 30 (Pop; îe) A-i trece (cuiva) un ~ rece prin sân (sau prin inimă) A se înfiora (de spaimă, de dezgust etc.). 31 (Pfm; îe) A încălzi (sau a crește) ~le la (sau în) sân A arăta dragoste și bunăvoință unui om nerecunoscător. 32 (Pop; îe) A strivi (pe cineva) ca pe un (pui de) ~ A distruge (pe cineva) cu ușurință și fără remușcări. 33 (Pfm; îe) A călca ~le pe coadă A atinge un punct nevralgic. 34 (Pfm; îae) A insulta un om iute la mânie. 35 (Pop; îe) A fi gol ca ~le (care și-a lepădat pielea) A fi dezbrăcat. 36 (Pop; îae) A fi sărac. 37 (Pfm; îe) A fuma ca un ~ A fuma mult, trăgând tare din țigară. 38 (Pop; îe) A umbla ca ~le după vitejii A se expune singur primejdiei. 39 (Pop; îae) A căuta ceartă. 40 (Pop; îe) A-i frige (cuiva) șerpi pe burtă A(-i) face (cuiva) rău. 41 (Pop; îe) A pune mâna pe ~ A se îmbogăți dintr-o dată. 42 (Pop; îe) A-i intra (cuiva) ~le în pungă A nu avea bani. 43 (Mun; îe) A-i băga (cuiva) un ~ în sân A înfricoșa (pe cineva). 44 (Mun; îe) A-i frige (dracul) șerpi pe inimă (cuiva) A fi nervos. 45 (Mun; îae) A fi foarte zgârcit. 46 (Pfm; îe) A mușca (sau, rar, a fura) (pe cineva) ~le de inimă (sau de limbă) A se simți ispitit să facă sau să spună ceea ce nu ar trebui. 47 (Fam; îe) A mușca (pe cineva) ~le invidiei (sau vanității, îndoielii etc.) A fi cuprins de invidie (sau de vanitate, de îndoială etc.). 48 (Ast; pop; lsg; mai ales art.) Constelație ecuatorială din emisfera boreală Si: (pop) calea rătăciților. 49 (Trs; Ban; pan) Serpentină (la alambic). 50 (Mun) Motiv decorativ cu care se încondeiază ouăle. 51 (Reg; îs) ~le biciului Partea biciului formată din împletitura de curele sau de cânepă. 52 (Pfm; fig; șîs pui de ~) Persoană perfidă. 53 (Înv; fig; îs) Limbă de ~ Persoană bârfitoare. 54 (Pop; șîc ~-balaur, ~ bălăurel) Balaur (2). 55 (Pop) Diavol (întrupat în șarpe). 56 (Arg) Penis.

vulnerabil, -ă adj. 1 Care poate fi (ușor) rănit. ◊ Fig. Credinciosul e fericit, așadar apărat, însă e și vulnerabil, expus ca un convalescent (STEINH.). 2 Fig. Care prezintă anumite inconveniente, deficiențe; care are părți slabe, defectuoase, criticabile; care, datorită propriilor defecte, imperfecțiuni, insuficiențe etc., poate fi atacat ușor; slab. Sistemul său de gîndire e vulnerabil pe planul ideilor (PRED.). ◊ Punct vulnerabil = punct sensibil, slab al cuiva sau a ceva; punct nevralgic; lipsă, deficiență. Nu e adevărat! strigă Ioanide în gînd, atins într-un punct vulnerabil (CĂL.). • pl. -i, -e. /<fr. vulnérable, lat. vulnerabĭlis, -e <vulnus, -eris „rană”.

Călcîiul lui Achile – După cum povestește legenda geacă, zeița Thetis, mama eroului grec Achile, în grija ei de a-l apăra de orice primejdie, l-a cuflundat în Styx, rîu din Infern, a cărui apă te făcea invulnerabil. Dar zeița, cînd l-a scăldat în apă, l-a prins de călcîi, așa încît Achile a devenit invulnerabil, cu excepția călcîiului de care l-a ținut Thetis. Și într-adevăr, eroul a murit în războiul Troiei, nimerit de o săgeată tocmai în călcîi. De aceea, expresia servește spre a semnala locul vulnerabil, punctul nevralgic al unei persoane. Prin extensiune se poate utiliza și în alte situații, de pildă atunci cînd se descoperă partea defectuoasă din argumentația cuiva – și atunci se spune că i-ai găsit „călcîiul lui Achile”. În acest sens, expresia a fost folosită într-o cronică cu privire la campionatul mondial de șah: „Și în această deschidere în care Tal se simte atît de tare, Botvinik a găsit «călcîiul lui Achile»”. MIT.

NEVRALGIC, -Ă adj. Privitor la nevralgie, (provocat) de nevralgie. Cf. negulici, lm. ◊ Expr. Punct (sau centru) nevralgic = a) parte a corpului în care e localizată o nevralgie; punct sensibil, dureros; b) fig. parte dificilă, greu de rezolvat a unei situații, a unei discuții, a unei probleme. Prezintă pînă astăzi puncte nevralgice. s. c. șt. (iași), 1956, 40. Sudura... constituia un punct nevralgic: nu se făcea în ritmul cerut de constructori. scînteia, 1960, nr. 4 845. – Pl.: nevralgici, -ce. – Și: (învechit) nefralgic, -ă adj. negulici, costinescu. - Din fr. névralgique.

NEVRALGIC, -Ă adj. Referitor la nevralgie. ◊ Punct (sau centru) nevralgic = a) parte a corpului în care este localizată o nevralgie; punct sensibil, dureros; b) partea dificilă a unei chestiuni, a unei probleme în discuție. [< fr. névralgique].

NEVRALGIC, -Ă adj. referitor la nevralgie. ♦ punct (sau centru) ~ = a) parte a corpului în care este localizată o nevralgie; punct sensibil dureros; b) partea dificilă a unei situații, a unei probleme în discuție. (< fr. névralgique)

NEVRALGIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de nevralgie; propriu nevralgiei. 2) Care este provocat de nevralgie. * Punct ~ punctul cel mai sensibil; partea cea mai delicată și greu de rezolvat a unei probleme, a unei situații. /<fr. névralgique

nevralgic, ~ă a [At: NEGULICI / V: (înv) nefr~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr névralgique] 1 Privitor la nevralgie. 2-3 (Provocat) de nevralgie. 4 (Îs) Punct (sau centru) ~ Parte a corpului în care este localizată o nevralgie. 5 (Îas) Punct sensibil, dureros. 6 (Fig; îae) Parte dificilă, greu de rezolvat a unei situații, a unei discuții, a unei probleme.

MEZO- (MESO-) „centru, mediu; central, median”. ◊ gr. mesos „de mijloc, intermediar, median” > fr. méso-, germ., id., it. id., engl. id. > rom. mezo- și meso-. □ ~aerofil (v. aero-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care este parțial aerofil; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre semințe sau propagule) care, în condiții bune de păstrare, trăiește 3-15 ani; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Strat celular din embrionul animalelor, care se află între stratul extern și cel intern. 2. Corpuscul din citoplasmă, constituentul principal al celulei, cu rol în reproducere și în transmiterea caracterelor; ~cardie (v. -cardie), s. f., deplasare patologică a inimii către mijloc; ~carp (v. -carp), s. n., strat median al pericarpului, constituind partea cărnoasă a unui fruct; ~cefal (v. -cefal), adj., care are cutia craniană de formă intermediară între brahicefal și dolihocefal; ~ciclu (v. -ciclu), s. n., strat de celule parenchimatice, situat între floem și xilem; ~cist (v. -cist), s. n., nucleu central al sacului embrionar; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță coloidală polimerizată, cu gradul de polimerizare între 100 și 1000; ~colopexie (v. colo-₂, v. -pexie), s. f., operație chirurgicală de fixare a mezecolonului^[1] la peretele abdominal; ~cotil (v. -cotil), s. n., porțiune a tulpiniței gramineelor, cuprinsă între cotiledon și coleoptil; ~dendrobiont (v. dendro-, v. -biont), s. n., organism al cărui biotop se găsește în scoarța copacilor; ~derm (v. -derm), s. n., 1. Strat median al țesutului capsulei, la biofite. 2. Foiță mijlocie a embrionului, situată între ectoderm și endoderm, din care se dezvoltă oasele și mușchii; ~fanerofite (v. fanero-, v. -fit), s. f. pl., tip de fenerofite sempervirescente, cu mugurii de reînnoire neacoperiți în anotimpul nefavorabil; ~fil₁ (v. -fil₁), adj., (despre microorganisme) care se dezvoltă la temperaturi medii; ~fil₂ (v. -fil₂), s. n., țesut cuprins între epiderma superioară și cea inferioară a frunzei, format din celule care conțin clorofilă; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc și se dezvoltă în condiții de temperatură și umiditate mijlocii; ~fotic (v. -fotic), adj., care necesită lumină de intensitate mediocră; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Tip de fecundație care face trecere între bazigamie și acrogamie. 2. Pătrundere a tubului polinic prin peretele integumentului ovular, iar nu prin micropil; ~gastru (v. -gastru), s. n., regiune mijlocie a abdomenului; ~glee (v. -glee), s. f., masă gelatinoasă care se află între straturile extern și intern ale corpului spongierilor și celenteratelor; ~glie (v. -glie), s. f., tip de fagocit amiboid din țesutul nevralgic; ~halin (v. -halin), adj., care conține clorură de sodiu în procent de 3-10‰; ~hidrofite (v. hidro-₁, v. -fit), s. f. pl., specii de hidrofite din locurile relativ umede; ~higrofitic (v. higro-, v. -fitic), adj., care este intermediar între plantele mezofitice și cele higrofitice; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține epocii situate între paleolitic și neolitic. 2. s. n., Epoca mijlocie a pietrei, situată între paleolitic și neolitic; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a biologiei care studiază relațiile dintre organisme și factorii mediului înconjurător; ~mer (v. -mer), adj., situat în fază de mezomerie; ~merie (v. -merie), s. f., fenomen de oscilare a structurii unei molecule între formele ei izomere din punct de vedere electronic; ~metru (v. -metru₂), s. n., cută peritoneală care leagă uterul de peretele abdominal, corespunzînd ligamentelor largi; ~morf (v. -morf), adj., relativ la o stare a materiei intermediară între cea amorfă și cea cristalină; ~oligoterme (v. oligo-, v. -term), s. f. pl., specii vegetale din stațiunile relativ reci; ~pauză (v. -pauză), s. f., strat superior al mezosferei, care face trecerea spre termosferă; ~petal (v. -petal), adj., care prezintă o poziție centrală în cadrul corolei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă a citoplasmei cuprinsă între plasmalemă și tonoplast, în care sînt înglobate incluziunile citoplasmatice; ~prosop (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este de dimensiuni mijlocii; ~rin (v. -rin), adj., (despre un individ) cu nas relativ îngust și înalt; ~rinie (mesorinie) (v. -rinie), s. f., 1. Situație în care deschiderea anterioară a fiecărei fose nazale este aproximativ de două ori mai înaltă decît lată. 2. (În somatometrie) Nas moderat de lung și de lat; ~saprofite (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci ale căror micelii se află în interiorul plantei în curs de descompunere, avînd corpurile de fructificare însă la exterior; ~scaf (v. -scaf), s. n., navă care posedă calitățile submarinelor și ale batiscafelor, utilizată în cercetările subacvatice de adîncime medie; ~sferă (v. -sferă), s. f., 1. Strat al atmosferei cuprins între stratosferă și ionosferă. 2. Înveliș cuprins între 1200 și 2900 km în adîncimea globului pămîntesc; ~sperm (v. -sperm), s. n., strat median cărnos din tegumentul seminal; ~spor (v. -spor), s. m., 1. Porțiune mediană a sporului. 2. Teleutospor unicelular; ~stilie (v. -stilie), s. f., heterostilie în care predomină stilele de lungime mijlocie; ~term (mesoterm) (v. -term), adj., (despre vegetale) care prezintă afinitate pentru regiunile cu temperatură medie; ~termofil (v. termo-, v. -fil₁), adj., (despre plante) care crește în zonele cu climat temperat; ~termofită (v. termo-, v. fit), s. f., comunitate vegetală specifică zonei temperate; ~trof (v. -trof), adj., (despre apele dulci) care este relativ bogat în substanțe hrănitoare dizolvate, cu pH-ul cuprins între 6 și 7; ~xerofite (v. xero-, v. -fit), s. f. pl., specii de plante din locuri expuse temporar uscăciunii relative; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., care crește în regiuni mai uscate decît plantele mezofitice; ~zaur (mesosaur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă în formă de șarpe, lungă pînă la 12 m, care a trăit în mările din cretacic; ~zoic (v., -zoic), adj., s. n., 1. adj., Care aparține erei mezozoice. 2. s. n., Eră geologică intermediară între paleozoic și neozoic, în care au apărut mamiferele, păsările și peștii osoși; ~zom (v. -zom), adj., s. m., 1. adj., (Despre un individ) Care este de statură mijlocie. 2. s. m., Structură a membranei bacteriene, care intervine în diviziunea celulară și în fotosinteză.